Împrumut de 250 milioane de euro de la BEI pentru un nou spital regional în Iaşi
Serviciile medicale spitaliceşti şi tratamentele medicale specializate pentru 3,2 milioane de oameni din nord-estul României vor fi transformate de noul sprijin financiar în valoare de 250 milioane de euro, acordat de Banca Europeană de Investiţii pentru construirea unui nou spital regional în Iaşi, potrivit unui comunicat al instituţiei financiare.
Noul împrumut acordat pe o perioadă de 27 de ani reprezintă cel mai mare sprijin oferit până acum de BEI pentru sistemul de sănătate din România, precizează braţul financiar al Uniunii Europene.
În următoarele luni, se aşteaptă aprobarea şi a altor investiţii BEI în spitalele româneşti.
"Spitalul Regional de Urgenţă din Iaşi nu va fi doar o clădire nouă, ci odată ce va fi pe deplin operaţional, va permite sistemului de sănătate trecerea într-o nouă eră a furnizării de servicii medicale, depăşind lacunele critice din sector şi aducând o contribuţie pe termen lung asupra sănătăţii populaţiei. Investiţiile în sistemul de sănătate sunt investiţii în oameni, iar noua finanţare din partea BEI, în valoare de 250 milioane de euro, semnată astăzi, transformă în realitate planurile de construire a unui nou spital regional în Iaşi, care va conduce la îmbunătăţirea asistenţei medicale în nord-estul României şi va dezvolta educaţia medicală în Iaşi. În calitate de ministru al finanţelor, susţin cu tărie investiţiile în sectorul sanitar, bugetul pentru sănătate având caracter prioritar. Sprijinul financiar, tehnic şi consultativ acordat de Banca Europeană de Investiţii va accelera furnizarea de servicii medicale mai bune, bazate pe cele mai bune practici în domeniu, şi va oferi certitudinea că investiţiile în sistemul de sănătate din România beneficiază de know-how-ul şi experienţa vastă a BEI, care susţin investiţiile în spitale în toată Europa", a declarat Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor din România şi Guvernator al Băncii Europene de Investiţii.
"Banca Europeană de Investiţii are plăcerea de a semna cea mai mare finanţare a sa de până acum pentru investiţii în spitalele din România. Împrumutul BEI pe termen lung, în valoare de 250 milioane de euro, la care se adaugă sprijinul consultativ şi tehnic semnificativ, va susţine construcţia noului Spital Regional Iaşi şi va asigura servicii de sănătate îmbunătăţite, moderne şi eficiente pentru milioane de oameni din nord-estul României. Noul obiectiv va facilita accesul pacienţilor la tratamente de specialitate şi va aduce beneficii şi educaţiei medicale pentru generaţiile viitoare de doctori", a declarat Christian Kettel Thomsen, vicepreşedinte al Băncii Europene de Investiţii, responsabil de operaţiunile de creditare în România.
Noul spital, o construcţie cu 850 de paturi, va înlocui actualul Spital Judeţean de Urgenţe Sfântul Spiridon, vechi de 260 de ani, şi va îmbunătăţi activitatea de predare şi cercetare de la Universitatea de Medicină şi Farmacie Grigore Popa din Iaşi. Noul spital cu şapte etaje va oferi atât servicii spitaliceşti, cât şi asistenţă medicală ambulatorie, estimându-se a fi operaţional în 2027.
Banca Europeană de Investiţii precizează că evaluează în prezent o posibilă finanţare pentru alte două spitale regionale din România, în Cluj şi Craiova. Toate cele trei proiecte au beneficiat de un amplu proces de asistenţă consultativă şi tehnică oferit de experţi din cadrul BEI şi de consultanţi externi în contextul programelor cu finanţare UE, inclusiv Platforma europeană de consiliere în materie de investiţii, JASPERS şi PASSA. Sprijinul consultativ a inclus elaborarea de studii de fezabilitate, sfaturi privind implementarea proiectelor şi utilizarea optimă a fondurilor UE.
Anul trecut, Grupul BEI a acordat finanţări noi în valoare de peste 809 milioane de euro pentru a sprijini investiţiile în învăţământul superior, distribuţia apei, eficienţa energetică şi investiţii din sectorul privat din toată România.
