Meyer (FP): Pentru listarea Hidroelectrica este necesară revocarea Legii 173, care interzice înstrăinarea participaţiilor statului
Listarea Hidroelectrica presupune câteva etape cheie care trebuie urmate, dar în primul rând, revocarea Legii 173/2020, care interzice înstrăinarea participaţiilor statului, a declarat, miercuri, Johan Meyer, CEO Franklin Templeton Investments Romania and Portfolio Manager Fondul Proprietatea.
"Există câteva etape cheie care trebuie urmate. În primul rând, revocarea Legii 173 care interzice înstrăinarea participaţiilor statului. Hidroelectrica are doi acţionari reprezentaţi de Ministerul Energiei ca acţionar majoritar şi de Fondul Proprietatea ca acţionar minoritar. Procesul de listare va fi condus de Hidroelectrica susţinută de acţionari. Există sprijin din partea tuturor părţilor implicate pentru listare. Primii paşi care au fost luaţi au fost numirea unui consilier juridic şi a unui consultant pentru piaţa de capital, care vor ajuta la structurarea viitoare a ofertei publice iniţiale. Următoarea etapă ar fi numirea băncilor de investiţii, structurarea IPO-ului şi execuţia. În ceea ce priveşte potenţiali investitori în Hidroelectrica, cred că puteţi conta pe mulţi dintre acţionarii Fondului Proprietatea, fondurile de pensii din România, dar şi pe acţionarii internaţionali", a spus Johan Meyer în cadrul unei conferinţe de presă.
Întrebat care sunt planurile companiei în ceea ce priveşte titlurile de capital, el a spus că este evaluat portofoliul în mod continuu, atât pentru companiile listate, cât şi pentru cele nelistate.
"Din motive evidente, este mai uşor să tranzacţionezi activele listate şi care se bazează pe o decizie de investiţii la care se ajunge după o analiza exhaustivă a performanţei financiare. Pentru companiile nelistate, continuăm să analizăm şi să lucrăm cu companii pentru a îmbunătăţi eficienţa, profitabilitatea, guvernanţa corporativă şi calitatea managementului. În ultima perioadă am văzut o îmbunătăţire în această direcţie cu multe schimbări de directori şi membri ai consiliilor de administraţie, din diferite ministere şi din companiile din portofoliu. Ne-am dori să vedem pe termen lung aderarea la legislaţia privind guvernanţa corporativă nu numai în litera legii, ci şi în spiritul ei, în sensul numirii unor profesionişti cu experienţă, care sunt cu adevărat independenţi. Sunt încrezător că acest proces va continua în următoarele luni", a menţionat Johan Meyer.
De asemenea, el a precizat că există încă un discount semnificativ care se aplică în evaluările entităţilor nelistate, cum ar fi Hidroelectrica, ceea ce înseamnă că valoarea pentru Fondul Proprietatea continuă să fie considerabil mai mare decât cea pe care o vedem în cifre.
"Nu trebuie uitat faptul că avem în portofoliu companii precum Aeroporturi Bucureşti care au avut un impact sever asupra rezultatelor Fondului din cauza performanţelor financiare slabe, din motive evidente. Vom continua programul de răscumpărare de acţiuni deoarece încă are sens şi există în continuare valoare care poate fi deblocată din activele din portofoliu care se va reflecta în VAN pe termen scurt şi mediu. Orice modificare a strategiei de investiţii se va produce în consultare şi în acord cu acţionarii noştri", a declarat Johan Meyer.AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Mariana Nica, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ANSVSA: Vaccinarea ovinelor și caprinelor începe duminică în județele Constanța și Tulcea
Campania de imunizare de urgență a ovinelor și caprinelor începe duminică, 25 octombrie, în județele Constanța și Tulcea, cu o zi mai devreme decât era programat inițial, după ce ultimele tranșe de vaccin din stocurile strategice ale Uniunii Europene au ajuns în România, a anunțat, sâmbătă, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară
CNPP: 885.745 beneficiari de indemnizație socială pentru pensionari, în septembrie 2026
Numărul total al beneficiarilor de indemnizație socială pentru pensionari a fost, în septembrie 2026, de 885.745 persoane, cu 652 mai multe comparativ cu luna anterioară, dintre care 850.009 erau pensionari din sistemul public, iar 35.736 pensionari proveniți din fostul sistem de pensii al agricultorilor, conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii
Petrescu (ASF): Reconstrucția Ucrainei, o oportunitate pentru România
Reconstrucția Ucrainei poate contribui la stabilitatea și prosperitatea regiunii, iar pentru România implicarea în acest efort reprezintă o oportunitate, a declarat președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Alexandru Petrescu, la conferința 'Rebuilding Ukraine: Security, Opportunities, Investments'. 'Reconstr
Transgaz a semnat cu Kawasaki Heavy Industries un Memorandum de Înțelegere privind cooperarea în domeniul hidrogenului
