logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

UNTRR cere autorităţilor demersuri pentru ca şoferii profesionişti să fie exceptaţi de la prezentarea testului Covid negativ în UE

Imagine din galeria Agerpres

Transportatorii rutieri spun că obligaţia şoferilor profesionişti de a prezenta un test Covid negativ în mai multe ţări europene va duce la perturbarea lanţului de aprovizionare cu marfă în UE şi solicită autorităţilor demersuri pentru ca această categorie să fie exceptată, potrivit unui comunicat al UNTRR, remis, luni, AGERPRES.

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România - UNTRR îşi exprimă îngrijorarea cu privire la noile măsuri adoptate de Germania, care, începând din 14 februarie, ora 00:00, solicită şoferilor profesionişti să se înregistreze şi să prezinte un test negativ COVID-19 în cazul în care, în ultimele 10 zile, au stat sau au tranzitat Slovacia, Cehia şi provincia austriacă Tirol, declarate "zone care prezintă motive de îngrijorare privind noile tulpini COVID-19".

Totodată, este alarmant faptul că, în răspuns, Republica Cehă a anunţat că va solicita un test negativ COVID-19 de la toţi şoferii de transport rutier de mărfuri care intenţionează să o tranziteze în drum spre Germania începând tot din 14 februarie, ora 00:00.

Încă din luna ianuarie a acestui an, UNTRR a atenţionat Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii din România privind preocupările imediate ale industriei transporturilor rutiere legate de Germania în contextul apariţiei noilor tulpini COVID-19 în UE şi al riscului înăspririi restricţiilor adoptate de autorităţile germane, cu efect de domino asupra celorlalte state membre şi cu impact devastator asupra lanţurilor de aprovizionare UE.

"Atenţionăm din nou că ne aflăm în scenariul cel mai nedorit, cu noi tulpini ale virusului răspândindu-se pe continent, iar pe baza cadrului legal deja adoptat Germania a blocat intrarea tuturor persoanelor pe teritoriul său, cu excepţia cazului în care au test negativ COVID-19, măsura aplicându-se inclusiv şoferilor profesionişti de camioane, în ciuda recomandărilor Comisiei Europene confirmate recent şi de Consiliul European, privind exceptarea şoferilor profesionişti de la testarea COVID-19", spune UNTRR.

Noile măsuri adoptate de Germania vor provoca blocaje uriaşe pe coridoarele europene de transport de marfă est-vest şi nord-sud, cu consecinţe devastatoare asupra lanţurilor de aprovizionare ale UE.

De exemplu, coridorul Brenner dintre Austria şi Germania, care este doar unul din multele puncte de trecere între cele două ţări, are un trafic de marfă similar ca volum cu regiunea Dover din Marea Britanie. Aproximativ 7.000 de camioane folosesc acest coridor în fiecare zi (2,4 milioane anual). Pentru a ilustra amplitudinea problemei în cazul Germaniei/Austriei comparativ cu Dover, aceasta ar fi de patru ori mai mare, deoarece coridorul Brenner reprezintă aproape 25% din cele 32.000 de camioane care se deplasează între Austria şi Germania în fiecare zi (11,5 milioane anual).

"Noile măsuri adoptate de Germania privind testarea şoferilor profesionişti vor avea un efect de domino cu impact devastator asupra lanţurilor de aprovizionare în UE! Ca răspuns la faptul că Germania a inclus Republica Cehă pe lista ţărilor care prezintă motive de îngrijorare privind noi tulpini COVID-19, Republica Cehă a anunţat că va solicita un test negativ COVID-19 de la toţi şoferii de transport rutier de mărfuri care intenţionează să tranziteze Cehia în drum spre Germania începând tot din 14 februarie, ora 00:00. Totodată, este puţin probabil ca o ţară de tranzit precum Austria să îşi dorească cozi masive de camioane cu probleme umanitare pe teritoriul său şi va replica măsurile germane la toate frontierele sale externe", arată transportatorii.

