Amenzi de peste 5,7 milioane de lei, în urma unor controale desfăşurate de Inspecţia Muncii
Inspecţia Muncii a desfăşurat, în perioada 8 - 20 martie 2021, acţiuni de control la nivel naţional, în urma cărora s-au aplicat amenzi în valoare de 5,711 milioane de lei, din care 5,524 milioane de lei pentru nerespectarea prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă şi al securităţii şi sănătăţii în muncă.
Potrivit unui comunicat al Inspecţiei Muncii, remis vineri AGERPRES, au fost depistate 313 de persoane care desfăşurau muncă nedeclarată, au fost aplicate 3218 de avertismente şi au fost dispuse 7.069 de măsuri de remediere a neconformităţilor constatate.
Totodată, acţiunile de control efectuate de inspectorii de muncă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 55/2020, în scopul prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, centralizate pentru perioada 8 - 20 martie 2021, au avut ca rezultat aplicarea a 1357 de sancţiuni contravenţionale, din care amenzi în valoare totală de 187.000 lei. Din 2511 de angajatori controlaţi, au fost sancţionaţi 843 şi s-au dispus 1649 de măsuri de remediere a neconformităţilor.
Potrivit sursei citate, Inspecţia Muncii colaborează cu Poliţia Română, cu firmele de transport şi cu cele de plasare a forţei de muncă în vederea eliminării abuzurilor asupra cetăţenilor români care doresc să lucreze legal în spaţiul european.
"Ca etapă a Planului de acţiune pentru informarea şi protecţia lucrătorilor sezonieri pentru anul 2021 la nivelul Uniunii Europene, Inspecţia Muncii desfăşoară o amplă campanie naţională de informare a cetăţenilor români care se află în căutarea unui loc de muncă în străinătate. Concret, recomandăm persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă să nu accepte cu uşurinţă ofertele de muncă prin intermediul unor persoane sau prin intermediul anunţurilor on-line, să verifice dacă agenţiile care oferă loc de muncă în străinătate sunt înregistrate la inspectoratul teritorial de muncă, să nu semneze niciun document fără să-i cunoască conţinutul şi fără să-l înţeleagă, să solicite un exemplar al contractului individual de muncă redactat în limba română şi semnat înainte de plecarea din România, să nu accepte achitarea unor sume de bani cu titlu de comision, garanţii sau cheltuieli de transport neefectuat, să nu cedeze nimănui dreptul de a încasa banii pentru munca prestată, să nu îşi asume să muncească 24 de ore din 24 şi să cunoască faptul că dreptul la odihnă este reglementat prin lege", a declarat Dantes Nicolae Bratu, inspector general de stat. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ionescu (ASF): Doar 17% dintre locuințele din România au o asigurare facultativă
Aproximativ 17% dintre locuințele din România au o asigurare facultativă, ceea ce înseamnă că circa patru din cinci locuințe nu beneficiază de o astfel de poliță, a declarat joi Valentin Ionescu, director în cadrul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF). 'În România, această discuție este cu atât m
Avrămescu (ASF): Pentru România, piața de capital trebuie să fie o prioritate strategică
Piața de capital trebuie să fie o prioritate strategică pentru România, dar este nevoie de plan de țară pentru aceasta, a declarat, joi, Gabriel-Ioan Avrămescu, prim-vicepreședinte al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), la un eveniment de profil. 'Pentru România, piața de capital trebuie să fie o prioritate strategică
(P) Cum folosești banda LED RGB pentru a crea linii luminoase continue în habitaclu
Interiorul unei mașini poate căpăta o atmosferă complet diferită printr-o intervenție aparent simplă: introducerea unor lumini ambientale în zonele potrivite ale habitaclului. Banda LED RGB este una dintre soluțiile folosite pentru astfel de proiecte deoare
Studiu: 71% dintre români nu investesc, deși 60% recunosc că inflația le poate diminua economiile în timp
Economiile insuficiente, teama de risc și lipsa cunoștințelor despre investiții sunt principalele motive pentru care șapte din zece români (71%) aleg să nu investească în diferite instrumente financiare, reiese din rezultatele unui studiu dat publicității joi. Conform datelor analizate în cercetarea ING Research, 60% dintre r
(P) Ce materiale de ambalare merită să ai permanent într-un depozit de eCommerce
Un depozit de eCommerce funcționează bine atunci când comenzile pot fi pregătite rapid, indiferent dacă într-o zi pleacă zece colete sau câteva sute. Produsele sunt diferite, dimensiunile variază, iar unele articole au nevoie de mai multă protec
