Jianu: Am cerut să existe din nou un fond pentru start-up-uri, aşa cum a fost ''Start-up Nation''
Preşedintele Consiliului Naţional al IMM-urilor, Florin Jianu, a solicitat în cadrul unei întâlniri pe tema Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), să existe din nou un fond pentru start-up-uri, aşa cum a fost 'Start-up Nation', un program care să susţină tehnologia şi digitalizarea.
"Am cerut să existe din nou un fond pentru start-up-uri, aşa cum a fost 'Start-up Nation', un program care să susţină tehnologia, digitalizarea, dar avem nevoie de sânge proaspăt în economie. Este o perioadă extrem de dificilă. Din păcate am intrat pe o pantă descendentă în care vedem cum măsură după măsură acestea se închid şi acest lucru am cerut primului ministru. De asemenea, am cerut să existe o implicare mult mai consistentă a instituţiilor financiare româneşti, în speţă Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri. Înţelegem necesitatea derulării unor instrumente prin Fondul European de Investuiţii, Prin Banca Europeană de Investiţii, dar reforma trebuie să fie totuşi a instituţiilor româneşti. Nu s-a discutat un buget al acestui program", a declarat Florin Jianu, după întâlnirea cu premierul, la Guvern, pe tema PNRR.
Acesta a subliniat că a obţinut din partea prim-ministrului Florin Cîţu promisiunea că în PNRR se va regăsi un nou program pentru start-up-uri.
"Eu mă bucur că a avut loc această întâlnire. E o primă întâlnire, e uşor cam târzie această întâlnire. Mulţumim Marcel Ciolacu pentru această întâlnire şi pentru invitaţiile către partenerii sociali pentru că, altfel, din păcate, nu am fi fost invitaţi să discutăm concret, pe măsuri. Eu am reprezentat mediul de afaceri şi am obţinut din partea primului ministru promisiunea că în PNRR se va regăsi un nou program pentru start-up-uri. Am ridicat acea problemă a unui mecanism de implementare care să ne includă pe toţi pentru că, la urma urmei, acest PNRR este al României - să includă şi Guvernul şi partenerii sociali şi toţi stakeholderii implicaţi. Aşa cum spuneam, este o primă întâlnire, în opinia mea o întâlnire bună. Sigur că au fost şi chestiuni politice abordate aici, dar este o primă întâlnire şi ele trebuie să continue pe 'repede înainte' pentru că, aşa cum arată calendarul, miercuri va trebui să fie ratificat PNRR", a mai spus Florin Jianu.
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a venit la Guvern alături de prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu, Dumitru Costin, liderul BNS, şi Florin Jianu, preşedinte al Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Bănciulea, editor: Mariana Nica, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Debitul Dunării la intrarea în țară, în scădere până la 2.700 mc/s pe parcursul săptămânii viitoare
Debitul la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) va fi în scădere în următoarele zile până la valoarea de 2.700 mc/s, situându-se sub media multianuală a lunii iunie (5.900 mc/s), potrivit prognozei emise de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) pentru intervalul 21 - 28 iulie 2026. &Icir
Darău: Turismul românesc are nevoie disperată de modernizare, digitalizare și predictibilitate
Ministrul interimar al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Irineu Darău, a anunțat semnarea unui nou ordin privind clasificarea structurilor turistice, care introduce reguli de digitalizare, accesibilitate și măsuri de protecție a turiștilor împotriva 'țepelor'. 'Am semnat noul Ordin pentru modificarea
Bursa de la București a câștigat în această săptămână peste 21 de miliarde de lei la capitalizare
Bursa de Valori București (BVB) a câștigat în această săptămână peste 21,47 miliarde de lei la capitalizare, în creștere cu 3,45% față de săptămâna anterioară, în timp ce valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a scăzut cu aproape 25,9 milioane de lei, potrivit datelor publicate de BVB și consultate de AGERPRES. C
INS: Transportul aeroportuar de mărfuri a crescut cu 13,4% în primul trimestru din 2026
Transportul aeroportuar de mărfuri (inclusiv poștă) a crescut, în primul trimestru din 2026, cu 13,4%, comparativ cu perioada similară a anului anterior, de la 12.794 tone la 14.510 tone, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică. Cele mai mari ponderi în ceea ce privește transportul de mărfuri s-au în
Peste 6,40 milioane de euro, report la Loto 6/49
Un report de peste 33,51 milioane de lei (6,40 milioane de euro) se înregistrează la categoria I a jocului Loto 6/49 pentru tragerea de duminică, informează Loteria Română. La Noroc este în joc un report cumulat de peste șapte milioane de lei, respectiv 1,35 milioane de euro. La Joker, categoria I, se înr
