Consiliul Concurenţei: Legislaţia în domeniul deşeurilor medicale trebuie revizuită şi aplicată unitar
Consiliul Concurenţei recomandă autorităţilor competente elaborarea unor reglementări îndrumătoare, eventual grupate într-un ghid unic, care să permită operatorilor accesul la un proces transparent de autorizare şi control în domeniul tratării şi eliminării deşeurilor medicale, potrivit unui comunicat remis marţi AGERPRES.
"Autoritatea de concurenţă a făcut această recomandare în urma derulării unei anchete sectoriale pe piaţa serviciilor de tratare şi eliminare a deşeurilor medicale, în cadrul căreia a constatat că legislaţia specifică este ambiguă şi incompletă, iar modul de aplicare şi interpretare al acesteia de către autorităţile implicate îngreunează accesul pe piaţă şi extinderea activităţii operatorilor, ceea ce duce la restrângerea concurenţei. De exemplu, autorizaţii şi metodologii de lucru dintr-un judeţ nu sunt acceptate în alt judeţ. De asemenea, unele administraţii locale impun prevederi care încalcă obligaţii stabilite prin reglementări ale altor autorităţi", se menţionează în comunicat.
Potrivit sursei citate, durata procesului de autorizare poate ajunge la 1 an şi chiar mai mult, implicând şi o etapă de pre-autorizare de 6 luni.
Consiliul Concurenţei consideră că Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Mediului trebuie să interpreteze similar legislaţia privind autorizarea staţiilor de transfer pentru deşeuri medicale.
Staţiile de transfer sunt puncte intermediare între locul de generare al deşeurilor (spaţiul unităţii sanitare) şi locul de eliminare, având ca scop concentrarea deşeurilor provenite de la puncte de colectare multiple.
"La ora actuală, poziţiile acestor instituţii nu converg, afectând intrarea şi dezvoltarea pe piaţa deşeurilor medicale: Ministerul Sănătăţii susţine că operatorii care desfăşoară activităţi de tratare/eliminare a deşeurilor medicale pot deţine staţii de transfer pentru deşeuri medicale, în timp ce Ministerul Mediului (prin Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului - ANPM, autoritate de autorizare şi control) consideră că transportul deşeurilor medicale se poate face fără colectare şi depozitare intermediară, direct la instalaţiile de tratare. Mai mult, ANPM central şi agenţiile judeţene au abordări diferite în privinţa autorizării staţiilor de transfer.
Un alt aspect ce ar trebui clarificat se referă la aplicarea principiului proximităţii, care presupune ca deşeurile să fie valorificate şi eliminate cât mai aproape de locul de generare", se mai precizează în comunicat.
Potrivit Consiliului Concurenţei, dispoziţiile legale privind principiul proximităţii sunt lipsite de claritate, iar mecanismul de verificare al respectării proximităţii de către ANPM nu este definit/prevăzut, astfel că decizia de aprobare a transportului nu se face pe baza unor criterii clare şi transparente, putând avea un caracter discreţionar.
Consiliul Concurenţei mai recomandă deblocarea de către Ministerele Sănătăţii şi Mediului a situaţiei privind aprobarea Strategiei şi Planului de gestionare a deşeurilor rezultate din activităţi medicale la nivel naţional, documente care ar fi trebuit să fie elaborate până la data de 18 ianuarie 2014.
Analiza Consiliului Concurenţei a mai arătat că piaţa serviciilor de tratare şi eliminare a deşeurilor medicale este puternic concentrată, trei companii gestionând aprox. 70% din totalul cantităţilor de deşeuri medicale în 2019, iar primele cinci aprox. 80%.
Astfel, compania Stericycle România este principalul jucător, deţinând o cotă de piaţă de peste 40% raportată atât la volumul de deşeuri medicale gestionate, cât şi valoric.
Deşeurile medicale au un regim special din punct de vedere al colectării, depozitării, transportului şi tratării/eliminării, pentru fiecare dintre etape existând dispoziţii legale foarte stricte.
Astfel, responsabilitatea gestionării revine producătorului de deşeuri (unităţii medicale) sau, după caz, oricărui deţinător de deşeuri care are obligaţia de a efectua operaţiunile de tratare sau de a le transfera unui operator economic autorizat care desfăşoară activităţi de tratare şi/sau eliminare a acestora.
