Proiecte de 23 de miliarde de lei, semnate pe POCU 2014-2020 până la finele anului trecut
Un număr de 1.816 contracte de finanţare au fost semnate până la finalul anului trecut prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020, fiind contractate 1.793 de proiecte, care au însumat 22,9 miliarde lei, potrivit informaţiilor centralizate de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE).
Din suma de aproape 23 de miliarde de lei, 19,3 miliarde de lei au fost contribuţie UE.
Conform MIPE, plăţile realizate către beneficiarii acestui Program Operaţional au însumat aproximativ 10,6 miliarde de lei.
Din totalul proiectelor contractate, 428 au fost finalizate, iar alte 1.365 se află în implementare.
Cele mai multe proiecte au fost semnate de Organismul Intermediar Regional (OIR) Centru (188) şi OIR Nord-Est (177), respectiv OIR Nord-Vest (169 proiecte), precizează MIPE.
Din perspectiva valorii contractelor de finanţare semnate, OIR Bucureşti - Ilfov a cumulat cea mai mare valoare, de 10,9 miliarde de lei, pentru 110 proiecte contractate.
În top, în funcţie de valoare şi număr de proiecte se mai află: OIR Centru, cu 188 de proiecte în valoare totală de 1,52 miliarde de lei, OIR Sud-Vest Oltenia (164 de proiecte care însumează 1,29 miliarde de lei, OIR Nord-Vest, cu 169 de proiecte (1,28 miliarde lei), OIR Sud-Est, cu 162 de proiecte (1,28 miliarde de lei), OIR Sud-Muntenia, cu 161 de proiecte (1,23 miliarde de lei), OIR Nord-Est, cu 177 de proiecte ce însumează 1,13 miliarde de lei şi OIR Vest, cu 145 de proiecte (842,440 milioane de lei).
De asemenea, OI Ministerul Educaţiei a contractat 323 de proiecte, în valoare totală de 2,35 miliarde de lei, iar cele 194 de proiecte de asistenţă tehnică POCU au însumat 1,05 miliarde lei. AGERPRES/(AS - autor: Oana Tilică, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Nazare: BID are în vedere o contribuție de 100 de milioane de euro la fondul RoBOOST
Banca de Investiții și Dezvoltare a României (BID) are în vedere o contribuție de 100 de milioane de euro la RoBOOST, noul fond de fonduri destinat finanțării startup-urilor, IMM-urilor și companiilor românești aflate în diferite etape de creștere, a anunțat, vineri, ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare. Acesta participă
Fitch spune că România ar putea fi retrogradată la 'junk' dacă se prelungește criza politică
România este într-o cursă contracronometru pentru a evita retrogradarea la categoria 'junk' (nerecomandat pentru investiții - n.r.), în contextul în care o criză politică prelungită pune în pericol credibilitatea fiscală, a declarat Malgorzata Krzywicka, analistă la agenția de evaluare financiară Fitch Ratings, pentru Bloomberg.
CNPP: Toate situațiile semnalate de Curtea de Conturi vor fi verificate; eventualele diferențe de drepturi, soluționate potrivit legii
Rezultatele auditului financiar efectuat de Curtea de Conturi asupra situațiilor financiare ale Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP) pentru anul 2024 sunt tratate cu maximă seriozitate, iar toate situațiile semnalate vor fi verificate, astfel încât eventualele diferențe de drepturi să fie identificate și soluționate potrivit legii, precizează CNPP, într
CONAF cere autorităților să publice câte firme sunt vizate de noile obligații privind ambalajele
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) solicită autorităților să estimeze și să publice numărul operatorilor economici vizați de noile obligații europene privind ambalajele, defalcat pe clase de mărime, în condițiile în care regulamentul european se aplică din august. Potrivit unui comunicat al organizației, transmis vineri AG
România susține consolidarea cooperării internaționale și a finanțării europene pentru dezvoltarea energiei nucleare (minister)
La nivel european sunt necesare instrumente de finanțare mai concrete pentru noile proiecte nucleare, precum și proceduri mai rapide și mai simple pentru aprobarea ajutorului de stat, susține secretarul de stat în Ministerul Energiei, Cristian Bușoi. Potrivit unui comunicat al ministerului, la reuniunea ministerială anuală sub egida OCDE, România a
CNAIR solicită amânarea aplicării TollRo până la 1 aprilie 2027
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a solicitat Ministerului Transporturilor și Infrastructurii (MTI), cu informarea premierului, prorogarea până la 1 aprilie 2027 a termenului de aplicare a sistemului TollRo și a rovinietei, în condițiile în care sistemul se află încă în etapa de pilotare.
