Jianu (CNIPMMR): Băncile au avut acces la baza de date pentru Măsura 3, platforma n-a fost securizată
Angajaţi ai băncilor au avut acces în baza de date a Măsurii 3 - granturile pentru investiţii din cadrul schemei de ajutoare de stat pentru IMM-urile afectate de pandemie - folosindu-se de lipsa de securitate a aplicaţiei care le permitea accesul la Măsura 1 şi la Măsura 2, a declarat, luni, preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), Florin Jianu, într-o conferinţă de presă.
"Problemele pe care noi le-am identificat în cadrul acestei Măsuri: în primul rând există o serie de suspiciuni cu privire la scurgerea de informaţii cu privire la proiectele depuse. Ce s-a întâmplat aici: din informaţiile noastre, angajaţi ai diverselor bănci au avut acces la această platformă şi la baza de date de aplicare la Măsura 3. Cum s-a întâmplat acest lucru: băncile avea acces la Măsura 1 şi la Măsura 2, pentru care trebuiau să facă plăţi, platforma n-a fost securizată pentru aplicaţiile pentru Măsura 3 şi (băncile, n.r.) au avut acces şi la Măsura 3", a afirmat Florin Jianu.
Liderul organizaţiei patronale a apreciat că procentul masiv al proiectelor declarate câştigătoare depuse în ultima zi a perioadei de aplicare ridică semne de întrebare asupra felului în care au fost folosite informaţii din interiorul bazei de date a Măsurii 3.
"În ultima zi au fost depuse aproape jumătate din proiectele câştigătoare - 47,18%, fapt care ridică mari semne de întrebare cu privire la informaţiile din interiorul aplicaţiei cu privire la procentele de co-finanţare folosite de aplicanţi până în ultima zi. De exemplu, în regiunea Nord-Vest, 64% dintre proiectele câştigătoare au fost depuse în ultima zi, lucru care nu s-a mai întâmplat la niciun program, a menţionat Florin Jianu.
Preşedintele CNIPMMR a explicat că numeroşi aplicanţi i-au semnalat că au fost contactaţi de bănci înainte sau imediat după ce antreprenorii şi-au depus cererile pentru Măsura 3.
"Problema nu e contul pe care l-a avut ministrul Năsui, pentru că el poate fi controlat foarte simplu, ci conturile pe care le-au avut alţi oameni care nu au legătură cu Ministerul. Am primit foarte multe comentarii publice, pe Facebook de exemplu, de la oameni care îmi spuneau că de-abia aplicaseră, sau poate nu aplicaseră, şi au fost contactaţi de bănci. Păi ce treabă aveau băncile? De unde aveau ele informaţia că cineva a aplicat sau nu a aplicat? Nu e normal ca persoane neautorizate să aibă acces acolo. E evident că cineva a intrat acolo, nu avea ce să caute acolo, nu avea voie să acceseze nişte nume de firme, nişte date confidenţiale privind bilanţuri, co-finanţări şi aşa mai departe. Eu nu am auzit niciodată de aşa ceva", a precizat Florin Jianu.
Liderul Consiliului Naţional al IMM-urilor a solicitat STS şi Corpului de Control al prim-ministrului să transmită public dacă angajaţii băncilor au accesat baza de date cu aplicaţiile la Măsura 3.
"În primul rând, noi cerem un control strict din partea STS şi a Corpului de Control al prim-ministrului, cu privire la: 1. Persoanele care au avut acces la baza de date a programului şi care au accesat alte secţiuni decât cele pentru care le-a fost acordat accesul. 2. Să se transmită public dacă angajaţi ai băncilor au avut acces la baza de date cu aplicaţiile. 3. Numărul de accesări al fiecărei secţiuni şi momentele în timp, pentru a face o corelaţie cu cei care au aplicat în ultimul moment şi cu informaţiile pe care le-au avut. 4. O corelaţie între angajaţii băncilor care au accesat baza de date a Măsurii şi proiectele câştigătoare, pentru că sunt numai câteva bănci care sunt eligibile în acest proiect, şi vedem foarte simplu din partea căror bănci, corelat cu cei care au accesat baza de date ca angajaţi ai băncilor, vedem cine a aplicat şi în ce procente", a adăugat Florin Jianu.
Acesta a cerut excluderea din program a firmelor care achiziţionează spaţii imobiliare şi a arătat că 40% din aplicaţiile depuse au fost în acest scop.
"(Solicităm, n.r.) excluderea firmelor care achiziţionează spaţii imobiliare sau spre închiriere, conform Articolului 23, aliniatul 5, din OUG 130. Ordonanţa menţionează că cererile de finanţare care au drept obiect sedii de birouri sau alte activităţi destinate investiţiilor imobiliare sunt excluse. În acest mod cred că putem exclude foarte mulţi dintre cei 40% de aplicanţi care au solicitat achiziţionarea unui spaţiu", a apreciat Florin Jianu.
Acesta a declarat că sesiunea de aplicaţii depuse pentru Măsura 3 nu trebuie anulată, ci programul trebuie eficientizat în faza de contractare.