Potrivit acestora, şoferii de camioane ar fi blocaţi în noile graniţe intra-Schengen, cu cozi lungi construindu-se rapid. Operatorii de transport ar opri trimiterea de şoferi în aceste zone şi lanţurile de aprovizionare paneuropene, inclusiv pentru elementele esenţiale. precum alimente şi medicamente, s-ar opri.

"Germania şi celelalte state membre UE nu ar trebui să îşi încalce angajamentele. Într-o declaraţie comună a Consiliului European din 26 martie 2020, statele membre ale UE s-au angajat în unanimitate pentru a asigura o gestionare fără probleme a frontierelor pentru oameni şi mărfuri şi pentru a păstra funcţionarea pieţei unice, pe baza Îndrumărilor Comisiei privind implementarea Culoarelor Verzi (Green Lanes). Această orientare include principiul de a nu testa şoferii de transport de mărfuri.
În Consiliul European din 21 ianuarie 2021, statele membre s-au angajat să menţină frontierele deschise şi lanţurile logistice neperturbate, iar prin procedură scrisă Consiliul European a confirmat la începutul acestui an propunerea Comisiei Europene de a scuti lucrătorii din transporturile rutiere şi furnizorii de servicii de transport de la obligaţiile de testare şi carantină", au mai spun reprezentanţii transportatorilor.

Astfel, Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România - UNTRR solicită acţiunea imediată a Guvernului României la nivel european, pentru a preveni barierele în calea liberei circulaţii a mărfurilor şi a exclude şoferii profesionişti de la cerinţele privind testul COVID, în scopul evitării blocării culoarelor europene de transport şi colapsului lanţurilor vitale de aprovizionare în UE.

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) este o organizaţie profesională şi patronală, neguvernamentală, independentă, apolitică, fondată în 1990 pe principii democratice, care promovează şi apără interesele transportatorilor rutieri pe plan intern şi internaţional, înregistrând de la înfiinţare până în prezent peste 16.000 de firme înscrise - operatori care efectuează transporturi interne şi internaţionale de marfă şi persoane. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Cernat, editor: Oana Tilică, editor online: Gabriela Badea) 

Afisari: 102

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 23-10-2026 14:52

Federația Agro-Star 2022 cere condiții de muncă adecvate și stabilitate profesională pentru salariații APIA

Federația Agro-Star 2022 susține că eforturile angajaților Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), implicați în procesarea cererilor și autorizarea plăților către fermieri, trebuie recunoscute prin asigurarea unor condiții de muncă adecvate, a stabilității profesionale și a respectării drepturilor salariale și de muncă, potrivit unui comunicat al or

Economic Intern 23-10-2026 14:43

Pistol: Lucrările pe cele 4 tronsoane ale autostrăzii Sibiu-Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%

Lucrările pe cele patru tronsoane ale Autostrăzii Sibiu - Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%, acestea fiind programate să se finalizeze în anul 2028, a notat, vineri, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, pe pagina sa de Facebook. 'Autostrada

Economic Intern 23-10-2026 13:21

ASF a lansat un ghid privind asigurările de garanții în achizițiile publice, pentru prevenirea riscurilor contractuale

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a elaborat și publicat un ghid privind asigurările de garanții în procesul de achiziții publice, destinat autorităților contractante și operatorilor economici, pentru prevenirea riscurilor contractuale, a întârzierilor și a blocajelor în derularea investițiilor finanțate din fonduri publice.

Economic Intern 23-10-2026 13:06

Breșa de securitate PHP arată cât de mult s-a scurtat timpul de reacție al companiilor în era AI (experți)

O breșă ascunsă de peste zece ani în limbajul de programare PHP a devenit, în această săptămână, o urgență globală, iar cazul arată cât de mult s-a scurtat în era Inteligenței Artificiale (AI) timpul pe care îl are o companie să reacționeze, afirmă experții în securitate cibernetică. Potrivit unui comu

Economic Intern 23-10-2026 12:17

Trenurile CFR Călători vor circula modificat între București Nord și Aeroportul Otopeni, între 28 și 30 octombrie

Circulația trenurilor CFR Călători pe ruta București Nord - Aeroportul Internațional Henri Coandă va suferi modificări temporare, în perioada 28 - 30 octombrie, în intervalul orar 9:00 - 14:00, din cauza unor lucrări la infrastructura feroviară, a anunțat, vineri, compania. În vederea asigurării condițiilor necesare desfășură

Economic Intern 23-10-2026 12:04

Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi

Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi, când a împrumutat 886,5 milioane lei, printr-o emisiune de obligațiuni de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 28 luni, la un randament mediu de 6,61% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).

