Managerii români văd un an cu creştere economică după primul trimestru, dar marcat de inflaţie
Încrederea managerilor în economia românească a crescut în primul trimestru al acestui an, iar perspectiva evoluţiei acesteia în următoarele luni este de asemenea mai bună, cu doar 17% dintre manageri considerând că PIB-ul va scădea, în comparaţie cu 46% în ultimul trimestru al anului trecut, arată rezultatele studiului Confidex.
Pe de altă parte, companiile încep să se confrunte cu alte provocări precum creşterea costurilor de producţie, creşterea nivelului inflaţiei şi retenţia de personal, conform rezultatelor Confidex Q1 2021 publicate de Impetum Group.
"Confidex Q1 2021 ne arată o creştere a încrederii şi a stării de spirit în rândul managerilor. Analiza principalilor indicatori economici ai companiilor ne arată de asemenea o evoluţie pozitivă. Cu toate acestea, deşi managerii prevăd o îmbunătăţire a PIB şi a şomajului, în 2021 am remarcat şi predicţia unui an cu o inflaţie mai ridicată, pe fondul creşterii preţurilor la anumite materii prime", a declarat Andrei Cionca, CEO & Co-founder Impetum Group.
Faţă de al patrulea trimestru din 2020, Confidex Q1 arată o schimbare profundă a percepţiei asupra evoluţiei economiei: mai puţini manageri cred că şomajul va creşte (36% vs 54%) dar mai mulţi declară că inflaţia va creşte (74% vs 58%).
În consecinţă, potrivit studiului, peste 60% dintre manageri susţin că vor regândi strategia companiei, prioritizând investiţiile în inovare şi digitalizare. "Oarecum contradictoriu, sunt mai mulţi manageri preocupaţi de creşterea productivităţii, ca principal motor de relansare economica (mai mult de doua treimi), in timp ce numărul celor decişi să facă investiţii în IT şi R&D este în scădere", susţin autorii cercetării.
Totodată, scade preocuparea managerilor pentru creşterea vânzărilor (-12%) şi creşte cea pentru retenţia de personal (+5%). Managerii îşi doresc sprijinul băncilor în ceea ce priveşte accesul la creditare şi reducerea dobânzilor.
"Comparativ cu previziunile făcute la începutul lui 2021, managerii sunt mai prudenţi în privinţa evoluţiei cifrei de afaceri (-1%) şi a profitului (-4%) până la finalul anului 2021. De asemenea, observăm şi o reducere cu 3% a numărului de angajaţi. În privinţa investiţiilor şi a costurilor de producţie, previziunile iniţiale rămân stabile", a mai spus Andrei Cionca.
Studiul mai arată că aproximativ 25% dintre manageri încep să resimtă presiunea creşterii costurilor de producţie şi 36% menţionează scăderea vânzărilor ca principala preocupare a companiei în timp ce 33% indică lipsa forţei de muncă. Mai puţini manageri resimt lipsa predictibilităţii ca o problemă acută (12% vs 21% în Q4 2020) în schimb a crescut nevoia de ajutor din partea statului (13% vs 7%).
În comparaţie cu Confidex Q4 2020 se îmbunătăţeşte starea de spirit a managerilor din Industrie, Agricultură şi Servicii. În Comerţ, valorile sunt similare cu cele din trimestrul anterior.
"Managerii din Comerţ şi Servicii au reuşit să îi depăşească pe cei din domenii precum Agricultura, Industrie sau Construcţii, iar cei din HORECA sunt în continuare la cea mai redusă medie (-3.95), foarte aproape de cea din trimestrul anterior.
Managerii din HORECA şi Transporturi sau cei din companii cu o cifră de afaceri mică sunt cei mai pesimişti. Pe de altă parte, managerii din Servicii sau cei ai companiilor mari sunt cei mai optimişti", arată studiul.
Totodată, managerii văd în continuare o criză în V, cu revenirea în două viteze, dar prelungirea pandemiei va creşte durata revenirii, comparativ cu previziunile Confidex anterioare. În 2021, pare că vom recupera circa jumătate din scăderea din 2020, urmând ca la mijlocul lui 2022 să revenim la situaţia de dinainte de pandemie.
