MF: Deficitul bugetului general consolidat a fost în ianuarie de 0,33% din PIB
Execuţia bugetului general consolidat în luna ianuarie 2021 s-a încheiat cu un deficit de 3,69 miliarde de lei (0,33% din PIB), conform datelor transmise marţi de Ministerul Finanţelor.
În ianuarie 2020, bugetul consolidat a consemnat un deficit de 460 milioane de lei (0,04% din PIB).
"Sume în valoare de 2,29 miliarde de lei (0,2% din PIB) au fost lăsate în mediul economic prin rambursări de TVA, investiţii şi cheltuieli excepţionale alocate pentru combaterea efectelor epidemiei de COVID-19", explică reprezentanţii MF.
Astfel, în luna ianuarie 2021 restituirile de TVA au fost cu 1,03 miliarde de lei mai mari decât nivelul lunii ianuarie 2020 pentru susţinerea lichidităţii în sectorul privat, cheltuielile de investiţii au fost cu 390 milioane de lei mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent iar plăţile cu caracter excepţional generate de epidemia COVID-19 au fost de 860 milioane de lei.
Potrivit sursei citate, veniturile bugetului general consolidat au însumat 29,18 miliarde de lei în ianuarie 2021, cu 5,9% peste nivelul încasat în luna similară a anului trecut. Exprimate ca pondere în PIB estimat, veniturile bugetare au stagnat la 2,6% din PIB.
Majoritatea categoriilor de încasări au înregistrat evoluţii pozitive (în principal fonduri europene, venituri nefiscale, precum şi încasările din contribuţii de asigurări, impozit pe venit şi profit), mai puţin veniturile din TVA, care au consemnat o scădere, însă pe fondul accelerării restituirilor de TVA pentru susţinerea lichidităţii în sectorul privat.
Încasările din impozitul pe salarii şi venit au totalizat 2,44 miliarde de lei în luna ianuarie, consemnând o creştere de 6,8% (an/an). Un aport însemnat la acest avans l-a avut dinamica încasărilor din impozitul pe veniturile pensii (+44,4%), respectiv impozitul pe dividende (+9,4%). Totodată, încasările din impozitul pe salarii în luna ianuarie au crescut 5,2%, însă sub evoluţia fondului de salarii din economie (+6,7%).
Conform MF, contribuţiile de asigurări au totalizat 10,35 miliarde de lei în ianuarie, înregistrând o creştere de 3,7% (an/an). Similar impozitului pe salarii, evoluţia contribuţiilor este inferioară dinamicii fondului de salarii din economie.
Încasările din impozitul pe profit au însumat 330 milioane de lei în luna ianuarie, în creştere cu 51,7% (an/an). În structură, principala componentă - încasările din impozitul pe profit de la agenţii economici prezintă o dinamică pozitivă de 42,3% (an/an), în timp ce veniturile din impozitul pe profit de la băncile comerciale depăşesc substanţial nivelul viramentelor din prima lună a anului precedent cu 956,7% (an/an).
În document se menţionează că încasările nete din TVA au înregistrat 6,05 miliarde de lei în ianuarie, în scădere cu 9,4% comparativ cu nivelul înregistrat în luna similară a anului trecut. Scăderea încasărilor nete din TVA este explicată de majorarea restituirilor din TVA cu 60%, an/an (+1,03 miliarde de lei: 2,76 miliarde de lei în ianuarie 2021, comparativ cu 1,72 miliarde de lei în ianuarie 2020), cu scopul de a asigura companiilor un nivel de lichiditate suplimentar în contextul actual. De altfel, în perioada analizată, se constată creşterea cu 4,9% a veniturilor brute din TVA.
Potrivit MF, veniturile din accize au însumat 3,38 miliarde de lei în ianuarie, în creştere cu 1,9% (an/an), pe fondul evoluţiei încasărilor din accizele pentru produsele din tutun (+15,5%, an/an). Pe de altă parte, încasările din accizele pentru produse energetice s-au contractat cu 17,9% (an/an). Evoluţia încasărilor din accize prezintă o volatilitate lunară mai ridicată, determinată atât de politica operatorilor economici de antrepozitare fiscală a produselor accizabile, cât şi de volatilitatea consumului.
