Consiliul Concurenţei a sancţionat ALB şi 16 societăţi financiare cu 8,47 milioane de euro
Consiliul Concurenţei a sancţionat cu amenzi în valoare totală de 41.251.774 lei (aproximativ 8,47 milioane de euro) Asociaţia Societăţilor Financiare din România (ALB) şi 16 companii membre ale acesteia pentru încălcarea legislaţiei în domeniul concurenţei, prin participarea la un schimb de informaţii sensibile din punct de vedere comercial, potrivit unui comunicat al instituţiei de concurenţă, remis, marţi, AGERPRES.
Autoritatea de concurenţă a constatat, în urma unei investigaţii, că erau transmise, alături de informaţii privind valoarea finanţărilor curente şi viitoare, şi unele elemente cu un grad ridicat de detaliere, cum ar fi valoarea bunului, perioada finanţată, valoarea reziduală, portofoliul de leasing etc.
Toate acestea au condus la transparentizarea excesivă a pieţei, oferind posibilitatea competitorilor de a-şi adapta în consecinţă strategiile comerciale.
Această practică a fost facilitată de Asociaţia Societăţilor Financiare din România - ALB, dar şi de o companie care a aplicat la politica de clemenţă, oferind autorităţii de concurenţă informaţiile necesare pentru declanşarea investigaţiei în 2017. De asemenea, o companie a recunoscut participarea la fapta anticoncurenţială, ceea ce a condus la reducerea amenzii aplicate acesteia.
"Acesta este un caz important din punct de vedere al clarificării comportamentului privind schimbul de informaţii, în special în cazul asociaţiilor, similar celui în care au fost implicate companii de asigurare şi Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR). Rolul şi atribuţiile asociaţiilor sunt benefice - de exemplu, în privinţa aplicării unor standarde profesionale ridicate în industrie. În acelaşi timp, însă, ele pot facilita schimbul unor informaţii sensibile din punct de vedere comercial, permiţând companiilor să fie la curent cu strategiile de piaţă ale concurenţilor lor, ceea ce poate duce la restrângeri ale concurenţei. Impactul schimbului de informaţii asupra mediului concurenţial nu depinde doar de caracteristicile iniţiale ale pieţei în care acesta are loc, ci şi de tipul de informaţii schimbate", a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.
Amenzile aplicate au fost pentru companiile Alpha Leasing Romania IFN SA - 403.006,01 lei; BCR Leasing IFN SA - 4.680.165,02 lei; BRD Sogelease IFN SA - 1.942.173,42 lei; BT Leasing Transilvania IFN SA. - 4.327.225,22 lei; Idea Leasing IFN SA - 1.656.550,36 lei; Impuls Leasing Romania IFN SA - 3.458.203,68 lei; Motoractive IFN SA - 3.658.735,28 lei; OTP Leasing Romania IFN SA- 589.073,43 lei.
Alte companii amendate au fost: Piraeus Leasing Romania SA - 293.664,16 lei; Porsche Leasing Romania IFN SA. - 1.563.254,47 lei; Raiffeisen Leasing IFN SA - 1.732.069,96 lei; RCI Leasing Romania IFN SA - 3.562.857,48 lei; RD Leasing IFN SA - 1.006.741,78 lei; Ţiriac Leasing IFN SA - 2.898.688,16 lei; Unicredit Leasing Corporation IFN SA - 9.054.491,05 lei; Vista Leasing IFN (Romania) SA - 386.197,77 lei; Asociaţia Societăţilor Financiare - ALB - 38.676,69 lei.
În urma investigaţiei autorităţii de concurenţă, ALB a adoptat măsuri de conformare cu legislaţia din domeniul concurenţei, implementând un proiect de tip "black box". Astfel, ALB a încheiat un contract cu o firmă de consultanţă, care va centraliza şi prelucra numai informaţii aferente perioadelor trecute (nu a intenţiilor viitoare ale firmelor), iar apoi le va prezenta într-o formă agregată (care să nu permită identificarea informaţiilor strategice ale participanţilor).
Consiliul Concurenţei încurajează companiile implicate în fapte anticoncurenţiale să contacteze autoritatea de concurenţă, în felul acesta, putând beneficia de reduceri substanţiale ale amenzilor.
Decizia autorităţii de concurenţă, care va fi publicată în formă neconfidenţială pe pagina web a instituţiei poate fi atacată la Curtea de Apel Bucureşti. AGERPRES/(Autor: Florentina Cernat, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Dan Air a depus joi la Tribunalul Ilfov cererea de deschidere a procedurii insolvenței
Dan Air a depus joi la Tribunalul Ilfov cererea de deschidere a procedurii insolvenței, cu intenția de reorganizare a activității, informează compania printr-un comunicat. Potrivit sursei citate, compania operează în continuare toate zborurile programate, biletele rămân valabile, iar pasagerii nu trebuie să întreprindă nicio acțiune.
