Pinţea (CE Oltenia): Va ploua cu bani în sectorul energetic, dar multe companii nu ştiu să implementeze proiecte
România va putea accesa sume uriaşe de bani pentru energie în următorii ani, însă marea problemă este că multe companii nu ştiu să implementeze proiecte, un exemplu în acest sens fiind centrala de la Iernut, a afirmat, joi, Lăcrămioara Diaconu-Pinţea, membru în directoratul Complexului Energetic Oltenia.
Ea a participat la o dezbatere online pe tema tranziţiei energetice, organizată de compania de consultanţă PwC.
"În următorii ani va ploua cu bani în sectorul energetic din România. De când sunt eu în sector, am văzut multe strategii care au rămas prăfuite pe raft, pentru că nu au avut finanţare", a spus reprezentanta producătorului de energie pe cărbune.
Pinţea a arătat că există o presiune din punctul de vedere al costurilor, dar e momentul favorabil pentru finanţări.
"E foarte bine că plouă cu bani, dar ar trebui să o luăm ca pe o ameninţare, dacă nu avem o coerenţă în a implementa aceste proiecte. Trebuie să spunem adevărul: multe companii nu ştiu să implementeze proiecte, iar aici avem un caz nefericit, ştie toată lumea, la Iernut, care arată: 1 - dacă nu ai resurse şi o planificare bună a proiectelor de investiţii, degeaba ai bani şi 2 - lipsa resurselor, atât cele calificate, care să te asiste, cum este un owner's engineer, care a lipsit de la Iernut, dar în acelaşi timp şi resursa umană de-a lungul proiectului, de la project management, unde avem deficit în ţară, la constructori. Gândiţi-vă că vom avea zeci, sute de proiecte care se construiesc în acelaşi timp, iar la Iernut au avut problema asta şi era o singură centrală", a subliniat ea.
În opinia sa, trebuie să învăţăm lecţia centralei de la Iernut, a cărei finalizare a întârziat mai mulţi ani, şi să recunoaştem că nu le ştim pe toate.
"CE Oltenia şi-a propus realizarea unor centrale noi 2.000 de MW noi pe gaze şi fotovoltaice şi deja am organizat consultări de piaţă pentru owner's engineer. Să nu ne imaginăm că toate aceste proiecte se vor face doar pentru că există finanţare", a precizat Lăcrămioara Diaconu-Pinţea.
Producătorul naţional de gaze Romgaz a semnat, în 2016, un contract în valoare de 268 de milioane de euro, fără TVA, cu firmele Duro Felguera şi Romelectro, pentru realizarea unei noi centrale pentru producerea energiei electrice în cadrul termocentralei Iernut. Centrala ar fi trebuit să fie dată în folosinţă la începutul anului 2020, potrivit planurilor iniţiale.
Romgaz nu a prelungit contractul cu Romelectro şi Duro Felguera pentru realizarea centralei de la Iernut, întrucât termenul de finalizare a lucrărilor, care a expirat la 26 decembrie 2020, nu a fost respectat, a anunţat Romgaz într-un comunicat remis BVB pe 30 decembrie 2020.
"Referitor la contractul de achiziţie publică nr. 13384/2016, având ca obiect executarea proiectului la cheie Dezvoltarea Centralei Termice (CTE) Iernut prin construcţia unei centrale termoelectrice noi, cu ciclu combinat cu turbine cu gaze, Societatea Naţională de Gaze Naturale Romgaz SA informează acţionarii şi investitorii asupra următoarelor: întrucât termenul de finalizare a lucrărilor care fac obiectul contractului menţionat mai sus nu a fost respectat, acesta expirând la data de 26 decembrie 2020, Romgaz a decis să nu dea curs cererii înaintate de către Asocierea formată din Duro Felguera SA şi SC Romelectro SA prin care se solicita prelungirea acestui termen", potrivit comunicatului.
Pe data de 9 aprilie 2021, compania Romgaz a anunţat suspendarea timp de 14 zile a procesului de reziliere a contractului pentru Centrala termoelectrică de la Iernut, iar în această perioadă executantul urma să prezinte o propunere concretă de finalizare şi punere în funcţiune a obiectivului de investiţii, iar Romgaz să analizeze propunerea şi să formuleze un răspuns.
