OECD: Companiile de utilităţi au fost responsabile pentru jumătate din sumele strânse din IPO-uri în România
Numărul companiilor româneşti care utilizează pieţele de capital rămâne limitat şi este în urma altor ţări din regiune precum Cehia, Polonia sau Austria, susţine Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) într-un raport cu privire la piaţa de capital din România publicat miercuri.
Potrivit acestui raport, începând din 2000 şi până în prezent, 18 companii româneşti au derulat oferte publice iniţiale IPO-uri) la Bursa de la Bucureşti, în urma cărora au strâns 1,3 miliarde de euro. 11 dintre aceste companii s-au listat din 2000 şi până în 2009, dar sumele atrase de la investitori au reprezentat doar 16% din totalul sumelor în perioada 2000-2019. În perioada 2010-2017 s-au listat doar şapte companii însă acestea au strâns 84% totalul listărilor, respectiv 1,1 miliarde euro. Din 2018 încoace nicio companie nu s-a mai listat pe piaţa principală.
OECD subliniază că în ceea ce priveşte IPO-urile, activitatea din România o depăşeşte doar pe cea înregistrată în Ungaria, unde începând din 2000 şi până în prezent au fost înregistrate 15 IPO-uri care au strâns suma de 544 de milioane de euro. De-a lungul întregii perioade 2000-2019, IPO-urile din România au fost responsabile pentru doar 0,24% din totalul fondurilor strânse de companiile din UE prin intermediul ofertelor publice iniţiale.
OECD subliniază că patru din cele mai mari cinci IPO-uri derulate după 2000 în România au fost ale unor companii de stat din sectoarele utilităţi şi energie. Cel mai mare IPO din istoria bursei locale este listarea Electrica din 2014, care a strâns 460 de milioane de euro. Similar compania SNGN Romgaz SA a strâns 400 de milioane de euro cu prilejul IPO-ului său din 2013.
Chiar dacă numai cinci din cele 18 IPO-uri derulate în România au fost ale unor companii de stat, ele au reprezentat aproape 90% din sumele totale strânse după 2000.
IPO-urile companiilor de utilităţi au fost responsabile pentru mai mult de jumătate din sumele strânse în România în perioada 2000-2019, urmate de companiile din energie care au strâns 33% din sumele totale.
OECD subliniază că este vorba de o tendinţă diferită faţă de alte state din Europa, unde IPO-urile companiilor de utilităţi sunt mult mai puţin frecvente, reprezentând doar 19% din veniturile din Polonia şi fiind aproape absente în Austria, Germania, Ungaria şi Cehia. La fel de important este şi faptul că firmele din industriile tehnologie şi sănătate sunt responsabile pentru doar 5% din IPO-uile din România, faţă de 17% din sumele totale strânse în Uniunea Europeană.
"Pentru viitor, este crucial să fie facilitat accesul companiilor româneşti la finanţare accesibilă oferită de piaţa de capital. Aceasta nu doar va ajuta la consolidarea rezistenţei pe termen lung a sectorului corporatist şi va ajuta companiile să facă faţă şocurilor viitoare, dar va îmbunătăţi de asemenea dinamicile de business din România şi va sprijini inovaţia. Pieţele de capital funcţionale vor oferi de asemenea opţiuni suplimentare pentru gestionarea economiilor gospodăriilor şi sistemului de pensii", susţine Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică.
Această cartografiere OCDE a pieţei de capital a României oferă o imagine cuprinzătoare a stării de fapt, atât înainte, cât şi în timpul crizei COVID-19 şi pune la dispoziţie date şi analize detaliate despre peisajul corporativ. Raportul a fost finanţat de Uniunea Europeană prin intermediul Programului de sprijinire a reformelor structurale şi implementat de OCDE în cooperare cu Direcţia Generală pentru sprijinirea reformelor structurale (DG REFORM) a Comisiei Europene.
