Voican (APDT Prahova): Din cauza incertitudinii, rezervările turistice sunt mai degrabă pe last-minute
Nivelul mediu de ocupare a unităţilor turistice din judeţul Prahova în timpul sărbătorii de Paşti va fi de aproximativ 50%, în contextul în care turiştii au revenit la rezervări de ultim moment, din cauza incertitudinii, a declarat, joi, pentru AGERPRES, preşedintele Asociaţiei pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului (APDT) - Prahova, Adrian Voican.
"În Prahova avem un optimism moderat în legătură cu turismul de aceste Sărbători de Paşti, în sensul că suntem încă cu restricţii şi că avem o limitare la 70% a gradului de ocupare. Eu în acest moment ştiu doar un singur hotel care a atins acest grad de ocupare, cred că nivelul mediu de ocupare va fi undeva spre 50%. Sunt restricţii la partea de alimentaţie publică, adică pot să mănânce la restaurant doar cei cazaţi în hotel, iar vremea, după cum se vede afară, e destul de rece şi închisă. Oamenii sunt foarte dependenţi de vreme, dacă e soare îşi fac drum până la munte, măcar să vadă soarele şi muntele şi pentru aer, dar dacă vremea e închisă şi sunt şi restricţii oamenii vor fi mai tradiţionali, în sensul de a-şi petrece sărbătorile în familie", a afirmat Adrian Voican.
Preşedintele Asociaţiei pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului - Prahova a explicat că operatorii turistici sunt afectaţi de noua tendinţă a clienţilor de a face rezervări în ultimul moment, tendinţă provocată de incertitudine.
"Rezervările sunt mai degrabă pe last-minute, după ce noi în ultimii 15 ani am tot promovat înscrierile timpurii ca variantă favorabilă, cu beneficii pentru turişti, în sensul că îţi cumperi mai devreme şi alegi unde vrei, când vrei, şi ai şi discount-uri semnificative. Acum, din cauza incertitudinii, ne-am întors cumva în vremurile de dinainte de 2005, în care românii cumpărau în ultima clipă, ca să vadă ce se întâmplă. Înţelegem situaţia asta, dar nu ajută, pentru că iată, cu 2-3 zile înainte de Paşti nu putem să ştim câţi turişti vor fi. Va fi de implus, nu putem să estimăm impulsul indecişilor. Şi nu poţi să-ţi faci calcule, nu poţi să fii pregătit nici cu prea multă marfă, nici cu prea puţină, nici cu personal prea mult sau prea puţin. Era mult mai bine când aveam predictibilitate şi aveam din timp cash-flow, rezervări, ştiai pe ce te bazezi. Ori acum totul e imprevizibil. Dar noi mergem pe varianta optimistă, sperăm că vom vedea turismul intern revenindu-şi semnificativ", a menţionat Adrian Voican.
Preşedintele APDT Prahova a subliniat că românii sunt foarte dornici să facă turism, dar sunt descurajaţi de restricţii.
"Optimismul nostru e pentru viitor, că acum vedem că hotelurile nu sunt goale, dar nici nu e plin şi sperăm să se deschidă cât de repede, pentru că ne ajung un an şi două luni de pandemie şi de restricţii; multe din ele s-au dovedit că au fost cumva rizibile, dacă ne gândim că anul trecut era ca în filmele SF, cu izolete roşii, şi dacă era un om răcit de covid la un bloc distanţă, toată lumea se ascundea în beci. Nu mai suntem în faza asta, am trecut toţi prin boală sau pe lângă boală, ne-am dat seama că există şi o doză de pericol, mai ales pentru cei în vârstă şi cu afecţiuni, dar un milion de români au trecut prin boală şi au supravieţuit şi sunt bine-mersi acum. Deci cred că lucrurile evoluează spre bine, de asta suntem optimişti, şi oamenii vor foarte mult să călătorească. S-a văzut, oamenii au plecat din ţară în orice destinaţie s-a deschis, în orice zonă verde s-a putut călători, oriunde o destinaţie s-a deschis, s-a călătorit. Şi în ţară se călătoreşte. Oamenii vor să plece, să călătorească, dar trebuie să se mai reducă restricţiile. (...) Restricţiile nu ne ajută. Am văzut cu toţii că s-a făcut un experiment, 5.000 de oameni la un mare eveniment, au fost testaţi înainte şi după şi nu s-a îmbolnăvit niciunul din faptul că au fost prezenţi acolo. Deci ar trebui cumva să intrăm în normal şi să ieşim din zonele astea cu măsuri extreme... Cred că toată lumea s-a revoltat pentru faptul că în loc să laşi magazinele deschise toată noaptea, ca să fie mai puţină înghesuială, ai limitat timpul", a precizat Adrian Voican.
