Cartofii, combustibilii şi serviciile de transport aerian s-au scumpit cel mai mult în luna decembrie
Cartofii, combustibilii şi serviciile de transport aerian s-au scumpit cel mai mult în luna decembrie, faţă de luna noiembrie, în timp ce scăderi de preţuri mai consistente s-au consemnat la energia termică, citrice şi alte fructe meridionale precum şi la serviciile de apă, canal şi salubritate.
Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), date joi publicităţii, preţul cartofilor a urcat în decembrie cu 2,46% comparativ cu luna anterioară, dar s-au ieftinit cu 28,49% raportat la decembrie 2019.
Pe de altă parte, în luna decembrie citricele şi alte fructe meridionale s-au ieftinit cu 4,88% comparativ cu luna anterioară, şi cu 4,18% faţă de decembrie 2019.
Conform INS, combustibilii s-au scumpit cu 1,73% în decembrie faţă de noiembrie, iar faţă de luna decembrie 2019 s-au ieftinit cu 6,81%. Energia termică s-a ieftinit cu 1,04% în decembrie faţă de luna anterioară, dar s-a scumpit cu 2,76% faţă de ultima lună a anului 2019.
Datele INS mai arată că preţurile serviciilor de transport aerian au urcat 26,76% în decembrie 2020 comparativ cu luna anterioară, şi cu 10,02% faţă de decembrie 2019.
Serviciile de apă, canal şi salubritate s-au ieftinit 0,2% în decembrie 2020 faţă de noiembrie, dar sunt mai scumpe cu 3,84% raportat la decembrie 2019.
Rata anuală a inflaţiei s-a menţinut la 2,1% în luna decembrie a anului trecut în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 3,24%, serviciile cu 2,69%, iar mărfurile nealimentare cu 1,01%, potrivit datelor publicate joi de Institutul Naţional de Statistică (INS).
"Preţurile de consum în luna decembrie 2020, comparativ cu luna decembrie 2019, au crescut cu 2,1%. Rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 1,8%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (ianuarie 2020 - decembrie 2020) faţă de precedentele 12 luni (ianuarie 2019 - decembrie 2019), calculată pe baza IPC, este 2,6%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 2,3%", se arată în comunicatul INS.
Banca Naţională a României (BNR) a estimat o inflaţie de 2,1% la sfârşitul lui 2020 şi de 2% în trimestrul III din 2022, potrivit Raportului asupra inflaţiei.
"Ulterior publicării Raportului din luna august 2020 s-au concretizat unele presiuni dezinflaţioniste mai semnificative induse preponderent de componente exogene ale coşului de consum, pe segmentul preţurilor volatile ale alimentelor şi, respectiv, al celor ale combustibililor. În aceste condiţii, rata anuală a inflaţiei IPC este de aşteptat să coboare la sfârşitul acestui an până la 2,1%, o revizuire semnificativă de 0,6 puncte procentuale faţă de prognoza anterioară. În paralel, sub impulsul deficitului de cerere agregată din economie şi al slăbirii treptate a rezilienţei pieţei muncii, corecţii mai pronunţate se vor reflecta şi în dinamica ratei anuale a inflaţiei de bază, aceasta urmând să atingă nivelul de 2% la orizontul proiecţiei (trimestrul III 2022). Pentru finele anului viitor, scenariul de bază actual reconfirmă valoarea din proiecţia precedentă în cazul ratei anuale a inflaţiei IPC (2,5%), în timp ce prognoza ratei anuale a inflaţiei de bază a fost revizuită uşor descendent (cu 0,1 puncte procentuale, până la 2,1%)", se spune în raport. AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Mariana Nica, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Nazare: BID are în vedere o contribuție de 100 de milioane de euro la fondul RoBOOST
Banca de Investiții și Dezvoltare a României (BID) are în vedere o contribuție de 100 de milioane de euro la RoBOOST, noul fond de fonduri destinat finanțării startup-urilor, IMM-urilor și companiilor românești aflate în diferite etape de creștere, a anunțat, vineri, ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare. Acesta participă
Fitch spune că România ar putea fi retrogradată la 'junk' dacă se prelungește criza politică
România este într-o cursă contracronometru pentru a evita retrogradarea la categoria 'junk' (nerecomandat pentru investiții - n.r.), în contextul în care o criză politică prelungită pune în pericol credibilitatea fiscală, a declarat Malgorzata Krzywicka, analistă la agenția de evaluare financiară Fitch Ratings, pentru Bloomberg.
