Electrica sprijină investigaţia demarată de autorităţi în ceea ce priveşte furturile de energie electrică
Electrica sprijină investigaţia demarată de autorităţi în judeţul Prahova în ceea ce priveşte furturile de energie electrică şi îşi reafirmă angajamentul privind respectarea legilor şi a tuturor reglementărilor care îi sunt aplicabile în toate activităţile pe care le desfăşoară, potrivit unui comunicat al companiei, remis luni AGERPRES.
"Electrica aplică o politică de toleranţă zero în ceea ce priveşte astfel de practici şi asigură toate părţile interesate că, în absolut toate situaţiile de acest fel, societăţile din cadrul Grupului Electrica cooperează deplin şi transparent cu autorităţile, prin punerea la dispoziţie cu celeritate a documentelor şi informaţiilor necesare, inclusiv a rezultatelor anchetelor interne desfăşurate în ultima perioadă", a declarat Corina Popescu, director general Electrica.
Reprezentanţii societăţii consideră că este atât în interesul consumatorilor, cât şi al companiei, ca astfel de practici să fie descoperite, dovedite şi pedepsite conform legilor în vigoare.
"Fiind vorba despre o anchetă în derulare, compania se abţine de la alte comentarii, până la finalizarea investigaţiilor", se menţionează în comunicat.
Potrivit Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA), mai multe percheziţii au loc, luni, în judeţul Prahova, într-un dosar de corupţie privind furtul de energie electrică.
La descinderi participă poliţişti de la Serviciul Judeţean Anticorupţie Prahova, cu sprijinul Serviciului Anchete, al Serviciului Judeţean Anticorupţie Buzău şi al Serviciului Judeţean Anticorupţie Dâmboviţa, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova.
Conform unui comunicat al DGA transmis AGERPRES, sunt puse în executare zece mandate de percheziţie domiciliară, dintre care cinci la sediul sau punctul de lucru al unor societăţi comerciale şi alte cinci la domiciliile suspecţilor, precum şi cinci mandate de aducere emise pe numele a doi suspecţi funcţionari publici şi a trei persoane fără calitate specială.
"În cauză se efectuează cercetări faţă de cei cinci suspecţi pentru săvârşirea mai multor infracţiuni, respectiv de constituire a unui grup infracţional organizat, luare de mită, dare de mită, trafic de influenţă, furt de energie electrică, modificarea fără drept a componentelor instalaţiilor energetice, executarea sau folosirea de instalaţii clandestine în scopul racordării directe la reţea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare, favorizarea făptuitorului, omisiunea sesizării şi divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice", se precizează în comunicat.
Potrivit DGA, unul dintre suspecţi, care deţine mai multe spaţii industriale şi rezidenţiale, punea la dispoziţie spaţii unde urmau să fie desfăşurate activităţi puternic consumatoare de energie electrică, respectiv instalaţii clandestine de branşare la energie electrică. Aceste instalaţii erau executate şi protejate de cei doi suspecţi funcţionari publici.
Un alt suspect se ocupa de identificarea unor potenţiali clienţi care aveau nevoie de energie electrică de mare putere, fără a fi contorizată. Prin prisma relaţiei cu unul dintre funcţionarii publici, el se ocupa de obţinerea avizelor necesare punerii în funcţiune a instalaţiilor, modificării de putere şi realizarea branşamentelor.
Din cercetări a mai rezultat că al doilea suspect funcţionar public se ocupa efectiv de realizarea branşamentelor clandestine şi avea rolul de a remite sume de bani angajaţilor societăţii de distribuţie cu putere de decizie.
"Cercetările vor fi continuate la sediul unităţii de parchet pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a tuturor persoanelor implicate", se mai menţionează în comunicat.
Grupul Electrica este un jucător-cheie pe piaţa de distribuţie şi furnizare a energiei electrice din România, precum şi unul dintre cei mai importanţi jucători din sectorul serviciilor energetice. Grupul Electrica oferă servicii la circa 3,8 milioane de utilizatori şi are o arie de cuprindere naţională - cu organizare în trei zone pentru distribuţia energiei electrice: Transilvania Nord, Transilvania Sud, Muntenia Nord, şi pe cuprinsul întregii ţări pentru furnizarea energiei electrice şi pentru întreţinere şi servicii energetice.
Din iulie 2014, Electrica este o companie cu capital majoritar privat, listată pe bursele de valori din Bucureşti şi Londra. Electrica este singura companie românească listată din domeniul distribuţiei şi furnizării energiei electrice din România. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Bănciulea, editor: Oana Tilică, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
România susține consolidarea cooperării internaționale și a finanțării europene pentru dezvoltarea energiei nucleare (minister)
La nivel european sunt necesare instrumente de finanțare mai concrete pentru noile proiecte nucleare, precum și proceduri mai rapide și mai simple pentru aprobarea ajutorului de stat, susține secretarul de stat în Ministerul Energiei, Cristian Bușoi. Potrivit unui comunicat al ministerului, la reuniunea ministerială anuală sub egida OCDE, România a
CNAIR solicită amânarea aplicării TollRo până la 1 aprilie 2027
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a solicitat Ministerului Transporturilor și Infrastructurii (MTI), cu informarea premierului, prorogarea până la 1 aprilie 2027 a termenului de aplicare a sistemului TollRo și a rovinietei, în condițiile în care sistemul se află încă în etapa de pilotare.