Potrivit studiului, durata estimată a redresării economiilor globale şi europene rămâne estimată la circa doi ani. Cea a economiei naţionale s-a redus cu 3 luni, de la 31 la 28 de luni. "Perspectiva despre propria companie şi sectorul de activitate rămâne optimistă. Redresarea acestora e preconizată să se producă în aproximativ 1 an şi jumătate. Companiile mari văd o redresare proprie cu circa 4 luni mai accelerată faţă estimările companiilor medii şi mici. Managerii din Comerţ, Construcţii şi Servicii sunt cei mai optimişti în privinţa duratei de revenire a economiilor naţională şi europeană", mai arată autorii cercetării.
Iniţiat la scurt timp după debutul pandemiei, Confidex măsoară încrederea managerilor români în economia actuală şi are scopul de a crea repere concrete pentru businessuri şi de a sprijini managerii în luarea unor decizii adaptate realităţii.
Confidex este singurul studiu care a surprins T zero al companiilor şi a monitorizat trimestrial pulsul economiei pe tot parcursul pandemiei. In cele patru etape ale cercetării de până acum au răspuns peste 1500 de manageri din România. Companiile respondente însumează peste 150.000 de angajaţi.
Studiul Confidex Q1 2021 acoperă un eşantion de 663 de companii din top şapte categorii de sectoare economice contribuitoare la PIB, respectiv agricultură, industrie şi energie electrică, construcţii, comerţ, HORECA, transport, distribuţie, depozitare, servicii. La studiu au răspuns doar CEOs şi manageri C-level, iar dintre companiile vizate, 75% au peste 1 milion de euro cifră de afaceri şi 31% peste 5 milioane euro cifră de afaceri.
Indicele Confidex e construit din agregarea a 29 de itemi şi măsoară pe o scară de la 0 la 100 de puncte încrederea în economie a managerilor şi antreprenorilor români.
Impetum Group este grupul românesc care aduce împreună capital, management şi servicii, format din reunirea sub aceeaşi umbrelă a CITR, liderul pieţei de insolvenţă din România cu 20 de ani de experienţă în management de criză, ROCA, prima soluţie de private equity care urmăreşte consolidarea IMM-urilor româneşti care au un viitor valid, dar traversează un moment dificil şi ROCA X, un proiect destinat start-up-urilor disruptive din piaţa de tehnologie. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Bănciulea, editor: Mariana Nica, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Petrescu (ASF): Reconstrucția Ucrainei, o oportunitate pentru România
Reconstrucția Ucrainei poate contribui la stabilitatea și prosperitatea regiunii, iar pentru România implicarea în acest efort reprezintă o oportunitate, a declarat președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Alexandru Petrescu, la conferința 'Rebuilding Ukraine: Security, Opportunities, Investments'. 'Reconstr
Transgaz a semnat cu Kawasaki Heavy Industries un Memorandum de Înțelegere privind cooperarea în domeniul hidrogenului
Societatea Națională de Transport al Gazelor Naturale NTGN Transgaz SA (Transgaz) și Kawasaki Heavy Industries, Ltd. au semnat marți, la Tokyo, în cadrul celei de a 4 a ediții a Forumului pentru Inovare România - Japonia, un Memorandum de Înțelegere (MoU) prin care stabilesc cadrul de cooperare strategică în domeniul hidrogenului, al infrastructurii e
Cristian Popa (BNR), despre aderarea la zona euro: E un fenomen economic, dar și politic
Aderarea la zona euro este un fenomen economic, dar și unul politic, iar pentru aceasta este nevoie de eforturi susținute pe toate paliere, a afirmat, vineri, la Sinaia, Cristian Popa, membru al Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR). 'În primul rând, cred că trebuie să spunem că avansul pe drumul aderării la eu
ANAR aplică măsuri de intervenție pentru menținerea debitelor minime pe Dunăre, necesare producției de energie nucleară
Dunărea se situează la minime istorice, fără precedent, iar în prezent se aplică măsuri de suplimentare a debitelor evacuate din acumularea Iezer, situată pe valea Mostiștei, pentru menținerea nivelului necesar pentru producția de energie nucleară, se arată într-un comunicat de presă al Administrației Naționale 'Apele Române' (ANAR), transmis vineri
CONAF: Valoarea adăugată pe persoană ocupată în IMM-urile românești, la jumătate din media europeană