CNPP: Toate situațiile semnalate de Curtea de Conturi vor fi verificate; eventualele diferențe de drepturi, soluționate potrivit legii
Rezultatele auditului financiar efectuat de Curtea de Conturi asupra situațiilor financiare ale Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP) pentru anul 2024 sunt tratate cu maximă seriozitate, iar toate situațiile semnalate vor fi verificate, astfel încât eventualele diferențe de drepturi să fie identificate și soluționate potrivit legii, precizează CNPP, într
CONAF cere autorităților să publice câte firme sunt vizate de noile obligații privind ambalajele
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) solicită autorităților să estimeze și să publice numărul operatorilor economici vizați de noile obligații europene privind ambalajele, defalcat pe clase de mărime, în condițiile în care regulamentul european se aplică din august. Potrivit unui comunicat al organizației, transmis vineri AG
România susține consolidarea cooperării internaționale și a finanțării europene pentru dezvoltarea energiei nucleare (minister)
La nivel european sunt necesare instrumente de finanțare mai concrete pentru noile proiecte nucleare, precum și proceduri mai rapide și mai simple pentru aprobarea ajutorului de stat, susține secretarul de stat în Ministerul Energiei, Cristian Bușoi. Potrivit unui comunicat al ministerului, la reuniunea ministerială anuală sub egida OCDE, România a
CNAIR solicită amânarea aplicării TollRo până la 1 aprilie 2027
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a solicitat Ministerului Transporturilor și Infrastructurii (MTI), cu informarea premierului, prorogarea până la 1 aprilie 2027 a termenului de aplicare a sistemului TollRo și a rovinietei, în condițiile în care sistemul se află încă în etapa de pilotare.
ANAF Antifraudă: 4 milioane de țigarete netimbrate, descoperite la un autotren intrat în România prin Nădlac
Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală au identificat 4 milioane de țigarete netimbrate într-un autotren care a intrat în România prin zona PTF Nădlac, transportul fiind efectuat pe ruta Țările de Jos - România, potrivit unui comunicat de presă al ANAF. Autotrenul a fost verificat pe autostrada A1, în proximitatea PTF N
Noul episod de incertitudine politică găsește România cu deficitul în scădere, dar cu firmele sub presiune (analiză)
România intră într-o nouă perioadă de instabilitate politică într-un moment economic extrem de sensibil: deficitul bugetar și inflația au început să scadă, dar industria pierde locuri de muncă, costurile de finanțare rămân ridicate, iar companiile resimt efectele cumulate ale fiscalității, consumului slab și lipsei de predictibilitate, avertizea
Fermierii afectați de seceta din 2025 vor primi până la 333 de lei/hectar pentru porumb și floarea-soarelui
Producătorii agricoli ale căror culturi de porumb și floarea-soarelui au fost afectate de seceta pedologică din 2025 vor putea primi un sprijin financiar de până la 333 de lei/hectar, în cadrul unei scheme cu un buget total de 155,36 milioane de lei, informează Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). 'Venim î
Tanczos: Agricultura are nevoie de cel puțin un miliard de lei pentru sprijinirea fermierilor până la sfârșitul anului
Agricultura are nevoie de cel puțin un miliard de lei pentru a asigura sprijinul necesar fermierilor până la sfârșitul anului, iar pentru achitarea integrală a sprijinului pentru motorina utilizată în trimestrul al doilea este necesară o rectificare bugetară, a declarat vicepremierul Tanczos Barna, ministrul interimar al Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
România, printre țările UE cu cele mai mari creșteri ale lucrărilor de construcții, în luna iulie
Lucrările de construcții au scăzut ușor în Uniunea Europeană, în luna iulie 2026, comparativ cu luna iunie 2026, însă România se numără printre țările membre cu cel mai puternic avans la acest capitol, arată datele publicate, vineri, de Eurostat. Conform acestor date, lucrările de construcții au stagnat în zona eu
Șeful CNAIR: Străpungerea tunelurilor dintre Margina și Holdea a fost finalizată; betonarea galeriilor, gata până la finele anului
Tunelurile dintre Margina și Holdea (A1) au fost străpunse în totalitate, iar betonarea în totalitate a galeriilor se va finaliza până la sfârșitul acestui an, a anunțat, vineri, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol. 'Tunelurile dintre Margina ș
Daraban: Diaspora nu este un subiect sentimental, ci un capitol de economie națională
Experiența acumulată de românii din diaspora pe piețe competitive trebuie transformată în investiții, locuri de muncă și exporturi, consideră președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban. Potrivit unui comunicat al organizației, remis AGERPRES, instituția își consolidează parteneriatul cu ROUNIT - Comunit
ANPC: Amenzi de peste 3,78 milioane de lei, aplicate în urma controalelor la peste 1.500 de operatori economici
Comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au aplicat 983 de amenzi contravenționale, în valoare de peste 3,78 milioane de lei, în urma controalelor desfășurate în perioada 14-18 septembrie 2026 la peste 1.500 de operatori economici din întreaga țară, potrivit unui comunicat de presă al ANPC. Acțiunile de con
Atacurile phishing prin coduri QR rămân o metodă frecventă de furt al datelor de autentificare (raport)
Atacurile de tip phishing prin coduri QR rămân o metodă frecventă de furt al datelor de autentificare, arată un raport de specialitate, iar cel puțin 10% dintre amenințările transmise prin e-mail au reușit să treacă de unul sau de mai multe sisteme de scanare de tip 'email gateway', arată un raport de specialitate, publicat vineri. Conform HP Thr




