Erste Group: România ar putea înregistra o creştere economică de 4,2% în 2021 (raport)
Economia României ar putea înregistra o creştere de 4,2% în acest an, după o contracţie de 3,9% în 2020, conform estimărilor publicate de Erste Group într-un raport privind perspectivele economice în Europa Centrală şi de Est (ECE).
Grupul Erste, listat la bursă, este optimist cu privire la anul financiar în curs. Acest optimism se bazează pe creşterea economică prognozată între +3% şi +6% pentru economiile ţărilor din Europa Centrală şi de Est (ECE). În pofida efectului întârziat al insolvenţelor din Austria şi regiunea ECE, banca se aşteaptă în acest an la o scădere a costurilor de risc şi la o creştere a profiturilor.
"Sunt încrezător cu privire la anul 2021. Ne aşteptăm la o revenire categorică a economiilor din regiune anul acesta, şi, odată cu aceasta, la o schimbare de semn, de la minus la plus", a declarat Bernd Spalt, CEO al Erste Group, într-un comunicat transmis vineri AGERPRES.
Potrivit sursei citate, acest optimism cu privire la revenirea economică se bazează, printre altele, pe faptul că rata de vaccinare a populaţiei creşte moderat, dar constant.
"Pandemia provocată de coronavirus a făcut ca economiile din ECE să intre în recesiune în 2020, deşi contracţia economică s-a dovedit a fi mai puţin severă decât s-a presupus iniţial. Impactul asupra Serbiei a fost relativ redus, determinând o scădere a PIB-ului de -1,1% în 2020, în timp ce economia croată a înregistrat o scădere considerabilă, de -8,5% faţă de 2019. Şi Austria a înregistrat anul trecut o scădere considerabilă a PIB-ului, de -7,2%. Conform datelor preliminare, scăderea PIB în 2020 a fost
de -5,6% în Republica Cehă, -5,2% în Slovacia, -5,1% în Ungaria şi -3,9% în România. Erste Group estimează o revenire economică în 2021, cele mai puternice creşteri ale PIB fiind aşteptate în Ungaria (+ 5,5%) şi Serbia (+ 5,0%). Şi economiile Croaţiei, României şi Slovaciei ar urma să crească cu peste 4%, urmate îndeaproape de Republica Cehă, cu o creştere estimată de 3,9%", se menţionează în comunicatul transmis de grupul bancar.
Dinamica PIB-ului înregistrată în ultimul trimestru al anului 2020 în unele ţări din ECE oferă motive de optimism: economiile Ungariei, Slovaciei şi României au înregistrat o creştere neaşteptată în trimestrul al patrulea din 2020 comparativ cu trimestrul precedent, în ciuda impactului negativ al măsurilor de carantină în ţările respective.
Pe baza acestor prognoze economice, Erste Group se aşteaptă să obţină un rezultat financiar mai bun în 2021.
"Vom vedea, de asemenea, o schimbare clară în dinamica evoluţiei profiturilor noastre", a spus Bernd Spalt, CEO al Erste Group.
Profitul net al Grupului a scăzut cu 46,7%, la 783 milioane de euro în 2020, pe fondul constituirii de provizioane pentru acoperirea unui risc ridicat, dar este de aşteptat să crească din nou în 2021.
De asemenea, directorul general al Erste Group nu anticipează un "val de insolvenţe" în economiile din regiune, aşa cum se menţionează adesea.
"Semnalele pe care le vedem acum, când moratoriile se apropie de final, tind să fie pozitive. Încheierea programelor de ajutor de stat va duce, desigur, la insolvenţe, dar numai ca un efect întârziat al anilor precedenţi", a afirmat Spalt.
Pe baza previziunilor interne, Erste Group se aşteaptă anul acesta la o creştere atât în ceea ce priveşte volumul creditelor, cât şi în venitul net din comisioane obţinut din administrarea de active, servicii de brokeraj pe piaţa de capital şi brokeraj de asigurări. Prin urmare, în pofida ratelor negative ale dobânzii în zona euro, banca se poate aştepta la un profit operaţional în creştere. În plus, estimează costuri de risc mai scăzute în 2021. Per total, Erste Group îşi propune să îşi îmbunătăţească profitul net anul
acesta.
"Revenirea economică ne va oferi ocazia de a contribui şi la o transformare ecologică şi de a facilita progrese semnificative în digitalizare", a adăugat el.
Uniunea Europeană va investi sume importante din fondul său de redresare în valoare de peste 700 de miliarde de euro în proiecte ecologice şi digitale. "Ca bancă, vrem să sprijinim această transformare. Ne considerăm parteneri ai companiilor şi economiilor din regiunea noastră. De aceea, creşterea noastră va avea la bază în primul rând sustenabilitatea", a mai spus Bernd Spalt.
