VIDEO Hanga (BVB): Runda de finanţare derulată de companiile care au trecut prin proiectul Made in Romania e de 80 milioane euro
Proiectul Made in Romania a fost un succes, runda de finanţare derulată de către companiile care au trecut prin proiect totalizând 80 de milioane de euro, a declarat, joi, preşedintele Bursei de Valori Bucureşti, Radu Hanga.
"Simţim că ne aflăm într-un mediu în care există susţinere pentru economia locală şi pentru companiile locale. Noi, la BVB, facem ce ţine de noi pentru a împinge lucrurile înainte şi a ne îndeplini cât mai bine rolul acesta de finanţator pentru economia locală. Lansăm azi ediţia a 4-a a programului Made in Romania. Made in Romania a pornit de la ideea de a fi o platformă de vizibilitate, de a fi o scenă pentru companiile româneşti prin care noi, BVB, să facilităm contactele dintre acestea, întâlnirea, comunicarea, şi, sigur, comunicarea dintre companiile care apar pe platforma aceasta şi piaţă, şi consumatorii produselor lor şi, eventual, pentru investitorii care s-ar putea uita la investiţii. A fost un succes.(...) În total, 80 de milioane euro a fost runda de finanţare derulată de către companiile care au trecut prin proiectul Made in România", a afirmat Hanga cu ocazia lansării ediţiei din 2021 a programului.
Conform datelor prezentate de preşedintele BVB, în 2017, 166 de companii au fost înscrise în proiect, în 2018 - 201 iar în 2019 aproape 300.
"În 2020 a venit pandemia şi am făcut un pas în spate doar pentru a ne relansa şi mai puternic şi pentru a ne reinventa", a subliniat Hanga.
Printre companiile care, după ce au trecut prin programul Made in România, au venit către BVB ca şi platformă de finanţare, preşedintele bursei a menţionat 2Performant, Agricover, Clinicile Doctor Leahu, Elefant, iHunt, Lăptăria cu caimac, Norofert sau Vivre Deco.
"A fost un succes ceea ce am construit, am adăugat vizibilitate, am auzit poveşti frumoase între companii care au trecut prin proiectul acesta şi independent de bursă au dezvoltat cooperare, colaborare între ei la nivel de business. Între timp ni s-au alăturat mulţi alţi parteneri. (...)Noi ne-am gândit la ideea să construim o platformă pentru companii. Construind platforma aceasta am văzut interesul finanţatorilor pentru a veni aproape de noi şi a se poziţiona în relaţia cu companiile care caută capital. Şi aici ne bucurăm să avem suportul Băncii Europene de Reconstrucţie şi Dezvoltare, un partener pe termen lung al BVB, şi importanţi jucători locali, printre care Banca Transilvania, BRD-Groupe Societe Generale, BRD Asset Management, Roca şi aici aş adăuga SeedBlink, platforma locală de crowdfunding", a mai spus Radu Hanga.
El a făcut referire şi la consultanţi, printre aceştia menţionând BRK Financial Group, BT Capital PArtners, Tradeville, Mazars, Horvath & Partners.
"Şi un trend care s-a accelerat în ultimul timp este contactul nostru cu zona de tehnologie. Aşa cum vedem în toate ariile vieţii, pandemia prin care trecem a accelerat procesul de digitalizare. Acesta, inevitabil, s-a reflectat şi la noi prin ceea ce lansăm azi, o nouă platformă digitală pentru a susţine proiectul Made in Romania şi mulţumim partenerilor: Microsoft, care este un partener strategic al programului şi care ne-a ajutat foarte mult cu partea de know-how; de asemenea, avem ca şi partener UiPath, un nume local care a fost pe prima pagină a ziarelor în ultimele zile datorită faptului că s-a listat pe Bursa de la New York. Sigur, e o compania locală care a crescut foarte repede şi cumva a sărit etapa BVB. Ne aşteptăm ca exemplul lor să fie urmat de alte companii locale din zona de tehnologie pe care să le vedem utilizând platforma noastră. Şi mai este Dendrio, compania din zona de tehnologie membră a grupului Bittnet", a adăugat Hanga.
