Poşta Română va aloca 22 de milioane de euro pentru o linie de sortare automatizată şi construirea unui centru de tranzit
Compania Naţională Poştă Română (CNPR) va demara două proiecte importante pentru îmbunătăţirea activităţii operaţionale, în valoare de aproximativ 22 de milioane de euro, în prezent fiind lansat anunţul de intenţie pentru achiziţionarea celor mai bune soluţii pentru o linie de sortare automatizată în Centrul de Tranzit Cluj şi a unui Centru de Tranzit în Bucureşti Nord - Otopeni.
"Unele dintre proiectele importante vizează linia de sortare automatizată din Centrul de Tranzit Cluj, care deserveşte toată zona Transilvaniei şi vorbim de o investiţie de aproximativ de 3,1 milioane de euro. Vorbim şi de un Centru de Tranzit de la Bucureşti Nord - Otopeni, care va reprezenta un centru emblematic pentru toată această zona a Europei de sud-est, depăşind nivelul actual al competitorilor din piaţă. Este o investiţie însemnată de aproape 19 milioane de euro, care va presupune proiectarea, construirea şi dotarea cu tehnica aferentă pentru a putea face faţă provocărilor pieţei din anii ce urmează", a declarat, joi, Horia Grigorescu, directorul general al companiei, într-o conferinţă de presă.
El a precizat că intenţia sa legată de aceste proiecte strategice este de le spune dezbaterii publice, astfel încât să poată intra într-un dialog constructiv cu cei care au capacitatea de a furniza astfel de soluţii.
"Vreau însă să subliniez ceva, de mult prea multe ori au existat aceste probleme referitoare la modul în care se realizează investiţiile strategice în România. Noi astăzi supunem dezbaterii publice, tuturor oamenilor care au capacitatea tehnică de a livra astfel de soluţii pentru Poşta Română de a intra într-un dialog constructiv şi competitiv, lansând totodată un anunţ de intenţie în acest sens pentru a putea să identificăm cele mai bune soluţii pentru Poşta Română. De asemenea, aceste două proceduri vor fi internaţionale, vom invita ofertaţi din absolut toate colţurile Europei şi din America, astfel încât să avem o plajă cât mai largă de soluţii care să fie puse pe masă pentru a putea fi optimizate în cadrul Poştei Române", a subliniat Grigorescu.
În ceea ce priveşte orizontul de timp în care vor fi implementate aceste proiecte, şeful Poştei Române a spus că pentru linia de sortare automatizată de la Cluj este vorba de aproximativ un an din momentul în care această procedura este atribuită, iar pentru centrul de la Bucureşti de doi ani şi jumătate. Termenul de demarare pentru aceste proiecte este estimat pentru luna aprilie 2021.
"În momentul în care vom avea aceste două centre de tranzit internaţionale vom vorbi de fluxuri operaţionale mult mai rapide, vom vorbi despre o capacitate de prelucrare a volumelor de trimitere pe care Poşta le va obţine în perioada următoare, crescând astfel plaja de venituri, şi, totodată, de reducerea gradului de eroare umană şi evident de scurtarea timpilor de livrare", a explicat Grigorescu.
Aceste procese investiţionale au fost demarate începând cu anul 2020, mare parte dintre acestea beneficiind de finanţare printr-un credit de la o bancă comercială în valoare de 200 milioane de lei, dar şi prin bugetare proprie sau accesare de fonduri nerambursabile. AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Gabriela Badea)
* Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Petrescu (ASF): Reconstrucția Ucrainei, o oportunitate pentru România
Reconstrucția Ucrainei poate contribui la stabilitatea și prosperitatea regiunii, iar pentru România implicarea în acest efort reprezintă o oportunitate, a declarat președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Alexandru Petrescu, la conferința 'Rebuilding Ukraine: Security, Opportunities, Investments'. 'Reconstr
Transgaz a semnat cu Kawasaki Heavy Industries un Memorandum de Înțelegere privind cooperarea în domeniul hidrogenului
Societatea Națională de Transport al Gazelor Naturale NTGN Transgaz SA (Transgaz) și Kawasaki Heavy Industries, Ltd. au semnat marți, la Tokyo, în cadrul celei de a 4 a ediții a Forumului pentru Inovare România - Japonia, un Memorandum de Înțelegere (MoU) prin care stabilesc cadrul de cooperare strategică în domeniul hidrogenului, al infrastructurii e
Cristian Popa (BNR), despre aderarea la zona euro: E un fenomen economic, dar și politic
Aderarea la zona euro este un fenomen economic, dar și unul politic, iar pentru aceasta este nevoie de eforturi susținute pe toate paliere, a afirmat, vineri, la Sinaia, Cristian Popa, membru al Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR). 'În primul rând, cred că trebuie să spunem că avansul pe drumul aderării la eu
ANAR aplică măsuri de intervenție pentru menținerea debitelor minime pe Dunăre, necesare producției de energie nucleară