ANAF Antifraudă: 4 milioane de țigarete netimbrate, descoperite la un autotren intrat în România prin Nădlac
Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală au identificat 4 milioane de țigarete netimbrate într-un autotren care a intrat în România prin zona PTF Nădlac, transportul fiind efectuat pe ruta Țările de Jos - România, potrivit unui comunicat de presă al ANAF. Autotrenul a fost verificat pe autostrada A1, în proximitatea PTF N
Noul episod de incertitudine politică găsește România cu deficitul în scădere, dar cu firmele sub presiune (analiză)
București, 18 sep /Agerpres/ - România intră într-o nouă perioadă de instabilitate politică într-un moment economic extrem de sensibil: deficitul bugetar și inflația au început să scadă, dar industria pierde locuri de muncă, costurile de finanțare rămân ridicate, iar companiile resimt efectele cumulate ale fiscalității, consumului slab și lipsei
Fermierii afectați de seceta din 2025 vor primi până la 333 de lei/hectar pentru porumb și floarea-soarelui
Producătorii agricoli ale căror culturi de porumb și floarea-soarelui au fost afectate de seceta pedologică din 2025 vor putea primi un sprijin financiar de până la 333 de lei/hectar, în cadrul unei scheme cu un buget total de 155,36 milioane de lei, informează Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). 'Venim î
Tanczos: Agricultura are nevoie de cel puțin un miliard de lei pentru sprijinirea fermierilor până la sfârșitul anului
Agricultura are nevoie de cel puțin un miliard de lei pentru a asigura sprijinul necesar fermierilor până la sfârșitul anului, iar pentru achitarea integrală a sprijinului pentru motorina utilizată în trimestrul al doilea este necesară o rectificare bugetară, a declarat vicepremierul Tanczos Barna, ministrul interimar al Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
România, printre țările UE cu cele mai mari creșteri ale lucrărilor de construcții, în luna iulie
Lucrările de construcții au scăzut ușor în Uniunea Europeană, în luna iulie 2026, comparativ cu luna iunie 2026, însă România se numără printre țările membre cu cel mai puternic avans la acest capitol, arată datele publicate, vineri, de Eurostat. Conform acestor date, lucrările de construcții au stagnat în zona eu
Șeful CNAIR: Străpungerea tunelurilor dintre Margina și Holdea a fost finalizată; betonarea galeriilor, gata până la finele anului
Tunelurile dintre Margina și Holdea (A1) au fost străpunse în totalitate, iar betonarea în totalitate a galeriilor se va finaliza până la sfârșitul acestui an, a anunțat, vineri, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol. 'Tunelurile dintre Margina ș
Daraban: Diaspora nu este un subiect sentimental, ci un capitol de economie națională
Experiența acumulată de românii din diaspora pe piețe competitive trebuie transformată în investiții, locuri de muncă și exporturi, consideră președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban. Potrivit unui comunicat al organizației, remis AGERPRES, instituția își consolidează parteneriatul cu ROUNIT - Comunit
ANPC: Amenzi de peste 3,78 milioane de lei, aplicate în urma controalelor la peste 1.500 de operatori economici
Comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au aplicat 983 de amenzi contravenționale, în valoare de peste 3,78 milioane de lei, în urma controalelor desfășurate în perioada 14-18 septembrie 2026 la peste 1.500 de operatori economici din întreaga țară, potrivit unui comunicat de presă al ANPC. Acțiunile de con
Atacurile phishing prin coduri QR rămân o metodă frecventă de furt al datelor de autentificare (raport)
Atacurile de tip phishing prin coduri QR rămân o metodă frecventă de furt al datelor de autentificare, arată un raport de specialitate, iar cel puțin 10% dintre amenințările transmise prin e-mail au reușit să treacă de unul sau de mai multe sisteme de scanare de tip 'email gateway', arată un raport de specialitate, publicat vineri. Conform HP Thr