"Noi mai avem un singur moment de control a acestui program. Nu suntem de acord cu afirmaţia ministrului Năsui că ar trebui să anulăm cu totul call-ul şi să o luăm de la zero. Vorbim din aprilie anul trecut de aceste măsuri de ajutor a IMM-urilor. Suntem în februarie 2021 şi această măsură de investiţii nu e pusă în practică, deci nu e momentul să anulăm o astfel de măsură, ci să folosim momentele pe care le mai avem pentru a eficientiza această măsură. Iar momentul pe care îl avem este cel al contractării", a afirmat Florin Jianu. AGERPRES/(AS - autor: George Coman; editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
CONAF: Valoarea adăugată pe persoană ocupată în IMM-urile românești, la jumătate din media europeană
Valoarea adăugată pe persoană ocupată în întreprinderile mici și mijlocii (IMM) din România reprezintă aproximativ jumătate din media europeană, potrivit Raportului de țară al Comisiei Europene din 2026, citat de președintele fondator al Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), Cristina Chiriac. Deciziile, competențele m
Federația Agro-Star 2022 cere condiții de muncă adecvate și stabilitate profesională pentru salariații APIA
Federația Agro-Star 2022 susține că eforturile angajaților Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), implicați în procesarea cererilor și autorizarea plăților către fermieri, trebuie recunoscute prin asigurarea unor condiții de muncă adecvate, a stabilității profesionale și a respectării drepturilor salariale și de muncă, potrivit unui comunicat al or
Pistol: Lucrările pe cele 4 tronsoane ale autostrăzii Sibiu-Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%
Lucrările pe cele patru tronsoane ale Autostrăzii Sibiu - Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%, acestea fiind programate să se finalizeze în anul 2028, a notat, vineri, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, pe pagina sa de Facebook. 'Autostrada
ASF a lansat un ghid privind asigurările de garanții în achizițiile publice, pentru prevenirea riscurilor contractuale
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a elaborat și publicat un ghid privind asigurările de garanții în procesul de achiziții publice, destinat autorităților contractante și operatorilor economici, pentru prevenirea riscurilor contractuale, a întârzierilor și a blocajelor în derularea investițiilor finanțate din fonduri publice.
Breșa de securitate PHP arată cât de mult s-a scurtat timpul de reacție al companiilor în era AI (experți)
O breșă ascunsă de peste zece ani în limbajul de programare PHP a devenit, în această săptămână, o urgență globală, iar cazul arată cât de mult s-a scurtat în era Inteligenței Artificiale (AI) timpul pe care îl are o companie să reacționeze, afirmă experții în securitate cibernetică. Potrivit unui comu
Trenurile CFR Călători vor circula modificat între București Nord și Aeroportul Otopeni, între 28 și 30 octombrie
Circulația trenurilor CFR Călători pe ruta București Nord - Aeroportul Internațional Henri Coandă va suferi modificări temporare, în perioada 28 - 30 octombrie, în intervalul orar 9:00 - 14:00, din cauza unor lucrări la infrastructura feroviară, a anunțat, vineri, compania. În vederea asigurării condițiilor necesare desfășură
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi, când a împrumutat 886,5 milioane lei, printr-o emisiune de obligațiuni de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 28 luni, la un randament mediu de 6,61% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).
Depozitele populației și firmelor au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, la aproape 691 de miliarde de lei
Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, până la 690,779 miliarde de lei, în timp ce față de august 2026 au înregistrat un avans de 0,4%, potrivit datelor publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). În termen
Bursa de Valori București a deschis în scădere ședința de tranzacționare de vineri
Bursa de Valori București (BVB) a deschis în scădere ședința de vineri, cu un rulaj total în valoare de 7,66 milioane lei (1,43 milioane euro), după aproximativ 50 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii listate, era în scădere cu 0,26%, iar indice
BNR: Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7%
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7% față de august 2026 (-0,02% în termeni reali), până la nivelul de 480,263 miliarde lei, arată datele publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). Creditul în lei, cu o pondere de 66,8% în vo
Despăgubirile plătite în baza asigurărilor facultative de locuință au depășit 90 de milioane de lei în primul semestru
Despăgubirile plătite în baza asigurărilor facultative de locuință au depășit 90 de milioane de lei în primul semestru din 2026, în creștere cu 14% față de aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce numărul polițelor a avansat cu 8%, potrivit unui comunicat al Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UN
Peste 3,88 milioane de utilizatori ai Spațiului Privat Virtual; ANAF extinde utilizarea instrumentelor digitale
Spațiul Privat Virtual (SPV) are în prezent 3.888.211 utilizatori, iar ponderea verificărilor documentare în totalul acțiunilor de control a depășit ținta asumată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), potrivit unui comunicat al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). Instituția a organizat, în per
INS: România avea peste 500.000 de locuri de cazare turistică la 31 iulie 2026, în creștere cu 7,7%
România avea, la 31 iulie 2026, peste 500.000 de locuri de cazare turistică, în creștere cu 7,7% față de aceeași dată a anului trecut, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS). Numărul structurilor de primire turistică a ajuns la 16.399, cu 2.074 mai multe (+14,5%) față de 31 iulie 2025, în
Marele premiu la Loto 6/49, în valoare de 3,32 milioane de euro, a fost câștigat cu un bilet de 24,50 lei
Marele premiu la Loto 6/49, în valoare de 17,761 milioane de lei (peste 3,32 milioane de euro), a fost câștigat la tragerile de joi, cu un bilet jucat pe aplicația mobilă AmParcat.ro, informează vineri Loteria Română. Biletul norocos a fost completat cu 3 variante simple la Loto 6/49, prețul acestuia fiind de 24,50 de lei.
INS: Cifra de afaceri din industrie a crescut cu 10,3% în august 2026
Cifra de afaceri din industrie, pe total (piața internă și piața externă), a crescut în termeni nominali cu 10,3% în luna august 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, însă a scăzut cu 13,7% față de luna precedentă, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS). Cifra de afaceri d











