Proiect de 4 milioane lei din fonduri europene pentru educaţia practică din inginerie, lansat la Galaţi
Proiectul Pactul Pentru Muncă (PPM) continuă într-o formă menită să susţină implementarea măsurilor de stimulare a pieţei forţei de muncă identificate de-a lungul celor doi ani de dezbateri cu mediul de afaceri, a anunţat joi Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF).
"În acest context, luni, 26 aprilie 2021, la Galaţi, a fost lansat proiectul 'Stagii unificate de practică pentru studenţii din inginerie' - SurprisING, proiect cofinanţat din Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020, cu o valoare totală de 4.059.003 lei", se menţionează în comunicat.
Potrivit sursei citate, durata de implementare a proiectului este de 24 de luni, în perioada 12 aprilie 2021 - 11 aprilie 2023. Partenerii proiectului sunt Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi (UDJG) şi Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF).
"Obiectivul principal al proiectului este creşterea oportunităţilor de inserţie pe piaţa muncii şi a relevanţei pregătirii practice pentru 245 de studenţi şi masteranzi printr-un program integrat de orientare, consiliere în carieră şi stagii de practică organizate în companii din sectoarele economice cu potenţial competitiv identificate conform SNC şi domeniile de specializare inteligentă conform SNCDI, care să asigure inserţia pe piaţa muncii a cel puţin 86 studenţi sau absolvenţi", se mai spune în comunicat.
Printre obiectivele specifice ale proiectului se numără şi dezvoltarea a 50 de parteneriate cu potenţiali angajatori relevanţi din sectoarele economice cu potenţial competitiv.
"Acest proiect este o încununare a unui efort de peste doi ani pe care l-am depus pentru a susţine studenţii Universităţii "Dunărea de Jos" din Galaţi (UDJG) din domeniul ingineresc, în dezvoltarea abilităţilor tehnice şi pentru realizarea unor stagii de practică în companiile din regiunea de Sud-Est. Domeniul tehnic este unul plin de creaţie şi inovaţie, iar odată cu dezvoltarea tehnologiilor moderne de fabricaţie, aplicaţiile practice din acest domeniu au devenit tot mai interesante şi captivante. Atragerea studenţilor către ştiinţele tehnice şi creşterea oportunităţilor de angajare este obiectivul primordial al preocupării consorţiului în implementarea proiectului. Totodată, participarea la sesiunile de consiliere, de orientare în carieră şi la stagiile de practică prevăzute a fi desfăşurate în proiect vor contribui la facilitarea inserţiei pe piaţa muncii a studenţilor şi absolvenţilor şi dobândirea de abilităţi practice în concordanţă cu cerinţele angajatorilor din domeniul ingineriei", a afirmat Carmen Cătălina Rusu, manager de proiect şi cadru didactic al Facultăţii de Inginerie din Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi.
La rândul său, Cristina Chiriac, preşedinte CONAF şi coordonator partener al proiectului SurprisING, consideră că prin astfel de proiecte pot fi identificate soluţii optime la provocările din economia reală.
"Consider că această colaborare este extrem de fructuoasă pentru CONAF dar şi pentru mediul de afaceri din România. Prin astfel de proiecte demonstrăm că putem să creăm o punte durabilă între mediul de afaceri şi cel academic în vederea identificării de soluţii optime la provocările din economia reală. Dacă acum un an de zile militam pentru echilibrarea forţei de muncă din România prin proiectul Pactul Pentru Muncă, astăzi, noi demonstrăm că înaintea modificării cadrului legislativ, mediul de afaceri cu mediul universitar pot crea modele de succes. SurprisING este un proiect pilot, multiplicat la scară naţională, născut în urma dezbaterilor iniţiate de CONAF în ultimii doi ani şi structurate pe identificarea de soluţii. Ne propunem să gândim strategii de dezvoltare pe termen mediu şi lung, menite să atragă fonduri europene cu ajutorul cărora să contribuim la flexibilizarea pieţei muncii şi la livrarea de forţă de muncă specializată în domenii de interes pentru angajatori", a spus Cristina Chiriac.
