Dragu: Vom atrage femeile să devină antreprenoare prin exemplele pe care le oferim
Politicile publice destinate încurajării intrării femeilor în mediul de afaceri trebuie să se bazeze pe promovarea de exemple de femei care au făcut antreprenoriat, a declarat, marţi, preşedintele Senatului, Anca Dragu, în cadrul unei dezbateri despre egalitatea de şanse.
"Despre politicile publice pe care ar trebui să le promovăm, aş spune că trebuie să vorbim foarte mult despre aceste subiecte, să studiem, să facem publice informaţiile acestea, astfel încât subiecte care până acum câţiva ani erau tabu să ajungă pe agenda publică. Numai în felul acesta vom găsi o presiune la nivelul societăţii, vom schimba mentalităţi, vom schimba atitudini şi vom atrage femeile să vină chiar şi în politică şi să devină antreprenoare, prin exemplele pe care noi le putem oferi. Şi eu am fost un 'executive' şi am făcut-o foarte bine", a afirmat Anca Dragu.
Preşedintele Senatului a arătat că raportat la companiile listate la BVB, România se află pe un loc superior mediei europene în ceea ce priveşte funcţiile de conducere deţinute de femei.
"În 2019, vedem că la cele mai mari companii listate la Bursa din România funcţiile de conducere sau poziţiile de non-executivi erau deţinute în proporţie de aproape 40% de femei, ceea ce depăşeşte media Uniunii Europene de femei în funcţii de conducere. Statisticile spun că peste jumătate din femeile antreprenor au între 35 şi 49 de ani, studii superioare, experienţă în domeniul lor de activitate. România este pe primul loc în Uniunea Europeană atunci când vine vorba de femei care conduc afaceri din poziţia de senior executives, cu 34%, urmată de Estonia, cu 33%, Lituania şi Letonia, cu 30%, respectiv 29%", a menţionat Anca Dragu.
Aceasta a mai apreciat că există domenii în care femeile din România câştigă mai bine decât bărbaţii, precum serviciile administrative şi de suport sau construcţiile.
"Cât priveşte plata femeilor, în general există un 'pay gap' între femei şi bărbaţi, în România ştim că este mai mic dar acest 3% 'pay gap' faţă de 15% media Uniunii Europene te induce în eroare pentru că include sectorul public, unde avem această majoritate de angajate femei şi diferenţele salariale mici. Dar există şi domenii în care femeile din România sunt mai bine plătite ca bărbaţii, iar pe primele locuri se află serviciile administrative şi de suport, unde româncele câştigă cu 21% mai mult, ajungând în medie la 3.850 de lei lunar, şi construcţiile, însă în cazul acestui sector numărul angajatelor este extrem de mic, de aproape 7 ori mai mic decât cel al bărbaţilor", a precizat Anca Dragu.
Pe de altă parte, preşedintele Senatului a subliniat că antreprenorii femei sunt mai buni creditori bancari decât bărbaţii.
"Pe scurt, uitându-ne la aceste cifre, constatăm că acolo unde femeile ajung să aibă un cuvânt de spus îl spun foarte bine, că este nevoie de ceva ambiţie şi poate chiar sprijin, pentru a face ca aceste firme pe care femeile le conduc, şi de regulă sunt micro-întreprinderi, să aibă puterea să crească. O firmă care creşte poate să iasă în export, poate să contacteze pieţe externe, deja vorbim de un alt profil de firme şi aici cred că putem face câte ceva prin intermediul BEI, BERD, sunt asemenea programe şi ştim că de regulă aceste instituţii au avut programe de succes pentru femei, pentru că au fost implementate cu succes, au fost rambursate creditele... Femeile sunt împrumutaţi mai buni decât bărbaţii în medie", a adăugat Anca Dragu. AGERPRES/(AS - autor: George Coman, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Petrescu (ASF): Reconstrucția Ucrainei, o oportunitate pentru România
Reconstrucția Ucrainei poate contribui la stabilitatea și prosperitatea regiunii, iar pentru România implicarea în acest efort reprezintă o oportunitate, a declarat președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Alexandru Petrescu, la conferința 'Rebuilding Ukraine: Security, Opportunities, Investments'. 'Reconstr
Transgaz a semnat cu Kawasaki Heavy Industries un Memorandum de Înțelegere privind cooperarea în domeniul hidrogenului
Societatea Națională de Transport al Gazelor Naturale NTGN Transgaz SA (Transgaz) și Kawasaki Heavy Industries, Ltd. au semnat marți, la Tokyo, în cadrul celei de a 4 a ediții a Forumului pentru Inovare România - Japonia, un Memorandum de Înțelegere (MoU) prin care stabilesc cadrul de cooperare strategică în domeniul hidrogenului, al infrastructurii e
Cristian Popa (BNR), despre aderarea la zona euro: E un fenomen economic, dar și politic
Aderarea la zona euro este un fenomen economic, dar și unul politic, iar pentru aceasta este nevoie de eforturi susținute pe toate paliere, a afirmat, vineri, la Sinaia, Cristian Popa, membru al Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR). 'În primul rând, cred că trebuie să spunem că avansul pe drumul aderării la eu
