Ladoşi (APCPR): Carnea de porc în viu se vinde la poarta fermei cu 5,2 lei/kilogram, sub preţul de cost al producătorului român
Carnea de porc în viu se vinde la poarta fermei cu 5,2 lei/ kilogram, sub preţul de cost al producătorului român, în timp ce preţul în micile gospodării ajunge şi la 14 lei pe kilogram, mai mult decât dublu, a declarat pentru AGERPRES preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR), Ioan Ladoşi.
"Se observă că piaţa românească este una paralelă, avem o piaţă oficială, cea a fermelor comerciale înregistrate sanitar - veterinar şi avem piaţa porcilor din gospodăriile populaţiei. Dintotdeauna a existat o diferenţă majoră de preţ între cele două pieţe. Noi efectiv ne zbatem la limita profitabilităţii, având în vedere că vindem porcii în viu la poarta fermei cu 5,2 lei/kg. Preţul este cu 30% mai mic decât anul trecut în aceeaşi perioadă şi cam tot cu 30% sub costul de producţie. În acest moment mergem în pierdere", a spus Ioan Ladoşi.
Foto: (c) MARINELA BRUMAR / AGERPRES FOTO
Pe de altă parte, el a subliniat că piaţa micului gospodar este una extrem de activă şi total necontrolată, iar porcul în viu se vinde în aceste locuri la preţuri de 2-3 ori mai mari decât cele pe care le pot primi producătorii din industria cărnii de porc.
"Spre deosebire de noi, piaţa aceasta paralelă a micului gospodar este una extrem de activă şi total necontrolată. În contextul actual, preţul la poarta micii gospodarii este undeva între 12 -14 lei pe kilogram în viu, mai mult decât dublu. Această chestiune este foarte uşor explicabilă pentru că micul gospodar intră direct în negociere cu consumatorul final. Eu pot să înţeleg şi creşterea preţurilor la gospodăriile populaţiei, având în vedere scumpirea cerealelor din acest an, dar trebuie să avem mare grija şi să cumpărăm porc sau carne de porc de acolo unde avem certitudinea că există o certificare sanitar-veterinară şi nu ne punem viaţa în pericol", a avertizat reprezentatul APCPR.
Sectorul comercial livrează către piaţa locală, în mod normal, în jur de 80.000 - 90.000 de porci pe săptămână, dar cifra aceasta este posibil să crească şi chiar să se dubleze în această săptămână premergătoare sărbătorilor de Crăciun.
"Este foarte greu să spunem exact cât livrăm acum pe piaţă, dar nu vedem un declin al cererii de carne de porc în România, poate marginal datorat închiderii HORECA, dar şi în acest context românii tot consumă carne de porc, dar nu mai merg la restaurant ci o consuma acasă", a subliniat Ladoşi.
Acesta a precizat că producătorii români de carne de porc nu controlează sub nicio formă preţul cărnii din magazine, pentru că nu există un contact direct cu cumpărătorul final, iar puterea de negociere este extrem de limitată faţă de retailer.
"Noi vindem porcii către abatoare şi procesare şi ele mai departe. Noi nu avem contact direct cu cumpărătorul final, cu clientul. Din păcate nu noi facem preţul de la raft, nu îl controlăm sub nicio formă, iar puterea noastră de negociere este extrem de limitată faţă de retailer, pentru că trăim nişte vremuri în care Europa şi mai ales Germania are supraproducţie şi în momentul în care vrem să cerem ceva mai mult să ajungem la limita supravieţuirii ni se spune foarte clar şi verde în faţă: "Nu-ţi convine preţul meu aduc din Germania". Noi nu putem asigura la ora actuală decât 30% din consumul intern de carne proaspătă. Din datele pe care le avem, la 31 august, referitoare la importuri, ne situăm oarecum la un nivel similar cu 2019, poate doar să existe o mică scădere care se datorează faptului că HORECA a comandat mai puţină carne în această perioadă", a explicat liderul Asociaţiei Producătorilor de Carne de Porc din România.
Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO
În ceea ce priveşte pierderile înregistrate de industria cărnii de porc din România din cauza pandemiei, dar şi a pestei porcine africane, care a ucis mai mult de 600.000 de porci din sistem în cei trei ani şi jumătate de când a apărut virusul pe teritoriul României, Ladoşi a subliniat că s-a depăşit cifra de un miliard de euro.