Potrivit sursei citate, angajatorii vor beneficia de competenţe practice ale studenţilor/masteranzilor în concordanţă cu cerinţele companiei, dar şi cu întreg mediul de afaceri, în timp ce studenţii îşi pot găsi un loc de muncă înainte de terminarea studiilor.
Proiectul este cofinanţat de Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020, Axa prioritară 6. 'Educaţie şi Competenţe', Obiectiv specific 6.13 Creşterea numărului absolvenţilor de învăţământ terţiar universitar şi non-universitar care îşi găsesc un loc de muncă urmare a accesului la activităţi de învăţare/cercetare/inovare la un potenţial loc de muncă, cu accent pe sectoarele economice cu potenţial competitiv identificate conform SNC şi domeniile de specializare inteligentă conform SNCDI (Strategia Naţională de Cercetare, Dezvoltare şi Inovare).
Echipa de elaborare a proiectului a fost coordonată de Rodica Lupu, membru al Boardului CONAF, fondatorul companiei de consultanţă în inovare şi finanţare Loop Operations.
În cei 13 ani de afaceri europene în administraţia centrală şi în proiecte internaţionale, Rodica Lupu este responsabilă de atragerea a peste 80 de milioane de euro din fonduri nerambursabile pentru clienţi şi parteneri, dar şi de iniţierea şi derularea unor proiecte cu impact naţional sau regional.
Pactul Pentru Muncă reprezintă o iniţiativă demarată în anul 2019 de către Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) împreună cu Federaţia Patronală Petrol şi Gaze (FPPG). Din anul 2020 s-a alăturat, în calitate de partener strategic, Confederaţia Patronală CONCORDIA. Ulterior, pe parcursul proiectului s-au alăturat Confederaţia Patronală din Industria Română (CONPIROM), Asociaţia Naţională a Antreprenorilor (ANAA), Asociaţia pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului Autohton (ADAA), Camera de Comerţ şi Industrie Româno - Germană, Academia de Studii Economice din Bucureşti (ASE), Universitatea Bucureşti şi CA Magda Volonciu şi Asociaţii. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Bănciulea, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ANSVSA: Vaccinarea ovinelor și caprinelor începe duminică în județele Constanța și Tulcea
Campania de imunizare de urgență a ovinelor și caprinelor începe duminică, 25 octombrie, în județele Constanța și Tulcea, cu o zi mai devreme decât era programat inițial, după ce ultimele tranșe de vaccin din stocurile strategice ale Uniunii Europene au ajuns în România, a anunțat, sâmbătă, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară
CNPP: 885.745 beneficiari de indemnizație socială pentru pensionari, în septembrie 2026
Numărul total al beneficiarilor de indemnizație socială pentru pensionari a fost, în septembrie 2026, de 885.745 persoane, cu 652 mai multe comparativ cu luna anterioară, dintre care 850.009 erau pensionari din sistemul public, iar 35.736 pensionari proveniți din fostul sistem de pensii al agricultorilor, conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii
Petrescu (ASF): Reconstrucția Ucrainei, o oportunitate pentru România
Reconstrucția Ucrainei poate contribui la stabilitatea și prosperitatea regiunii, iar pentru România implicarea în acest efort reprezintă o oportunitate, a declarat președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Alexandru Petrescu, la conferința 'Rebuilding Ukraine: Security, Opportunities, Investments'. 'Reconstr
Transgaz a semnat cu Kawasaki Heavy Industries un Memorandum de Înțelegere privind cooperarea în domeniul hidrogenului
Societatea Națională de Transport al Gazelor Naturale NTGN Transgaz SA (Transgaz) și Kawasaki Heavy Industries, Ltd. au semnat marți, la Tokyo, în cadrul celei de a 4 a ediții a Forumului pentru Inovare România - Japonia, un Memorandum de Înțelegere (MoU) prin care stabilesc cadrul de cooperare strategică în domeniul hidrogenului, al infrastructurii e
Cristian Popa (BNR), despre aderarea la zona euro: E un fenomen economic, dar și politic
Aderarea la zona euro este un fenomen economic, dar și unul politic, iar pentru aceasta este nevoie de eforturi susținute pe toate paliere, a afirmat, vineri, la Sinaia, Cristian Popa, membru al Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR). 'În primul rând, cred că trebuie să spunem că avansul pe drumul aderării la eu