ANAR aplică măsuri de intervenție pentru menținerea debitelor minime pe Dunăre, necesare producției de energie nucleară
Dunărea se situează la minime istorice, fără precedent, iar în prezent se aplică măsuri de suplimentare a debitelor evacuate din acumularea Iezer, situată pe valea Mostiștei, pentru menținerea nivelului necesar pentru producția de energie nucleară, se arată într-un comunicat de presă al Administrației Naționale 'Apele Române' (ANAR), transmis vineri
CONAF: Valoarea adăugată pe persoană ocupată în IMM-urile românești, la jumătate din media europeană
Valoarea adăugată pe persoană ocupată în întreprinderile mici și mijlocii (IMM) din România reprezintă aproximativ jumătate din media europeană, potrivit Raportului de țară al Comisiei Europene din 2026, citat de președintele fondator al Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), Cristina Chiriac. Deciziile, competențele m
Federația Agro-Star 2022 cere condiții de muncă adecvate și stabilitate profesională pentru salariații APIA
Federația Agro-Star 2022 susține că eforturile angajaților Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), implicați în procesarea cererilor și autorizarea plăților către fermieri, trebuie recunoscute prin asigurarea unor condiții de muncă adecvate, a stabilității profesionale și a respectării drepturilor salariale și de muncă, potrivit unui comunicat al or
Pistol: Lucrările pe cele 4 tronsoane ale autostrăzii Sibiu-Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%
Lucrările pe cele patru tronsoane ale Autostrăzii Sibiu - Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%, acestea fiind programate să se finalizeze în anul 2028, a notat, vineri, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, pe pagina sa de Facebook. 'Autostrada
ASF a lansat un ghid privind asigurările de garanții în achizițiile publice, pentru prevenirea riscurilor contractuale
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a elaborat și publicat un ghid privind asigurările de garanții în procesul de achiziții publice, destinat autorităților contractante și operatorilor economici, pentru prevenirea riscurilor contractuale, a întârzierilor și a blocajelor în derularea investițiilor finanțate din fonduri publice.
Breșa de securitate PHP arată cât de mult s-a scurtat timpul de reacție al companiilor în era AI (experți)
O breșă ascunsă de peste zece ani în limbajul de programare PHP a devenit, în această săptămână, o urgență globală, iar cazul arată cât de mult s-a scurtat în era Inteligenței Artificiale (AI) timpul pe care îl are o companie să reacționeze, afirmă experții în securitate cibernetică. Potrivit unui comu
Trenurile CFR Călători vor circula modificat între București Nord și Aeroportul Otopeni, între 28 și 30 octombrie
Circulația trenurilor CFR Călători pe ruta București Nord - Aeroportul Internațional Henri Coandă va suferi modificări temporare, în perioada 28 - 30 octombrie, în intervalul orar 9:00 - 14:00, din cauza unor lucrări la infrastructura feroviară, a anunțat, vineri, compania. În vederea asigurării condițiilor necesare desfășură
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi, când a împrumutat 886,5 milioane lei, printr-o emisiune de obligațiuni de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 28 luni, la un randament mediu de 6,61% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).
Depozitele populației și firmelor au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, la aproape 691 de miliarde de lei
Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, până la 690,779 miliarde de lei, în timp ce față de august 2026 au înregistrat un avans de 0,4%, potrivit datelor publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). În termen
Bursa de Valori București a deschis în scădere ședința de tranzacționare de vineri
Bursa de Valori București (BVB) a deschis în scădere ședința de vineri, cu un rulaj total în valoare de 7,66 milioane lei (1,43 milioane euro), după aproximativ 50 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii listate, era în scădere cu 0,26%, iar indice
BNR: Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7%
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7% față de august 2026 (-0,02% în termeni reali), până la nivelul de 480,263 miliarde lei, arată datele publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). Creditul în lei, cu o pondere de 66,8% în vo
Despăgubirile plătite în baza asigurărilor facultative de locuință au depășit 90 de milioane de lei în primul semestru
Despăgubirile plătite în baza asigurărilor facultative de locuință au depășit 90 de milioane de lei în primul semestru din 2026, în creștere cu 14% față de aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce numărul polițelor a avansat cu 8%, potrivit unui comunicat al Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UN







