Turcan: Sporurile au ajuns să fie subterfugii pentru majorări de salarii, unele necesare, altele forţate
Sporurile au ajuns să fie subterfugii pentru majorări de salarii, în loc să ducă la motivare şi la creşterea eficienţei instituţiilor, iar în urma aplicării unei noi Legi a salarizării este posibil să aibă venituri mai mici aceia care au acum venituri foarte mari, afirmă ministrul Muncii, Raluca Turcan.
Ea a arătat, în context, că în sistemul public există şi venituri lunare de 50.000 lei net, suma reprezentând salariul şi sporuri care pot ajunge la 80%.
"Cei care vor putea avea venituri mai mici sunt cei care acum au venituri foarte mari. Să ştiţi că sunt şi venituri de 50.000 de lei în mână, salarii plus sporuri care ajung şi la 80%", a declarat ministrul Muncii, joi seara, la Digi24.
Ministrul de resort a precizat că în societate s-a vorbit foarte mult de sporuri însă nimeni nu a pus problema criteriilor de eficienţă a instituţiilor publice.
"Am constatat începând cu acest mandat că până acum s-a vorbit foarte mult de sporuri în societate, dar nimeni nu şi-a pus problema criteriilor de eficienţă a instituţiilor publice. Mi se par absolut firesc ca, în paralel cu modificările la legea salarizării, să apelăm la o expertiză profesionistă pentru a încerca să definim câţiva indicatori de eficienţă a instituţiilor publice, astfel încât sporurile să fie pentru activităţi deosebite sau pentru motivarea angajaţilor şi în felul acesta să apropie şi instituţiile de cetăţean şi angajaţii să poată să aibă o productivitate mai bună a muncii", a precizat Raluca Turcan.
Aceasta consideră că toate sporurile au apărut ca excepţii şi ca rezultat al lobby-ului în Parlament şi au ajuns să fie subterfugii pentru majorări de salarii.
"Sporurile, în loc să ducă la motivare şi la creşterea eficienţei instituţiilor, au ajuns să fie subterfugii pentru majorări de salarii, unele necesare, altele forţate. Este firesc să avem acelaşi salariu de bază în plată. Avem unele calculate la nivelul anului 2019 altele la nivelul anului 2022. Exact cele care sunt la nivelul anului 2022 au şi excepţii la Legea salarizării cu sporuri de peste 85%. Am solicitat ministerelor de linie care sunt responsabile cu familiile ocupaţionale ca, pe un set de principii pe care noi le-am identificat ca fiind necesare în aşezarea Legii salarizării, să vină cu propria viziune în materie de salarizare în sistemul public urmând ca ulterior, în comun cu criteriile de eficientizare a instituţiilor, cu o expertiză de la o instituţie financiară, mi-aş dori Banca Mondială, să putem să punem pe masă o lege a salarizării", a subliniat oficialul citat.
Potrivit şefului de la Muncă, unele sporuri ar urma să fie stabilite la maximum 20% din nivelul salariului de bază iar altele vor fi anulate. Aceasta a admis, însă, că în sistemul public sunt şi salarii mici, care pot creşte.
"Să fie acelaşi salariu de bază pentru toate salariile în plată. De asemenea, sporurile să fie la maximum 20% din nivelul salariului de bază. Premierul Florin Cîţu consideră chiar că am putea să avem maximum 15%. Să facem o reaşezare a salariilor de bază pe grilă astfel încât creşti motivaţia pentru categorii salariale lăsate în urmă, unele sporuri să fie complet anulate, altele acordate în sumă fixă pentru că sunt la nivelul aceleiaşi activităţi generatoare de risc, cum ar fi sporul pentru condiţii vătămătoare. Şi, de asemenea, salarii care nu sunt în momentul de faţă în grila de salarizare şi care creează foarte multe anomalii, cum sunt salariile din administraţia publică locală, să fie introduse în grila de salarizare. Pe fond, în sistemul public sunt şi salarii mici, care pot să crească. Dacă vor fi diminuări de venituri , acestea vor apărea doar la salariile foarte mari calculate la nivelul anului 2022 plus sporuri de 85%. Sindicatele, din nefericire, nu se uită întotdeauna şi la salariile cele mai mici şi care au fost uitate ca urmare a lobby-ului făcut pentru unele categorii din aceeaşi familie ocupaţională care au furat startul", a explicat Raluca Turcan.
Aceasta a dat exemplul sistemului de sănătate, unde salariile medicilor şi asistentelor sunt plătite la un nivel raportat la salariul de bază din anul 2022, pe unele specialităţi sunt şi sporuri foarte mari, în timp ce personalul TESA care înseamnă îngrijitori, brancardieri, inclusiv personalul tehnic din sănătate este lăsat la nivelul anului 2019 cu salarii foarte mici.
"Mi se pare firesc în primul rând să încercăm să îi ajutăm pe cei care au rămas în urmă şi apoi, pe criterii de eficienţă, să legăm sistemul de sănătate sau de asistenţă socială sau chiar administraţia de ceea ce aşteaptă omul de la acest sistem. Întotdeauna ne-am gândit la cei care sunt în sistem dar aproape niciodată la cei care sunt dincolo de sistemul public şi îşi doresc ca acesta să funcţioneze performant", a declarat Turcan.
Ministrul Muncii a amintit că şi în sistemul public cea mai mare pensie este de aproximativ 39.000 de lei şi este încasată de o persoană care a lucrat la stat.
"Este important când vorbim de sistemul public să ne uităm la echitate. La contributivitate, la motivarea angajaţilor şi la performanţe instituţiilor", a mai spus ministrul Muncii.
