România va putea încasa sume de la Comisia Europeană, în primii doi ani, în baza îndeplinirii unor reforme
România va putea încasa sume de la Comisia Europeană, în primii doi ani, în baza îndeplinirii unor paşi sau a unor reforme care nu sunt bazate pe proiecte, a anunţat secretarul de stat în Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marius Vasiliu, în cadrul consultărilor privind actualizarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).
Aceste sume vor putea fi considerate avans pentru reformele asumate, dacă acestea sunt precedate de crearea unui cadru instituţional şi legislativ prin politici, strategii sau acte normative.
Potrivit sursei citate, PNRR şi reformele finanţate pot fi implementate până la 31 august 2026.
Consultările pentru actualizarea PNRR au continuat joi la sediul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene prin dezbaterea propunerilor pentru următoarele domenii: Mediu de afaceri, ecosisteme antreprenoriale, respectiv Cercetare, inovare, digitalizare.
În cadrul dezbaterilor, Marius Vasiliu, secretar de stat MIPE, a insistat asupra importanţei pe care o are PNRR din perspectiva reformelor necesare României. "Faţă de ceea ce am precizat ieri privind criticile Comisie Europene asupra bucăţilor transmise, încercăm să corelăm lista de investiţii cu prevederile Regulamentului şi cu solicitările Comisiei Europene", a declarat secretarul de stat MIPE.
În cadrul dezbaterii privind Mediu de afaceri, ecosisteme antreprenoriale, reprezentanţii Ministerului Economiei au propus ca prin intermediul PNRR să fie finanţate instrumente financiare, dar şi simplificarea vieţii antreprenorilor prin digitalizare.
În ceea ce priveşte dezvoltarea domeniului Cercetare, inovare, digitalizare, în timpul reuniunii reprezentanţii ministerului de linie au atras atenţia că propunerile lor anterioare nu au fost luate în considerare, deşi au făcut demersuri prin cinci canale diferite.
"Astăzi, au propus un set de reforme structurale care să conducă la o mai bună finanţare a sectorului de cercetare, la internaţionalizarea cercetării şi la valorificarea economică a rezultatelor cercetării. În domeniul digitalizării reformele propuse sunt orientate către digitalizarea registrelor de date guvernamentale, interconectarea şi interoperabilitatea sistemelor informatice existente, actualizarea serviciilor digitale şi lansarea unora noi, promovarea tehnologiilor care cresc calitatea vieţii", se precizează în comunicatul MFE remis AGERPRES.
MIPE a început în această săptămână consultările pentru actualizarea PNRR, vineri este prevăzută cea de-a cincea zi de consultări, fiind vizate domeniile domeniile Agricultură şi dezvoltare rurală, respectiv Rezilienţă în situaţii de criză.
România va avea la dispoziţie 30,4 miliarde de euro prin Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă pentru implementarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă. AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Clubul Fermierilor Români solicită includerea agriculturii între prioritățile strategice ale României pentru 2028-2034
Clubul Fermierilor Români (CFRO) solicită includerea agriculturii și a lanțului valoric agroalimentar în strategia economică pe termen lung a României, pentru perioada 2028-2034, având ca priorități investițiile în irigații și managementul apei, procesare și gestionarea riscurilor agricole. Organizația a participa
ANPIS: Alocația de stat se acordă și după 18 ani, dacă tinerii urmează cursurile învățământului liceal sau profesional
Tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani pot beneficia în continuare de alocația de stat pentru copii, dacă urmează cursurile învățământului liceal sau profesional, în condițiile prevăzute de lege, a anunțat joi Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) . 'Potrivit Legii nr. 61/1993 pr
Bursa de Valori București a închis în creștere ședința de joi; rulajul a depășit 186 de milioane de lei
Bursa de Valori București a închis în creștere ședința de joi, iar valoarea totală a tranzacțiilor s-a cifrat la 186,95 milioane de lei (35,54 milioane euro). Principalul indice al Bursei de Valori București, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, a crescut cu 1,14%, până la 32
CFR Călători organizează curse speciale gratuite și expoziții de material rulant, în weekend
CFR Călători va organiza, în perioada 19-20 septembrie, 16 curse speciale gratuite între București Basarab și București Progresu, cu ocazia Săptămânii Europene a Mobilității, și va expune în Gara de Nord și Gara Basarab locomotive și vagoane modernizate, informează un comunicat al companiei. Trenurile speciale vor circu