MF precizează că veniturile din taxele pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe desfăşurarea de activităţi au înregistrat 400 milioane de lei în luna ianuarie (+11,4% an/an). O dinamică pozitivă au înregistrat-o veniturile din taxele pentru jocurile de noroc (+23,1% an/an).
"Veniturile nefiscale au înregistrat 3,09 miliarde de lei în ianuarie, în creştere cu 46,8% (an/an), această creştere fiind determinată şi de înregistrarea sumelor din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, potrivit prevederilor art.10, alin.(1), lit.d) din Ordonanţă de urgenţă a Guvernului nr. 115/2011. Sumele rambursate de Uniunea Europeană în contul plăţilor efectuate şi donaţii au totalizat 1,74 miliarde de lei în luna ianuarie, în creştere cu 55,7% faţă de nivelul înregistrat în aceeaşi lună a anului trecut", se menţionează în comunicat.
Cheltuielile bugetului general consolidat în sumă de 32,87 miliarde de lei au crescut în termeni nominali cu 17,4% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. Exprimate ca procent din Produsul Intern Brut, cheltuielile au înregistrat o creştere cu 0,2 puncte procentuale de la 2,7% din PIB în luna ianuarie 2020 la 2,9% din PIB în luna ianuarie 2021. Majorarea cheltuielilor este determinată şi de continuarea măsurilor cu caracter excepţional, în domeniul social şi economic, pentru diminuarea efectelor negative asupra economiei (863 milioane de lei).
Potrivit sursei citate, cheltuielile de personal au însumat 9,15 miliarde de lei, în creştere cu 8,1% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. Exprimate ca pondere în PIB, cheltuielile de personal şi-au menţinut ponderea la nivelul de 0,8%. Din total cheltuielilor de personal, plăţile reprezentând stimulentul de risc acordat pentru COVID 19 au fost de 43,1 milioane de lei.
Cheltuielile cu bunuri şi servicii au fost 3,88 miliarde de lei, în creştere cu 20,3% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. O creştere se reflectă la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate de 21,2% faţă de anul anterior determinată de deconturile mai mari pentru plata medicamentelor care fac obiectul contractelor cost-volum rezultat şi pentru decontarea serviciilor medicale în ambulatoriu.
Conform MF, cheltuielile cu asistenţa socială au fost de 13,82 miliarde de lei, în creştere cu 16,4% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. Evoluţia cheltuielilor cu asistenţa socială a fost influenţată, în principal, de majorarea punctului de pensie de la 1 septembrie 2020 cu 177 lei, respectiv de la 1.265 lei la 1.442 lei.
De asemenea, se reflectă şi majorarea de la 1 septembrie 2020 a nivelului îndemnizaţiei sociale pentru pensionari garantată de la 704 lei la 800 lei, precum şi majorările privind alocaţiile de stat pentru copii începând cu 1 ianuarie 2020 şi cea de la 1 august 2020 care reprezintă o creştere a alocaţiei cu aproximativ 20% mai mare decât cea plătită în luna iulie 2020, precum şi devansarea sumei de 1,6 miliarde de lei pentru plata a 50% din cheltuielile cu pensiile pentru luna februarie care se distribuie prin Poşta Română.
Totodată, se continuă plăţile pe măsurile care au fost luate cu caracter excepţional, în domeniul social şi economic, pentru diminuarea efectelor negative generate de pandemia de COVID 19.