Valoarea adăugată pe persoană ocupată în întreprinderile mici și mijlocii (IMM) din România reprezintă aproximativ jumătate din media europeană, potrivit Raportului de țară al Comisiei Europene din 2026, citat de președintele fondator al Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), Cristina Chiriac. Deciziile, competențele m
Federația Agro-Star 2022 cere condiții de muncă adecvate și stabilitate profesională pentru salariații APIA
Federația Agro-Star 2022 susține că eforturile angajaților Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), implicați în procesarea cererilor și autorizarea plăților către fermieri, trebuie recunoscute prin asigurarea unor condiții de muncă adecvate, a stabilității profesionale și a respectării drepturilor salariale și de muncă, potrivit unui comunicat al or
Pistol: Lucrările pe cele 4 tronsoane ale autostrăzii Sibiu-Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%
Lucrările pe cele patru tronsoane ale Autostrăzii Sibiu - Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%, acestea fiind programate să se finalizeze în anul 2028, a notat, vineri, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, pe pagina sa de Facebook. 'Autostrada
ASF a lansat un ghid privind asigurările de garanții în achizițiile publice, pentru prevenirea riscurilor contractuale
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a elaborat și publicat un ghid privind asigurările de garanții în procesul de achiziții publice, destinat autorităților contractante și operatorilor economici, pentru prevenirea riscurilor contractuale, a întârzierilor și a blocajelor în derularea investițiilor finanțate din fonduri publice.
Breșa de securitate PHP arată cât de mult s-a scurtat timpul de reacție al companiilor în era AI (experți)
O breșă ascunsă de peste zece ani în limbajul de programare PHP a devenit, în această săptămână, o urgență globală, iar cazul arată cât de mult s-a scurtat în era Inteligenței Artificiale (AI) timpul pe care îl are o companie să reacționeze, afirmă experții în securitate cibernetică. Potrivit unui comu
Trenurile CFR Călători vor circula modificat între București Nord și Aeroportul Otopeni, între 28 și 30 octombrie
Circulația trenurilor CFR Călători pe ruta București Nord - Aeroportul Internațional Henri Coandă va suferi modificări temporare, în perioada 28 - 30 octombrie, în intervalul orar 9:00 - 14:00, din cauza unor lucrări la infrastructura feroviară, a anunțat, vineri, compania. În vederea asigurării condițiilor necesare desfășură
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi, când a împrumutat 886,5 milioane lei, printr-o emisiune de obligațiuni de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 28 luni, la un randament mediu de 6,61% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).
Depozitele populației și firmelor au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, la aproape 691 de miliarde de lei
Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, până la 690,779 miliarde de lei, în timp ce față de august 2026 au înregistrat un avans de 0,4%, potrivit datelor publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). În termen
Bursa de Valori București a deschis în scădere ședința de tranzacționare de vineri
Bursa de Valori București (BVB) a deschis în scădere ședința de vineri, cu un rulaj total în valoare de 7,66 milioane lei (1,43 milioane euro), după aproximativ 50 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii listate, era în scădere cu 0,26%, iar indice
BNR: Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7%
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7% față de august 2026 (-0,02% în termeni reali), până la nivelul de 480,263 miliarde lei, arată datele publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). Creditul în lei, cu o pondere de 66,8% în vo
Despăgubirile plătite în baza asigurărilor facultative de locuință au depășit 90 de milioane de lei în primul semestru
Despăgubirile plătite în baza asigurărilor facultative de locuință au depășit 90 de milioane de lei în primul semestru din 2026, în creștere cu 14% față de aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce numărul polițelor a avansat cu 8%, potrivit unui comunicat al Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UN







