Hanga (BVB): Agricover este a doua companie din zona de agricultură care vine către Bursa de Valori Bucureşti
Agricover este a doua companie din zona de agricultură care vine către Bursa de Valori Bucureşti, a declarat, miercuri, preşedintele BVB, Radu Hanga, menţionând că intermediarii sunt două dintre cele mai importante bănci de pe piaţa românească, respectiv Banca Comercială Română (BCR) şi Banca Română pentru Dezvoltare (BRD).
"Am avut deja anul acesta patru emisiuni de obligaţiuni listate la Bursa de Valori Bucureşti în valoare totală de aproape 300 de milioane de euro. Acum o să depăşim acest prag cu emisiunea aceasta de la Agricover. Am avut, de asemenea, patru companii româneşti care s-au listat pe piaţa AeRO şi acolo ne uităm la o valoare totală de peste 100 de milioane de euro. Suntem bucuroşi să spunem că lucrurile funcţionează tot mai bine, iar noi, ca Bursă, ne îndeplinim tot mai bine rolul de a face legătura între capitalul disponibil pe piaţa locală şi companiile româneşti care au nevoie de finanţare", a afirmat Radu Hanga, cu ocazia intrării la tranzacţionare pe Piaţa Reglementată a BVB a obligaţiunilor Agricover Holding SA Voluntari.
Preşedintele BVB a subliniat că Agricover este principalul jucător în agribusiness-ul românesc, un jucător care realizează interfaţa între producătorii de inputuri şi agricultorii români şi, de asemenea, "colector a ceea ce produce agricultura românească".
"Ne bucurăm că vă avem alături de noi. Este a doua companie din zona de agricultură care vine către Bursa de Valori Bucureşti. Ne bucurăm să vă ajutăm nu doar ca platformă de finanţare, până la urmă şi ca platformă de imagine, ca şi poziţionare de companie locală care sprijină producătorii români. Intermediarii noştri sunt două dintre cele mai importante bănci de pe piaţa românească. Vorbim despre Banca Comercială Română şi Banca Română pentru Dezvoltare", a mai spus Radu Hanga.
Acesta a menţionat că, împreună cu sistemul bancar, Bursa reprezintă "un pilon esenţial pentru finanţarea companiilor locale".
"Ne bucurăm că succesul acestei emisiuni este încă o dovadă a colaborării foarte bune între noi, ca Bursă, şi sistemul bancar pe care ne bazăm pentru distribuţia produselor noastre", a adăugat preşedintele BVB.
Prima emisiune de obligaţiuni Agricover Holding SA Voluntari, principalul jucător din agribusiness-ul românesc, a intrat la tranzacţionare miercuri, pe Piaţa Reglementată a BVB. Obligaţiunile Agricover sunt tranzacţionate sub simbolul AGV26E (ISIN - RO1ZD96WS646).
Agricover a derulat în perioada 25 - 29 ianuarie 2021 un plasament privat prin care a atras 40 milioane euro de la investitori. În cadrul plasamentului privat au fost scoase spre vânzare 800 de obligaţiuni denominate în euro, cu o valoare nominală de 50.000 de euro. Obligaţiunile sunt negarantate, au o maturitate de cinci ani şi o dobândă de 3,5% pe an.
Fondurile atrase prin emisiunea de obligaţiuni vor fi utilizate pentru finanţarea subsidiarei Agricover Credit IFN în vederea
susţinerii strategiei sale de creştere, care preconizează menţinerea unui ritm alert de creştere al creditării fermierilor, comparabil cu cel înregistrat anterior anului 2020.
BCR şi BRD-Groupe Societe Generale (BRD) au intermediat plasamentul privat şi, totodată, listarea obligaţiunilor la BVB.
Acţionarul majoritar al Agricover Holding este Preşedintele CA, Jabbar Kanani, cu o participaţie de 87,269% din capitalul social subscris şi vărsat. Un alt acţionar important este Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), care deţine 12,727% din acţiunile Agricover Holding.