Costurile operaţiunilor de gestionare a deşeurilor sunt suportate de către producătorul de deşeuri sau, după caz, de deţinătorul acestora.
Deşeurile medicale se pot procesa prin incinerare (toate) şi/sau prin decontaminare termică la temperaturi scăzute (unele).
Decontaminarea termică a deşeurilor se bazează pe acţiunea căldurii umede sau uscate pentru îndepărtarea microorganismelor conţinute în deşeurile medicale, în timp ce incinerarea se realizează la temperaturi medii şi ridicate (+800 şC_+1100şC) şi poate fi aplicată unei game largi a deşeurilor rezultate din activitatea medicală (excepţie fac cele care conţin metale grele sau cele pentru care există recomandări speciale).
Instalaţiile active pentru procesarea deşeurilor medicale (22) sunt răspândite în 7 din cele 8 regiuni ale ţării, Nord-Vest fiind singura regiune în care nu există nicio instalaţie funcţională.
În regiunea Vest se află cele mai multe echipamente de decontaminare termică (4), iar în regiunea Sud, inclusiv Bucureşti-Ilfov, cele mai multe incineratoare (3). Opt operatori deţin 12 instalaţii de sterilizare termică şi 10 companii deţin fiecare câte un incinerator.
În Regiunea Centru nu se află niciun incinerator, iar în regiunea Sud-Est nicio instalaţie de decontaminare termică.
Pe piaţă există patru companii care deţin atât instalaţii de decontaminare termică, cât şi instalaţii de incinerare: Stericycle Romania, Mondeco, Pro Air Clean Ecologic şi Demeco.
De asemenea, patru companii deţin doar instalaţii de sterilizare termică a deşeurilor medicale (AKSD România, Bio Hazard, Ecologmed şi Perfect Curier), iar şase (Eco Burn, Eco Fire Sistems, Enviro Ecobusiness, Mediline Exim, Pro Air Clean şi Xtreme Ecoenergy Group) sunt operatori autorizaţi care oferă servicii de eliminare a deşeurilor medicale prin incinerare.
Atribuirea contractelor se face fie prin atribuire directă, în cazul unor sume mai mici de 135.000 lei, fie prin licitaţii deschise, în situaţia unor cantităţi mai mari de deşeuri medicale, prin SEAP. Durata contractuală este cel mai adesea anuală sau multianuală (24 luni).
Prin urmare, atât la nivelul cererii, cât şi la nivelul ofertei, există tendinţa pachetizării serviciilor, din motive de preţ, logistice, fiind mai uşor de urmărit buna gestionare a deşeurilor în mod integrat.
Potrivit legislaţiei, deşeurile medicale se pot preda doar operatorilor autorizaţi pentru transport şi eliminare şi doar către operatori cu instalaţii autorizate, ceea ce presupune că unităţile sanitare pot încheia contracte fie cu eliminatori care au şi autorizaţie pentru transport, fie cu companii de transport care au încheiate contracte cu eliminatori.
Raportul preliminar realizat în urma anchetei sectoriale privind deşeurile medicale poate fi consultat pe pagina web a instituţiei timp de 30 de zile. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Bănciulea, editor: Mariana Nica, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
CONAF: Valoarea adăugată pe persoană ocupată în IMM-urile românești, la jumătate din media europeană
Valoarea adăugată pe persoană ocupată în întreprinderile mici și mijlocii (IMM) din România reprezintă aproximativ jumătate din media europeană, potrivit Raportului de țară al Comisiei Europene din 2026, citat de președintele fondator al Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), Cristina Chiriac. Deciziile, competențele m
Federația Agro-Star 2022 cere condiții de muncă adecvate și stabilitate profesională pentru salariații APIA
Federația Agro-Star 2022 susține că eforturile angajaților Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), implicați în procesarea cererilor și autorizarea plăților către fermieri, trebuie recunoscute prin asigurarea unor condiții de muncă adecvate, a stabilității profesionale și a respectării drepturilor salariale și de muncă, potrivit unui comunicat al or
Pistol: Lucrările pe cele 4 tronsoane ale autostrăzii Sibiu-Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%
Lucrările pe cele patru tronsoane ale Autostrăzii Sibiu - Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%, acestea fiind programate să se finalizeze în anul 2028, a notat, vineri, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, pe pagina sa de Facebook. 'Autostrada
ASF a lansat un ghid privind asigurările de garanții în achizițiile publice, pentru prevenirea riscurilor contractuale
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a elaborat și publicat un ghid privind asigurările de garanții în procesul de achiziții publice, destinat autorităților contractante și operatorilor economici, pentru prevenirea riscurilor contractuale, a întârzierilor și a blocajelor în derularea investițiilor finanțate din fonduri publice.