ANAR aplică măsuri de intervenție pentru menținerea debitelor minime pe Dunăre, necesare producției de energie nucleară
Dunărea se situează la minime istorice, fără precedent, iar în prezent se aplică măsuri de suplimentare a debitelor evacuate din acumularea Iezer, situată pe valea Mostiștei, pentru menținerea nivelului necesar pentru producția de energie nucleară, se arată într-un comunicat de presă al Administrației Naționale 'Apele Române' (ANAR), transmis vineri
CONAF: Valoarea adăugată pe persoană ocupată în IMM-urile românești, la jumătate din media europeană
Valoarea adăugată pe persoană ocupată în întreprinderile mici și mijlocii (IMM) din România reprezintă aproximativ jumătate din media europeană, potrivit Raportului de țară al Comisiei Europene din 2026, citat de președintele fondator al Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), Cristina Chiriac. Deciziile, competențele m
Federația Agro-Star 2022 cere condiții de muncă adecvate și stabilitate profesională pentru salariații APIA
Federația Agro-Star 2022 susține că eforturile angajaților Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), implicați în procesarea cererilor și autorizarea plăților către fermieri, trebuie recunoscute prin asigurarea unor condiții de muncă adecvate, a stabilității profesionale și a respectării drepturilor salariale și de muncă, potrivit unui comunicat al or
Pistol: Lucrările pe cele 4 tronsoane ale autostrăzii Sibiu-Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%
Lucrările pe cele patru tronsoane ale Autostrăzii Sibiu - Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%, acestea fiind programate să se finalizeze în anul 2028, a notat, vineri, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, pe pagina sa de Facebook. 'Autostrada
ASF a lansat un ghid privind asigurările de garanții în achizițiile publice, pentru prevenirea riscurilor contractuale
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a elaborat și publicat un ghid privind asigurările de garanții în procesul de achiziții publice, destinat autorităților contractante și operatorilor economici, pentru prevenirea riscurilor contractuale, a întârzierilor și a blocajelor în derularea investițiilor finanțate din fonduri publice.
Breșa de securitate PHP arată cât de mult s-a scurtat timpul de reacție al companiilor în era AI (experți)
O breșă ascunsă de peste zece ani în limbajul de programare PHP a devenit, în această săptămână, o urgență globală, iar cazul arată cât de mult s-a scurtat în era Inteligenței Artificiale (AI) timpul pe care îl are o companie să reacționeze, afirmă experții în securitate cibernetică. Potrivit unui comu
Trenurile CFR Călători vor circula modificat între București Nord și Aeroportul Otopeni, între 28 și 30 octombrie
Circulația trenurilor CFR Călători pe ruta București Nord - Aeroportul Internațional Henri Coandă va suferi modificări temporare, în perioada 28 - 30 octombrie, în intervalul orar 9:00 - 14:00, din cauza unor lucrări la infrastructura feroviară, a anunțat, vineri, compania. În vederea asigurării condițiilor necesare desfășură
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi, când a împrumutat 886,5 milioane lei, printr-o emisiune de obligațiuni de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 28 luni, la un randament mediu de 6,61% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).
Depozitele populației și firmelor au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, la aproape 691 de miliarde de lei
Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, până la 690,779 miliarde de lei, în timp ce față de august 2026 au înregistrat un avans de 0,4%, potrivit datelor publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). În termen
Bursa de Valori București a deschis în scădere ședința de tranzacționare de vineri
Bursa de Valori București (BVB) a deschis în scădere ședința de vineri, cu un rulaj total în valoare de 7,66 milioane lei (1,43 milioane euro), după aproximativ 50 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii listate, era în scădere cu 0,26%, iar indice







