Dumitru Luca: ANAT condamnă ferm orice formă de înşelătorie şi orice practici comerciale ilegale şi se delimitează de ele
Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) condamnă ferm orice formă de înşelătorie, orice practici comerciale ilegale şi se delimitează de ele, afirmă preşedintele ANAT, Dumitru Luca, după ce poliţiştii au percheziţionat o agenţie de turism din Bucureşti care organiza excursii în afara ţării oferindu-le turiştilor teste PCR falsificate.
Agenţia de turism în cauză nu este membră ANAT.
"Înţelegem lupta pentru supravieţuire a firmelor, însă ea trebuie făcută mereu prin mijloace legale. Chiar dacă vorbeam de o agenţie membră a ANAT - nu este cazul în situaţia actuală - sancţionam drastic şi public o asemenea infracţiune. Mai ales că noi încercăm din răsputeri, pentru membrii ANAT în particular, pentru agenţiile de turism în general, dar şi pentru industria turismului, să luptăm pentru adoptarea de măsuri care să sprijine acest domeniu, atât de afectat. Ne întristează asemenea situaţii şi sunt convins că toată breasla turismului va condamna asemenea acţiuni", a precizat marţi, pentru AGERPRES, Dumitru Luca.
În acest context, Traian Bădulescu, consultant în turism, a subliniat că turismul are nevoie de un sprijin enorm din partea statului, iar firmele, pe de altă parte, nu trebuie să eludeze legea şi, mai ales, trebuie să aibă cea mai mare grijă faţă de turişti.
"Falsificarea unor teste PCR mi se pare o faptă reprobabilă din două puncte de vedere. În primul rând, pentru că vorbim de înşelăciune, uz de fals, iar în al doilea rând, pentru că pune în pericol sănătatea şi siguranţa turiştilor. Vorbim de respectul faţă de lege şi faţă de turişti. Mai ales că sperăm cu toţii ca în acest an să începem să întrevedem şi în turism "luminiţa de la capătul tunelului". Turismul are nevoie de un sprijin enorm din partea statului, iar firmele, pe de altă parte, nu trebuie să eludeze legea şi, mai ales, trebuie să aibă cea mai mare grijă faţă de turişti. Din fericire, astfel de cazuri sunt singulare, din ce în ce mai rare. Am tot respectul pentru profesioniştii din turism, care au supravieţuit cu greu, cel puţin până la ora actuală, dar au făcut-o. Pot spune că industria turistică din România s-a maturizat", a spus Bădulescu pentru AGERPRES.
Luni, 5 aprilie a.c., poliţişti ai Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, au pus în aplicare un mandat de percheziţie la punctul de lucru al unei agenţii de turism, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi zădărnicirea combaterii bolilor, existând suspiciunea că ar oferi contra cost buletine de analize medicale falsificate, cu rezultat negativ pentru virusul SARS-CoV-2, persoanelor ce călătoresc în afara ţării.
Potrivit unui comunicat al DGPMB, din datele şi probele administrate în cauză de poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Poliţiei Capitalei a rezultat presupunerea rezonabilă că, în perioada ianuarie 2021 - până în prezent, "o societate comercială cu obiect de activitate turism, ar oferi contra cost buletine de analize medicale falsificate, cu rezultat negativ pentru virusul SARS-CoV-2, persoanelor ce călătoresc în afara ţării".
Astfel, la data de 5 aprilie a.c. a fost pus în aplicare un mandat de percheziţie, la adresa punctului de lucru al societăţii, în urma probatoriului administrat rezultând că administratorul societăţii, o femeie în vârstă de 33 de ani, ar fi întocmit în fals 11 buletine de analize medicale cu rezultat negativ la detecţia virusului SARS-CoV-2, în numele unei societăţi medicale, pentru clienţii agenţiei de turism, în vederea producerii de consecinţe juridice constând în permiterea intrării pe teritoriul statului de destinaţie.
Cercetările sunt continuate de poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi zădărnicirea combaterii bolilor, fiind efectuate verificări pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale în cauză.
"Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie", se arată în comunicatul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti. AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
CNPP: 885.745 beneficiari de indemnizație socială pentru pensionari, în septembrie 2026
Numărul total al beneficiarilor de indemnizație socială pentru pensionari a fost, în septembrie 2026, de 885.745 persoane, cu 652 mai multe comparativ cu luna anterioară, dintre care 850.009 erau pensionari din sistemul public, iar 35.736 pensionari proveniți din fostul sistem de pensii al agricultorilor, conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii
Petrescu (ASF): Reconstrucția Ucrainei, o oportunitate pentru România
Reconstrucția Ucrainei poate contribui la stabilitatea și prosperitatea regiunii, iar pentru România implicarea în acest efort reprezintă o oportunitate, a declarat președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Alexandru Petrescu, la conferința 'Rebuilding Ukraine: Security, Opportunities, Investments'. 'Reconstr
Transgaz a semnat cu Kawasaki Heavy Industries un Memorandum de Înțelegere privind cooperarea în domeniul hidrogenului
Societatea Națională de Transport al Gazelor Naturale NTGN Transgaz SA (Transgaz) și Kawasaki Heavy Industries, Ltd. au semnat marți, la Tokyo, în cadrul celei de a 4 a ediții a Forumului pentru Inovare România - Japonia, un Memorandum de Înțelegere (MoU) prin care stabilesc cadrul de cooperare strategică în domeniul hidrogenului, al infrastructurii e
Cristian Popa (BNR), despre aderarea la zona euro: E un fenomen economic, dar și politic
Aderarea la zona euro este un fenomen economic, dar și unul politic, iar pentru aceasta este nevoie de eforturi susținute pe toate paliere, a afirmat, vineri, la Sinaia, Cristian Popa, membru al Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR). 'În primul rând, cred că trebuie să spunem că avansul pe drumul aderării la eu
ANAR aplică măsuri de intervenție pentru menținerea debitelor minime pe Dunăre, necesare producției de energie nucleară
Dunărea se situează la minime istorice, fără precedent, iar în prezent se aplică măsuri de suplimentare a debitelor evacuate din acumularea Iezer, situată pe valea Mostiștei, pentru menținerea nivelului necesar pentru producția de energie nucleară, se arată într-un comunicat de presă al Administrației Naționale 'Apele Române' (ANAR), transmis vineri
CONAF: Valoarea adăugată pe persoană ocupată în IMM-urile românești, la jumătate din media europeană
Valoarea adăugată pe persoană ocupată în întreprinderile mici și mijlocii (IMM) din România reprezintă aproximativ jumătate din media europeană, potrivit Raportului de țară al Comisiei Europene din 2026, citat de președintele fondator al Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), Cristina Chiriac. Deciziile, competențele m
Federația Agro-Star 2022 cere condiții de muncă adecvate și stabilitate profesională pentru salariații APIA
Federația Agro-Star 2022 susține că eforturile angajaților Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), implicați în procesarea cererilor și autorizarea plăților către fermieri, trebuie recunoscute prin asigurarea unor condiții de muncă adecvate, a stabilității profesionale și a respectării drepturilor salariale și de muncă, potrivit unui comunicat al or
Pistol: Lucrările pe cele 4 tronsoane ale autostrăzii Sibiu-Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%
Lucrările pe cele patru tronsoane ale Autostrăzii Sibiu - Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%, acestea fiind programate să se finalizeze în anul 2028, a notat, vineri, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, pe pagina sa de Facebook. 'Autostrada
ASF a lansat un ghid privind asigurările de garanții în achizițiile publice, pentru prevenirea riscurilor contractuale
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a elaborat și publicat un ghid privind asigurările de garanții în procesul de achiziții publice, destinat autorităților contractante și operatorilor economici, pentru prevenirea riscurilor contractuale, a întârzierilor și a blocajelor în derularea investițiilor finanțate din fonduri publice.
Breșa de securitate PHP arată cât de mult s-a scurtat timpul de reacție al companiilor în era AI (experți)
O breșă ascunsă de peste zece ani în limbajul de programare PHP a devenit, în această săptămână, o urgență globală, iar cazul arată cât de mult s-a scurtat în era Inteligenței Artificiale (AI) timpul pe care îl are o companie să reacționeze, afirmă experții în securitate cibernetică. Potrivit unui comu
Trenurile CFR Călători vor circula modificat între București Nord și Aeroportul Otopeni, între 28 și 30 octombrie
Circulația trenurilor CFR Călători pe ruta București Nord - Aeroportul Internațional Henri Coandă va suferi modificări temporare, în perioada 28 - 30 octombrie, în intervalul orar 9:00 - 14:00, din cauza unor lucrări la infrastructura feroviară, a anunțat, vineri, compania. În vederea asigurării condițiilor necesare desfășură
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi, când a împrumutat 886,5 milioane lei, printr-o emisiune de obligațiuni de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 28 luni, la un randament mediu de 6,61% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).
Depozitele populației și firmelor au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, la aproape 691 de miliarde de lei
Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, până la 690,779 miliarde de lei, în timp ce față de august 2026 au înregistrat un avans de 0,4%, potrivit datelor publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). În termen
Bursa de Valori București a deschis în scădere ședința de tranzacționare de vineri
Bursa de Valori București (BVB) a deschis în scădere ședința de vineri, cu un rulaj total în valoare de 7,66 milioane lei (1,43 milioane euro), după aproximativ 50 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii listate, era în scădere cu 0,26%, iar indice
BNR: Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7%
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7% față de august 2026 (-0,02% în termeni reali), până la nivelul de 480,263 miliarde lei, arată datele publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). Creditul în lei, cu o pondere de 66,8% în vo







