Teleman: Poşta Română este un brand naţional a cărui imagine nu a fost cea mai bună în ultimii 20 de ani
Poşta Română este un brand naţional a cărui imagine nu a fost cea mai bună în ultimii 20 de ani probabil din lipsa unor reforme, a declarat, joi, Ciprian Teleman, ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, într-o conferinţă de presă.
"Reformele acestea au început în Poşta Română cu o echipă de management foarte competentă şi care în câţiva ani va face ca acest brand să strălucească, axându-se pe cea mai importantă resursă pe care o are orice companie, şi anume oamenii, punând oamenii în valoare pentru că ei vor pune brandul şi instituţia în valoare. Eu am mare încredere şi Poşta Română va beneficia de tot sprijinul meu în calitate de ministru al cercetării Inovării şi Digitalizării", a precizat Teleman.

Foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO
La rândul său, directorul general al Poştei Române, Horia Grigorescu, a precizat că a descoperit în Poşta Româna foarte mulţi oameni competenţi care însă nu erau puşi în valoare, iar pentru a putea "să dezvoltăm cu adevărat proiecte trebuie să punem în valoare oamenii, să avem echipe cu care să construim proiecte de viitor".
Foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO
"Anul 2020 a fost anul în care noi ca şi companie am pus bazele importante pentru anii următori. Mă refer la faptul că Poşta Română avea această etichetă a unei companii care nu este profitabilă, care avea datorii la statul român, şi care nu face investiţii. Noi am reuşit în 2020 să achităm datorii istorice de 135 de milioane de lei pe care Poşta le avea către bugetul de stat, am folosit inclusiv mecanismele care au existat în piaţă pentru toţi competitorii din mediul privat obţinând astfel şi o anulare a obligaţiilor fiscale de 45 de milioane de lei şi am reuşit astfel să punem bazele unei companii care să fie bancabile, să iasă cu fruntea sus şi cu pieptul în faţă în zona financiară, să solicite finanţare pentru investiţii strategice, nu un credit pentru plata de datorii sau plata de salarii, ci un credit prin care să putem cu adevărat să ducem la bun sfârşit proiecte esenţiale ale Poştei Române", a precizat Georgescu.
El a subliniat că, în aceste condiţii, în august 2020, Poşta Română a obţinut un credit de 200 de milioane de lei, bani care vor merge "foarte clar pe investiţii", respectiv în zona automatizării, informatizării şi digitalizării activităţii companiei.
Poşta Română a obţinut o cifră de afaceri de 1,37 miliarde de lei în 2020, iar în 2021 conducerea companiei estimează că va depăşi bariera de 1,4 miliarde de lei. În 2020, Poşta a obţinut un venit brut de 34 milioane de lei, iar către statul român a plătit 500 de milioane de lei taxe şi impozite.
Poşta Română este o companie naţională înfiinţată conform Legii 31/1990 şi nu o instituţie publică. Ea funcţionează pe gestiune economică, ceea ce înseamnă că îşi formează singură veniturile din contracte comerciale şi, prin urmare, se autofinanţează. Poşta Română este deţinută de statul român, în proporţie de 93,52%, şi de Fondul Proprietatea, în proporţie de 6,48%.
Compania deţine cea mai mare reţea de distribuţie la nivel naţional, fiind cel mai mare angajator - peste 24.000 de angajaţi, cu 5.500 de oficii poştale/ghişee/agenţii poştale, iar peste 19 milioane de locuitori beneficiază de serviciile sale şi peste 7,5 milioane de adrese sunt acoperite de reţeaua poştală proprie. AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Andreea Marinescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Citeşte şi:
- Şeful Poştei Române: Nu vorbim de disponibilizări din zona operaţională, ci exclusiv din cea a personalului TESA
- Poşta Română va aloca 22 de milioane de euro pentru o linie de sortare automatizată şi construirea unui centru de tranzit
Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Clubul Fermierilor Români solicită includerea agriculturii între prioritățile strategice ale României pentru 2028-2034
Clubul Fermierilor Români (CFRO) solicită includerea agriculturii și a lanțului valoric agroalimentar în strategia economică pe termen lung a României, pentru perioada 2028-2034, având ca priorități investițiile în irigații și managementul apei, procesare și gestionarea riscurilor agricole. Organizația a participa
ANPIS: Alocația de stat se acordă și după 18 ani, dacă tinerii urmează cursurile învățământului liceal sau profesional
Tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani pot beneficia în continuare de alocația de stat pentru copii, dacă urmează cursurile învățământului liceal sau profesional, în condițiile prevăzute de lege, a anunțat joi Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) . 'Potrivit Legii nr. 61/1993 pr
Bursa de Valori București a închis în creștere ședința de joi; rulajul a depășit 186 de milioane de lei
Bursa de Valori București a închis în creștere ședința de joi, iar valoarea totală a tranzacțiilor s-a cifrat la 186,95 milioane de lei (35,54 milioane euro). Principalul indice al Bursei de Valori București, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, a crescut cu 1,14%, până la 32