ANAF Antifraudă: 4 milioane de țigarete netimbrate, descoperite la un autotren intrat în România prin Nădlac
Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală au identificat 4 milioane de țigarete netimbrate într-un autotren care a intrat în România prin zona PTF Nădlac, transportul fiind efectuat pe ruta Țările de Jos - România, potrivit unui comunicat de presă al ANAF. Autotrenul a fost verificat pe autostrada A1, în proximitatea PTF N
Noul episod de incertitudine politică găsește România cu deficitul în scădere, dar cu firmele sub presiune (analiză)
București, 18 sep /Agerpres/ - România intră într-o nouă perioadă de instabilitate politică într-un moment economic extrem de sensibil: deficitul bugetar și inflația au început să scadă, dar industria pierde locuri de muncă, costurile de finanțare rămân ridicate, iar companiile resimt efectele cumulate ale fiscalității, consumului slab și lipsei
Fermierii afectați de seceta din 2025 vor primi până la 333 de lei/hectar pentru porumb și floarea-soarelui
Producătorii agricoli ale căror culturi de porumb și floarea-soarelui au fost afectate de seceta pedologică din 2025 vor putea primi un sprijin financiar de până la 333 de lei/hectar, în cadrul unei scheme cu un buget total de 155,36 milioane de lei, informează Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). 'Venim î
Tanczos: Agricultura are nevoie de cel puțin un miliard de lei pentru sprijinirea fermierilor până la sfârșitul anului
Agricultura are nevoie de cel puțin un miliard de lei pentru a asigura sprijinul necesar fermierilor până la sfârșitul anului, iar pentru achitarea integrală a sprijinului pentru motorina utilizată în trimestrul al doilea este necesară o rectificare bugetară, a declarat vicepremierul Tanczos Barna, ministrul interimar al Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
România, printre țările UE cu cele mai mari creșteri ale lucrărilor de construcții, în luna iulie
Lucrările de construcții au scăzut ușor în Uniunea Europeană, în luna iulie 2026, comparativ cu luna iunie 2026, însă România se numără printre țările membre cu cel mai puternic avans la acest capitol, arată datele publicate, vineri, de Eurostat. Conform acestor date, lucrările de construcții au stagnat în zona eu
Șeful CNAIR: Străpungerea tunelurilor dintre Margina și Holdea a fost finalizată; betonarea galeriilor, gata până la finele anului
Tunelurile dintre Margina și Holdea (A1) au fost străpunse în totalitate, iar betonarea în totalitate a galeriilor se va finaliza până la sfârșitul acestui an, a anunțat, vineri, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol. 'Tunelurile dintre Margina ș
Daraban: Diaspora nu este un subiect sentimental, ci un capitol de economie națională
Experiența acumulată de românii din diaspora pe piețe competitive trebuie transformată în investiții, locuri de muncă și exporturi, consideră președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban. Potrivit unui comunicat al organizației, remis AGERPRES, instituția își consolidează parteneriatul cu ROUNIT - Comunit
ANPC: Amenzi de peste 3,78 milioane de lei, aplicate în urma controalelor la peste 1.500 de operatori economici
Comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au aplicat 983 de amenzi contravenționale, în valoare de peste 3,78 milioane de lei, în urma controalelor desfășurate în perioada 14-18 septembrie 2026 la peste 1.500 de operatori economici din întreaga țară, potrivit unui comunicat de presă al ANPC. Acțiunile de con
Atacurile phishing prin coduri QR rămân o metodă frecventă de furt al datelor de autentificare (raport)
Atacurile de tip phishing prin coduri QR rămân o metodă frecventă de furt al datelor de autentificare, arată un raport de specialitate, iar cel puțin 10% dintre amenințările transmise prin e-mail au reușit să treacă de unul sau de mai multe sisteme de scanare de tip 'email gateway', arată un raport de specialitate, publicat vineri. Conform HP Thr
Planul de Acțiune al ANSVSA pentru deblocarea exporturilor de ovine și caprine, aprobat de Comisia Europeană
Planul de Acțiune al Autorității Naționale Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) pentru deblocarea exporturilor de ovine și caprine a fost aprobat de Comisia Europeană (CE), astfel încât exporturile de carcase și produse vor fi protejate de schema diferențiată de vaccinare. Potrivit unui comunicat de presă al instituției, tra
AFIR deschide sesiuni de finanțare pentru proiecte de energie regenerabilă și stocare, din 28 septembrie
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) va derula, începând din data de 28 septembrie 2026, sesiunile deschise pentru depunerea solicitărilor de finanțare pentru investiții în noi capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile și autoconsum, precum și pentru proiecte de stocare. Potrivit unui comunicat de pr
Crescătorii de ovine și caprine ar putea primi până la 50.000 de euro pentru investiții în biosecuritate
Crescătorii de ovine și caprine ar putea beneficia de finanțări de până la 50.000 de euro pentru investiții destinate prevenirii apariției și răspândirii bolilor în ferme, prin intervenția DR-21, al cărei Ghid al solicitantului a fost publicat în consultare publică de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR).
INS: Volumul lucrărilor de construcții s-a majorat cu 11,2%, ca serie brută, în primele șapte luni
Volumul lucrărilor de construcții a crescut, în primele șapte luni din 2026, față de perioada similară din 2025, ca serie brută, cu 11,2%, iar ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, cu 8,2%, arată datele publicate, vineri, de Institutul Național de Statistică (INS). Conform sursei citate, avansul volumului lu






