Dragu: Reforma ANAF e de maximă prioritate, pentru că e relaţia cea mai importantă dintre antreprenori şi stat
Reforma Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) este de maximă prioritate pentru Guvern, deoarece această instituţie oferă relaţia cea mai importantă dintre antreprenori şi stat, a declarat, joi, preşedintele Senatului, Anca Dragu, la o conferinţă despre egalitatea de gen.
"Avem în programul de guvernare măsurile pentru antreprenoriat, program pe care deja îl aplicăm. Măsurile pentru antreprenoriat vizează pe de o parte reducerea poverii administrative, digitalizarea administraţiei publice este un element foarte important, că de acolo ne vine această povară şi trebuie să vă spun că la ANAF se reia acest proces de digitalizare. Din păcate, el a fost oprit în 2017, s-au pierdut 4 ani foarte valoroşi, apoi a venit pandemia, dar acum avem pentru digitalizarea ANAF suma de 900 de milioane, prin PNRR, şi în general reforma acestei instituţii este una cu maximă prioritate pentru noi, pentru că este relaţia cea mai importantă pe care un antreprenor o are cu autorităţile statului", a menţionat Dragu.
Ea a apreciat şi că piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti ar trebui dinamizată.
"Pe de o parte trebuie să creştem bancabilitatea firmelor, iar pe de altă parte să venim cu programe care să stimuleze planuri de afaceri pentru firme, astfel încât să fie mai atractive pentru cei care finanţează, prin sectorul bancar, dar foarte important este de diversificat sursele de finanţare şi mai ales prin piaţa nebancară. Piaţa AeRO ar trebui cu siguranţă dinamizată", a afirmat Anca Dragu.
Pe de altă parte, aceasta a subliniat că România trebuie să aplice măsurile de creştere a egalităţii de gen care au fost puse în practică în alte ţări.
"În măsura în care vom avea mai multe femei ca factori de decizie în zona politică, în această măsură putem vedea şi mai multe politici care să se uite la egalitatea de gen în general. (...) Despre măsuri care să crească rolul femeii în societate în general, în mediul antreprenoriat, în activitate civică şi politică sunt în discuţii cu doamne şi domni ambasadori la Bucureşti - sunt foarte multe doamne ambasadoare aici - şi facem o evaluare a celor mai bune metode care au fost aplicate în alte ţări şi de unde ne putem inspira, astfel încât să ajungem gradual şi echilibrat către o egalitate de gen. Sunt împotriva măsurilor luate peste noapte şi bruşte, să fim serioşi, nu putem creşte acest rol, această pondere a femeilor în societate peste noapte, trebuie însă să venim cu nişte măsuri echilibrate care au funcţionat, sunt dovedite a fi funcţionat în alte ţări şi noi să le implementăm aici în România", a precizat şeful Senatului.
Dragu a apreciat că educaţia are o mare importanţă în schimbarea de mentalităţi care să faciliteze egalitatea de gen.
"Cu siguranţă că aceasta (egalitatea de gen - n. r.) va fi un impuls dat economiei în general. Avem o întreagă ramură a economiei, Womenomics, care se uită la rolul femeilor în economie, şi trebuie să profităm de faptul că avem femei în funcţii importante acum în România. Avem la Senat o femeie preşedintă a Comisiei de muncă din Camera Deputaţilor, avem o femeie preşedintă a Comisiei de apărare la Senat, deci avem ceva femei reprezentate şi ca atare putem gândi şi mişca asemenea proiecte prin care să punem bazele unei mai bune reprezentări. Nu în cele din urmă, aş vrea să subliniez importanţa educaţiei în tot acest proces şi educaţia vine şi cu ceva schimbări de mentalitate, este o relaţie între cele două. Ne uităm, într-adevăr, la mentalităţi care sunt, să zic, puţin depăşite de vremuri, nu de puţine ori auzim această replică: 'femeile mai bine să stea la cratiţă'", a încheiat aceasta. AGERPRES/(A - autor: George Coman, editor: Oana Tilică, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ANSVSA: Vaccinarea ovinelor și caprinelor începe duminică în județele Constanța și Tulcea
Campania de imunizare de urgență a ovinelor și caprinelor începe duminică, 25 octombrie, în județele Constanța și Tulcea, cu o zi mai devreme decât era programat inițial, după ce ultimele tranșe de vaccin din stocurile strategice ale Uniunii Europene au ajuns în România, a anunțat, sâmbătă, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară
CNPP: 885.745 beneficiari de indemnizație socială pentru pensionari, în septembrie 2026
Numărul total al beneficiarilor de indemnizație socială pentru pensionari a fost, în septembrie 2026, de 885.745 persoane, cu 652 mai multe comparativ cu luna anterioară, dintre care 850.009 erau pensionari din sistemul public, iar 35.736 pensionari proveniți din fostul sistem de pensii al agricultorilor, conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii
Petrescu (ASF): Reconstrucția Ucrainei, o oportunitate pentru România
Reconstrucția Ucrainei poate contribui la stabilitatea și prosperitatea regiunii, iar pentru România implicarea în acest efort reprezintă o oportunitate, a declarat președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Alexandru Petrescu, la conferința 'Rebuilding Ukraine: Security, Opportunities, Investments'. 'Reconstr