Made in România, program dedicat antreprenorilor români, a fost lansat în 2017 cu intenţia de a promova companiile româneşti.AGERPRES/(AS-autor: Nicoleta Gherasi, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ASF: Conturile de economii și investiții reprezintă un beneficiu pentru cetățeni și economie
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) salută adoptarea legislației privind conturile de economii și investiții de către Camera Deputaților, un mecanism care poate susține dezvoltarea pieței de capital din România și poate încuraja participarea populației la plasamente financiare pe termen lung. 'Adoptarea acestei legisla
Ministrul Agriculturii: Seceta a afectat în mod drastic județele Timiș, Bihor, Satu Mare
Seceta a afectat în mod drastic producția de cereale din județele Timiș, Bihor și Satu Mare, în timp ce restul județelor au avut un an mult mai bun în ceea ce privește condițiile climatice, însă problemele cu care ne confruntăm astăzi sunt cele de logistică, a afirmat, miercuri, ministrul interimar al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Tanczo
APAPR solicită majorarea plafonului de deductibilitate pentru contribuțiile la Pilonul 3
Asociația pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR) solicită majorarea plafonului de deductibilitate fiscală pentru contribuțiile la pensiile facultative, rămas la 400 de euro pe an în ultimii 17 ani, apreciind că actualizarea acestuia ar stimula economisirea pe termen lung. 'După 17 ani, deductibilitatea fiscală
Tanczos: Sunt semnate deja 6 tratate bilaterale pentru exportul animalelor în condiții de vaccinare,iar alte 6 - 7 sunt în negociere
România a semnat deja șase tratate bilaterale pentru export de ovine și caprine în condiții de vaccinare, cu Arabia Saudită, Iordania, Maroc, Tunisia, Israel și Libia, iar alte șase-șapte sunt în curs de negociere, a afirmat, miercuri, ministrul interimar al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Tanczos Barna, într-o conferință de presă organiza
ANAF Antifraudă verifică 180 de case de schimb valutar în cadrul Operațiunii FOCUS
Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) verifică, simultan, 180 de case de schimb valutar din întreaga țară, în cadrul Operațiunii FOCUS - Fiscalizarea Operațiunilor și Conformarea Unităților de Schimb, potrivit unui comunicat al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). Acțiunea reprezintă extinderea la nivel național
Bordeanu: Industria auto așteaptă un plan concret pentru reducerea prețului energiei până în 2030
Industria auto are nevoie de un plan concret, cu jaloane clare până în 2030, pentru reducerea prețului energiei, costurile ridicate propagându-se în întregul lanț de furnizori și influențând prețul final al mașinilor, a declarat, miercuri, Mihai Bordeanu, șeful Dacia în România și Europa de Sud-Est.
Pistol: Stadiul fizic al lucrărilor pe cele trei loturi Bacău - Pașcani depășește 60%
Stadiul fizic general al lucrărilor pe cele trei loturi ale tronsonului Bacău - Pașcani al Autostrăzii Moldovei (A7) a depășit 60%, constructorul fiind mobilizat cu aproximativ 5.500 de muncitori și peste 500 de utilaje, a anunțat miercuri, pe Facebook, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol.
Producătorii auto pot alege alte țări dacă România nu oferă condiții competitive (șeful Dacia)
Producătorii auto pot alege alte țări pentru realizarea producției dacă România nu oferă condiții competitive, deciziile strategice ale companiilor fiind luate în funcție de competitivitate și eficiență, a declarat, miercuri, Mihai Bordeanu, șeful Dacia în România și Europa de Sud-Est. 'Haideți să ne uităm la industria auto. Este o
PADROM avertizează asupra unor mesaje false care solicită date personale pentru verificarea poliței
Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PADROM) avertizează asupra unor mesaje frauduloase transmise în numele companiei, prin care destinatarilor li se solicită verificarea poliței PAD prin accesarea unui link și introducerea unor date personale, conform unui comunicat de presă. Potrivit PADROM, mesajele reprezintă tentative de phishi
Aproape 35.000 de locuri de muncă vacante la nivel național; peste 100 de joburi în străinătate
Evidențele Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) indică disponibilitatea unui număr de 34.645 de locuri de muncă la nivel național, în timp ce angajatorii din Spațiul Economic European oferă, prin intermediul rețelei EURES România, 101 joburi. Potrivit unui comunicat al ANOFM, remis miercuri AGERPRES, cele mai multe locuri de m
România a avut cea mai modestă creștere a costului cu mâna de lucru din UE în T2
Costul orar cu mâna de lucru în întreaga economie a crescut cu 3,1% în zona euro și cu 3,2% în UE, în trimestrul al doilea al acestui an, comparativ cu perioada similară din 2025, însă în rândul statelor membre cea mai modestă creștere a fost înregistrată în România (1,8%), potrivit datelor publicate mie
BNR, INS și IRES realizează o cercetare privind finanțarea și consumul gospodăriilor populației
Banca Națională a României (BNR), Institutul Național de Statistică (INS) și Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES) realizează cercetarea statistică 'Finanțarea și consumul gospodăriilor populației' (FCGP), la care au fost selectate peste 12.000 de gospodării din 1.309 localități din toate județele țării, conform unui comunicat al BNR.
ANOFM derulează proiectul FORMACTIV, care promovează ucenicia la locul de muncă
Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă București (AMOFM) implementează proiectul 'FORMACTIV - Formare și muncă activă', cu scopul de a sprijini ocuparea forței de muncă și calificarea profesională direct la locul de muncă. Potrivit unui comunicat al ANOFM, proiectul se derulează în perioada 24 decembrie 2024 - 23 decembrie 2029 și pro
Bursa de la București a deschis pe roșu ședința de tranzacționare de miercuri
București, 16 sep /Agerpres/ - Bursa de Valori București (BVB) a deschis în scădere pe toți indicii ședința de miercuri, cu un rulaj total în valoare de 15,5 milioane de lei (2,9 milioane de euro) după o jumătate de oră de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii listate, a scăzut cu
Peste 1.500 de camere hoteliere noi vor fi disponibile în București până în 2028 (analiză)
Peste 1.500 de camere hoteliere noi urmează să fie disponibile în București până în 2028, pe fondul creșterii veniturilor hotelurilor din Capitală, care au avansat cu 5% în primul semestru din 2026 față de perioada similară a anului trecut și cu 25,2% față de perioada pre-pandemie, potrivit unei companii de consultanță imobiliară. Noile