Preşedintele APDT Prahova a arătat că operatorii turistici din Prahova respectă toate măsurile împotriva răspândirii virusului.
"Vom vedea ce va fi la munte, eu cred că dacă vremea se va îndrepta brusc, duminică şi luni, oamenii vor trage o fugă până acolo, dar nu cred că vor să se cazeze, să cheltuiască nişte bani ca să stea închişi şi să nu iasă afară pentru că vremea e urâtă. (...) Operatorii turistici din Prahova sunt super-pregătiţi din punct de vedere al măsurilor anti-covid, toată lumea a făcut mai mult decât s-a cerut, ca să existe siguranţă, pentru că toţi îşi doresc şi ca turiştii să se simtă bine, dar şi să-şi protejeze personalul. Ori dacă pentru oameni este important să se simtă în siguranţă, şi operatorii s-au adaptat imediat cerinţelor publicului. Deci toată lumea a făcut tot ce s-a putut în această direcţie şi au fost investiţii pe care până la urmă fiecare operator le-a făcut pe banii lui. Cred că nu e nicio problemă pentru nimeni să mergă pe pârtie, în pădure sau la aer; problema e când se întâlnesc oameni şi stau mult în încăperi închise, unii lână alţii şi sunt netestaţi, neimunizaţi, nevaccinaţi", a adăugat Adrian Voican.
În ceea ce priveşte vaccinarea, liderul APDT Prahova a apreciat că fiecare om trebuie să aibă dreptul de a decide pentru propria persoană dacă se vaccinează sau nu.
"Părerea mea este că în această chestiune controversată (vaccinarea, n.r.) fiecare decide pentru el şi că există foarte multe argumente şi pro şi contra, iar noi suntem în tabăra turismului, nu suntem într-o tabără partizană de pro sau contra vaccin. Depinde de fiecare în parte, de situaţia lui şi de cum îşi evaluează riscurile. Dacă ai o situaţie medicală care te pune pe gânduri, poate e mai sigur să te vaccinezi. Dacă, dimpotrivă, situaţia medicală nu-ţi permite să te vaccinezi, sau dacă situaţia ta e foarte bună din punct de vedere medical, (...) poate aceşti oameni consideră că pentru ei e mai sigur să stea aşa, dacă au avut şi vreun necaz în familie cu cineva care a avut efecte secundare sau s-au îmbolnăvit de covid după vaccin. E dreptul fiecăruia să decidă, pentru că nimeni nu poate să decidă că e bine aşa sau aşa, o să vedem peste nişte ani", a încheiat Voican.AGERPRES/(AS - autor: George Coman; editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ANSVSA: Vaccinarea ovinelor și caprinelor începe duminică în județele Constanța și Tulcea
Campania de imunizare de urgență a ovinelor și caprinelor începe duminică, 25 octombrie, în județele Constanța și Tulcea, cu o zi mai devreme decât era programat inițial, după ce ultimele tranșe de vaccin din stocurile strategice ale Uniunii Europene au ajuns în România, a anunțat, sâmbătă, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară
CNPP: 885.745 beneficiari de indemnizație socială pentru pensionari, în septembrie 2026
Numărul total al beneficiarilor de indemnizație socială pentru pensionari a fost, în septembrie 2026, de 885.745 persoane, cu 652 mai multe comparativ cu luna anterioară, dintre care 850.009 erau pensionari din sistemul public, iar 35.736 pensionari proveniți din fostul sistem de pensii al agricultorilor, conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii
Petrescu (ASF): Reconstrucția Ucrainei, o oportunitate pentru România
Reconstrucția Ucrainei poate contribui la stabilitatea și prosperitatea regiunii, iar pentru România implicarea în acest efort reprezintă o oportunitate, a declarat președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Alexandru Petrescu, la conferința 'Rebuilding Ukraine: Security, Opportunities, Investments'. 'Reconstr
Transgaz a semnat cu Kawasaki Heavy Industries un Memorandum de Înțelegere privind cooperarea în domeniul hidrogenului
Societatea Națională de Transport al Gazelor Naturale NTGN Transgaz SA (Transgaz) și Kawasaki Heavy Industries, Ltd. au semnat marți, la Tokyo, în cadrul celei de a 4 a ediții a Forumului pentru Inovare România - Japonia, un Memorandum de Înțelegere (MoU) prin care stabilesc cadrul de cooperare strategică în domeniul hidrogenului, al infrastructurii e
Cristian Popa (BNR), despre aderarea la zona euro: E un fenomen economic, dar și politic