"Astfel, în luna ianuarie s-au plătit pe măsuri active 236,5 milioane de lei, respectiv 128,11 milioane de lei pentru îndemnizaţii acordate pe perioada suspendării temporare a contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului, 33,3 milioane de lei pentru îndemnizaţii acordate pentru alţi profesionişti şi pentru persoanele care au încheiate convenţii individuale de muncă care întrerup activitatea ca urmare a efectelor SARS-CoV-2, 28,91 milioane de lei pentru sume acordate angajatorilor pentru decontarea unei părţi a salariului brut al angajaţilor menţinuţi în muncă, 4,39 milioane de lei sume acordate angajatorilor pentru încadrarea în muncă a unor categorii de persoane, precum şi 41,79 milioane de lei îndemnizaţii acordate pe perioada reducerii temporare a activităţii pentru profesionişti precum şi pentru persoanele care au încheiate convenţii individuale de muncă în baza Legii nr.1/2005", susţin reprezentanţii MF.
De asemenea, se continuă decontările îndemnizaţiilor de asigurări sociale de sănătate pentru concedii medicale în scopul diminuării stocului de plăţi restante aferente acestora, astfel că la sfârşitul lunii ianuarie plăţile au fost de 298,78 milioane de lei.
Cheltuielile cu subvenţiile au fost de 400 milioane de lei, cea mai mare parte dintre acestea fiind alocate către transporturi, respectiv subvenţii pentru transportul călătorilor.
Alte cheltuieli au fost de 360 milioane de lei, reprezentând, în principal, sume aferente titlurilor de plată emise de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, conform legislaţiei în vigoare, burse pentru elevi şi studenţi, alte despăgubiri civile, precum şi îndemnizaţii acordate părinţilor pentru supravegherea copiilor pe perioada închiderii temporare a unităţilor de învăţământ.
Cheltuielile privind proiectele finanţate din fonduri externe nerambursabile (inclusiv subvenţiile de la Uniunea Europeană aferente agriculturii) au fost de 1,9 miliarde de lei, cu 48,2% mai mari comparativ cu anul precedent.
Cheltuielile pentru investiţii, care includ cheltuielile de capital, precum şi cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost în valoare de 1,7 miliarde de lei, în creştere cu 29,9% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent.
De asemenea, din bugetul Ministerului Afacerilor Interne s-au plătit 14,6 milioane de lei pentru achiziţionarea de produse - stocuri de urgenţă medicală, inclusiv scannere termice pentru combaterea răspândirii infecţiei cu coronavirusul SARS-COV-2.
Execuţia preliminată a bugetului general consolidat la finele anului 2020 a înregistrat un deficit de 101,92 miliarde lei (9,79% din PIB). Pentru anul în curs, deficitul bugetului general consolidat este estimat la 7,16% din PIB, pe cash. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Petrescu (ASF): Reconstrucția Ucrainei, o oportunitate pentru România
Reconstrucția Ucrainei poate contribui la stabilitatea și prosperitatea regiunii, iar pentru România implicarea în acest efort reprezintă o oportunitate, a declarat președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Alexandru Petrescu, la conferința 'Rebuilding Ukraine: Security, Opportunities, Investments'. 'Reconstr
Transgaz a semnat cu Kawasaki Heavy Industries un Memorandum de Înțelegere privind cooperarea în domeniul hidrogenului
Societatea Națională de Transport al Gazelor Naturale NTGN Transgaz SA (Transgaz) și Kawasaki Heavy Industries, Ltd. au semnat marți, la Tokyo, în cadrul celei de a 4 a ediții a Forumului pentru Inovare România - Japonia, un Memorandum de Înțelegere (MoU) prin care stabilesc cadrul de cooperare strategică în domeniul hidrogenului, al infrastructurii e
Cristian Popa (BNR), despre aderarea la zona euro: E un fenomen economic, dar și politic
Aderarea la zona euro este un fenomen economic, dar și unul politic, iar pentru aceasta este nevoie de eforturi susținute pe toate paliere, a afirmat, vineri, la Sinaia, Cristian Popa, membru al Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR). 'În primul rând, cred că trebuie să spunem că avansul pe drumul aderării la eu
ANAR aplică măsuri de intervenție pentru menținerea debitelor minime pe Dunăre, necesare producției de energie nucleară
Dunărea se situează la minime istorice, fără precedent, iar în prezent se aplică măsuri de suplimentare a debitelor evacuate din acumularea Iezer, situată pe valea Mostiștei, pentru menținerea nivelului necesar pentru producția de energie nucleară, se arată într-un comunicat de presă al Administrației Naționale 'Apele Române' (ANAR), transmis vineri
