Oprea (ADR): RegIntermed va digitaliza înregistrările în registrele de sănătate; platforma va fi interoperabilă cu sistemele informatice ale UE
Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR), în calitate de partener, împreună cu Ministerul Sănătăţii, lider de parteneriat şi beneficiar, implementează proiectul "Sistem Informatic pentru registrele de sănătate - RegIntermed", ce vizează digitalizarea registrelor de sănătate şi interconectarea acestora cu alte platforme IT din domeniul e-sănătate, inclusiv cu sistemele informatice al Uniunii Europene (UE).
"România are nevoie de mai multe soluţii digitale pentru a remedia probleme sistemice. În ceea ce priveşte sistemul medical, pentru prea multă vreme am întâlnit o abordare insulară, în care informaţiile sunt gestionate la nivel local, de fiecare unitate medicală în parte. Proiectul RegIntermed va schimba complet această abordare, prin digitalizarea înregistrărilor în registrele de sănătate, prin dezvoltarea sistemelor informatice existente şi prin implementarea interoperabilităţii acestor sisteme. Scopul este constituirea unei baze de date actualizate despre pacienţi, tratamentele aplicate şi evoluţia bolilor. Această bază de date va integra toate cerinţele GDPR şi normele de confidenţialitate. Pe baza datelor, se vor putea genera rapoarte şi statistici anonimizate despre boli şi tratamente la nivelul tuturor segmentelor populaţiei - în funcţie de vârstă, geolocaţie, afecţiune etc.", a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele interimar al ADR, Octavian Oprea.
Oficialul a menţionat, totodată, că implementarea RegIntermed va pune cu adevărat accent, pentru prima dată, pe prevenţie şi trasabilitate, iar sistemul va fi dimensionat pentru a acoperi nevoile, la nivel naţional, a 55.000 de medici, două milioane de pacienţi şi 300 de administratori de procese operaţionale.
"Prin aplicarea principiilor guvernării bazate pe date, implementarea RegIntermed va pune cu adevărat accentul, pentru prima dată, pe prevenţie şi trasabilitate. Sistemul va putea integra date din mai multe surse informatice, va genera statistici esenţiale pentru fundamentarea politicilor în sistemul sanitar şi pentru luarea deciziilor optime la nivel medical, în beneficiul pacienţilor, prin urmărirea de durată a eventualelor rezultate ale tratamentelor. Sistemul va fi dimensionat pentru a face faţă următoarelor caracteristici legate de grupurile ţintă: 55.000 medici de la nivel naţional, 2.000.000 de pacienţi iniţiali - cu o creştere ulterioară de 500.000 de înregistrări pe an, 300 de administratori de procese operaţionale. De asemenea, se va dezvolta o platformă online pentru preluarea datelor din bazele de date la nivel de registru medical şi transpunerea acestora în hărţi tematice în care să figureze geografic datele din registre", a explicat şeful Autorităţii.
Mai mult decât atât, prin utilizarea standardelor informatice medicale, proiectul RegIntermed va asigura interoperabilitatea la nivel european şi schimbul de informaţii pentru pacienţii care solicită servicii medicale transfrontaliere. Baza de date constituită în cadrul proiectului reprezintă o arhivă electronică şi un back-up al informaţiilor anonimizate ale fiecărui pacient.
"Sistemul informatic al registrelor de sănătate va fi interoperabil cu sistemul DES (Dosarul Electronic de Sănătate, n.r.) al CNAS şi cu sistemele informatice ale UE, prin utilizarea standardelor compatibile cu cele utilizate de platformele pentru schimb de date ale proiectelor Cross-border health, dezvoltate la nivelul Uniunii Europene şi în Cadrul European de Interoperabilitate pentru Sănătate", a punctat Oprea.
Potrivit acestuia, la proiectul RegInterMed lucrează o echipă de management formată din 29 de persoane, atât experţi ai ADR şi Ministerul Sănătăţii, cât şi specialiştii externi.
Datele ADR, postate pe propria pagină de Internet, arată că valoarea totală a proiectului este de aproape 67,6 milioane de lei (inclusiv TVA), din care 57,11 milioane lei reprezintă finanţare nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), prin Programul Operaţional Competitivitate 2014-2020.
Obiectivele specifice ale proiectului sunt: realizarea registrelor de sănătate şi interconectarea acestora cu alte platforme IT din domeniul e-sănătate, creşterea utilizării sistemelor de e-sănătate prin realizarea sistemului informatic pentru registrele de sănătate - "RegInterMed", actualizarea progresivă de informaţii, în funcţie de nevoile de informaţii de sănătate identificate - diagnostic, tratament, evoluţie, luarea deciziilor în situaţii de urgenţă respectând însă particularităţile şi scopul secundar pentru care se colectează aceste date (calculul indicatorilor de incidenţă, prevalenţă, morbiditate şi mortalitate, cercetare medicală etc.), dezvoltarea infrastructurii informatice în domeniul e-sănătate, pentru a sprijini utilizarea TIC, dezvoltarea Sistemului Informatic Integrat în domeniul sănătăţii prin implementarea soluţiilor sustenabile de e-sănătate, precum şi integrarea în platforme de e-sănătate existente la nivel european
În plus, pentru Ministerul Sănătăţii va exista posibilitatea realizării unor statistici în baza informaţiilor deţinute într-o bază de date reală şi curentă, în vederea elaborării de decizii.
