PNRR/ Susţinerea costurilor de listare la bursă a firmelor mature şi Fond pentru buna guvernare a companiilor de stat
Reforma companiilor de stat şi sprijinul pentru mediul privat sunt alte două obiective cuprinse în Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, bugetul estimat fiind de 2,4 miliarde de euro.
Reducerea sarcinii administrative pentru companii şi crearea unei scheme de finanţare pentru susţinerea costurilor de listare la bursă a firmelor româneşti mature sunt printre măsurile propuse la capitolul "Investiţii şi instrumente financiare pentru sectorul privat şi reforma companiilor de stat" (Pilonul III, componenta III.2).
Totodată, autorităţile promit dezvoltarea aplicaţiei digitale aferente registrului unic de control, simplificarea procedurii de autorizare a înregistrării reprezentanţelor firmelor străine şi derularea de instrumente financiare prin transferarea a 4% din alocare către compartimentul naţional al programului InvestEU şi prin acordare directă către Grupul Băncii Europene de Investiţii pentru finanţarea anumitor domenii prioritare ale PNRR. Printre aceste domenii prioritare se numără tranziţia verde (energie regenerabilă, eficienţă energetică ş.a.), transformarea digitală şi retehnologizare şi suportul tehnologic pentru marii poluatori.
O altă măsură pentru sprijinirea companiilor este operaţionalizarea Băncii Naţionale de Dezvoltare a României.
Potrivit PNRR, mediul de afaceri din România şi deciziile privind investiţiile sunt afectate de caracterul imprevizibil al procesului de elaborare a politicilor publice.
"Birocraţia ridicată din sectorul public împiedică asigurarea unui acces facil pe piaţă al întreprinderilor şi dezvoltării acestora. Firmele din România se confruntă cu un acces redus la finanţare, atât în ceea ce priveşte finanţarea bancară cât şi cea non-bancară. România încă nu are o bancă naţională de dezvoltare care să administreze anumite fonduri şi să acopere din decalajele de finanţare", se precizează în document.
Documentul atrage atenţia asupra deteriorării calităţii capitalurilor proprii ale firmelor în condiţiile în care ponderea capitalului subscris a scăzut masiv. Gradul de acoperire a activelor prin capitalurile proprii a scăzut de la 35% în 2008 la doar 28% înainte de pandemie, cel mai mic din Europa, iar nivelul de bancabilitate este redus (aproximativ 100.000 companii cu potenţial de a accesa finanţare, peste 50% dintre acestea cu venituri sub 100.000 euro; în jur de 12.000 companii cu venituri peste un milion de euro), se mai arată în document.
Alte probleme cu care se confruntă mediul privat sunt decalajul de productivitate faţă de media europeană şi procese dificile de intrare dar, mai ales, de ieşire de pe piaţă.
Cât priveşte sectorul de stat, PNRR atrage atenţia că performanţa întreprinderilor de stat se înrăutăţeşte din ce în ce mai mult, ţinând cont că rezultatele operaţionale şi financiare au scăzut considerabil în ultimii ani. Pe de altă parte, guvernanţa corporativă a companiilor de stat nu este pusă în aplicare în mod suficient deşi legislaţia este actualizată.
"O categorie aparte de întreprinderi sunt cele deţinute de stat. În cadrul Raportului de ţară (2019) se atrage atenţia asupra faptului că rezultatele economice şi financiare ale acestor întreprinderi au scăzut considerabil în 2018 şi în prima jumătate a anului 2020, iar arieratele pentru aceste companii au început să crească, nefiind realizate solicitări de restructurare de activitate sau planuri de afaceri, iar regulile de guvernanţă corporativă continuă să fie aplicate doar sporadic. Datoriile la bugetul de stat, pentru securitatea socială sau faţă de alte întreprinderi de stat reprezintă 90% din totalul arieratelor întreprinderilor de stat ceea ce implică un risc financiar pentru stat, demonstrând o atitudine permisivă a furnizorilor şi creditorilor din sectorul public. Legislaţia privind guvernanţa corporativă în cazul întreprinderilor de stat este solidă, însă se impune aplicarea temeinică a instrumentelor acesteia pentru asigurarea unui management adecvat al resurselor critice pentru economie", se precizează în document.
