MOL România a donat peste un milion de euro în echipamente medicale pentru susţinerea sistemului medical
MOL România a donat peste un milion de euro pentru echipamente medicale, de la începutul pandemiei COVID-19, potrivit unui comunicat de presă al companiei, transmis marţi AGERPRES.
Noile donaţii de echipamente medicale au fost acordate spitalelor din Târgu Mureş, Miercurea Ciuc, Târgu Secuiesc, Sfântu Gheorghe, Odorheiul Secuiesc, Gheorgheni, Giurgiu, Iaşi şi Bucureşti.
Echiparea spitalelor se face în baza parteneriatelor pe care compania le are cu Asociaţia Inima Copiilor şi Fundaţia pentru Parteneriat. Cea mai recentă tranşă de aparatură are o valoare totală de 550.000 de euro, ceea ce ridică la peste un milion de euro suma totală alocată de MOL România pentru dotarea spitalelor în lupta anti-COVID. Anul trecut, la scurt timp după izbucnirea pandemiei, MOL România a acordat 100.000 de euro Fundaţiei pentru Parteneriat pentru achiziţionarea de echipamente de protecţie pentru personalul medical implicat în combaterea pandemiei COVID-19 din spitalele din Sfântu Gheorghe, Miercurea Ciuc şi Odorheiu Secuiesc. MOL România a revenit de această dată cu un nou sprijin financiar pe care l-a acordat Fundaţiei pentru Parteneriat şi care a permis dotarea cu echipamente medicale de protecţie şi aparatură medicală a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, a Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Fogolyan Kristof" Sfântu Gheorghe, a Spitalului Municipal Gheorgheni, a Spitalului Municipal Târgu Secuiesc, a Spitalului Municipal Odorheiu Secuiesc şi a Spitalului Judeţean de Urgenţă Miercurea Ciuc", se arată în comunicat.
De asemenea, primele şase paturi de terapie intensivă complet dotate pentru tratarea bolnavilor în stare critică au ajuns, deja, la Spitalul Judeţean de Urgenţă "Dr. Fogolyan Kristof" din Sfântu Gheorghe. Paturile au intrat în dotarea secţiei ATI Non-COVID, unde capacitatea de cazare a fost redusă în urma reorganizărilor recente, pe fondul numărului mare de pacienţi cu forme grave internaţi pe secţia ATI COVID-19.
"În cadrul parteneriatului cu Asociaţia Inima Copiilor - un partener tradiţional alături de care MOL România sprijină dezvoltarea proiectului construcţiei unui heliport pe acoperişul Spitalului Marie Curie - compania a donat sume pentru achiziţionarea de aparatură ce va ajunge în Spitalului Judeţean Giurgiu, a Spitalului Universitar Bucureşti şi a Spitalului clinic de obstetrică şi ginecologie Cuza Vodă din Iaşi. În ianuarie 2020, cu puţin timp înainte de izbucnirea pandemiei, MOL România şi Asociaţia Inima Copiilor au sponsorizat dotarea Spitalului Judeţean de Urgenţă din Giurgiu cu echipamente medicale în valoare de 110.000 de euro, echipamente care au mers către secţiile de Pediatrie, Neonatologie şi ATI. De această dată, ajutorul acordat Spitalului Judeţean de Urgenţă Giurgiu se va concentra exclusiv pe secţia ATI. De asemenea, vor mai primi echipamente esenţiale pentru tratarea pacienţilor în contextul pandemiei şi secţia de neonatologie a Spitalului Universitar Bucureşti şi Secţia de Neonatologie a Spitalului clinic de obstetrică şi ginecologie Cuza Vodă din Iaşi, care a avut în tratament mai mult de 50 de nou-născuţi cu mame infectate cu COVID-19", notează compania.
MOL România este o subsidiară a MOL Group şi una dintre cele mai importante companii petroliere din România, cu o prezenţă de 25 ani pe piaţa autohtonă. În prezent, compania deţine un număr de 243 de staţii de servicii, două depozite de carburanţi (la Giurgiu şi Tileagd) şi un terminal LPG la Tileagd.
Grupul MOL este o companie internaţională de petrol şi gaze, cu operaţiuni în peste 40 de ţări şi 25.000 de angajaţi în întreaga lume. Activităţile de producţie se desfăşoară în nouă ţări, iar cele de explorare în 14 ţări. Grupul controlează trei rafinării şi două unităţi petrochimice la nivelul managementului integrat al lanţului de aprovizionare în Ungaria, Slovacia şi Croaţia.