Economic Intern 23-10-2026 11:28

Depozitele populației și firmelor au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, la aproape 691 de miliarde de lei

Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, până la 690,779 miliarde de lei, în timp ce față de august 2026 au înregistrat un avans de 0,4%, potrivit datelor publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). În termen

Economic Intern 23-10-2026 11:22

Bursa de Valori București a deschis în scădere ședința de tranzacționare de vineri

Bursa de Valori București (BVB) a deschis în scădere ședința de vineri, cu un rulaj total în valoare de 7,66 milioane lei (1,43 milioane euro), după aproximativ 50 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii listate, era în scădere cu 0,26%, iar indice

Economic Intern 23-10-2026 10:56

BNR: Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7%

Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7% față de august 2026 (-0,02% în termeni reali), până la nivelul de 480,263 miliarde lei, arată datele publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). Creditul în lei, cu o pondere de 66,8% în vo

Economic Intern 23-10-2026 10:43

Despăgubirile plătite în baza asigurărilor facultative de locuință au depășit 90 de milioane de lei în primul semestru

Despăgubirile plătite în baza asigurărilor facultative de locuință au depășit 90 de milioane de lei în primul semestru din 2026, în creștere cu 14% față de aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce numărul polițelor a avansat cu 8%, potrivit unui comunicat al Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UN

Economic Intern 23-10-2026 10:09

Peste 3,88 milioane de utilizatori ai Spațiului Privat Virtual; ANAF extinde utilizarea instrumentelor digitale

Spațiul Privat Virtual (SPV) are în prezent 3.888.211 utilizatori, iar ponderea verificărilor documentare în totalul acțiunilor de control a depășit ținta asumată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), potrivit unui comunicat al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). Instituția a organizat, în per

Economic Intern 23-10-2026 10:05

INS: România avea peste 500.000 de locuri de cazare turistică la 31 iulie 2026, în creștere cu 7,7%

România avea, la 31 iulie 2026, peste 500.000 de locuri de cazare turistică, în creștere cu 7,7% față de aceeași dată a anului trecut, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS). Numărul structurilor de primire turistică a ajuns la 16.399, cu 2.074 mai multe (+14,5%) față de 31 iulie 2025, în

Economic Intern 23-10-2026 09:47

Marele premiu la Loto 6/49, în valoare de 3,32 milioane de euro, a fost câștigat cu un bilet de 24,50 lei

Marele premiu la Loto 6/49, în valoare de 17,761 milioane de lei (peste 3,32 milioane de euro), a fost câștigat la tragerile de joi, cu un bilet jucat pe aplicația mobilă AmParcat.ro, informează vineri Loteria Română. Biletul norocos a fost completat cu 3 variante simple la Loto 6/49, prețul acestuia fiind de 24,50 de lei.

Economic Intern 23-10-2026 09:45

INS: Cifra de afaceri din industrie a crescut cu 10,3% în august 2026

Cifra de afaceri din industrie, pe total (piața internă și piața externă), a crescut în termeni nominali cu 10,3% în luna august 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, însă a scăzut cu 13,7% față de luna precedentă, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS). Cifra de afaceri d

Economic Intern 23-10-2026 09:33

Scădere cu 2,8% a comenzilor noi din industria prelucrătoare, în primele opt luni (statistică)

Comenzile noi din industria prelucrătoare au scăzut, în termeni nominali, în primele opt luni ale anului în curs, cu 2,8%, comparativ cu perioada similară din 2025, arată datele publicate, vineri, de Institutul Național de Statistică (INS). În marja scăderii generale au fost înregistrate diminuări ale comenzilor &