În aceste condiţii, pentru companiile de stat se are în vedere un Fond pentru buna guvernare a acestora, care să includă evaluarea anuală a participaţiilor statului, asistenţă tehnică, costuri de selecţie şi recrutare a membrilor din consiliile de administraţie, costuri legate de pregătirea personalului, costuri de brokeraj, comisioane şi taxe etc.
Planul Naţional de Relansare şi Rezilienţă (PNRR) al României este documentul strategic care fundamentează priorităţile de reformă şi domeniile de investiţii la nivel naţional pentru instituirea Mecanismului de redresare şi rezilienţă.
Mecanismul este gândit pe şase piloni, şi anume: Tranziţie verde; Transformare digitală; Creştere inteligentă, sustenabilă şi favorabilă incluziunii, inclusiv coeziune economică, locuri de muncă, productivitate, competitivitate, cercetare, dezvoltare şi inovare, precum şi o piaţă internă funcţională, cu întreprinderi mici şi mijlocii (IMM-uri) puternice; Coeziune socială şi teritorială; Sănătate, precum şi rezilienţă economică, socială şi instituţională, în scopul, printre altele, al creşterii nivelului de pregătire pentru situaţii de criză şi a capacităţii de reacţie la criză; Politici pentru generaţia următoare, copii şi tineret, cum ar fi educaţia şi competenţele.
"La acest moment propunem o alocare de 41,1 miliarde de euro, reprezentând 141% din alocarea României atât din granturi cât şi împrumuturi pentru reforme care să producă schimbări structurale, precum reforma sistemului de pensii, reforma funcţiei publice, reforma salarizării în sector public, reforma companiilor de stat şi introducerea venitului minim de incluziune. Jaloanele şi ţintele preconizate potrivit calendarului indicativ pentru implementarea reformelor şi a investiţiilor trebuie încheiate până în data de 31 august 2026", se precizează în documentul citat.
România trebuie să transmită oficial planul de redresare şi rezilienţă, până la 30 aprilie, printr-un singur document integrat, potrivit Regulamentului (UE) 2021/241 al parlamentului European şi al Consiliului din 12 februarie 2021 de instituire a Mecanismului de redresare şi rezilienţă. AGERPRES/(AS - autor: Andreea Marinescu, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Petrescu (ASF): Reconstrucția Ucrainei, o oportunitate pentru România
Reconstrucția Ucrainei poate contribui la stabilitatea și prosperitatea regiunii, iar pentru România implicarea în acest efort reprezintă o oportunitate, a declarat președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Alexandru Petrescu, la conferința 'Rebuilding Ukraine: Security, Opportunities, Investments'. 'Reconstr
Transgaz a semnat cu Kawasaki Heavy Industries un Memorandum de Înțelegere privind cooperarea în domeniul hidrogenului
Societatea Națională de Transport al Gazelor Naturale NTGN Transgaz SA (Transgaz) și Kawasaki Heavy Industries, Ltd. au semnat marți, la Tokyo, în cadrul celei de a 4 a ediții a Forumului pentru Inovare România - Japonia, un Memorandum de Înțelegere (MoU) prin care stabilesc cadrul de cooperare strategică în domeniul hidrogenului, al infrastructurii e
Cristian Popa (BNR), despre aderarea la zona euro: E un fenomen economic, dar și politic
Aderarea la zona euro este un fenomen economic, dar și unul politic, iar pentru aceasta este nevoie de eforturi susținute pe toate paliere, a afirmat, vineri, la Sinaia, Cristian Popa, membru al Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR). 'În primul rând, cred că trebuie să spunem că avansul pe drumul aderării la eu
ANAR aplică măsuri de intervenție pentru menținerea debitelor minime pe Dunăre, necesare producției de energie nucleară
Dunărea se situează la minime istorice, fără precedent, iar în prezent se aplică măsuri de suplimentare a debitelor evacuate din acumularea Iezer, situată pe valea Mostiștei, pentru menținerea nivelului necesar pentru producția de energie nucleară, se arată într-un comunicat de presă al Administrației Naționale 'Apele Române' (ANAR), transmis vineri
CONAF: Valoarea adăugată pe persoană ocupată în IMM-urile românești, la jumătate din media europeană