Producția de gaze a scăzut cu 1% în primele patru luni din 2026; importurile s-au majorat cu 46,8% (INS)
Producția de gaze naturale utilizabile a României a fost, în primele patru luni din 2026, de 2,508 milioane tone echivalent petrol, cu 24.500 tep sub cea din perioada similară a anului anterior (minus 1%), conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică (INS). Pe de altă parte, în intervalul ianuarie-aprilie
CNPP: 11.970 de beneficiari de pensii de serviciu, în mai 2026
Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a fost, în mai 2026, de 11.970 de persoane, cu 13 persoane mai multe comparativ cu luna anterioară, din care 7.922 de beneficiari cu pensie din Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat - BASS (contributivitate), conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP). Cei mai mulți
ANPC a aplicat sancțiuni de peste 4,4 milioane lei, la nivel național, în perioada 15 - 19 iunie
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a desfășurat acțiuni de control la peste 1.500 de operatori economici, la nivel național, în perioada 15 - 19 iunie, iar în urma neregulilor constatate a aplicat amenzi în valoare de peste 4,4 milioane de lei. 'În perioada 15 - 19 iunie 2026, Autoritatea N
AEI: 70% din consumul orar de energie electrică acoperit de energia solară, vineri la prânz
Din punct de vedere tehnic și al tranziției energetice, faptul că energia solară a acoperit aproximativ 70% din consumul de energie electrică al României la prânzul zilei de 19 iunie 2026 pare o performanță remarcabilă. Însă întrebarea relevantă pentru consumatori este alta: s-a tradus această performanță în energie mai ieftină? Datele p
Pîslaru: Am finalizat pozitiv negocierile tehnice cu Comisia Europeană privind ultima modificare de PNRR
Negocierile cu Comisia Europeană privind ultima modificare a Planului Național de Redresare și Reziliență au fost finalizate pozitiv, iar România păstrează un PNRR cu o valoare de peste 20 de miliarde de euro și menține integral componenta de bani europeni nerambursabili, a anunțat, vineri seara, ministrul interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș P&ic
Ministerul Energiei: Valoarea plăților efectuate din PNRR a depășit 107 milioane euro, în 2026
Valoarea plăților efectuate către beneficiarii proiectelor finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) în 2026 a depășit 107 milioane euro (inclusiv plăți TVA), totalul plăților cumulate de la începutul programului fiind de aproximativ 319 milioane euro, informează Ministerul Energiei printr-un comunicat. Potrivit sursei citate
Curtea de Apel București a hotărât suspendarea deciziei privind retragerea licenței Grenerg; ANRE va depune recurs
Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei a luat act de suspendarea de către Curtea de Apel a deciziei privind retragerea licenței de furnizare energie electrică pentru Grenerg SRL și anunță că va depune recurs la această decizie. 'ANRE a luat act de suspendarea de către Curtea de Apel a deciziei Comitetului de Reglementare de a retr
Sectorul financiar-bancar din România respinge ferm acuzațiile privind presupusa manipulare a ROBOR
Sectorul financiar-bancar din România respinge ferm acuzațiile privind presupusa manipulare a ROBOR și avertizează că poziția Consiliului Concurenței cu privire la adoptarea unei decizii de sancționare a participanților la piață riscă să afecteze grav încrederea publică, stabilitatea financiară și credibilitatea investițională a României, conform unei scris
CCIR: Extinderea capacității de depozitare a cerealelor consolidează rolul strategic al Portului Constanța
Extinderea capacității de depozitare a cerealelor din Terminalul Comvex confirmă și consolidează rolul strategic al Portului Constanța pentru fluxurile de marfă din regiune, inclusiv din Ucraina, potrivit unui comunicat al Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR). 'Camera de Comerț și Industrie a României salută inaugur
Miruță, despre o legătură între cazurile Fritz și Ciucu: Eu am fost olimpic la fizică, nu aș putea să vă răspund fără să am o dovadă
Ministrul interimar al Transporturilor și Infrastructurii, Radu Miruță, s-a declarat ''un pic surprins'' de ''preocuparea Tribunalului din Ilfov de a clarifica lucrurile într-un timp atât de scurt'', raportat la alte solicitări de ordonanță președințială, însă a evitat să comenteze această decizie, la fel ca și în cazul