Raluca Turcan a arătat că îşi doreşte ca, într-un an, modificările la legea salarizării să fie finalizate. AGERPRES/(AS - autor: Andreea Marinescu, editor: Mariana Nica, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Petrescu (ASF): Reconstrucția Ucrainei, o oportunitate pentru România
Reconstrucția Ucrainei poate contribui la stabilitatea și prosperitatea regiunii, iar pentru România implicarea în acest efort reprezintă o oportunitate, a declarat președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Alexandru Petrescu, la conferința 'Rebuilding Ukraine: Security, Opportunities, Investments'. 'Reconstr
Transgaz a semnat cu Kawasaki Heavy Industries un Memorandum de Înțelegere privind cooperarea în domeniul hidrogenului
Societatea Națională de Transport al Gazelor Naturale NTGN Transgaz SA (Transgaz) și Kawasaki Heavy Industries, Ltd. au semnat marți, la Tokyo, în cadrul celei de a 4 a ediții a Forumului pentru Inovare România - Japonia, un Memorandum de Înțelegere (MoU) prin care stabilesc cadrul de cooperare strategică în domeniul hidrogenului, al infrastructurii e
Cristian Popa (BNR), despre aderarea la zona euro: E un fenomen economic, dar și politic
Aderarea la zona euro este un fenomen economic, dar și unul politic, iar pentru aceasta este nevoie de eforturi susținute pe toate paliere, a afirmat, vineri, la Sinaia, Cristian Popa, membru al Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR). 'În primul rând, cred că trebuie să spunem că avansul pe drumul aderării la eu
ANAR aplică măsuri de intervenție pentru menținerea debitelor minime pe Dunăre, necesare producției de energie nucleară
Dunărea se situează la minime istorice, fără precedent, iar în prezent se aplică măsuri de suplimentare a debitelor evacuate din acumularea Iezer, situată pe valea Mostiștei, pentru menținerea nivelului necesar pentru producția de energie nucleară, se arată într-un comunicat de presă al Administrației Naționale 'Apele Române' (ANAR), transmis vineri
CONAF: Valoarea adăugată pe persoană ocupată în IMM-urile românești, la jumătate din media europeană
Valoarea adăugată pe persoană ocupată în întreprinderile mici și mijlocii (IMM) din România reprezintă aproximativ jumătate din media europeană, potrivit Raportului de țară al Comisiei Europene din 2026, citat de președintele fondator al Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), Cristina Chiriac. Deciziile, competențele m
Federația Agro-Star 2022 cere condiții de muncă adecvate și stabilitate profesională pentru salariații APIA
Federația Agro-Star 2022 susține că eforturile angajaților Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), implicați în procesarea cererilor și autorizarea plăților către fermieri, trebuie recunoscute prin asigurarea unor condiții de muncă adecvate, a stabilității profesionale și a respectării drepturilor salariale și de muncă, potrivit unui comunicat al or
Pistol: Lucrările pe cele 4 tronsoane ale autostrăzii Sibiu-Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%
Lucrările pe cele patru tronsoane ale Autostrăzii Sibiu - Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%, acestea fiind programate să se finalizeze în anul 2028, a notat, vineri, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, pe pagina sa de Facebook. 'Autostrada
ASF a lansat un ghid privind asigurările de garanții în achizițiile publice, pentru prevenirea riscurilor contractuale
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a elaborat și publicat un ghid privind asigurările de garanții în procesul de achiziții publice, destinat autorităților contractante și operatorilor economici, pentru prevenirea riscurilor contractuale, a întârzierilor și a blocajelor în derularea investițiilor finanțate din fonduri publice.
Breșa de securitate PHP arată cât de mult s-a scurtat timpul de reacție al companiilor în era AI (experți)
O breșă ascunsă de peste zece ani în limbajul de programare PHP a devenit, în această săptămână, o urgență globală, iar cazul arată cât de mult s-a scurtat în era Inteligenței Artificiale (AI) timpul pe care îl are o companie să reacționeze, afirmă experții în securitate cibernetică. Potrivit unui comu
Trenurile CFR Călători vor circula modificat între București Nord și Aeroportul Otopeni, între 28 și 30 octombrie
Circulația trenurilor CFR Călători pe ruta București Nord - Aeroportul Internațional Henri Coandă va suferi modificări temporare, în perioada 28 - 30 octombrie, în intervalul orar 9:00 - 14:00, din cauza unor lucrări la infrastructura feroviară, a anunțat, vineri, compania. În vederea asigurării condițiilor necesare desfășură
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi, când a împrumutat 886,5 milioane lei, printr-o emisiune de obligațiuni de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 28 luni, la un randament mediu de 6,61% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).
Depozitele populației și firmelor au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, la aproape 691 de miliarde de lei
Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, până la 690,779 miliarde de lei, în timp ce față de august 2026 au înregistrat un avans de 0,4%, potrivit datelor publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). În termen
Bursa de Valori București a deschis în scădere ședința de tranzacționare de vineri
Bursa de Valori București (BVB) a deschis în scădere ședința de vineri, cu un rulaj total în valoare de 7,66 milioane lei (1,43 milioane euro), după aproximativ 50 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii listate, era în scădere cu 0,26%, iar indice
BNR: Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7%
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7% față de august 2026 (-0,02% în termeni reali), până la nivelul de 480,263 miliarde lei, arată datele publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). Creditul în lei, cu o pondere de 66,8% în vo
Despăgubirile plătite în baza asigurărilor facultative de locuință au depășit 90 de milioane de lei în primul semestru
Despăgubirile plătite în baza asigurărilor facultative de locuință au depășit 90 de milioane de lei în primul semestru din 2026, în creștere cu 14% față de aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce numărul polițelor a avansat cu 8%, potrivit unui comunicat al Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UN