Pe 13 aprilie 2021, directorul general al Romgaz, Aristotel Jude, declara într-o conferinţă de presă că Romgaz a acordat o ultimă perioadă de 14 zile asocierii Romelectro-Duro Felguera pentru finalizarea centralei, în caz contrar producătorul de gaze fiind pregătit să realizeze pe cont propriu acest proiect, pentru a nu pierde finanţarea din Planul Naţional de Investiţii (PNI). Acesta a subliniat că Romgaz doreşte finalizarea centralei până la sfârşitul acestui an.
Ulterior, pe 7 mai, Romgaz anunţa că a prelungit din nou cu două săptămâni suspendarea notificării de reziliere a contractului încheiat cu Romelectro şi Duro Felguera pentru dezvoltarea centralei de la Iernut, deoarece la nivelul conducerii companiei Duro Felguera au intervenit modificări şi s-a solicitat reluarea negocierilor pentru identificarea de soluţii privind finalizarea obiectivului de investiţii cât mai repede. Potrivit unui raport curent remis Bursei de Valori Bucureşti, producătorul naţional de gaze informa acţionarii şi investitorii asupra faptului că, în data de 6 mai 2021, a prelungit până la data de 20 mai 2021 suspendarea notificării de reziliere a contractului de lucrări ce are ca obiect dezvoltarea CTE Iernut, prin construcţia unei centrale termoelectrice de 430 MW, cu ciclu combinat cu turbine cu gaze.
Şi ministrul Energiei, Virgil Popescu, spunea pe 22 aprilie 2021, într-o conferinţă de specialitate, că se doreşte finalizarea în cursul acestui an a centralei de la Iernut, iar dacă acest lucru nu se va putea face cu consorţiul care a câştigat licitaţia în 2016 se va face fără acesta, pentru că "avem pregătit şi scenariul B şi scenariul C".
"(...) Vorbim de acest Green Deal şi de transformarea lui în oportunităţi de investiţii (...) avem la Romgaz în lucru centrala de la Iernut. Astăzi trebuie să finalizeze Romgaz, probabil săptămâna viitoare ne va anunţa, ultimele negocieri înaintea rezilierii, dacă nu se ajunge la un comun acord. Vrem să finalizăm anul acesta centrala de la Iernut, să nu pierdem cele 50 de milioane de euro din Planul Naţional de Investiţii. Şi vrem să o finalizăm. Dacă nu se va putea face cu consorţiul care a câştigat în 2016 licitaţia, o vom finaliza fără aceştia, asta cu certitudine. Avem pregătit şi scenariul B şi scenariul C", a afirmat Popescu. AGERPRES/(A - autor: Florentina Cernat, editor: Oana Tilică, editor online: Adrian Dãdârlat)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Petrescu (ASF): Reconstrucția Ucrainei, o oportunitate pentru România
Reconstrucția Ucrainei poate contribui la stabilitatea și prosperitatea regiunii, iar pentru România implicarea în acest efort reprezintă o oportunitate, a declarat președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Alexandru Petrescu, la conferința 'Rebuilding Ukraine: Security, Opportunities, Investments'. 'Reconstr
Transgaz a semnat cu Kawasaki Heavy Industries un Memorandum de Înțelegere privind cooperarea în domeniul hidrogenului
Societatea Națională de Transport al Gazelor Naturale NTGN Transgaz SA (Transgaz) și Kawasaki Heavy Industries, Ltd. au semnat marți, la Tokyo, în cadrul celei de a 4 a ediții a Forumului pentru Inovare România - Japonia, un Memorandum de Înțelegere (MoU) prin care stabilesc cadrul de cooperare strategică în domeniul hidrogenului, al infrastructurii e
Cristian Popa (BNR), despre aderarea la zona euro: E un fenomen economic, dar și politic
Aderarea la zona euro este un fenomen economic, dar și unul politic, iar pentru aceasta este nevoie de eforturi susținute pe toate paliere, a afirmat, vineri, la Sinaia, Cristian Popa, membru al Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR). 'În primul rând, cred că trebuie să spunem că avansul pe drumul aderării la eu
ANAR aplică măsuri de intervenție pentru menținerea debitelor minime pe Dunăre, necesare producției de energie nucleară
Dunărea se situează la minime istorice, fără precedent, iar în prezent se aplică măsuri de suplimentare a debitelor evacuate din acumularea Iezer, situată pe valea Mostiștei, pentru menținerea nivelului necesar pentru producția de energie nucleară, se arată într-un comunicat de presă al Administrației Naționale 'Apele Române' (ANAR), transmis vineri
CONAF: Valoarea adăugată pe persoană ocupată în IMM-urile românești, la jumătate din media europeană
