Drulă: Start pentru pregătirea tehnică a autostrăzii Ploieşti-Braşov
Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, anunţă că a dat startul pentru pregătirea tehnică a autostrăzii Ploieşti-Braşov (A3), care trebuie să fie "fără cusur" din punct de vedere al documentaţiei tehnice şi studiilor de teren.
"A fost dat astăzi ordinul de începere, astăzi, 11 martie, în prima întâlnire oficială cu proiectantul la sediul CNAIR. Această autostradă trebuie pregătită fără cusur din punct de vedere al documentaţiei tehnice şi studiilor de teren. Nu ne mai permitem întârzieri. Ne dorim soluţii moderne, cu tuneluri (Buşteni+Sinaia), soluţii prietenoase cu turismul şi mediul. Conform contractului, una dintre primele etape este pregătirea studiilor de trafic: modelarea traficului, a fluxurilor de circulaţie, prognoza de trafic şi finalizarea acestui capitol. În paralel se desfăşoară studiul alternativelor de traseu cu schiţe, sisteme rutiere proiectate, scurgerea apelor şi identificarea constrângerilor de pe fiecare opţiune. După o etapă de consultare publică se aprobă traseul final", a explicat ministrul pe pagina sa de Facebook.
El a adăugat că studiile contractate sunt cele hidrologice, hidraulice şi geotehnice, "un capitol foarte important pentru orice construcţie pe care o vrem executată fără probleme în teren". Şi acestea sunt doar o parte din activităţile necesare.
Cătălin Drulă a subliniat că pe sectoarele critice, unde traficul este infernal (centurile de la Comarnic şi Buşteni) şi pe Ploieşti - Comarnic, a cerut proiectantului ca documentaţia să fie livrată în avans.
"Trebuie să începem lucrul efectiv cu utilaje în teren cât mai repede pe această autostradă", a punctat şeful de la Transporturi.
Conform unui comunicat al MTI, joi reprezentanţii CNAIR au înmânat Ordinul de Începere pentru serviciile necesare completării/revizuirii Studiului de Fezabilitate, elaborării Proiectului Tehnic, pentru Autostrada Bucureşti - Braşov, tronson Ploieşti - Braşov.
Demersul se înscrie în seria procedurilor iniţiate în urma semnării în data de 12 februarie 2021, de către CNAIR cu Consitrans SRL a contractului pentru "Completare/Revizuire Studiu de Fezabilitate, elaborare Proiect Tehnic, pentru Autostrada Bucureşti - Braşov, tronson Ploieşti - Braşov".
Studiul de Fezabilitate are în vedere o analiză multicriterială a variantelor de traseu, un studiu de trafic pentru o perioadă de perspectivă de 30 de ani şi investigaţii de teren (geotehnice, hidrologice, topografice, arheologice etc). Contractul va cuprinde şi o evaluare a impactului asupra mediului, o analiză cost-beneficiu şi realizarea unui model financiar al proiectului.
"Am cerut managementului CNAIR să accelereze toate procedurile, astfel încât să nu mai înregistram nici măcar o zi întârziere în derularea contractelor gestionate de Companie. Dacă timp de 30 de ani, au fost stabilite termene ce nu au fost respectate, astăzi suntem în situaţia în care nu ne mai permitem să pierdem niciun moment. Numai aşa vom putea să ducem la capăt proiecte precum cel de astăzi, iar românii să aibă infrastructura pe care o merită. Am cerut antreprenorului o mobilizare exemplară şi să dea dovadă de mult profesionalism. Să ne dea livrabile permanent şi să aibă un bun dialog cu autorităţile locale. O să fie un proiect transparent unde toată lumea o să ştie, la zi, stadiul implementării", a spus ministrul Cătălin Drulă, conform comunicatului.AGERPRES/(AS-autor: Nicoleta Gherasi, editor: Mariana Nica, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Sursa foto: Cătălin Drulă/Facebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Petrescu (ASF): Reconstrucția Ucrainei, o oportunitate pentru România
Reconstrucția Ucrainei poate contribui la stabilitatea și prosperitatea regiunii, iar pentru România implicarea în acest efort reprezintă o oportunitate, a declarat președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Alexandru Petrescu, la conferința 'Rebuilding Ukraine: Security, Opportunities, Investments'. 'Reconstr
Transgaz a semnat cu Kawasaki Heavy Industries un Memorandum de Înțelegere privind cooperarea în domeniul hidrogenului
Societatea Națională de Transport al Gazelor Naturale NTGN Transgaz SA (Transgaz) și Kawasaki Heavy Industries, Ltd. au semnat marți, la Tokyo, în cadrul celei de a 4 a ediții a Forumului pentru Inovare România - Japonia, un Memorandum de Înțelegere (MoU) prin care stabilesc cadrul de cooperare strategică în domeniul hidrogenului, al infrastructurii e
Cristian Popa (BNR), despre aderarea la zona euro: E un fenomen economic, dar și politic
Aderarea la zona euro este un fenomen economic, dar și unul politic, iar pentru aceasta este nevoie de eforturi susținute pe toate paliere, a afirmat, vineri, la Sinaia, Cristian Popa, membru al Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR). 'În primul rând, cred că trebuie să spunem că avansul pe drumul aderării la eu