Proiectul va continua cu pregătirea de către OCDE a unui raport de evaluare ce identifică aspectele structurale şi barierele semnificative pentru dezvoltarea pieţei de capital din România şi care va conţine şi proiecte de recomandări. Pe baza acestuia se va pregăti Raportul final al Proiectului privind revizuirea pieţei de capital din România, conţinând evaluări şi recomandări. Acest raport final va informa şi va ghida autorităţile române în procesul privind "Elaborarea unei strategii naţionale pentru piaţa de capital". AGERPRES/(AS-autor: Constantin Balaban, editor: Mariana Nica, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ANSVSA: Vaccinarea ovinelor și caprinelor începe duminică în județele Constanța și Tulcea
Campania de imunizare de urgență a ovinelor și caprinelor începe duminică, 25 octombrie, în județele Constanța și Tulcea, cu o zi mai devreme decât era programat inițial, după ce ultimele tranșe de vaccin din stocurile strategice ale Uniunii Europene au ajuns în România, a anunțat, sâmbătă, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară
CNPP: 885.745 beneficiari de indemnizație socială pentru pensionari, în septembrie 2026
Numărul total al beneficiarilor de indemnizație socială pentru pensionari a fost, în septembrie 2026, de 885.745 persoane, cu 652 mai multe comparativ cu luna anterioară, dintre care 850.009 erau pensionari din sistemul public, iar 35.736 pensionari proveniți din fostul sistem de pensii al agricultorilor, conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii
Petrescu (ASF): Reconstrucția Ucrainei, o oportunitate pentru România
Reconstrucția Ucrainei poate contribui la stabilitatea și prosperitatea regiunii, iar pentru România implicarea în acest efort reprezintă o oportunitate, a declarat președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Alexandru Petrescu, la conferința 'Rebuilding Ukraine: Security, Opportunities, Investments'. 'Reconstr
Transgaz a semnat cu Kawasaki Heavy Industries un Memorandum de Înțelegere privind cooperarea în domeniul hidrogenului
Societatea Națională de Transport al Gazelor Naturale NTGN Transgaz SA (Transgaz) și Kawasaki Heavy Industries, Ltd. au semnat marți, la Tokyo, în cadrul celei de a 4 a ediții a Forumului pentru Inovare România - Japonia, un Memorandum de Înțelegere (MoU) prin care stabilesc cadrul de cooperare strategică în domeniul hidrogenului, al infrastructurii e
Cristian Popa (BNR), despre aderarea la zona euro: E un fenomen economic, dar și politic
Aderarea la zona euro este un fenomen economic, dar și unul politic, iar pentru aceasta este nevoie de eforturi susținute pe toate paliere, a afirmat, vineri, la Sinaia, Cristian Popa, membru al Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR). 'În primul rând, cred că trebuie să spunem că avansul pe drumul aderării la eu
ANAR aplică măsuri de intervenție pentru menținerea debitelor minime pe Dunăre, necesare producției de energie nucleară
Dunărea se situează la minime istorice, fără precedent, iar în prezent se aplică măsuri de suplimentare a debitelor evacuate din acumularea Iezer, situată pe valea Mostiștei, pentru menținerea nivelului necesar pentru producția de energie nucleară, se arată într-un comunicat de presă al Administrației Naționale 'Apele Române' (ANAR), transmis vineri
CONAF: Valoarea adăugată pe persoană ocupată în IMM-urile românești, la jumătate din media europeană
Valoarea adăugată pe persoană ocupată în întreprinderile mici și mijlocii (IMM) din România reprezintă aproximativ jumătate din media europeană, potrivit Raportului de țară al Comisiei Europene din 2026, citat de președintele fondator al Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), Cristina Chiriac. Deciziile, competențele m
Federația Agro-Star 2022 cere condiții de muncă adecvate și stabilitate profesională pentru salariații APIA
Federația Agro-Star 2022 susține că eforturile angajaților Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), implicați în procesarea cererilor și autorizarea plăților către fermieri, trebuie recunoscute prin asigurarea unor condiții de muncă adecvate, a stabilității profesionale și a respectării drepturilor salariale și de muncă, potrivit unui comunicat al or
Pistol: Lucrările pe cele 4 tronsoane ale autostrăzii Sibiu-Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%
Lucrările pe cele patru tronsoane ale Autostrăzii Sibiu - Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%, acestea fiind programate să se finalizeze în anul 2028, a notat, vineri, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, pe pagina sa de Facebook. 'Autostrada
ASF a lansat un ghid privind asigurările de garanții în achizițiile publice, pentru prevenirea riscurilor contractuale
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a elaborat și publicat un ghid privind asigurările de garanții în procesul de achiziții publice, destinat autorităților contractante și operatorilor economici, pentru prevenirea riscurilor contractuale, a întârzierilor și a blocajelor în derularea investițiilor finanțate din fonduri publice.
Breșa de securitate PHP arată cât de mult s-a scurtat timpul de reacție al companiilor în era AI (experți)
O breșă ascunsă de peste zece ani în limbajul de programare PHP a devenit, în această săptămână, o urgență globală, iar cazul arată cât de mult s-a scurtat în era Inteligenței Artificiale (AI) timpul pe care îl are o companie să reacționeze, afirmă experții în securitate cibernetică. Potrivit unui comu
Trenurile CFR Călători vor circula modificat între București Nord și Aeroportul Otopeni, între 28 și 30 octombrie
Circulația trenurilor CFR Călători pe ruta București Nord - Aeroportul Internațional Henri Coandă va suferi modificări temporare, în perioada 28 - 30 octombrie, în intervalul orar 9:00 - 14:00, din cauza unor lucrări la infrastructura feroviară, a anunțat, vineri, compania. În vederea asigurării condițiilor necesare desfășură
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi, când a împrumutat 886,5 milioane lei, printr-o emisiune de obligațiuni de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 28 luni, la un randament mediu de 6,61% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).
Depozitele populației și firmelor au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, la aproape 691 de miliarde de lei
Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, până la 690,779 miliarde de lei, în timp ce față de august 2026 au înregistrat un avans de 0,4%, potrivit datelor publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). În termen
Bursa de Valori București a deschis în scădere ședința de tranzacționare de vineri
Bursa de Valori București (BVB) a deschis în scădere ședința de vineri, cu un rulaj total în valoare de 7,66 milioane lei (1,43 milioane euro), după aproximativ 50 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii listate, era în scădere cu 0,26%, iar indice