Compania are o reţea formată din aproximativ 1.933 de staţii de servicii în zece ţări din Europa Centrală şi de Est. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ASF: Conturile de economii și investiții reprezintă un beneficiu pentru cetățeni și economie
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) salută adoptarea legislației privind conturile de economii și investiții de către Camera Deputaților, un mecanism care poate susține dezvoltarea pieței de capital din România și poate încuraja participarea populației la plasamente financiare pe termen lung. 'Adoptarea acestei legisla
Ministrul Agriculturii: Seceta a afectat în mod drastic județele Timiș, Bihor, Satu Mare
Seceta a afectat în mod drastic producția de cereale din județele Timiș, Bihor și Satu Mare, în timp ce restul județelor au avut un an mult mai bun în ceea ce privește condițiile climatice, însă problemele cu care ne confruntăm astăzi sunt cele de logistică, a afirmat, miercuri, ministrul interimar al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Tanczo
APAPR solicită majorarea plafonului de deductibilitate pentru contribuțiile la Pilonul 3
Asociația pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR) solicită majorarea plafonului de deductibilitate fiscală pentru contribuțiile la pensiile facultative, rămas la 400 de euro pe an în ultimii 17 ani, apreciind că actualizarea acestuia ar stimula economisirea pe termen lung. 'După 17 ani, deductibilitatea fiscală
Tanczos: Sunt semnate deja 6 tratate bilaterale pentru exportul animalelor în condiții de vaccinare,iar alte 6 - 7 sunt în negociere
România a semnat deja șase tratate bilaterale pentru export de ovine și caprine în condiții de vaccinare, cu Arabia Saudită, Iordania, Maroc, Tunisia, Israel și Libia, iar alte șase-șapte sunt în curs de negociere, a afirmat, miercuri, ministrul interimar al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Tanczos Barna, într-o conferință de presă organiza
ANAF Antifraudă verifică 180 de case de schimb valutar în cadrul Operațiunii FOCUS
Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) verifică, simultan, 180 de case de schimb valutar din întreaga țară, în cadrul Operațiunii FOCUS - Fiscalizarea Operațiunilor și Conformarea Unităților de Schimb, potrivit unui comunicat al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). Acțiunea reprezintă extinderea la nivel național
Bordeanu: Industria auto așteaptă un plan concret pentru reducerea prețului energiei până în 2030
Industria auto are nevoie de un plan concret, cu jaloane clare până în 2030, pentru reducerea prețului energiei, costurile ridicate propagându-se în întregul lanț de furnizori și influențând prețul final al mașinilor, a declarat, miercuri, Mihai Bordeanu, șeful Dacia în România și Europa de Sud-Est.
Pistol: Stadiul fizic al lucrărilor pe cele trei loturi Bacău - Pașcani depășește 60%
Stadiul fizic general al lucrărilor pe cele trei loturi ale tronsonului Bacău - Pașcani al Autostrăzii Moldovei (A7) a depășit 60%, constructorul fiind mobilizat cu aproximativ 5.500 de muncitori și peste 500 de utilaje, a anunțat miercuri, pe Facebook, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol.
Producătorii auto pot alege alte țări dacă România nu oferă condiții competitive (șeful Dacia)
Producătorii auto pot alege alte țări pentru realizarea producției dacă România nu oferă condiții competitive, deciziile strategice ale companiilor fiind luate în funcție de competitivitate și eficiență, a declarat, miercuri, Mihai Bordeanu, șeful Dacia în România și Europa de Sud-Est. 'Haideți să ne uităm la industria auto. Este o
PADROM avertizează asupra unor mesaje false care solicită date personale pentru verificarea poliței
Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PADROM) avertizează asupra unor mesaje frauduloase transmise în numele companiei, prin care destinatarilor li se solicită verificarea poliței PAD prin accesarea unui link și introducerea unor date personale, conform unui comunicat de presă. Potrivit PADROM, mesajele reprezintă tentative de phishi
Aproape 35.000 de locuri de muncă vacante la nivel național; peste 100 de joburi în străinătate
Evidențele Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) indică disponibilitatea unui număr de 34.645 de locuri de muncă la nivel național, în timp ce angajatorii din Spațiul Economic European oferă, prin intermediul rețelei EURES România, 101 joburi. Potrivit unui comunicat al ANOFM, remis miercuri AGERPRES, cele mai multe locuri de m
România a avut cea mai modestă creștere a costului cu mâna de lucru din UE în T2
Costul orar cu mâna de lucru în întreaga economie a crescut cu 3,1% în zona euro și cu 3,2% în UE, în trimestrul al doilea al acestui an, comparativ cu perioada similară din 2025, însă în rândul statelor membre cea mai modestă creștere a fost înregistrată în România (1,8%), potrivit datelor publicate mie
BNR, INS și IRES realizează o cercetare privind finanțarea și consumul gospodăriilor populației
Banca Națională a României (BNR), Institutul Național de Statistică (INS) și Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES) realizează cercetarea statistică 'Finanțarea și consumul gospodăriilor populației' (FCGP), la care au fost selectate peste 12.000 de gospodării din 1.309 localități din toate județele țării, conform unui comunicat al BNR.
ANOFM derulează proiectul FORMACTIV, care promovează ucenicia la locul de muncă
Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă București (AMOFM) implementează proiectul 'FORMACTIV - Formare și muncă activă', cu scopul de a sprijini ocuparea forței de muncă și calificarea profesională direct la locul de muncă. Potrivit unui comunicat al ANOFM, proiectul se derulează în perioada 24 decembrie 2024 - 23 decembrie 2029 și pro
Bursa de la București a deschis pe roșu ședința de tranzacționare de miercuri
București, 16 sep /Agerpres/ - Bursa de Valori București (BVB) a deschis în scădere pe toți indicii ședința de miercuri, cu un rulaj total în valoare de 15,5 milioane de lei (2,9 milioane de euro) după o jumătate de oră de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii listate, a scăzut cu
Peste 1.500 de camere hoteliere noi vor fi disponibile în București până în 2028 (analiză)
Peste 1.500 de camere hoteliere noi urmează să fie disponibile în București până în 2028, pe fondul creșterii veniturilor hotelurilor din Capitală, care au avansat cu 5% în primul semestru din 2026 față de perioada similară a anului trecut și cu 25,2% față de perioada pre-pandemie, potrivit unei companii de consultanță imobiliară. Noile