Breșa de securitate PHP arată cât de mult s-a scurtat timpul de reacție al companiilor în era AI (experți)
O breșă ascunsă de peste zece ani în limbajul de programare PHP a devenit, în această săptămână, o urgență globală, iar cazul arată cât de mult s-a scurtat în era Inteligenței Artificiale (AI) timpul pe care îl are o companie să reacționeze, afirmă experții în securitate cibernetică. Potrivit unui comu
Trenurile CFR Călători vor circula modificat între București Nord și Aeroportul Otopeni, între 28 și 30 octombrie
Circulația trenurilor CFR Călători pe ruta București Nord - Aeroportul Internațional Henri Coandă va suferi modificări temporare, în perioada 28 - 30 octombrie, în intervalul orar 9:00 - 14:00, din cauza unor lucrări la infrastructura feroviară, a anunțat, vineri, compania. În vederea asigurării condițiilor necesare desfășură
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi, când a împrumutat 886,5 milioane lei, printr-o emisiune de obligațiuni de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 28 luni, la un randament mediu de 6,61% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).
Depozitele populației și firmelor au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, la aproape 691 de miliarde de lei
Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, până la 690,779 miliarde de lei, în timp ce față de august 2026 au înregistrat un avans de 0,4%, potrivit datelor publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). În termen
Bursa de Valori București a deschis în scădere ședința de tranzacționare de vineri
Bursa de Valori București (BVB) a deschis în scădere ședința de vineri, cu un rulaj total în valoare de 7,66 milioane lei (1,43 milioane euro), după aproximativ 50 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii listate, era în scădere cu 0,26%, iar indice
BNR: Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7%
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7% față de august 2026 (-0,02% în termeni reali), până la nivelul de 480,263 miliarde lei, arată datele publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). Creditul în lei, cu o pondere de 66,8% în vo
Despăgubirile plătite în baza asigurărilor facultative de locuință au depășit 90 de milioane de lei în primul semestru
Despăgubirile plătite în baza asigurărilor facultative de locuință au depășit 90 de milioane de lei în primul semestru din 2026, în creștere cu 14% față de aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce numărul polițelor a avansat cu 8%, potrivit unui comunicat al Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UN
Peste 3,88 milioane de utilizatori ai Spațiului Privat Virtual; ANAF extinde utilizarea instrumentelor digitale
Spațiul Privat Virtual (SPV) are în prezent 3.888.211 utilizatori, iar ponderea verificărilor documentare în totalul acțiunilor de control a depășit ținta asumată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), potrivit unui comunicat al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). Instituția a organizat, în per
INS: România avea peste 500.000 de locuri de cazare turistică la 31 iulie 2026, în creștere cu 7,7%
România avea, la 31 iulie 2026, peste 500.000 de locuri de cazare turistică, în creștere cu 7,7% față de aceeași dată a anului trecut, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS). Numărul structurilor de primire turistică a ajuns la 16.399, cu 2.074 mai multe (+14,5%) față de 31 iulie 2025, în
Marele premiu la Loto 6/49, în valoare de 3,32 milioane de euro, a fost câștigat cu un bilet de 24,50 lei
Marele premiu la Loto 6/49, în valoare de 17,761 milioane de lei (peste 3,32 milioane de euro), a fost câștigat la tragerile de joi, cu un bilet jucat pe aplicația mobilă AmParcat.ro, informează vineri Loteria Română. Biletul norocos a fost completat cu 3 variante simple la Loto 6/49, prețul acestuia fiind de 24,50 de lei.
INS: Cifra de afaceri din industrie a crescut cu 10,3% în august 2026
Cifra de afaceri din industrie, pe total (piața internă și piața externă), a crescut în termeni nominali cu 10,3% în luna august 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, însă a scăzut cu 13,7% față de luna precedentă, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS). Cifra de afaceri d











