(P) Adrian Ghenie, în prima licitație de artă contemporană a anului
136 de lucrări vândute la marile case de licitații din întreaga lume, 9 milioane de dolari pentru cea mai scumpă operă de artă, un total de 88 de milioane de dolari vânzări în licitații și locul 44 în Top 1.000 artiști contemporani internaționali – sunt rezultatele înregistrate de artistul român Adrian Ghenie, în ultimele 2 decenii, potrivit unui raport realizat de Artprice.
Creațiile contemporane semnate de Adrian Ghenie ating cote înalte, la nivel internațional, însă nici piața românească de artă nu face excepție, plasându-l în topul artiștilor contemporani cu recorduri în fiecare sezon. Doar anul trecut, au fost vândute prin licitațiile organizate de Artmark 6 lucrări semnate de Adrian Ghenie, din care 5 realizate în perioada sa românească de creație (actualmente artistul locuind și creând la Berlin).
În prima Licitație de Artă Postmodernă și Contemporană, din 18 februarie, artistul Adrian Ghenie este prezent, în mod excepțional, cu 2 opere de artă de mari dimensiuni. "Nova", purtând numele exploziei stelei care devine mai strălucitoare, pentru ca apoi să revină la forma inițială, ne înfățișează un univers în dezintegrare și renaștere totodată; lucrarea, realizată în 2005, are un preț de pornire de 50.000 euro. Cea de-a doua lucrare semnată Ghenie, "Untitled", aparține unui ciclu din anii 2000, expus inițial la Centrul Cultural Sindan din Cluj, ce propunea, prin ansamblul lucrărilor componente, o mitologie personală, pornind de la încărcătura semantică a unor obiecte-cheie, precum îngerul, scoica, roaba și simboluri ale timpului. Lucrarea are un preț de pornire de 40.000 de euro.
Operele lui Adrian Ghenie, alături de alte aproximativ 200 de creații semnate de valoroși artiști români cu cotă internațională – Brâncuși, Cădere, Brauner, Baba, Perahim, pot fi vizionate, în regim gratuit, la Palatul Cesianu-Racoviță, până în ziua licitației, peste o săptămână, joi 18 februarie. Pentru a participa la licitațiile organizate de Casa de Licitații A10 by Artmark este necesar crearea unui cont pe www.artmark.ro, care permite plasarea de oferte ori licitarea live, dar de la distanță, pe platforma Artmark LIVE.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Trenurile CFR Călători vor circula modificat între București Nord și Aeroportul Otopeni, între 28 și 30 octombrie
Circulația trenurilor CFR Călători pe ruta București Nord - Aeroportul Internațional Henri Coandă va suferi modificări temporare, în perioada 28 - 30 octombrie, în intervalul orar 9:00 - 14:00, din cauza unor lucrări la infrastructura feroviară, a anunțat, vineri, compania. În vederea asigurării condițiilor necesare desfășură
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi, când a împrumutat 886,5 milioane lei, printr-o emisiune de obligațiuni de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 28 luni, la un randament mediu de 6,61% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).