ANAR aplică măsuri de intervenție pentru menținerea debitelor minime pe Dunăre, necesare producției de energie nucleară
Dunărea se situează la minime istorice, fără precedent, iar în prezent se aplică măsuri de suplimentare a debitelor evacuate din acumularea Iezer, situată pe valea Mostiștei, pentru menținerea nivelului necesar pentru producția de energie nucleară, se arată într-un comunicat de presă al Administrației Naționale 'Apele Române' (ANAR), transmis vineri
CONAF: Valoarea adăugată pe persoană ocupată în IMM-urile românești, la jumătate din media europeană
Valoarea adăugată pe persoană ocupată în întreprinderile mici și mijlocii (IMM) din România reprezintă aproximativ jumătate din media europeană, potrivit Raportului de țară al Comisiei Europene din 2026, citat de președintele fondator al Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), Cristina Chiriac. Deciziile, competențele m
Federația Agro-Star 2022 cere condiții de muncă adecvate și stabilitate profesională pentru salariații APIA
Federația Agro-Star 2022 susține că eforturile angajaților Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), implicați în procesarea cererilor și autorizarea plăților către fermieri, trebuie recunoscute prin asigurarea unor condiții de muncă adecvate, a stabilității profesionale și a respectării drepturilor salariale și de muncă, potrivit unui comunicat al or
Pistol: Lucrările pe cele 4 tronsoane ale autostrăzii Sibiu-Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%
Lucrările pe cele patru tronsoane ale Autostrăzii Sibiu - Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%, acestea fiind programate să se finalizeze în anul 2028, a notat, vineri, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, pe pagina sa de Facebook. 'Autostrada
ASF a lansat un ghid privind asigurările de garanții în achizițiile publice, pentru prevenirea riscurilor contractuale
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a elaborat și publicat un ghid privind asigurările de garanții în procesul de achiziții publice, destinat autorităților contractante și operatorilor economici, pentru prevenirea riscurilor contractuale, a întârzierilor și a blocajelor în derularea investițiilor finanțate din fonduri publice.
Breșa de securitate PHP arată cât de mult s-a scurtat timpul de reacție al companiilor în era AI (experți)
O breșă ascunsă de peste zece ani în limbajul de programare PHP a devenit, în această săptămână, o urgență globală, iar cazul arată cât de mult s-a scurtat în era Inteligenței Artificiale (AI) timpul pe care îl are o companie să reacționeze, afirmă experții în securitate cibernetică. Potrivit unui comu
Trenurile CFR Călători vor circula modificat între București Nord și Aeroportul Otopeni, între 28 și 30 octombrie
Circulația trenurilor CFR Călători pe ruta București Nord - Aeroportul Internațional Henri Coandă va suferi modificări temporare, în perioada 28 - 30 octombrie, în intervalul orar 9:00 - 14:00, din cauza unor lucrări la infrastructura feroviară, a anunțat, vineri, compania. În vederea asigurării condițiilor necesare desfășură
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi, când a împrumutat 886,5 milioane lei, printr-o emisiune de obligațiuni de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 28 luni, la un randament mediu de 6,61% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).
Depozitele populației și firmelor au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, la aproape 691 de miliarde de lei
Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, până la 690,779 miliarde de lei, în timp ce față de august 2026 au înregistrat un avans de 0,4%, potrivit datelor publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). În termen
Bursa de Valori București a deschis în scădere ședința de tranzacționare de vineri
Bursa de Valori București (BVB) a deschis în scădere ședința de vineri, cu un rulaj total în valoare de 7,66 milioane lei (1,43 milioane euro), după aproximativ 50 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii listate, era în scădere cu 0,26%, iar indice
BNR: Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7%
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7% față de august 2026 (-0,02% în termeni reali), până la nivelul de 480,263 miliarde lei, arată datele publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). Creditul în lei, cu o pondere de 66,8% în vo
Despăgubirile plătite în baza asigurărilor facultative de locuință au depășit 90 de milioane de lei în primul semestru
Despăgubirile plătite în baza asigurărilor facultative de locuință au depășit 90 de milioane de lei în primul semestru din 2026, în creștere cu 14% față de aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce numărul polițelor a avansat cu 8%, potrivit unui comunicat al Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UN