Valoarea adăugată pe persoană ocupată în întreprinderile mici și mijlocii (IMM) din România reprezintă aproximativ jumătate din media europeană, potrivit Raportului de țară al Comisiei Europene din 2026, citat de președintele fondator al Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), Cristina Chiriac. Deciziile, competențele m
Federația Agro-Star 2022 cere condiții de muncă adecvate și stabilitate profesională pentru salariații APIA
Federația Agro-Star 2022 susține că eforturile angajaților Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), implicați în procesarea cererilor și autorizarea plăților către fermieri, trebuie recunoscute prin asigurarea unor condiții de muncă adecvate, a stabilității profesionale și a respectării drepturilor salariale și de muncă, potrivit unui comunicat al or
Pistol: Lucrările pe cele 4 tronsoane ale autostrăzii Sibiu-Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%
Lucrările pe cele patru tronsoane ale Autostrăzii Sibiu - Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%, acestea fiind programate să se finalizeze în anul 2028, a notat, vineri, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, pe pagina sa de Facebook. 'Autostrada
ASF a lansat un ghid privind asigurările de garanții în achizițiile publice, pentru prevenirea riscurilor contractuale
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a elaborat și publicat un ghid privind asigurările de garanții în procesul de achiziții publice, destinat autorităților contractante și operatorilor economici, pentru prevenirea riscurilor contractuale, a întârzierilor și a blocajelor în derularea investițiilor finanțate din fonduri publice.
Breșa de securitate PHP arată cât de mult s-a scurtat timpul de reacție al companiilor în era AI (experți)
O breșă ascunsă de peste zece ani în limbajul de programare PHP a devenit, în această săptămână, o urgență globală, iar cazul arată cât de mult s-a scurtat în era Inteligenței Artificiale (AI) timpul pe care îl are o companie să reacționeze, afirmă experții în securitate cibernetică. Potrivit unui comu
Trenurile CFR Călători vor circula modificat între București Nord și Aeroportul Otopeni, între 28 și 30 octombrie
Circulația trenurilor CFR Călători pe ruta București Nord - Aeroportul Internațional Henri Coandă va suferi modificări temporare, în perioada 28 - 30 octombrie, în intervalul orar 9:00 - 14:00, din cauza unor lucrări la infrastructura feroviară, a anunțat, vineri, compania. În vederea asigurării condițiilor necesare desfășură
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi, când a împrumutat 886,5 milioane lei, printr-o emisiune de obligațiuni de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 28 luni, la un randament mediu de 6,61% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).
Depozitele populației și firmelor au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, la aproape 691 de miliarde de lei
Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, până la 690,779 miliarde de lei, în timp ce față de august 2026 au înregistrat un avans de 0,4%, potrivit datelor publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). În termen
Bursa de Valori București a deschis în scădere ședința de tranzacționare de vineri
Bursa de Valori București (BVB) a deschis în scădere ședința de vineri, cu un rulaj total în valoare de 7,66 milioane lei (1,43 milioane euro), după aproximativ 50 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii listate, era în scădere cu 0,26%, iar indice
BNR: Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7%
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7% față de august 2026 (-0,02% în termeni reali), până la nivelul de 480,263 miliarde lei, arată datele publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). Creditul în lei, cu o pondere de 66,8% în vo
Despăgubirile plătite în baza asigurărilor facultative de locuință au depășit 90 de milioane de lei în primul semestru
Despăgubirile plătite în baza asigurărilor facultative de locuință au depășit 90 de milioane de lei în primul semestru din 2026, în creștere cu 14% față de aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce numărul polițelor a avansat cu 8%, potrivit unui comunicat al Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UN