CFR Călători organizează curse speciale gratuite și expoziții de material rulant, în weekend
CFR Călători va organiza, în perioada 19-20 septembrie, 16 curse speciale gratuite între București Basarab și București Progresu, cu ocazia Săptămânii Europene a Mobilității, și va expune în Gara de Nord și Gara Basarab locomotive și vagoane modernizate, informează un comunicat al companiei. Trenurile speciale vor circu
Constantinescu (FIHR): Deficitul de personal din HoReCa se menține la aproximativ 20% la nivel național
Deficitul de personal din industria HoReCa se menține la aproximativ 20% la nivel național, iar lipsa competențelor și a personalului calificat accentuează această problemă, a declarat președintele Federației Industriei Hoteliere din România (FIHR), Simona Constantinescu. 'Deficitul de personal din HoReCa se menține la aproximativ 20
IMM România solicită accelerarea simplificării legislației europene și reducerea birocrației
IMM România solicită accelerarea procesului de simplificare a legislației europene și reducerea poverii administrative pentru întreprinderile mici și mijlocii, astfel încât angajamentele asumate la nivel european să fie transformate în măsuri concrete pentru companii. Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, solici
Nazare: Peste 2 miliarde de lei, mutați din trimestrul IV în trimestrul III pentru plata unor obligații în sănătate
Ministerul Finanțelor a aprobat retrimestrializarea a 2,058 miliarde de lei pentru sănătate, prin mutarea sumei din trimestrul IV în trimestrul III, pentru plata unor servicii medicale, dispozitive și medicamente deja acordate sau eliberate pacienților, a anunțat, joi, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, pe
CCIB: Companiile românești, conectate la oportunitățile de afaceri din marile proiecte europene de cercetare
Oportunitățile pentru companiile românești de a participa la proiecte europene de cercetare și inovare și în lanțurile de furnizare ale acestora au fost prezentate la evenimentul 'Big Science Europe: Oportunități de afaceri', organizat de Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB), în parteneriat cu ROCH Business Bridge S.
TAROM împlinește vineri 72 de ani de la înființare; ofertă de 72 de euro pentru călătorii dus-întors pe anumite destinații interne
TAROM împlinește vineri 72 de ani de la înființare și marchează aniversarea printr-o ofertă de 72 de euro dus-întors pentru mai multe destinații interne, valabilă până la finalul zilei de 18 septembrie, potrivit unui comunicat al companiei, remis joi AGERPRES. 'TAROM împlinește mâine, 18 septembrie, 72 d
Nuclearelectrica: Memorandum cu Nucleoelectrica Argentina pentru proiectele bazate pe tehnologia CANDU 6
SN Nuclearelectrica (SNN) și Nucleoelectrica Argentina Sociedad Anonima (NASA) au semnat joi un Memorandum de Înțelegere neangajant pentru cooperare în operarea și dezvoltarea tehnologiei CANDU 6, a anunțat compania românească. Cele două companii dețin competente tehnice și experiență relevantă în inginerie, operare, mentenanță, managem
Pistol: Lucrările de drum pe cei 9,86 km ai secțiunii Tigveni-Curtea de Argeș sunt finalizate; teste de siguranță la tunelul Momaia
Lucrările pe Autostrada Sibiu - Pitești (A1), secțiunea 4 (Tigveni - Curtea de Argeș) au ajuns la un stadiu fizic de 99%, deschiderea circulației depinzând acum exclusiv de testele de siguranță ale tunelului Momaia, a anunțat, joi, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, pe pagina sa de Faceb
Inspecția Muncii susține că imaginile din mass-media referitoare la inspectorul general de stat sunt prezentate tendențios
Inspecția Muncii susține că imaginile din mass-media, referitoare la inspectorul general de stat Dantes Nicolae Bratu, și o parte din conducerea inspectoratelor teritoriale de muncă, sunt realizate și prezentate tendențios și precizează că va colabora cu autoritățile abilitate pentru stabilirea adevărului. 'În ceea ce privește apariț
Ionescu (ASF): Doar 17% dintre locuințele din România au o asigurare facultativă
Aproximativ 17% dintre locuințele din România au o asigurare facultativă, ceea ce înseamnă că circa patru din cinci locuințe nu beneficiază de o astfel de poliță, a declarat joi Valentin Ionescu, director în cadrul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF). 'În România, această discuție este cu atât m
Avrămescu (ASF): Pentru România, piața de capital trebuie să fie o prioritate strategică
Piața de capital trebuie să fie o prioritate strategică pentru România, dar este nevoie de plan de țară pentru aceasta, a declarat, joi, Gabriel-Ioan Avrămescu, prim-vicepreședinte al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), la un eveniment de profil. 'Pentru România, piața de capital trebuie să fie o prioritate strategică
(P) Cum folosești banda LED RGB pentru a crea linii luminoase continue în habitaclu
Interiorul unei mașini poate căpăta o atmosferă complet diferită printr-o intervenție aparent simplă: introducerea unor lumini ambientale în zonele potrivite ale habitaclului. Banda LED RGB este una dintre soluțiile folosite pentru astfel de proiecte deoare