Constantinescu (FIHR): Deficitul de personal din HoReCa se menține la aproximativ 20% la nivel național
Deficitul de personal din industria HoReCa se menține la aproximativ 20% la nivel național, iar lipsa competențelor și a personalului calificat accentuează această problemă, a declarat președintele Federației Industriei Hoteliere din România (FIHR), Simona Constantinescu. 'Deficitul de personal din HoReCa se menține la aproximativ 20
IMM România solicită accelerarea simplificării legislației europene și reducerea birocrației
IMM România solicită accelerarea procesului de simplificare a legislației europene și reducerea poverii administrative pentru întreprinderile mici și mijlocii, astfel încât angajamentele asumate la nivel european să fie transformate în măsuri concrete pentru companii. Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, solici
Nazare: Peste 2 miliarde de lei, mutați din trimestrul IV în trimestrul III pentru plata unor obligații în sănătate
Ministerul Finanțelor a aprobat retrimestrializarea a 2,058 miliarde de lei pentru sănătate, prin mutarea sumei din trimestrul IV în trimestrul III, pentru plata unor servicii medicale, dispozitive și medicamente deja acordate sau eliberate pacienților, a anunțat, joi, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, pe
CCIB: Companiile românești, conectate la oportunitățile de afaceri din marile proiecte europene de cercetare
Oportunitățile pentru companiile românești de a participa la proiecte europene de cercetare și inovare și în lanțurile de furnizare ale acestora au fost prezentate la evenimentul 'Big Science Europe: Oportunități de afaceri', organizat de Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB), în parteneriat cu ROCH Business Bridge S.
TAROM împlinește vineri 72 de ani de la înființare; ofertă de 72 de euro pentru călătorii dus-întors pe anumite destinații interne
TAROM împlinește vineri 72 de ani de la înființare și marchează aniversarea printr-o ofertă de 72 de euro dus-întors pentru mai multe destinații interne, valabilă până la finalul zilei de 18 septembrie, potrivit unui comunicat al companiei, remis joi AGERPRES. 'TAROM împlinește mâine, 18 septembrie, 72 d
Nuclearelectrica: Memorandum cu Nucleoelectrica Argentina pentru proiectele bazate pe tehnologia CANDU 6
SN Nuclearelectrica (SNN) și Nucleoelectrica Argentina Sociedad Anonima (NASA) au semnat joi un Memorandum de Înțelegere neangajant pentru cooperare în operarea și dezvoltarea tehnologiei CANDU 6, a anunțat compania românească. Cele două companii dețin competente tehnice și experiență relevantă în inginerie, operare, mentenanță, managem
Pistol: Lucrările de drum pe cei 9,86 km ai secțiunii Tigveni-Curtea de Argeș sunt finalizate; teste de siguranță la tunelul Momaia
Lucrările pe Autostrada Sibiu - Pitești (A1), secțiunea 4 (Tigveni - Curtea de Argeș) au ajuns la un stadiu fizic de 99%, deschiderea circulației depinzând acum exclusiv de testele de siguranță ale tunelului Momaia, a anunțat, joi, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, pe pagina sa de Faceb
Inspecția Muncii susține că imaginile din mass-media referitoare la inspectorul general de stat sunt prezentate tendențios
Inspecția Muncii susține că imaginile din mass-media, referitoare la inspectorul general de stat Dantes Nicolae Bratu, și o parte din conducerea inspectoratelor teritoriale de muncă, sunt realizate și prezentate tendențios și precizează că va colabora cu autoritățile abilitate pentru stabilirea adevărului. 'În ceea ce privește apariț
Ionescu (ASF): Doar 17% dintre locuințele din România au o asigurare facultativă
Aproximativ 17% dintre locuințele din România au o asigurare facultativă, ceea ce înseamnă că circa patru din cinci locuințe nu beneficiază de o astfel de poliță, a declarat joi Valentin Ionescu, director în cadrul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF). 'În România, această discuție este cu atât m
Avrămescu (ASF): Pentru România, piața de capital trebuie să fie o prioritate strategică
Piața de capital trebuie să fie o prioritate strategică pentru România, dar este nevoie de plan de țară pentru aceasta, a declarat, joi, Gabriel-Ioan Avrămescu, prim-vicepreședinte al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), la un eveniment de profil. 'Pentru România, piața de capital trebuie să fie o prioritate strategică
(P) Cum folosești banda LED RGB pentru a crea linii luminoase continue în habitaclu
Interiorul unei mașini poate căpăta o atmosferă complet diferită printr-o intervenție aparent simplă: introducerea unor lumini ambientale în zonele potrivite ale habitaclului. Banda LED RGB este una dintre soluțiile folosite pentru astfel de proiecte deoare












