logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Ministrul Energiei: Cred că autorităţile de la Bruxelles vor aproba până la sfârşitul lunii aprilie planul de restructurare a CE Oltenia

Imagine din galeria Agerpres

Autorităţile române se aşteaptă ca oficialii de la Bruxelles să aprobe până la finalul lunii aprilie planul de restructurare a Complexului Energetic Oltenia, astfel încât compania să plătească fără penalităţi certificatele de emisii aferente anului trecut, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, ministrul Energiei, Virgil Popescu.

El va merge la Bruxelles la începutul săptămânii viitoare pentru a discuta cu reprezentanţii Comisiei Europene pe această temă.

"Luni şi marţi voi fi la Bruxelles, împreună cu preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, şi cu secretarul de stat Dan Drăgan. Luni vom avea discuţii cu comisarul european pentru Dezvoltare Regională, pentru Fondul de tranziţie justă, şi cu doamna comisar Adina Vălean. Marţi ne vom întâlni cu doamna comisar pentru Concurenţă şi cu cea pentru Energie", a spus Popescu.

El crede că Bruxelles-ul va aproba planul de restructurare a CE Oltenia până la finele lunii aprilie, însă nu a răspuns la întrebarea ce se va întâmpla dacă nu vom primi acest aviz.

În legătură cu diferenţa de cifre privind panourile fotovoltaice care vor fi instalate la CE Oltenia - Comisia Europeană vorbeşte de 119 MW, iar în planul prezentat presei din România se prevăd 735 de MW - ministrul a spus că este vorba despre acelaşi lucru, însă diferă modul de calcul.

"Noi ne referim la capacitatea instalată a panourilor fotovoltaice, adică 735 de MW. Comisia Europeană se referă la numărul orelor de funcţionare, întrucât aceste instalaţii nu produc energie noaptea. Deci 735 de MW instalaţi, la circa 1.300 de ore de funcţionare pe an, produc 119 MW în medie, cât precizează Comisia Europeană", a explicat ministrul.

Comisia Europeană a început, pe 5 februarie, o investigaţie aprofundată cu privire la planul de restructurare a CE Oltenia.

Capacitatea de producţie a Complexului Energetic Oltenia nu se va schimba în mod semnificativ în urma restructurării, arată Comisia Europeană în scrisoarea prin care motivează de ce a început investigaţia aprofundată cu privire la ajutorul de stat pe care îl solicită România prin planul de restructurare a producătorului de energie.

România a notificat un ajutor de restructurare în valoare de 1,33 miliarde de euro, care constă într-un ajutor pentru salvare în valoare de 0,25 miliarde de euro deja acordat, un împrumut suplimentar garantat de stat de 0,31 miliarde de euro şi o subvenţie de stat în valoare de 0,77 miliarde de euro. În plus, se preconizează obţinerea unui ajutor de stat suplimentar în valoare de 711 milioane de euro din Fondul pentru modernizare, se arată în documentul menţionat.

"Referitor la reducerea capacităţii de producţie a societăţii CE Oltenia (prin închiderea unităţilor de ardere a lignitului) cu 1.605 MW până la sfârşitul anului 2025 şi la închiderea minelor de lignit, pierderile astfel înregistrate în capacitatea totală de producţie a societăţii CE Oltenia vor fi compensate în mare măsură prin instalarea noilor centrale fotovoltaice şi hidroelectrice (119 MW până la sfârşitul anului 2025), precum şi a unităţilor alimentate cu gaz (1.325 MW începând din 2026). Prin urmare, capacitatea totală de producţie a societăţii CE Oltenia nu se va schimba în mod semnificativ", au subliniat oficialii CE.

Comisia mai arată că veniturile pe care le preconizează compania sunt incerte, pentru că se bazează pe o modificare a legislaţiei care, la rândul ei, nu a primit aprobare de la Bruxelles.

Din cele 3,5 miliarde de euro din resursele financiare necesare pentru acoperirea costurilor de restructurare preconizate a fi suportate în perioada de restructurare de cinci ani, CE Oltenia va contribui cu 1,5 miliarde de euro din fonduri proprii, în timp ce restul de 1,33 miliarde de euro va proveni de la bugetul de stat, iar 0,711 miliarde de euro din Fondul pentru modernizare.