Transgaz a semnat cu Kawasaki Heavy Industries un Memorandum de Înțelegere privind cooperarea în domeniul hidrogenului
Societatea Națională de Transport al Gazelor Naturale NTGN Transgaz SA (Transgaz) și Kawasaki Heavy Industries, Ltd. au semnat marți, la Tokyo, în cadrul celei de a 4 a ediții a Forumului pentru Inovare România - Japonia, un Memorandum de Înțelegere (MoU) prin care stabilesc cadrul de cooperare strategică în domeniul hidrogenului, al infrastructurii e
Cristian Popa (BNR), despre aderarea la zona euro: E un fenomen economic, dar și politic
Aderarea la zona euro este un fenomen economic, dar și unul politic, iar pentru aceasta este nevoie de eforturi susținute pe toate paliere, a afirmat, vineri, la Sinaia, Cristian Popa, membru al Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR). 'În primul rând, cred că trebuie să spunem că avansul pe drumul aderării la eu
ANAR aplică măsuri de intervenție pentru menținerea debitelor minime pe Dunăre, necesare producției de energie nucleară
Dunărea se situează la minime istorice, fără precedent, iar în prezent se aplică măsuri de suplimentare a debitelor evacuate din acumularea Iezer, situată pe valea Mostiștei, pentru menținerea nivelului necesar pentru producția de energie nucleară, se arată într-un comunicat de presă al Administrației Naționale 'Apele Române' (ANAR), transmis vineri
CONAF: Valoarea adăugată pe persoană ocupată în IMM-urile românești, la jumătate din media europeană
Valoarea adăugată pe persoană ocupată în întreprinderile mici și mijlocii (IMM) din România reprezintă aproximativ jumătate din media europeană, potrivit Raportului de țară al Comisiei Europene din 2026, citat de președintele fondator al Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), Cristina Chiriac. Deciziile, competențele m
Federația Agro-Star 2022 cere condiții de muncă adecvate și stabilitate profesională pentru salariații APIA
Federația Agro-Star 2022 susține că eforturile angajaților Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), implicați în procesarea cererilor și autorizarea plăților către fermieri, trebuie recunoscute prin asigurarea unor condiții de muncă adecvate, a stabilității profesionale și a respectării drepturilor salariale și de muncă, potrivit unui comunicat al or
Pistol: Lucrările pe cele 4 tronsoane ale autostrăzii Sibiu-Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%
Lucrările pe cele patru tronsoane ale Autostrăzii Sibiu - Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%, acestea fiind programate să se finalizeze în anul 2028, a notat, vineri, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, pe pagina sa de Facebook. 'Autostrada
ASF a lansat un ghid privind asigurările de garanții în achizițiile publice, pentru prevenirea riscurilor contractuale
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a elaborat și publicat un ghid privind asigurările de garanții în procesul de achiziții publice, destinat autorităților contractante și operatorilor economici, pentru prevenirea riscurilor contractuale, a întârzierilor și a blocajelor în derularea investițiilor finanțate din fonduri publice.
Breșa de securitate PHP arată cât de mult s-a scurtat timpul de reacție al companiilor în era AI (experți)
O breșă ascunsă de peste zece ani în limbajul de programare PHP a devenit, în această săptămână, o urgență globală, iar cazul arată cât de mult s-a scurtat în era Inteligenței Artificiale (AI) timpul pe care îl are o companie să reacționeze, afirmă experții în securitate cibernetică. Potrivit unui comu
Trenurile CFR Călători vor circula modificat între București Nord și Aeroportul Otopeni, între 28 și 30 octombrie
Circulația trenurilor CFR Călători pe ruta București Nord - Aeroportul Internațional Henri Coandă va suferi modificări temporare, în perioada 28 - 30 octombrie, în intervalul orar 9:00 - 14:00, din cauza unor lucrări la infrastructura feroviară, a anunțat, vineri, compania. În vederea asigurării condițiilor necesare desfășură
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi, când a împrumutat 886,5 milioane lei, printr-o emisiune de obligațiuni de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 28 luni, la un randament mediu de 6,61% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).
Depozitele populației și firmelor au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, la aproape 691 de miliarde de lei
Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, până la 690,779 miliarde de lei, în timp ce față de august 2026 au înregistrat un avans de 0,4%, potrivit datelor publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). În termen
Bursa de Valori București a deschis în scădere ședința de tranzacționare de vineri
Bursa de Valori București (BVB) a deschis în scădere ședința de vineri, cu un rulaj total în valoare de 7,66 milioane lei (1,43 milioane euro), după aproximativ 50 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii listate, era în scădere cu 0,26%, iar indice