Banca Europeană de Investiţii, cu sediul în Luxemburg, a fost constituită prin Tratatul de la Roma din 1958. Acţionarii BEI sunt statele membre ale Uniunii Europene, iar accentul principal al activităţilor de creditare ale BEI este pus pe finanţarea de proiecte ce promovează o dezvoltare regională echilibrată şi coeziunea economică şi socială într-o Uniune Europeană extinsă. AGERPRES/(AS - autor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Gabriela Badea)
* Sursa foto: www.e-mfp.eu
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ANSVSA: Vaccinarea ovinelor și caprinelor începe duminică în județele Constanța și Tulcea
Campania de imunizare de urgență a ovinelor și caprinelor începe duminică, 25 octombrie, în județele Constanța și Tulcea, cu o zi mai devreme decât era programat inițial, după ce ultimele tranșe de vaccin din stocurile strategice ale Uniunii Europene au ajuns în România, a anunțat, sâmbătă, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară
CNPP: 885.745 beneficiari de indemnizație socială pentru pensionari, în septembrie 2026
Numărul total al beneficiarilor de indemnizație socială pentru pensionari a fost, în septembrie 2026, de 885.745 persoane, cu 652 mai multe comparativ cu luna anterioară, dintre care 850.009 erau pensionari din sistemul public, iar 35.736 pensionari proveniți din fostul sistem de pensii al agricultorilor, conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii
Petrescu (ASF): Reconstrucția Ucrainei, o oportunitate pentru România
Reconstrucția Ucrainei poate contribui la stabilitatea și prosperitatea regiunii, iar pentru România implicarea în acest efort reprezintă o oportunitate, a declarat președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Alexandru Petrescu, la conferința 'Rebuilding Ukraine: Security, Opportunities, Investments'. 'Reconstr
Transgaz a semnat cu Kawasaki Heavy Industries un Memorandum de Înțelegere privind cooperarea în domeniul hidrogenului
Societatea Națională de Transport al Gazelor Naturale NTGN Transgaz SA (Transgaz) și Kawasaki Heavy Industries, Ltd. au semnat marți, la Tokyo, în cadrul celei de a 4 a ediții a Forumului pentru Inovare România - Japonia, un Memorandum de Înțelegere (MoU) prin care stabilesc cadrul de cooperare strategică în domeniul hidrogenului, al infrastructurii e
Cristian Popa (BNR), despre aderarea la zona euro: E un fenomen economic, dar și politic
Aderarea la zona euro este un fenomen economic, dar și unul politic, iar pentru aceasta este nevoie de eforturi susținute pe toate paliere, a afirmat, vineri, la Sinaia, Cristian Popa, membru al Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR). 'În primul rând, cred că trebuie să spunem că avansul pe drumul aderării la eu
ANAR aplică măsuri de intervenție pentru menținerea debitelor minime pe Dunăre, necesare producției de energie nucleară
Dunărea se situează la minime istorice, fără precedent, iar în prezent se aplică măsuri de suplimentare a debitelor evacuate din acumularea Iezer, situată pe valea Mostiștei, pentru menținerea nivelului necesar pentru producția de energie nucleară, se arată într-un comunicat de presă al Administrației Naționale 'Apele Române' (ANAR), transmis vineri
CONAF: Valoarea adăugată pe persoană ocupată în IMM-urile românești, la jumătate din media europeană
Valoarea adăugată pe persoană ocupată în întreprinderile mici și mijlocii (IMM) din România reprezintă aproximativ jumătate din media europeană, potrivit Raportului de țară al Comisiei Europene din 2026, citat de președintele fondator al Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), Cristina Chiriac. Deciziile, competențele m
Federația Agro-Star 2022 cere condiții de muncă adecvate și stabilitate profesională pentru salariații APIA
Federația Agro-Star 2022 susține că eforturile angajaților Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), implicați în procesarea cererilor și autorizarea plăților către fermieri, trebuie recunoscute prin asigurarea unor condiții de muncă adecvate, a stabilității profesionale și a respectării drepturilor salariale și de muncă, potrivit unui comunicat al or
Pistol: Lucrările pe cele 4 tronsoane ale autostrăzii Sibiu-Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%
Lucrările pe cele patru tronsoane ale Autostrăzii Sibiu - Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%, acestea fiind programate să se finalizeze în anul 2028, a notat, vineri, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, pe pagina sa de Facebook. 'Autostrada
ASF a lansat un ghid privind asigurările de garanții în achizițiile publice, pentru prevenirea riscurilor contractuale
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a elaborat și publicat un ghid privind asigurările de garanții în procesul de achiziții publice, destinat autorităților contractante și operatorilor economici, pentru prevenirea riscurilor contractuale, a întârzierilor și a blocajelor în derularea investițiilor finanțate din fonduri publice.
Breșa de securitate PHP arată cât de mult s-a scurtat timpul de reacție al companiilor în era AI (experți)
O breșă ascunsă de peste zece ani în limbajul de programare PHP a devenit, în această săptămână, o urgență globală, iar cazul arată cât de mult s-a scurtat în era Inteligenței Artificiale (AI) timpul pe care îl are o companie să reacționeze, afirmă experții în securitate cibernetică. Potrivit unui comu
Trenurile CFR Călători vor circula modificat între București Nord și Aeroportul Otopeni, între 28 și 30 octombrie
Circulația trenurilor CFR Călători pe ruta București Nord - Aeroportul Internațional Henri Coandă va suferi modificări temporare, în perioada 28 - 30 octombrie, în intervalul orar 9:00 - 14:00, din cauza unor lucrări la infrastructura feroviară, a anunțat, vineri, compania. În vederea asigurării condițiilor necesare desfășură
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi, când a împrumutat 886,5 milioane lei, printr-o emisiune de obligațiuni de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 28 luni, la un randament mediu de 6,61% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).
Depozitele populației și firmelor au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, la aproape 691 de miliarde de lei
Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, până la 690,779 miliarde de lei, în timp ce față de august 2026 au înregistrat un avans de 0,4%, potrivit datelor publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). În termen
Bursa de Valori București a deschis în scădere ședința de tranzacționare de vineri
Bursa de Valori București (BVB) a deschis în scădere ședința de vineri, cu un rulaj total în valoare de 7,66 milioane lei (1,43 milioane euro), după aproximativ 50 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii listate, era în scădere cu 0,26%, iar indice