"Prin acordarea accesului la finanţarea pe care CE Oltenia nu ar fi obţinut-o în condiţiile pieţei, măsurile sunt, prin urmare, de natură să permită societăţii CE Oltenia să rămână pe piaţă şi să îşi îmbunătăţească poziţia concurenţială pe piaţa internă. Prin urmare, măsurile denaturează sau ameninţă să denatureze concurenţa şi afectează schimburile comerciale dintre statele membre", precizează oficialii europeni.

În acest stadiu, este puţin probabil ca ajutorul de restructurare planificat în vederea sprijinirii planului de restructurare prezentat să îndeplinească criteriile de compatibilitate prevăzute în Orientările privind ajutoarele de stat pentru salvarea şi restructurarea întreprinderilor nefinanciare aflate în dificultate, se mai arată în documentul Comisiei Europene.

În plus, pe baza informaţiilor prezentate de România, niciun investitor sau creditor de pe piaţă nu susţine planul în această etapă.

În acest stadiu, Comisia are îndoieli cu privire la faptul că planul de restructurare propus are o durată corespunzătoare şi ar conduce la restabilirea viabilităţii societăţii CE Oltenia la sfârşitul perioadei de restructurare, deoarece nu este evident că CE Oltenia va obţine o rentabilitate suficientă şi că va putea rămâne pe piaţă fără ajutor suplimentar. AGERPRES/(Autor: Florentina Cernat, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)

 

Citeşte şi:

 

Comisia Europeană: Capacitatea de producţie a CE Oltenia nu se va schimba în mod semnificativ în urma restructurării

 

Ministrul Energiei merge luni şi marţi la Bruxelles pentru a discuta planul de restructurare a CE Oltenia

 

Afisari: 155

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 23-10-2026 19:57

Petrescu (ASF): Reconstrucția Ucrainei, o oportunitate pentru România

Reconstrucția Ucrainei poate contribui la stabilitatea și prosperitatea regiunii, iar pentru România implicarea în acest efort reprezintă o oportunitate, a declarat președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Alexandru Petrescu, la conferința 'Rebuilding Ukraine: Security, Opportunities, Investments'. 'Reconstr

Economic Intern 23-10-2026 17:35

Transgaz a semnat cu Kawasaki Heavy Industries un Memorandum de Înțelegere privind cooperarea în domeniul hidrogenului

Societatea Națională de Transport al Gazelor Naturale NTGN Transgaz SA (Transgaz) și Kawasaki Heavy Industries, Ltd. au semnat marți, la Tokyo, în cadrul celei de a 4 a ediții a Forumului pentru Inovare România - Japonia, un Memorandum de Înțelegere (MoU) prin care stabilesc cadrul de cooperare strategică în domeniul hidrogenului, al infrastructurii e

Economic Intern 23-10-2026 17:19

Cristian Popa (BNR), despre aderarea la zona euro: E un fenomen economic, dar și politic

Aderarea la zona euro este un fenomen economic, dar și unul politic, iar pentru aceasta este nevoie de eforturi susținute pe toate paliere, a afirmat, vineri, la Sinaia, Cristian Popa, membru al Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR). 'În primul rând, cred că trebuie să spunem că avansul pe drumul aderării la eu

Economic Intern 23-10-2026 16:37

ANAR aplică măsuri de intervenție pentru menținerea debitelor minime pe Dunăre, necesare producției de energie nucleară

Dunărea se situează la minime istorice, fără precedent, iar în prezent se aplică măsuri de suplimentare a debitelor evacuate din acumularea Iezer, situată pe valea Mostiștei, pentru menținerea nivelului necesar pentru producția de energie nucleară, se arată într-un comunicat de presă al Administrației Naționale 'Apele Române' (ANAR), transmis vineri

Economic Intern 23-10-2026 15:59

CONAF: Valoarea adăugată pe persoană ocupată în IMM-urile românești, la jumătate din media europeană

