ING Bank România atrage atenţia asupra unei noi metode de fraudare: "iubirea prefăcută"
ING Bank România atrage atenţia persoanelor care se află acum în situaţia de a-şi căuta un partener în mediul online, cu ocazia zilei de Dragobete, asupra unei noi metode de fraudare "romance scam" sau "iubirea prefăcută".
Potrivit unui comunicat al băncii, infractorul îşi alege victimele după o evaluare amănunţită a profilurilor de pe reţelele de socializare. El vizează persoanele vulnerabile, de cele mai multe ori singure şi cu mai puţine cunoştinţe digitale, cu care poate crea cu uşurinţă o conexiune prin intermediul acestor canale. Odată ce a adunat toate informaţiile necesare, el va contacta pentru prima dată potenţiala victimă.
Următorul pas este stabilirea unui raport de încredere cu victima. Astfel, acesta îşi va asuma identităţi care presupun statut de încredere în societate, precum cadru militar sau persoane din mediul academic. Discuţiile le va ţine exclusiv prin intermediul aplicaţiilor de mesagerie, fără apeluri cu video. Iar în lipsa contactului prin video, pentru a convinge victima, acesta va trimite fotografii cu documente care să "ateste" că identitatea pe care şi-a asumat-o este reală. De regulă, este vorba de fotografii cu cartea de identitate şi/sau paşaportul, care, desigur, sunt false.
Banca menţionează că în momentul în care infractorul este sigur că a câştigat încrederea victimei sale, el îşi va declara "sentimentele" faţă de aceasta destul de repede şi va insista până obţine reciprocitate în relaţia romantică. Din acel moment schema poate fi aplicată.
Aceasta poate consta în solicitarea de documente personale, date bancare, fotografii compromiţătoare sau chiar transferul banilor într-un cont indicat de infractor. În situaţia în care infractorul cere bani direct, acesta va începe cu sume mici, invocând o situaţie de maximă urgenţă, precum transportul până la victimă pentru a fi împreună, împlinirea unui proiect sau chiar salvarea vieţii. Odată ce va primi primul transfer, infractorul va continua să ceară din ce în ce mai mulţi bani. În final, dacă victima refuză să mai trimită o nouă tranşă, acesta recurge la şantaj, inclusiv emoţional, sau nu mai răspunde în aplicaţiile de mesagerie.
Suplimentar, infractorul poate folosi datele obţinute pentru a crea identităţi false, pentru accesarea conturilor bancare, folosirea datelor de pe card pentru cumpărături fără voia victimei sau chiar şantajarea acesteia folosind materialele compromiţătoare pentru a obţine bani.
Autorităţile recomandă victimelor acestui tip de schemă să nu se simtă ruşinate, să oprească orice contact cu infractorul, să facă plângere la poliţie şi să anunţe banca în cazul în care au furnizat date bancare.
"Fă-ţi temele. Caută informaţii despre identitatea celui care te contactează online din mai multe surse. Uneori, o simplă căutare pe Google te poate salva. Cere ca discuţiile să se desfăşoare prin video pentru a putea stabili că persoana este cine spune, în ciuda fotografiilor cu documentele pe care ţi le trimite. Refuzul lor ar putea fi un mare semn de întrebare, chiar dacă invocă motive precum o cameră nefuncţională a telefonului/laptop-ului. Nu oferi niciodată datele tale bancare, adică datele cardului, numele de utilizator, parole sau pin. Acelaşi sfat este valabil şi pentru documente personale, cum ar fi copii ale actelor de identitate. Evită să transmiţi materiale compromiţătoare, care ar putea fi folosite pentru a te şantaja. În cazul în care urmează să te întâlneşti în persoană cu cineva cu care ai avut contact doar prin reţelele de socializare, spune prietenilor şi familiei unde şi la ce oră te vei întâlni", sunt recomandările băncii.
ING Bank România este parte a ING Group, instituţie financiară internaţională globală, care oferă servicii bancare unui număr de peste 38,8 de milioane de clienţi individuali, companii sau instituţii din peste 40 de ţări.
