logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

CNSC: Valoarea neregulilor constatate în cadrul pocedurilor de achiziţie publică a depăşit 4,9 miliarde de euro în 2020

Imagine din galeria Agerpres

Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) a înregistrat în anul 2020 un număr de 2.983 de contestaţii formulate de operatorii economici, în creştere cu 6,2% comparativ cu anul precedent, iar valoarea neregulilor constatate în cadrul procedurilor de achiziţie publică se ridică la 4,9 miliarde de euro.

"Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC), organism de jurisdicţie specifică în domeniul achiziţiilor publice creat în scopul garantării respectării legislaţiei de către autorităţile contractante, a înregistrat în anul 2020 un număr de 2.983 de contestaţii formulate de operatorii economici, în creştere cu 6,2% comparativ cu anul precedent, în ciuda pandemiei de COVID-19 şi a prevederilor OUG nr. 45/2018 care a introdus ca şi condiţie de admisibilitate a depunerii contestaţiei constituirea unei cauţiuni raportată la valoarea estimată a procedurii de achiziţie publică şi la etapa procedurală a procedurii de atribuire în care se depune contestaţia", se precizează într-un comunicat al CNSC remis joi AGERPRES.

Din cele 2.983 contestaţii cu care CNSC a fost învestit legal în anul 2020, un număr de 651 (21,87%) au vizat proceduri de atribuire finanţate din fonduri europene, iar 2.326 (78,13%) proceduri finanţate din fonduri publice interne.

Potrivit CNSC, pe parcursul anului 2020 numărul contestaţiilor formulate în cadrul procedurilor de atribuire finanţate din fonduri europene a crescut cu 60,74% (246 contestaţii) în comparaţie cu anul precedent, în vreme ce numărul contestaţiilor formulate în cadrul procedurilor de atribuire finanţate din fonduri publice naţionale a înregistrat o scădere de 3% (72 contestaţii) raportat la aceeaşi perioadă.

Din punct de vedere valoric, pe parcursul anului 2020, CNSC a pronunţat decizii în cadrul unor proceduri de atribuire având o valoare totală estimată de 87,182 miliarde de lei, echivalent a 18,023 miliarde de euro (la un curs mediu anual comunicat de BNR de 4,8371 lei/euro).

Din suma menţionată anterior, valoarea totală estimată a procedurilor de atribuire în care CNSC a identificat nereguli pronunţând decizii de admitere a contestaţiilor formulate de operatorii economici s-a ridicat la 23,75 miliarde de lei (echivalent a 4,9 miliarde de euro), din care valoarea procedurilor în care s-a dispus anularea acestora a fost de 2,29 miliarde de lei (473,523 milioane de euro), iar cea în care s-a dispus măsuri de remediere s-a ridicat la suma de 21,459 miliarde de lei (echivalent a 4,436 miliarde de euro).

"Trebuie menţionat că, din valoarea estimată de 2,290 miliarde lei (echivalent a 473,523 miliarde euro) a procedurilor de atribuire în care Consiliul a dispus anularea, echivalentul a 35,385 miliarde de lei (7,315 miliarde euro) a reprezentat valoarea unui număr de opt proceduri de atribuire finanţate din fonduri europene. Din punct de vedere procentual, valoarea totală estimată a procedurilor de atribuire contestate şi finanţate din fonduri europene care au fost anulate de Consiliu a reprezentat doar 1,54% din valoarea totală a procedurilor de atribuire în care s-au pronunţat decizii de anulare şi doar 0,04% din valoarea totală a procedurilor de atribuire contestate de operatorii economici", se arată în comunicat.

În acest context, făcând o comparaţie între valoarea totală anuală estimată a procedurilor iniţiate în anul 2020 în SEAP (167,5 miliarde lei, echivalent a 34,62 miliarde euro) şi valoarea totală estimată a procedurilor de atribuire în care CNSC a pronunţat decizii (87,18 miliarde lei, echivalent a 18,023 miliarde de euro), rezultă că aceasta din urmă a reprezentat 52,05% din valoarea totală estimată a procedurilor iniţiate în SEAP, susţin reprezentanţii SNSC.

Anul trecut, din totalul celor 2.453 de decizii emise de CNSC, un număr de 596 au fost atacate cu plângere la Curţile de Apel competente, în a cărei rază se află sediul autorităţii contractante. Dintre acestea, doar 52 de decizii emise de CNSC au fost modificate/desfiinţate/anulate în tot de instanţe (2,12% din totalul deciziilor emise de Consiliu şi 67 modificate în parte (2,73%).

"Rezultă astfel că 2.334 de decizii emise în anul 2020 de Consiliu, adică un procent de 95,14%, au rămas definitive şi irevocabile în forma emisă de instituţia noastră, fapt ce menţine gradul de credibilitate şi încredere foarte ridicat al acesteia" , precizează reprezentanţii CNSC. AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Oana Tilică, editor online: Adrian Dãdârlat)

Afisari: 82

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 23-10-2026 19:57

Petrescu (ASF): Reconstrucția Ucrainei, o oportunitate pentru România

Reconstrucția Ucrainei poate contribui la stabilitatea și prosperitatea regiunii, iar pentru România implicarea în acest efort reprezintă o oportunitate, a declarat președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Alexandru Petrescu, la conferința 'Rebuilding Ukraine: Security, Opportunities, Investments'. 'Reconstr

Economic Intern 23-10-2026 17:35

Transgaz a semnat cu Kawasaki Heavy Industries un Memorandum de Înțelegere privind cooperarea în domeniul hidrogenului