Dunărea se situează la minime istorice, fără precedent, iar în prezent se aplică măsuri de suplimentare a debitelor evacuate din acumularea Iezer, situată pe valea Mostiștei, pentru menținerea nivelului necesar pentru producția de energie nucleară, se arată într-un comunicat de presă al Administrației Naționale 'Apele Române' (ANAR), transmis vineri
CONAF: Valoarea adăugată pe persoană ocupată în IMM-urile românești, la jumătate din media europeană
Valoarea adăugată pe persoană ocupată în întreprinderile mici și mijlocii (IMM) din România reprezintă aproximativ jumătate din media europeană, potrivit Raportului de țară al Comisiei Europene din 2026, citat de președintele fondator al Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), Cristina Chiriac. Deciziile, competențele m
Federația Agro-Star 2022 cere condiții de muncă adecvate și stabilitate profesională pentru salariații APIA
Federația Agro-Star 2022 susține că eforturile angajaților Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), implicați în procesarea cererilor și autorizarea plăților către fermieri, trebuie recunoscute prin asigurarea unor condiții de muncă adecvate, a stabilității profesionale și a respectării drepturilor salariale și de muncă, potrivit unui comunicat al or
Pistol: Lucrările pe cele 4 tronsoane ale autostrăzii Sibiu-Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%
Lucrările pe cele patru tronsoane ale Autostrăzii Sibiu - Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%, acestea fiind programate să se finalizeze în anul 2028, a notat, vineri, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, pe pagina sa de Facebook. 'Autostrada
ASF a lansat un ghid privind asigurările de garanții în achizițiile publice, pentru prevenirea riscurilor contractuale
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a elaborat și publicat un ghid privind asigurările de garanții în procesul de achiziții publice, destinat autorităților contractante și operatorilor economici, pentru prevenirea riscurilor contractuale, a întârzierilor și a blocajelor în derularea investițiilor finanțate din fonduri publice.
Breșa de securitate PHP arată cât de mult s-a scurtat timpul de reacție al companiilor în era AI (experți)
O breșă ascunsă de peste zece ani în limbajul de programare PHP a devenit, în această săptămână, o urgență globală, iar cazul arată cât de mult s-a scurtat în era Inteligenței Artificiale (AI) timpul pe care îl are o companie să reacționeze, afirmă experții în securitate cibernetică. Potrivit unui comu
Trenurile CFR Călători vor circula modificat între București Nord și Aeroportul Otopeni, între 28 și 30 octombrie
Circulația trenurilor CFR Călători pe ruta București Nord - Aeroportul Internațional Henri Coandă va suferi modificări temporare, în perioada 28 - 30 octombrie, în intervalul orar 9:00 - 14:00, din cauza unor lucrări la infrastructura feroviară, a anunțat, vineri, compania. În vederea asigurării condițiilor necesare desfășură
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi, când a împrumutat 886,5 milioane lei, printr-o emisiune de obligațiuni de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 28 luni, la un randament mediu de 6,61% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).
Depozitele populației și firmelor au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, la aproape 691 de miliarde de lei
Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, până la 690,779 miliarde de lei, în timp ce față de august 2026 au înregistrat un avans de 0,4%, potrivit datelor publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). În termen
Bursa de Valori București a deschis în scădere ședința de tranzacționare de vineri
Bursa de Valori București (BVB) a deschis în scădere ședința de vineri, cu un rulaj total în valoare de 7,66 milioane lei (1,43 milioane euro), după aproximativ 50 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii listate, era în scădere cu 0,26%, iar indice
BNR: Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7%
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7% față de august 2026 (-0,02% în termeni reali), până la nivelul de 480,263 miliarde lei, arată datele publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). Creditul în lei, cu o pondere de 66,8% în vo
Despăgubirile plătite în baza asigurărilor facultative de locuință au depășit 90 de milioane de lei în primul semestru
Despăgubirile plătite în baza asigurărilor facultative de locuință au depășit 90 de milioane de lei în primul semestru din 2026, în creștere cu 14% față de aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce numărul polițelor a avansat cu 8%, potrivit unui comunicat al Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UN