Înfiinţată în 1994, ING Bank România este în prezent o bancă universală, oferind produse şi servicii tuturor categoriilor de clienţi - companii mari şi mici, instituţii financiare, mici antreprenori şi persoane fizice. ING Bank România este a patra bancă în top 10 bănci locale, conform activelor, şi singura bancă cu creştere organică, fără achiziţii de portofolii de clienţi sau alte bănci. ING Bank România este o bancă universală cu peste 1,6 milioane de clienţi din trei segmente de business: persoane fizice (retail), companii IMM-uri şi Mid-Corporate şi Wholesale Banking.AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Petrescu (ASF): Reconstrucția Ucrainei, o oportunitate pentru România
Reconstrucția Ucrainei poate contribui la stabilitatea și prosperitatea regiunii, iar pentru România implicarea în acest efort reprezintă o oportunitate, a declarat președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Alexandru Petrescu, la conferința 'Rebuilding Ukraine: Security, Opportunities, Investments'. 'Reconstr
Transgaz a semnat cu Kawasaki Heavy Industries un Memorandum de Înțelegere privind cooperarea în domeniul hidrogenului
Societatea Națională de Transport al Gazelor Naturale NTGN Transgaz SA (Transgaz) și Kawasaki Heavy Industries, Ltd. au semnat marți, la Tokyo, în cadrul celei de a 4 a ediții a Forumului pentru Inovare România - Japonia, un Memorandum de Înțelegere (MoU) prin care stabilesc cadrul de cooperare strategică în domeniul hidrogenului, al infrastructurii e
Cristian Popa (BNR), despre aderarea la zona euro: E un fenomen economic, dar și politic
Aderarea la zona euro este un fenomen economic, dar și unul politic, iar pentru aceasta este nevoie de eforturi susținute pe toate paliere, a afirmat, vineri, la Sinaia, Cristian Popa, membru al Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR). 'În primul rând, cred că trebuie să spunem că avansul pe drumul aderării la eu
ANAR aplică măsuri de intervenție pentru menținerea debitelor minime pe Dunăre, necesare producției de energie nucleară
Dunărea se situează la minime istorice, fără precedent, iar în prezent se aplică măsuri de suplimentare a debitelor evacuate din acumularea Iezer, situată pe valea Mostiștei, pentru menținerea nivelului necesar pentru producția de energie nucleară, se arată într-un comunicat de presă al Administrației Naționale 'Apele Române' (ANAR), transmis vineri
CONAF: Valoarea adăugată pe persoană ocupată în IMM-urile românești, la jumătate din media europeană
Valoarea adăugată pe persoană ocupată în întreprinderile mici și mijlocii (IMM) din România reprezintă aproximativ jumătate din media europeană, potrivit Raportului de țară al Comisiei Europene din 2026, citat de președintele fondator al Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), Cristina Chiriac. Deciziile, competențele m
Federația Agro-Star 2022 cere condiții de muncă adecvate și stabilitate profesională pentru salariații APIA
Federația Agro-Star 2022 susține că eforturile angajaților Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), implicați în procesarea cererilor și autorizarea plăților către fermieri, trebuie recunoscute prin asigurarea unor condiții de muncă adecvate, a stabilității profesionale și a respectării drepturilor salariale și de muncă, potrivit unui comunicat al or
Pistol: Lucrările pe cele 4 tronsoane ale autostrăzii Sibiu-Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%
Lucrările pe cele patru tronsoane ale Autostrăzii Sibiu - Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%, acestea fiind programate să se finalizeze în anul 2028, a notat, vineri, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, pe pagina sa de Facebook. 'Autostrada
ASF a lansat un ghid privind asigurările de garanții în achizițiile publice, pentru prevenirea riscurilor contractuale
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a elaborat și publicat un ghid privind asigurările de garanții în procesul de achiziții publice, destinat autorităților contractante și operatorilor economici, pentru prevenirea riscurilor contractuale, a întârzierilor și a blocajelor în derularea investițiilor finanțate din fonduri publice.
Breșa de securitate PHP arată cât de mult s-a scurtat timpul de reacție al companiilor în era AI (experți)
O breșă ascunsă de peste zece ani în limbajul de programare PHP a devenit, în această săptămână, o urgență globală, iar cazul arată cât de mult s-a scurtat în era Inteligenței Artificiale (AI) timpul pe care îl are o companie să reacționeze, afirmă experții în securitate cibernetică. Potrivit unui comu
Trenurile CFR Călători vor circula modificat între București Nord și Aeroportul Otopeni, între 28 și 30 octombrie
Circulația trenurilor CFR Călători pe ruta București Nord - Aeroportul Internațional Henri Coandă va suferi modificări temporare, în perioada 28 - 30 octombrie, în intervalul orar 9:00 - 14:00, din cauza unor lucrări la infrastructura feroviară, a anunțat, vineri, compania. În vederea asigurării condițiilor necesare desfășură
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi, când a împrumutat 886,5 milioane lei, printr-o emisiune de obligațiuni de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 28 luni, la un randament mediu de 6,61% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).
Depozitele populației și firmelor au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, la aproape 691 de miliarde de lei
Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, până la 690,779 miliarde de lei, în timp ce față de august 2026 au înregistrat un avans de 0,4%, potrivit datelor publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). În termen
Bursa de Valori București a deschis în scădere ședința de tranzacționare de vineri
Bursa de Valori București (BVB) a deschis în scădere ședința de vineri, cu un rulaj total în valoare de 7,66 milioane lei (1,43 milioane euro), după aproximativ 50 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii listate, era în scădere cu 0,26%, iar indice
BNR: Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7%
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7% față de august 2026 (-0,02% în termeni reali), până la nivelul de 480,263 miliarde lei, arată datele publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). Creditul în lei, cu o pondere de 66,8% în vo
Despăgubirile plătite în baza asigurărilor facultative de locuință au depășit 90 de milioane de lei în primul semestru
Despăgubirile plătite în baza asigurărilor facultative de locuință au depășit 90 de milioane de lei în primul semestru din 2026, în creștere cu 14% față de aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce numărul polițelor a avansat cu 8%, potrivit unui comunicat al Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UN