Societatea Națională de Transport al Gazelor Naturale NTGN Transgaz SA (Transgaz) și Kawasaki Heavy Industries, Ltd. au semnat marți, la Tokyo, în cadrul celei de a 4 a ediții a Forumului pentru Inovare România - Japonia, un Memorandum de Înțelegere (MoU) prin care stabilesc cadrul de cooperare strategică în domeniul hidrogenului, al infrastructurii e

Economic Intern 23-10-2026 17:19

Cristian Popa (BNR), despre aderarea la zona euro: E un fenomen economic, dar și politic

Aderarea la zona euro este un fenomen economic, dar și unul politic, iar pentru aceasta este nevoie de eforturi susținute pe toate paliere, a afirmat, vineri, la Sinaia, Cristian Popa, membru al Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR). 'În primul rând, cred că trebuie să spunem că avansul pe drumul aderării la eu

Economic Intern 23-10-2026 16:37

ANAR aplică măsuri de intervenție pentru menținerea debitelor minime pe Dunăre, necesare producției de energie nucleară

Dunărea se situează la minime istorice, fără precedent, iar în prezent se aplică măsuri de suplimentare a debitelor evacuate din acumularea Iezer, situată pe valea Mostiștei, pentru menținerea nivelului necesar pentru producția de energie nucleară, se arată într-un comunicat de presă al Administrației Naționale 'Apele Române' (ANAR), transmis vineri

Economic Intern 23-10-2026 15:59

CONAF: Valoarea adăugată pe persoană ocupată în IMM-urile românești, la jumătate din media europeană

Valoarea adăugată pe persoană ocupată în întreprinderile mici și mijlocii (IMM) din România reprezintă aproximativ jumătate din media europeană, potrivit Raportului de țară al Comisiei Europene din 2026, citat de președintele fondator al Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), Cristina Chiriac. Deciziile, competențele m

Economic Intern 23-10-2026 14:52

Federația Agro-Star 2022 cere condiții de muncă adecvate și stabilitate profesională pentru salariații APIA

Federația Agro-Star 2022 susține că eforturile angajaților Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), implicați în procesarea cererilor și autorizarea plăților către fermieri, trebuie recunoscute prin asigurarea unor condiții de muncă adecvate, a stabilității profesionale și a respectării drepturilor salariale și de muncă, potrivit unui comunicat al or

Economic Intern 23-10-2026 14:43

Pistol: Lucrările pe cele 4 tronsoane ale autostrăzii Sibiu-Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%

Lucrările pe cele patru tronsoane ale Autostrăzii Sibiu - Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%, acestea fiind programate să se finalizeze în anul 2028, a notat, vineri, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, pe pagina sa de Facebook. 'Autostrada

Economic Intern 23-10-2026 13:21

ASF a lansat un ghid privind asigurările de garanții în achizițiile publice, pentru prevenirea riscurilor contractuale

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a elaborat și publicat un ghid privind asigurările de garanții în procesul de achiziții publice, destinat autorităților contractante și operatorilor economici, pentru prevenirea riscurilor contractuale, a întârzierilor și a blocajelor în derularea investițiilor finanțate din fonduri publice.

Economic Intern 23-10-2026 13:06

Breșa de securitate PHP arată cât de mult s-a scurtat timpul de reacție al companiilor în era AI (experți)

O breșă ascunsă de peste zece ani în limbajul de programare PHP a devenit, în această săptămână, o urgență globală, iar cazul arată cât de mult s-a scurtat în era Inteligenței Artificiale (AI) timpul pe care îl are o companie să reacționeze, afirmă experții în securitate cibernetică. Potrivit unui comu

Economic Intern 23-10-2026 12:17

Trenurile CFR Călători vor circula modificat între București Nord și Aeroportul Otopeni, între 28 și 30 octombrie

Circulația trenurilor CFR Călători pe ruta București Nord - Aeroportul Internațional Henri Coandă va suferi modificări temporare, în perioada 28 - 30 octombrie, în intervalul orar 9:00 - 14:00, din cauza unor lucrări la infrastructura feroviară, a anunțat, vineri, compania. În vederea asigurării condițiilor necesare desfășură

Economic Intern 23-10-2026 12:04

Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi

Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi, când a împrumutat 886,5 milioane lei, printr-o emisiune de obligațiuni de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 28 luni, la un randament mediu de 6,61% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).

Economic Intern 23-10-2026 11:28

Depozitele populației și firmelor au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, la aproape 691 de miliarde de lei

Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, până la 690,779 miliarde de lei, în timp ce față de august 2026 au înregistrat un avans de 0,4%, potrivit datelor publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). În termen

Economic Intern 23-10-2026 11:22

Bursa de Valori București a deschis în scădere ședința de tranzacționare de vineri

Bursa de Valori București (BVB) a deschis în scădere ședința de vineri, cu un rulaj total în valoare de 7,66 milioane lei (1,43 milioane euro), după aproximativ 50 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii listate, era în scădere cu 0,26%, iar indice

Economic Intern 23-10-2026 10:56

BNR: Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7%

Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7% față de august 2026 (-0,02% în termeni reali), până la nivelul de 480,263 miliarde lei, arată datele publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). Creditul în lei, cu o pondere de 66,8% în vo

Economic Intern 23-10-2026 10:43

Despăgubirile plătite în baza asigurărilor facultative de locuință au depășit 90 de milioane de lei în primul semestru

Despăgubirile plătite în baza asigurărilor facultative de locuință au depășit 90 de milioane de lei în primul semestru din 2026, în creștere cu 14% față de aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce numărul polițelor a avansat cu 8%, potrivit unui comunicat al Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UN