Agricover Holding este prezent pe pieţele de agri-business, agri-finance şi agri-food, prin subsidiarele sale: Agricover, Agricover Credit IFN şi Abatorul Periş. Cu un model de business puternic integrat şi original, Grupul Agricover oferă soluţii specializate pentru dezvoltarea afacerilor fermierilor din România. În prezent, în cadrul subsidiarelor Agricover Holding îşi desfăşoară activitatea peste 1.050 de angajaţi. Grupul deserveşte un portofoliu de peste 6.500 de clienţi fermieri, care exploatează peste 2,4 milioane de hectare de teren arabil la nivel naţional. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Bănciulea, editor: Oana Tilică, editor online: Simona Aruştei)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
CNPP: 885.745 beneficiari de indemnizație socială pentru pensionari, în septembrie 2026
Numărul total al beneficiarilor de indemnizație socială pentru pensionari a fost, în septembrie 2026, de 885.745 persoane, cu 652 mai multe comparativ cu luna anterioară, dintre care 850.009 erau pensionari din sistemul public, iar 35.736 pensionari proveniți din fostul sistem de pensii al agricultorilor, conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii
Petrescu (ASF): Reconstrucția Ucrainei, o oportunitate pentru România
Reconstrucția Ucrainei poate contribui la stabilitatea și prosperitatea regiunii, iar pentru România implicarea în acest efort reprezintă o oportunitate, a declarat președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Alexandru Petrescu, la conferința 'Rebuilding Ukraine: Security, Opportunities, Investments'. 'Reconstr
Transgaz a semnat cu Kawasaki Heavy Industries un Memorandum de Înțelegere privind cooperarea în domeniul hidrogenului
Societatea Națională de Transport al Gazelor Naturale NTGN Transgaz SA (Transgaz) și Kawasaki Heavy Industries, Ltd. au semnat marți, la Tokyo, în cadrul celei de a 4 a ediții a Forumului pentru Inovare România - Japonia, un Memorandum de Înțelegere (MoU) prin care stabilesc cadrul de cooperare strategică în domeniul hidrogenului, al infrastructurii e
Cristian Popa (BNR), despre aderarea la zona euro: E un fenomen economic, dar și politic
Aderarea la zona euro este un fenomen economic, dar și unul politic, iar pentru aceasta este nevoie de eforturi susținute pe toate paliere, a afirmat, vineri, la Sinaia, Cristian Popa, membru al Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR). 'În primul rând, cred că trebuie să spunem că avansul pe drumul aderării la eu
ANAR aplică măsuri de intervenție pentru menținerea debitelor minime pe Dunăre, necesare producției de energie nucleară
Dunărea se situează la minime istorice, fără precedent, iar în prezent se aplică măsuri de suplimentare a debitelor evacuate din acumularea Iezer, situată pe valea Mostiștei, pentru menținerea nivelului necesar pentru producția de energie nucleară, se arată într-un comunicat de presă al Administrației Naționale 'Apele Române' (ANAR), transmis vineri
CONAF: Valoarea adăugată pe persoană ocupată în IMM-urile românești, la jumătate din media europeană
Valoarea adăugată pe persoană ocupată în întreprinderile mici și mijlocii (IMM) din România reprezintă aproximativ jumătate din media europeană, potrivit Raportului de țară al Comisiei Europene din 2026, citat de președintele fondator al Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), Cristina Chiriac. Deciziile, competențele m
Federația Agro-Star 2022 cere condiții de muncă adecvate și stabilitate profesională pentru salariații APIA
Federația Agro-Star 2022 susține că eforturile angajaților Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), implicați în procesarea cererilor și autorizarea plăților către fermieri, trebuie recunoscute prin asigurarea unor condiții de muncă adecvate, a stabilității profesionale și a respectării drepturilor salariale și de muncă, potrivit unui comunicat al or
Pistol: Lucrările pe cele 4 tronsoane ale autostrăzii Sibiu-Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%
Lucrările pe cele patru tronsoane ale Autostrăzii Sibiu - Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%, acestea fiind programate să se finalizeze în anul 2028, a notat, vineri, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, pe pagina sa de Facebook. 'Autostrada
ASF a lansat un ghid privind asigurările de garanții în achizițiile publice, pentru prevenirea riscurilor contractuale
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a elaborat și publicat un ghid privind asigurările de garanții în procesul de achiziții publice, destinat autorităților contractante și operatorilor economici, pentru prevenirea riscurilor contractuale, a întârzierilor și a blocajelor în derularea investițiilor finanțate din fonduri publice.
Breșa de securitate PHP arată cât de mult s-a scurtat timpul de reacție al companiilor în era AI (experți)
O breșă ascunsă de peste zece ani în limbajul de programare PHP a devenit, în această săptămână, o urgență globală, iar cazul arată cât de mult s-a scurtat în era Inteligenței Artificiale (AI) timpul pe care îl are o companie să reacționeze, afirmă experții în securitate cibernetică. Potrivit unui comu
Trenurile CFR Călători vor circula modificat între București Nord și Aeroportul Otopeni, între 28 și 30 octombrie
Circulația trenurilor CFR Călători pe ruta București Nord - Aeroportul Internațional Henri Coandă va suferi modificări temporare, în perioada 28 - 30 octombrie, în intervalul orar 9:00 - 14:00, din cauza unor lucrări la infrastructura feroviară, a anunțat, vineri, compania. În vederea asigurării condițiilor necesare desfășură
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi, când a împrumutat 886,5 milioane lei, printr-o emisiune de obligațiuni de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 28 luni, la un randament mediu de 6,61% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).
Depozitele populației și firmelor au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, la aproape 691 de miliarde de lei
Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, până la 690,779 miliarde de lei, în timp ce față de august 2026 au înregistrat un avans de 0,4%, potrivit datelor publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). În termen
Bursa de Valori București a deschis în scădere ședința de tranzacționare de vineri
Bursa de Valori București (BVB) a deschis în scădere ședința de vineri, cu un rulaj total în valoare de 7,66 milioane lei (1,43 milioane euro), după aproximativ 50 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii listate, era în scădere cu 0,26%, iar indice
BNR: Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7%
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7% față de august 2026 (-0,02% în termeni reali), până la nivelul de 480,263 miliarde lei, arată datele publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). Creditul în lei, cu o pondere de 66,8% în vo