Aderarea la zona euro este un fenomen economic, dar și unul politic, iar pentru aceasta este nevoie de eforturi susținute pe toate paliere, a afirmat, vineri, la Sinaia, Cristian Popa, membru al Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR). 'În primul rând, cred că trebuie să spunem că avansul pe drumul aderării la eu
ANAR aplică măsuri de intervenție pentru menținerea debitelor minime pe Dunăre, necesare producției de energie nucleară
Dunărea se situează la minime istorice, fără precedent, iar în prezent se aplică măsuri de suplimentare a debitelor evacuate din acumularea Iezer, situată pe valea Mostiștei, pentru menținerea nivelului necesar pentru producția de energie nucleară, se arată într-un comunicat de presă al Administrației Naționale 'Apele Române' (ANAR), transmis vineri
CONAF: Valoarea adăugată pe persoană ocupată în IMM-urile românești, la jumătate din media europeană
Valoarea adăugată pe persoană ocupată în întreprinderile mici și mijlocii (IMM) din România reprezintă aproximativ jumătate din media europeană, potrivit Raportului de țară al Comisiei Europene din 2026, citat de președintele fondator al Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), Cristina Chiriac. Deciziile, competențele m
Federația Agro-Star 2022 cere condiții de muncă adecvate și stabilitate profesională pentru salariații APIA
Federația Agro-Star 2022 susține că eforturile angajaților Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), implicați în procesarea cererilor și autorizarea plăților către fermieri, trebuie recunoscute prin asigurarea unor condiții de muncă adecvate, a stabilității profesionale și a respectării drepturilor salariale și de muncă, potrivit unui comunicat al or
Pistol: Lucrările pe cele 4 tronsoane ale autostrăzii Sibiu-Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%
Lucrările pe cele patru tronsoane ale Autostrăzii Sibiu - Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%, acestea fiind programate să se finalizeze în anul 2028, a notat, vineri, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, pe pagina sa de Facebook. 'Autostrada
ASF a lansat un ghid privind asigurările de garanții în achizițiile publice, pentru prevenirea riscurilor contractuale
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a elaborat și publicat un ghid privind asigurările de garanții în procesul de achiziții publice, destinat autorităților contractante și operatorilor economici, pentru prevenirea riscurilor contractuale, a întârzierilor și a blocajelor în derularea investițiilor finanțate din fonduri publice.
Breșa de securitate PHP arată cât de mult s-a scurtat timpul de reacție al companiilor în era AI (experți)
O breșă ascunsă de peste zece ani în limbajul de programare PHP a devenit, în această săptămână, o urgență globală, iar cazul arată cât de mult s-a scurtat în era Inteligenței Artificiale (AI) timpul pe care îl are o companie să reacționeze, afirmă experții în securitate cibernetică. Potrivit unui comu
Trenurile CFR Călători vor circula modificat între București Nord și Aeroportul Otopeni, între 28 și 30 octombrie
Circulația trenurilor CFR Călători pe ruta București Nord - Aeroportul Internațional Henri Coandă va suferi modificări temporare, în perioada 28 - 30 octombrie, în intervalul orar 9:00 - 14:00, din cauza unor lucrări la infrastructura feroviară, a anunțat, vineri, compania. În vederea asigurării condițiilor necesare desfășură
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi, când a împrumutat 886,5 milioane lei, printr-o emisiune de obligațiuni de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 28 luni, la un randament mediu de 6,61% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).
Depozitele populației și firmelor au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, la aproape 691 de miliarde de lei
Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, până la 690,779 miliarde de lei, în timp ce față de august 2026 au înregistrat un avans de 0,4%, potrivit datelor publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). În termen
Bursa de Valori București a deschis în scădere ședința de tranzacționare de vineri
Bursa de Valori București (BVB) a deschis în scădere ședința de vineri, cu un rulaj total în valoare de 7,66 milioane lei (1,43 milioane euro), după aproximativ 50 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii listate, era în scădere cu 0,26%, iar indice