Societatea Națională de Transport al Gazelor Naturale NTGN Transgaz SA (Transgaz) și Kawasaki Heavy Industries, Ltd. au semnat marți, la Tokyo, în cadrul celei de a 4 a ediții a Forumului pentru Inovare România - Japonia, un Memorandum de Înțelegere (MoU) prin care stabilesc cadrul de cooperare strategică în domeniul hidrogenului, al infrastructurii e
Cristian Popa (BNR), despre aderarea la zona euro: E un fenomen economic, dar și politic
Aderarea la zona euro este un fenomen economic, dar și unul politic, iar pentru aceasta este nevoie de eforturi susținute pe toate paliere, a afirmat, vineri, la Sinaia, Cristian Popa, membru al Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR). 'În primul rând, cred că trebuie să spunem că avansul pe drumul aderării la eu
ANAR aplică măsuri de intervenție pentru menținerea debitelor minime pe Dunăre, necesare producției de energie nucleară
Dunărea se situează la minime istorice, fără precedent, iar în prezent se aplică măsuri de suplimentare a debitelor evacuate din acumularea Iezer, situată pe valea Mostiștei, pentru menținerea nivelului necesar pentru producția de energie nucleară, se arată într-un comunicat de presă al Administrației Naționale 'Apele Române' (ANAR), transmis vineri
CONAF: Valoarea adăugată pe persoană ocupată în IMM-urile românești, la jumătate din media europeană
Valoarea adăugată pe persoană ocupată în întreprinderile mici și mijlocii (IMM) din România reprezintă aproximativ jumătate din media europeană, potrivit Raportului de țară al Comisiei Europene din 2026, citat de președintele fondator al Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), Cristina Chiriac. Deciziile, competențele m
Federația Agro-Star 2022 cere condiții de muncă adecvate și stabilitate profesională pentru salariații APIA
Federația Agro-Star 2022 susține că eforturile angajaților Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), implicați în procesarea cererilor și autorizarea plăților către fermieri, trebuie recunoscute prin asigurarea unor condiții de muncă adecvate, a stabilității profesionale și a respectării drepturilor salariale și de muncă, potrivit unui comunicat al or
Pistol: Lucrările pe cele 4 tronsoane ale autostrăzii Sibiu-Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%
Lucrările pe cele patru tronsoane ale Autostrăzii Sibiu - Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%, acestea fiind programate să se finalizeze în anul 2028, a notat, vineri, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, pe pagina sa de Facebook. 'Autostrada
ASF a lansat un ghid privind asigurările de garanții în achizițiile publice, pentru prevenirea riscurilor contractuale
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a elaborat și publicat un ghid privind asigurările de garanții în procesul de achiziții publice, destinat autorităților contractante și operatorilor economici, pentru prevenirea riscurilor contractuale, a întârzierilor și a blocajelor în derularea investițiilor finanțate din fonduri publice.
Breșa de securitate PHP arată cât de mult s-a scurtat timpul de reacție al companiilor în era AI (experți)
O breșă ascunsă de peste zece ani în limbajul de programare PHP a devenit, în această săptămână, o urgență globală, iar cazul arată cât de mult s-a scurtat în era Inteligenței Artificiale (AI) timpul pe care îl are o companie să reacționeze, afirmă experții în securitate cibernetică. Potrivit unui comu
Trenurile CFR Călători vor circula modificat între București Nord și Aeroportul Otopeni, între 28 și 30 octombrie
Circulația trenurilor CFR Călători pe ruta București Nord - Aeroportul Internațional Henri Coandă va suferi modificări temporare, în perioada 28 - 30 octombrie, în intervalul orar 9:00 - 14:00, din cauza unor lucrări la infrastructura feroviară, a anunțat, vineri, compania. În vederea asigurării condițiilor necesare desfășură
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi, când a împrumutat 886,5 milioane lei, printr-o emisiune de obligațiuni de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 28 luni, la un randament mediu de 6,61% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).
Depozitele populației și firmelor au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, la aproape 691 de miliarde de lei
Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, până la 690,779 miliarde de lei, în timp ce față de august 2026 au înregistrat un avans de 0,4%, potrivit datelor publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). În termen
Bursa de Valori București a deschis în scădere ședința de tranzacționare de vineri
Bursa de Valori București (BVB) a deschis în scădere ședința de vineri, cu un rulaj total în valoare de 7,66 milioane lei (1,43 milioane euro), după aproximativ 50 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii listate, era în scădere cu 0,26%, iar indice