Durata implementării proiectului este de 36 luni, începând cu data de 22 decembrie 2020. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Oana Tilică)
Sursa foto: Autoritatea pentru Digitalizarea României / Facebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Petrescu (ASF): Reconstrucția Ucrainei, o oportunitate pentru România
Reconstrucția Ucrainei poate contribui la stabilitatea și prosperitatea regiunii, iar pentru România implicarea în acest efort reprezintă o oportunitate, a declarat președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Alexandru Petrescu, la conferința 'Rebuilding Ukraine: Security, Opportunities, Investments'. 'Reconstr
Transgaz a semnat cu Kawasaki Heavy Industries un Memorandum de Înțelegere privind cooperarea în domeniul hidrogenului
Societatea Națională de Transport al Gazelor Naturale NTGN Transgaz SA (Transgaz) și Kawasaki Heavy Industries, Ltd. au semnat marți, la Tokyo, în cadrul celei de a 4 a ediții a Forumului pentru Inovare România - Japonia, un Memorandum de Înțelegere (MoU) prin care stabilesc cadrul de cooperare strategică în domeniul hidrogenului, al infrastructurii e
Cristian Popa (BNR), despre aderarea la zona euro: E un fenomen economic, dar și politic
Aderarea la zona euro este un fenomen economic, dar și unul politic, iar pentru aceasta este nevoie de eforturi susținute pe toate paliere, a afirmat, vineri, la Sinaia, Cristian Popa, membru al Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR). 'În primul rând, cred că trebuie să spunem că avansul pe drumul aderării la eu
ANAR aplică măsuri de intervenție pentru menținerea debitelor minime pe Dunăre, necesare producției de energie nucleară
Dunărea se situează la minime istorice, fără precedent, iar în prezent se aplică măsuri de suplimentare a debitelor evacuate din acumularea Iezer, situată pe valea Mostiștei, pentru menținerea nivelului necesar pentru producția de energie nucleară, se arată într-un comunicat de presă al Administrației Naționale 'Apele Române' (ANAR), transmis vineri
CONAF: Valoarea adăugată pe persoană ocupată în IMM-urile românești, la jumătate din media europeană
Valoarea adăugată pe persoană ocupată în întreprinderile mici și mijlocii (IMM) din România reprezintă aproximativ jumătate din media europeană, potrivit Raportului de țară al Comisiei Europene din 2026, citat de președintele fondator al Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), Cristina Chiriac. Deciziile, competențele m
Federația Agro-Star 2022 cere condiții de muncă adecvate și stabilitate profesională pentru salariații APIA
Federația Agro-Star 2022 susține că eforturile angajaților Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), implicați în procesarea cererilor și autorizarea plăților către fermieri, trebuie recunoscute prin asigurarea unor condiții de muncă adecvate, a stabilității profesionale și a respectării drepturilor salariale și de muncă, potrivit unui comunicat al or
Pistol: Lucrările pe cele 4 tronsoane ale autostrăzii Sibiu-Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%
Lucrările pe cele patru tronsoane ale Autostrăzii Sibiu - Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%, acestea fiind programate să se finalizeze în anul 2028, a notat, vineri, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, pe pagina sa de Facebook. 'Autostrada
ASF a lansat un ghid privind asigurările de garanții în achizițiile publice, pentru prevenirea riscurilor contractuale
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a elaborat și publicat un ghid privind asigurările de garanții în procesul de achiziții publice, destinat autorităților contractante și operatorilor economici, pentru prevenirea riscurilor contractuale, a întârzierilor și a blocajelor în derularea investițiilor finanțate din fonduri publice.
Breșa de securitate PHP arată cât de mult s-a scurtat timpul de reacție al companiilor în era AI (experți)
O breșă ascunsă de peste zece ani în limbajul de programare PHP a devenit, în această săptămână, o urgență globală, iar cazul arată cât de mult s-a scurtat în era Inteligenței Artificiale (AI) timpul pe care îl are o companie să reacționeze, afirmă experții în securitate cibernetică. Potrivit unui comu
Trenurile CFR Călători vor circula modificat între București Nord și Aeroportul Otopeni, între 28 și 30 octombrie
Circulația trenurilor CFR Călători pe ruta București Nord - Aeroportul Internațional Henri Coandă va suferi modificări temporare, în perioada 28 - 30 octombrie, în intervalul orar 9:00 - 14:00, din cauza unor lucrări la infrastructura feroviară, a anunțat, vineri, compania. În vederea asigurării condițiilor necesare desfășură
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi, când a împrumutat 886,5 milioane lei, printr-o emisiune de obligațiuni de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 28 luni, la un randament mediu de 6,61% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).
Depozitele populației și firmelor au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, la aproape 691 de miliarde de lei
Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, până la 690,779 miliarde de lei, în timp ce față de august 2026 au înregistrat un avans de 0,4%, potrivit datelor publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). În termen
Bursa de Valori București a deschis în scădere ședința de tranzacționare de vineri
Bursa de Valori București (BVB) a deschis în scădere ședința de vineri, cu un rulaj total în valoare de 7,66 milioane lei (1,43 milioane euro), după aproximativ 50 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii listate, era în scădere cu 0,26%, iar indice
BNR: Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7%
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7% față de august 2026 (-0,02% în termeni reali), până la nivelul de 480,263 miliarde lei, arată datele publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). Creditul în lei, cu o pondere de 66,8% în vo
Despăgubirile plătite în baza asigurărilor facultative de locuință au depășit 90 de milioane de lei în primul semestru
Despăgubirile plătite în baza asigurărilor facultative de locuință au depășit 90 de milioane de lei în primul semestru din 2026, în creștere cu 14% față de aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce numărul polițelor a avansat cu 8%, potrivit unui comunicat al Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UN