Valoarea adăugată pe persoană ocupată în întreprinderile mici și mijlocii (IMM) din România reprezintă aproximativ jumătate din media europeană, potrivit Raportului de țară al Comisiei Europene din 2026, citat de președintele fondator al Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), Cristina Chiriac. Deciziile, competențele m

Economic Intern 23-10-2026 14:52

Federația Agro-Star 2022 cere condiții de muncă adecvate și stabilitate profesională pentru salariații APIA

Federația Agro-Star 2022 susține că eforturile angajaților Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), implicați în procesarea cererilor și autorizarea plăților către fermieri, trebuie recunoscute prin asigurarea unor condiții de muncă adecvate, a stabilității profesionale și a respectării drepturilor salariale și de muncă, potrivit unui comunicat al or

Economic Intern 23-10-2026 14:43

Pistol: Lucrările pe cele 4 tronsoane ale autostrăzii Sibiu-Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%

Lucrările pe cele patru tronsoane ale Autostrăzii Sibiu - Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%, acestea fiind programate să se finalizeze în anul 2028, a notat, vineri, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, pe pagina sa de Facebook. 'Autostrada

Economic Intern 23-10-2026 13:21

ASF a lansat un ghid privind asigurările de garanții în achizițiile publice, pentru prevenirea riscurilor contractuale

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a elaborat și publicat un ghid privind asigurările de garanții în procesul de achiziții publice, destinat autorităților contractante și operatorilor economici, pentru prevenirea riscurilor contractuale, a întârzierilor și a blocajelor în derularea investițiilor finanțate din fonduri publice.

Economic Intern 23-10-2026 13:06

Breșa de securitate PHP arată cât de mult s-a scurtat timpul de reacție al companiilor în era AI (experți)

O breșă ascunsă de peste zece ani în limbajul de programare PHP a devenit, în această săptămână, o urgență globală, iar cazul arată cât de mult s-a scurtat în era Inteligenței Artificiale (AI) timpul pe care îl are o companie să reacționeze, afirmă experții în securitate cibernetică. Potrivit unui comu

Economic Intern 23-10-2026 12:17

Trenurile CFR Călători vor circula modificat între București Nord și Aeroportul Otopeni, între 28 și 30 octombrie

Circulația trenurilor CFR Călători pe ruta București Nord - Aeroportul Internațional Henri Coandă va suferi modificări temporare, în perioada 28 - 30 octombrie, în intervalul orar 9:00 - 14:00, din cauza unor lucrări la infrastructura feroviară, a anunțat, vineri, compania. În vederea asigurării condițiilor necesare desfășură

Economic Intern 23-10-2026 12:04

Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi

Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi, când a împrumutat 886,5 milioane lei, printr-o emisiune de obligațiuni de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 28 luni, la un randament mediu de 6,61% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).

Economic Intern 23-10-2026 11:28

Depozitele populației și firmelor au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, la aproape 691 de miliarde de lei

Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, până la 690,779 miliarde de lei, în timp ce față de august 2026 au înregistrat un avans de 0,4%, potrivit datelor publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). În termen

Economic Intern 23-10-2026 11:22

Bursa de Valori București a deschis în scădere ședința de tranzacționare de vineri

Bursa de Valori București (BVB) a deschis în scădere ședința de vineri, cu un rulaj total în valoare de 7,66 milioane lei (1,43 milioane euro), după aproximativ 50 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii listate, era în scădere cu 0,26%, iar indice

Economic Intern 23-10-2026 10:56

BNR: Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7%

Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7% față de august 2026 (-0,02% în termeni reali), până la nivelul de 480,263 miliarde lei, arată datele publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). Creditul în lei, cu o pondere de 66,8% în vo

Economic Intern 23-10-2026 10:43

Despăgubirile plătite în baza asigurărilor facultative de locuință au depășit 90 de milioane de lei în primul semestru

Despăgubirile plătite în baza asigurărilor facultative de locuință au depășit 90 de milioane de lei în primul semestru din 2026, în creștere cu 14% față de aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce numărul polițelor a avansat cu 8%, potrivit unui comunicat al Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UN