Valoarea adăugată pe persoană ocupată în întreprinderile mici și mijlocii (IMM) din România reprezintă aproximativ jumătate din media europeană, potrivit Raportului de țară al Comisiei Europene din 2026, citat de președintele fondator al Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), Cristina Chiriac. Deciziile, competențele m
Federația Agro-Star 2022 cere condiții de muncă adecvate și stabilitate profesională pentru salariații APIA
Federația Agro-Star 2022 susține că eforturile angajaților Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), implicați în procesarea cererilor și autorizarea plăților către fermieri, trebuie recunoscute prin asigurarea unor condiții de muncă adecvate, a stabilității profesionale și a respectării drepturilor salariale și de muncă, potrivit unui comunicat al or
Pistol: Lucrările pe cele 4 tronsoane ale autostrăzii Sibiu-Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%
Lucrările pe cele patru tronsoane ale Autostrăzii Sibiu - Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%, acestea fiind programate să se finalizeze în anul 2028, a notat, vineri, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, pe pagina sa de Facebook. 'Autostrada
ASF a lansat un ghid privind asigurările de garanții în achizițiile publice, pentru prevenirea riscurilor contractuale
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a elaborat și publicat un ghid privind asigurările de garanții în procesul de achiziții publice, destinat autorităților contractante și operatorilor economici, pentru prevenirea riscurilor contractuale, a întârzierilor și a blocajelor în derularea investițiilor finanțate din fonduri publice.
Breșa de securitate PHP arată cât de mult s-a scurtat timpul de reacție al companiilor în era AI (experți)
O breșă ascunsă de peste zece ani în limbajul de programare PHP a devenit, în această săptămână, o urgență globală, iar cazul arată cât de mult s-a scurtat în era Inteligenței Artificiale (AI) timpul pe care îl are o companie să reacționeze, afirmă experții în securitate cibernetică. Potrivit unui comu
Trenurile CFR Călători vor circula modificat între București Nord și Aeroportul Otopeni, între 28 și 30 octombrie
Circulația trenurilor CFR Călători pe ruta București Nord - Aeroportul Internațional Henri Coandă va suferi modificări temporare, în perioada 28 - 30 octombrie, în intervalul orar 9:00 - 14:00, din cauza unor lucrări la infrastructura feroviară, a anunțat, vineri, compania. În vederea asigurării condițiilor necesare desfășură
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi, când a împrumutat 886,5 milioane lei, printr-o emisiune de obligațiuni de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 28 luni, la un randament mediu de 6,61% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).
Depozitele populației și firmelor au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, la aproape 691 de miliarde de lei
Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, până la 690,779 miliarde de lei, în timp ce față de august 2026 au înregistrat un avans de 0,4%, potrivit datelor publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). În termen
Bursa de Valori București a deschis în scădere ședința de tranzacționare de vineri
Bursa de Valori București (BVB) a deschis în scădere ședința de vineri, cu un rulaj total în valoare de 7,66 milioane lei (1,43 milioane euro), după aproximativ 50 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii listate, era în scădere cu 0,26%, iar indice
BNR: Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7%
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7% față de august 2026 (-0,02% în termeni reali), până la nivelul de 480,263 miliarde lei, arată datele publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). Creditul în lei, cu o pondere de 66,8% în vo
Despăgubirile plătite în baza asigurărilor facultative de locuință au depășit 90 de milioane de lei în primul semestru
Despăgubirile plătite în baza asigurărilor facultative de locuință au depășit 90 de milioane de lei în primul semestru din 2026, în creștere cu 14% față de aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce numărul polițelor a avansat cu 8%, potrivit unui comunicat al Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UN