Inflația a crescut în luna august în UE; în România a scăzut semnificativ
Rata anuală a inflației în Uniunea Europeană (UE) a crescut până la 3,2%, în luna august, de la un nivel de 3% în luna iulie, însă România se numără printre statele membre unde rata anuală a inflației a fost mai mică în luna august comparativ cu luna iulie, potrivit datelor publicate, joi, de Oficiul de statistică al Uniunii
Vulpescu (BVB): Ultima lună a adus o corecție de peste 10% față de nivelul maxim al lunii august
Ultima lună a adus o corecție de peste 10% față de maximumul lunii august, dar indicele BET este încă la peste un sfert deasupra nivelului de la începutul anului, a declarat, joi, la un eveniment de specialitate, CEO-ul Bursei de Valori București (BVB), Remus Vulpescu. 'În urmă cu 30 de ani, aici la redeschidere, anunțam
FNSSM: Problemele sistemului informatic nu pot fi imputate personalului de execuție din casele de pensii
Funcționarii publici și personalul contractual din casele de pensii nu pot fi transformați în responsabili pentru deficiențele sistemice ale recalculării pensiilor, susține Federația Națională Solidaritatea Socială a Muncii (FNSSM), într-un comunicat remis joi AGERPRES. 'Federația Națională Solidaritatea Socială a Muncii - FNSS
Pensiunile agroturistice au pierdut peste 111.000 de înnoptări în prima jumătate a anului (analiză)
Pensiunile agroturistice din România au înregistrat, în primul semestru, o scădere cu 13,8% a sosirilor și cu 12,7% a înnoptărilor, raportat la aceeași perioadă a anului precedent, turiștii români fiind mai puțini, în timp ce segmentul străinilor a consemnat un avans modest, relevă o analiză de profil, dată joi publicității.
INS: Comenzile noi din industria prelucrătoare au scăzut cu 3,6%, în primele șapte luni ale anului
Comenzile noi din industria prelucrătoare pe total (piața internă și piața externă) au scăzut în termeni nominali cu 3,6% în primele șapte luni ale anului în curs, raportat la perioada similară din 2025, potrivit datelor publicate joi de Institutul Național de Statistică (INS). Potrivit statisticii oficiale, comenzile noi din
InfoCons și Spitalul de Psihiatrie 'Prof. Dr. Alexandru Obregia', protocol de colaborare dedicat informării și promovării prevenției
InfoCons Protecția Consumatorilor și Spitalul Clinic de Psihiatrie 'Prof. Dr. Alexandru Obregia' București au încheiat un protocol de colaborare dedicat informării, educației și dezvoltării unor inițiative cu impact social. Potrivit unui comunicat al organizației europene pentru protecția consumatorilor, prin intermediul acestui
INS: Afacerile din industrie au scăzut ușor, cu 0,2%, în primele șapte luni din 2026
Cifra de afaceri din industrie a scăzut cu 0,2%, în primele șapte luni ale anului comparativ cu aceeași perioadă din 2025, pe fondul declinului industriei prelucrătoare, arată datele publicate, joi, de Institutul Național de Statistică (INS). Potrivit sursei citate, în perioada 1 ianuarie - 31 iulie 2026, afacerile din industria pr
AEI: România a trecut de la excedent la un deficit de 590 milioane euro la produsele petroliere rafinate
Deficitul comercial cumulat al României la țiței și produse petroliere rafinate a ajuns la aproximativ 2,524 miliarde de euro în primul semestru din 2026, în creștere cu 41,6% față de perioada similară a anului trecut, potrivit datelor Agenției Române pentru Investiții și Comerț Exterior (ARICE), prezentate de Asociația Energia Inteligentă (AE
ASF: Conturile de economii și investiții reprezintă un beneficiu pentru cetățeni și economie
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) salută adoptarea legislației privind conturile de economii și investiții de către Camera Deputaților, un mecanism care poate susține dezvoltarea pieței de capital din România și poate încuraja participarea populației la plasamente financiare pe termen lung. 'Adoptarea acestei legisla
Ministrul Agriculturii: Seceta a afectat în mod drastic județele Timiș, Bihor, Satu Mare
Seceta a afectat în mod drastic producția de cereale din județele Timiș, Bihor și Satu Mare, în timp ce restul județelor au avut un an mult mai bun în ceea ce privește condițiile climatice, însă problemele cu care ne confruntăm astăzi sunt cele de logistică, a afirmat, miercuri, ministrul interimar al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Tanczo