CONAF: Valoarea adăugată pe persoană ocupată în IMM-urile românești, la jumătate din media europeană
Valoarea adăugată pe persoană ocupată în întreprinderile mici și mijlocii (IMM) din România reprezintă aproximativ jumătate din media europeană, potrivit Raportului de țară al Comisiei Europene din 2026, citat de președintele fondator al Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), Cristina Chiriac. Deciziile, competențele m
Federația Agro-Star 2022 cere condiții de muncă adecvate și stabilitate profesională pentru salariații APIA
Federația Agro-Star 2022 susține că eforturile angajaților Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), implicați în procesarea cererilor și autorizarea plăților către fermieri, trebuie recunoscute prin asigurarea unor condiții de muncă adecvate, a stabilității profesionale și a respectării drepturilor salariale și de muncă, potrivit unui comunicat al or
Pistol: Lucrările pe cele 4 tronsoane ale autostrăzii Sibiu-Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%
Lucrările pe cele patru tronsoane ale Autostrăzii Sibiu - Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%, acestea fiind programate să se finalizeze în anul 2028, a notat, vineri, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, pe pagina sa de Facebook. 'Autostrada
ASF a lansat un ghid privind asigurările de garanții în achizițiile publice, pentru prevenirea riscurilor contractuale
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a elaborat și publicat un ghid privind asigurările de garanții în procesul de achiziții publice, destinat autorităților contractante și operatorilor economici, pentru prevenirea riscurilor contractuale, a întârzierilor și a blocajelor în derularea investițiilor finanțate din fonduri publice.
Breșa de securitate PHP arată cât de mult s-a scurtat timpul de reacție al companiilor în era AI (experți)
O breșă ascunsă de peste zece ani în limbajul de programare PHP a devenit, în această săptămână, o urgență globală, iar cazul arată cât de mult s-a scurtat în era Inteligenței Artificiale (AI) timpul pe care îl are o companie să reacționeze, afirmă experții în securitate cibernetică. Potrivit unui comu
Trenurile CFR Călători vor circula modificat între București Nord și Aeroportul Otopeni, între 28 și 30 octombrie
Circulația trenurilor CFR Călători pe ruta București Nord - Aeroportul Internațional Henri Coandă va suferi modificări temporare, în perioada 28 - 30 octombrie, în intervalul orar 9:00 - 14:00, din cauza unor lucrări la infrastructura feroviară, a anunțat, vineri, compania. În vederea asigurării condițiilor necesare desfășură
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi, când a împrumutat 886,5 milioane lei, printr-o emisiune de obligațiuni de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 28 luni, la un randament mediu de 6,61% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).
Depozitele populației și firmelor au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, la aproape 691 de miliarde de lei
Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, până la 690,779 miliarde de lei, în timp ce față de august 2026 au înregistrat un avans de 0,4%, potrivit datelor publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). În termen
Bursa de Valori București a deschis în scădere ședința de tranzacționare de vineri
Bursa de Valori București (BVB) a deschis în scădere ședința de vineri, cu un rulaj total în valoare de 7,66 milioane lei (1,43 milioane euro), după aproximativ 50 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii listate, era în scădere cu 0,26%, iar indice
BNR: Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7%
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7% față de august 2026 (-0,02% în termeni reali), până la nivelul de 480,263 miliarde lei, arată datele publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). Creditul în lei, cu o pondere de 66,8% în vo
Despăgubirile plătite în baza asigurărilor facultative de locuință au depășit 90 de milioane de lei în primul semestru
Despăgubirile plătite în baza asigurărilor facultative de locuință au depășit 90 de milioane de lei în primul semestru din 2026, în creștere cu 14% față de aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce numărul polițelor a avansat cu 8%, potrivit unui comunicat al Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UN