Erste Group este unul dintre principalii furnizori de servicii financiare din estul Uniunii Europene, cu 47.700 de angajaţi, care deservesc 16,2 milioane de clienţi în cadrul a 2.500 de filiale din 7 ţări (Austria, Republica Cehă, Slovacia, România, Ungaria, Croaţia, Serbia). Banca Comercială Română (BCR) este membră a Erste Group. AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: editor: Mariana Nica, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Transgaz a semnat cu Kawasaki Heavy Industries un Memorandum de Înțelegere privind cooperarea în domeniul hidrogenului
Societatea Națională de Transport al Gazelor Naturale NTGN Transgaz SA (Transgaz) și Kawasaki Heavy Industries, Ltd. au semnat marți, la Tokyo, în cadrul celei de a 4 a ediții a Forumului pentru Inovare România - Japonia, un Memorandum de Înțelegere (MoU) prin care stabilesc cadrul de cooperare strategică în domeniul hidrogenului, al infrastructurii e
Cristian Popa (BNR), despre aderarea la zona euro: E un fenomen economic, dar și politic
Aderarea la zona euro este un fenomen economic, dar și unul politic, iar pentru aceasta este nevoie de eforturi susținute pe toate paliere, a afirmat, vineri, la Sinaia, Cristian Popa, membru al Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR). 'În primul rând, cred că trebuie să spunem că avansul pe drumul aderării la eu
ANAR aplică măsuri de intervenție pentru menținerea debitelor minime pe Dunăre, necesare producției de energie nucleară
Dunărea se situează la minime istorice, fără precedent, iar în prezent se aplică măsuri de suplimentare a debitelor evacuate din acumularea Iezer, situată pe valea Mostiștei, pentru menținerea nivelului necesar pentru producția de energie nucleară, se arată într-un comunicat de presă al Administrației Naționale 'Apele Române' (ANAR), transmis vineri
CONAF: Valoarea adăugată pe persoană ocupată în IMM-urile românești, la jumătate din media europeană
Valoarea adăugată pe persoană ocupată în întreprinderile mici și mijlocii (IMM) din România reprezintă aproximativ jumătate din media europeană, potrivit Raportului de țară al Comisiei Europene din 2026, citat de președintele fondator al Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), Cristina Chiriac. Deciziile, competențele m
Federația Agro-Star 2022 cere condiții de muncă adecvate și stabilitate profesională pentru salariații APIA
Federația Agro-Star 2022 susține că eforturile angajaților Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), implicați în procesarea cererilor și autorizarea plăților către fermieri, trebuie recunoscute prin asigurarea unor condiții de muncă adecvate, a stabilității profesionale și a respectării drepturilor salariale și de muncă, potrivit unui comunicat al or
Pistol: Lucrările pe cele 4 tronsoane ale autostrăzii Sibiu-Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%
Lucrările pe cele patru tronsoane ale Autostrăzii Sibiu - Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%, acestea fiind programate să se finalizeze în anul 2028, a notat, vineri, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, pe pagina sa de Facebook. 'Autostrada
ASF a lansat un ghid privind asigurările de garanții în achizițiile publice, pentru prevenirea riscurilor contractuale
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a elaborat și publicat un ghid privind asigurările de garanții în procesul de achiziții publice, destinat autorităților contractante și operatorilor economici, pentru prevenirea riscurilor contractuale, a întârzierilor și a blocajelor în derularea investițiilor finanțate din fonduri publice.
Breșa de securitate PHP arată cât de mult s-a scurtat timpul de reacție al companiilor în era AI (experți)
O breșă ascunsă de peste zece ani în limbajul de programare PHP a devenit, în această săptămână, o urgență globală, iar cazul arată cât de mult s-a scurtat în era Inteligenței Artificiale (AI) timpul pe care îl are o companie să reacționeze, afirmă experții în securitate cibernetică. Potrivit unui comu
Trenurile CFR Călători vor circula modificat între București Nord și Aeroportul Otopeni, între 28 și 30 octombrie
Circulația trenurilor CFR Călători pe ruta București Nord - Aeroportul Internațional Henri Coandă va suferi modificări temporare, în perioada 28 - 30 octombrie, în intervalul orar 9:00 - 14:00, din cauza unor lucrări la infrastructura feroviară, a anunțat, vineri, compania. În vederea asigurării condițiilor necesare desfășură
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi, când a împrumutat 886,5 milioane lei, printr-o emisiune de obligațiuni de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 28 luni, la un randament mediu de 6,61% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).
Depozitele populației și firmelor au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, la aproape 691 de miliarde de lei
Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, până la 690,779 miliarde de lei, în timp ce față de august 2026 au înregistrat un avans de 0,4%, potrivit datelor publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). În termen
Bursa de Valori București a deschis în scădere ședința de tranzacționare de vineri
Bursa de Valori București (BVB) a deschis în scădere ședința de vineri, cu un rulaj total în valoare de 7,66 milioane lei (1,43 milioane euro), după aproximativ 50 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii listate, era în scădere cu 0,26%, iar indice
BNR: Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7%
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7% față de august 2026 (-0,02% în termeni reali), până la nivelul de 480,263 miliarde lei, arată datele publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). Creditul în lei, cu o pondere de 66,8% în vo
Despăgubirile plătite în baza asigurărilor facultative de locuință au depășit 90 de milioane de lei în primul semestru
Despăgubirile plătite în baza asigurărilor facultative de locuință au depășit 90 de milioane de lei în primul semestru din 2026, în creștere cu 14% față de aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce numărul polițelor a avansat cu 8%, potrivit unui comunicat al Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UN
Peste 3,88 milioane de utilizatori ai Spațiului Privat Virtual; ANAF extinde utilizarea instrumentelor digitale
Spațiul Privat Virtual (SPV) are în prezent 3.888.211 utilizatori, iar ponderea verificărilor documentare în totalul acțiunilor de control a depășit ținta asumată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), potrivit unui comunicat al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). Instituția a organizat, în per