Ministerul Finanțelor: Eurostat a confirmat că România a redus deficitul bugetar la 7,8% în 2025
Eurostat a confirmat că România a redus deficitul bugetar la 7,8% din PIB în 2025, una dintre ele mai ample ajustări din Uniunea Europeană, informează Ministerul Finanțelor printr-un comunicat. 'Datele trimestriale Eurostat pentru 2026 evidențiază necesitatea continuării procesului de consolidare fiscală. Deficitul Români
Zincă (Ministerul Finanțelor): O eventuală retrogradare a ratingului României ar restrânge baza de investitori și ar crește costurile de finanțare
O eventuală retrogradare a ratingului suveran al României sub categoria recomandată investițiilor ar limita semnificativ baza de investitori și ar putea determina creșterea costurilor de finanțare, în condițiile în care statul are în continuare un necesar ridicat de împrumuturi, a declarat joi Bogdan Zincă, șef serviciu în cadrul D
Ministerul Energiei va iniția demersuri legislative pentru alinierea salariilor angajaților Complexului Valea Jiului la nivelul maxim în plată
Ministerul Energiei va iniția, în maximum 30 de zile, demersuri legislative pentru alinierea salariilor angajaților Complexului Energetic Valea Jiului la nivelul maxim aflat în plată pentru fiecare categorie de personal, în urma discuțiilor cu reprezentanții minerilor de la Vulcan. 'În ceea ce privește alinierea dre
Hanga (BVB): Schimbările economice și sociale din Europa vor avea efecte și asupra României
Schimbările economice și sociale prin care trec statele europene vor avea efecte și asupra României, în condițiile în care modelul de dezvoltare urmat în ultimele decenii este supus unor transformări, a declarat joi președintele Bursei de Valori București (BVB), Radu Hanga, la conferința 'România sub lupă - Economia românească
ANSVSA: Primele 300.000 de doze de vaccin împotriva pestei micilor rumegătoare au ajuns în România
O primă tranșă de 300.000 de doze de vaccin împotriva pestei micilor rumegătoare a ajuns joi în România, urmând ca alte 800.000 de doze, destinate combaterii variolei ovine și caprine, să fie livrate etapizat până duminică, 25 octombrie, potrivit unui comunicat al Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor
Barbu: Actul normativ privind despăgubirile pentru secetă va fi corectat în urma unei erori de calcul
Actul normativ referitor la despăgubirile acordate fermierilor afectați de secetă va fi corectat, după ce s-a constatat că, la elaborarea acestuia, procentul gradului de calamitate a fost aplicat de două ori, a anunțat joi ministrul Agriculturii, Florin Barbu, pe pagina sa de Facebook. 'Corectăm actul normativ referitor la despăgubirile pentru secetă! Am d
Niculescu: România este pregătită să își consolideze rolul de hub logistic, economic și strategic pentru reconstrucția Ucrainei
România este pregătită să își consolideze rolul de hub logistic, economic și strategic pentru reconstrucția Ucrainei, iar companiile românești au expertiza, determinarea și proximitatea geografică necesare pentru a fi în prima linie a acestor șantiere ale viitorului, a afirmat, joi, premierul Luca Niculescu, într-un mesaj transmis de con
Hanga: BVB a crescut cu 235% în ultimii 5 ani, cel mai mult din Europa Centrală și de Est
Bursa de Valori București (BVB) a înregistrat o creștere de 235% în ultimii cinci ani, cea mai mare din Europa Centrală și de Est, în timp ce numărul conturilor de investiții a ajuns la 325.000 la jumătatea acestui an, față de 53.000 în 2020, a declarat, joi, președintele BVB, Radu Hanga, la conferința 'România sub lupă - Economia ro
Dan: Condamnăm cu toată fermitatea atacurile Rusiei ce vizează coridoarele comerciale și constituie o încălcare flagrantă a dreptului internațional
România condamnă cu toată fermitatea atacurile cu drone care vizează coridoarele comerciale și care constituie o încălcare flagrantă a dreptului internațional de către Federația Rusă, aceste incidente din Marea Neagră nefiind izolate, ci, dimpotrivă, în ultima perioadă, s-au multiplicat și s-au acutizat, a transmis, joi, președintele Nicușor Dan, pr
Lazea (BNR): Este nevoie de un pact între forțele politice pentru reducerea deficitului bugetar până în 2030
România are nevoie de un pact între forțele politice responsabile, prin care acestea să se angajeze să respecte, în următorii patru ani, corelația dintre evoluția PIB-ului nominal, salarii și pensii și să susțină îmbunătățirea colectării TVA și a impozitului pe profit, pentru reducerea deficitului bugetar sub 3% din PIB până în 203
Târgul de Turism China 2026 se desfășoară în perioada 23-25 octombrie, la București
Cea de-a doua ediție a Târgului de Turism China va avea loc în perioada 23-25 octombrie 2026, la Centrul Cultural Chinez din București, evenimentul reunind agenții de turism din România și China, companii aeriene și instituții culturale, pentru promovarea destinațiilor turistice și dezvoltarea cooperării dintre profesioniștii din cele două țări, pot
Ciucu: Avem pe ordinea de zi a Consiliului General de săptămâna viitoare un proiect prin care ne înfrățim cu orașul Kiev
Consiliul General al Primăriei Municipiului va avea pe ordinea de zi, săptămâna viitoare, un proiect prin care Bucureștiul se înfrățește cu orașul Kiev și sper ca în baza acestui acord să putem ajuta și noi capitala Ucrainei poate cu niște generatoare sau cu ce mai este nevoie să treacă prin iarna care vine, a declarat, joi, primarul general al Capi
Lazea, despre deficitul trimestrial: E vorba de volatilitatea foarte mare dintre trimestre; sunt convins că MF va explica situația
Datele publicate de Eurostat privind deficitul consemnat de România în trimestrul doi din 2026 se referă la deficitul înregistrat în interiorul unui trimestru raportat la Produsul Intern Brut (PIB) din acea perioadă, a declarat joi Valentin Lazea, economist-șef al Băncii Naționale a României, la conferința 'România sub lupă - E
Cristian Popa: Programul european SAFE poate consolida apărarea și economia României
Investițiile în apărare au devenit o necesitate în contextul războiului de la graniță, iar programul european SAFE oferă României acces la finanțare în condiții favorabile pentru modernizarea armatei, dezvoltarea industriei naționale de apărare și construirea unor infrastructuri cu utilizare atât civilă, cât și militară, susține Cr