Depozitele populației și firmelor au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, la aproape 691 de miliarde de lei
Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, până la 690,779 miliarde de lei, în timp ce față de august 2026 au înregistrat un avans de 0,4%, potrivit datelor publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). În termen
Bursa de Valori București a deschis în scădere ședința de tranzacționare de vineri
Bursa de Valori București (BVB) a deschis în scădere ședința de vineri, cu un rulaj total în valoare de 7,66 milioane lei (1,43 milioane euro), după aproximativ 50 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii listate, era în scădere cu 0,26%, iar indice
BNR: Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7%
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7% față de august 2026 (-0,02% în termeni reali), până la nivelul de 480,263 miliarde lei, arată datele publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). Creditul în lei, cu o pondere de 66,8% în vo
Despăgubirile plătite în baza asigurărilor facultative de locuință au depășit 90 de milioane de lei în primul semestru
Despăgubirile plătite în baza asigurărilor facultative de locuință au depășit 90 de milioane de lei în primul semestru din 2026, în creștere cu 14% față de aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce numărul polițelor a avansat cu 8%, potrivit unui comunicat al Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UN
Peste 3,88 milioane de utilizatori ai Spațiului Privat Virtual; ANAF extinde utilizarea instrumentelor digitale
Spațiul Privat Virtual (SPV) are în prezent 3.888.211 utilizatori, iar ponderea verificărilor documentare în totalul acțiunilor de control a depășit ținta asumată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), potrivit unui comunicat al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). Instituția a organizat, în per
INS: România avea peste 500.000 de locuri de cazare turistică la 31 iulie 2026, în creștere cu 7,7%
România avea, la 31 iulie 2026, peste 500.000 de locuri de cazare turistică, în creștere cu 7,7% față de aceeași dată a anului trecut, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS). Numărul structurilor de primire turistică a ajuns la 16.399, cu 2.074 mai multe (+14,5%) față de 31 iulie 2025, în
Marele premiu la Loto 6/49, în valoare de 3,32 milioane de euro, a fost câștigat cu un bilet de 24,50 lei
Marele premiu la Loto 6/49, în valoare de 17,761 milioane de lei (peste 3,32 milioane de euro), a fost câștigat la tragerile de joi, cu un bilet jucat pe aplicația mobilă AmParcat.ro, informează vineri Loteria Română. Biletul norocos a fost completat cu 3 variante simple la Loto 6/49, prețul acestuia fiind de 24,50 de lei.
INS: Cifra de afaceri din industrie a crescut cu 10,3% în august 2026
Cifra de afaceri din industrie, pe total (piața internă și piața externă), a crescut în termeni nominali cu 10,3% în luna august 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, însă a scăzut cu 13,7% față de luna precedentă, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS). Cifra de afaceri d
Scădere cu 2,8% a comenzilor noi din industria prelucrătoare, în primele opt luni (statistică)
Comenzile noi din industria prelucrătoare au scăzut, în termeni nominali, în primele opt luni ale anului în curs, cu 2,8%, comparativ cu perioada similară din 2025, arată datele publicate, vineri, de Institutul Național de Statistică (INS). În marja scăderii generale au fost înregistrate diminuări ale comenzilor &
Târgul de Turism China 2026 se deschide vineri la București
Centrul Cultural Chinez din București, în parteneriat cu Asociația Națională a Agențiilor de Turism din România (ANAT), organizează, în perioada 23-25 octombrie 2026, în Capitală, Târgul de Turism China 2026. 'După succesul primei ediții, desfășurate în 2025, evenimentul continuă să promoveze diversitate
Companiile cu cifră de afaceri de peste 5 milioane de euro, invitate la Financing & IPO Summit 2026 by VERTIK
Grupul Vertik organizează, în perioada 13-24 octombrie, cea de-a doua ediție Financing & IPO Summit 2026, care se adresează companiilor cu cifră de afaceri de peste 5 milioane de euro, cu planuri de dezvoltare și nevoie de capital suplimentar și care vor să își diversifice sursele de finanțare dincolo de finanțarea bancară. Con
Dan Air a depus joi la Tribunalul Ilfov cererea de deschidere a procedurii insolvenței
Dan Air a depus joi la Tribunalul Ilfov cererea de deschidere a procedurii insolvenței, cu intenția de reorganizare a activității, informează compania printr-un comunicat. Potrivit sursei citate, compania operează în continuare toate zborurile programate, biletele rămân valabile, iar pasagerii nu trebuie să întreprindă nicio acțiune.
Ministerul Finanțelor: Eurostat a confirmat că România a redus deficitul bugetar la 7,8% în 2025
Eurostat a confirmat că România a redus deficitul bugetar la 7,8% din PIB în 2025, una dintre ele mai ample ajustări din Uniunea Europeană, informează Ministerul Finanțelor printr-un comunicat. 'Datele trimestriale Eurostat pentru 2026 evidențiază necesitatea continuării procesului de consolidare fiscală. Deficitul Români