"Am pierdut din sistemul comercial din cauza pestei mai bine de 600.000 de animale, iar în privinţa pierderilor din toate aceste motive s-a depăşit cifra un miliard de euro. La sfârşitul lunii noiembrie a avut loc un audit în privinţa temelor făcute de autorităţi pe zona pestei porcine africane şi, cu toate că nu avem un raport oficial, din ceea ce am auzit, "pe surse" concluzia Comisiei Europene este acceaşi: autorităţile române au evitat să implementeze recomandările, ceea ce era oarecum de aşteptat din perspectiva noastră pentru că problema impunerii unor reguli poate fi neprietenoasă, ori noi am trecut prin două rânduri de alegeri şi niciunul dintre partide nu şi-a asumat să ridice acest cartof fierbinte. Să ne bucurăm că s-a terminat şi cu alegerile, aşteptăm să se clarifice în cel mai scurt posibil şi noua formulă de guvernare şi aşteptăm în sfârşit, acum nemaifiind sub presiune politică, să se ia acele măsuri care sunt absolut normale şi absolut logice într-o ţară civilizată", a explicat preşedintele asociaţiei.
Legat de mult anunţata Lege a porcului, care ar trebui să reglementeze creşterea porcului în România, Ioan Ladoşi este de părere că a fost o idee extrem de bună lansată în primăvară de către autorităţi, dar la acel moment "principala motivaţie a fost să se tragă de timp, nu să se implementeze ceea ce trebuia implementat".
"Acum să vedem ce mai pot să inventeze, pentru că în România este crucial să avem o lege a condiţiilor în care să se poată creşte porcii, să nu fie pusă în pericol nici siguranţa alimentară a României şi nici consumul şi producţia locală de carne de porc", a adăugat preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR), Ioan Ladoşi.
Potrivit datelor anunţate vineri de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), România înregistrează 409 de focare active de pestă porcină africană (PPA) în 32 de judeţe, din care patru în exploataţii comerciale şi şase focare în exploataţii comerciale de tip A.
Foto: (c) CRISTIAN LUPASCU / AGERPRES FOTO
Cele mai multe focare sunt în judeţele Teleorman, respectiv 70, Gorj - 38, Arad - 36, Iaşi - 26, câte 22 în Alba şi Dolj, Satu Mare -21, iar în Bihor, Ialomiţa şi Maramureş câte 20.
În cursul anului 2020, au fost ucise un număr total de 194.211 porcine, din care: 181.265 de porcine în exploataţii comerciale profesionale, 743 de porcine în exploataţii de tip A şi 12.203 de porcine în exploataţiile nonprofesionale.
Potrivit sursei citate, valoarea totală a despăgubirilor acordate pentru proprietarii a căror animale au fost afectate de virusul pestei porcine africane, până la această dată, este în sumă de 204,1 milioane lei. AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Dan Air a depus joi la Tribunalul Ilfov cererea de deschidere a procedurii insolvenței
Dan Air a depus joi la Tribunalul Ilfov cererea de deschidere a procedurii insolvenței, cu intenția de reorganizare a activității, informează compania printr-un comunicat. Potrivit sursei citate, compania operează în continuare toate zborurile programate, biletele rămân valabile, iar pasagerii nu trebuie să întreprindă nicio acțiune.
Ministerul Finanțelor: Eurostat a confirmat că România a redus deficitul bugetar la 7,8% în 2025
Eurostat a confirmat că România a redus deficitul bugetar la 7,8% din PIB în 2025, una dintre ele mai ample ajustări din Uniunea Europeană, informează Ministerul Finanțelor printr-un comunicat. 'Datele trimestriale Eurostat pentru 2026 evidențiază necesitatea continuării procesului de consolidare fiscală. Deficitul Români
Zincă (Ministerul Finanțelor): O eventuală retrogradare a ratingului României ar restrânge baza de investitori și ar crește costurile de finanțare
O eventuală retrogradare a ratingului suveran al României sub categoria recomandată investițiilor ar limita semnificativ baza de investitori și ar putea determina creșterea costurilor de finanțare, în condițiile în care statul are în continuare un necesar ridicat de împrumuturi, a declarat joi Bogdan Zincă, șef serviciu în cadrul D
Ministerul Energiei va iniția demersuri legislative pentru alinierea salariilor angajaților Complexului Valea Jiului la nivelul maxim în plată
Ministerul Energiei va iniția, în maximum 30 de zile, demersuri legislative pentru alinierea salariilor angajaților Complexului Energetic Valea Jiului la nivelul maxim aflat în plată pentru fiecare categorie de personal, în urma discuțiilor cu reprezentanții minerilor de la Vulcan. 'În ceea ce privește alinierea dre
Hanga (BVB): Schimbările economice și sociale din Europa vor avea efecte și asupra României
Schimbările economice și sociale prin care trec statele europene vor avea efecte și asupra României, în condițiile în care modelul de dezvoltare urmat în ultimele decenii este supus unor transformări, a declarat joi președintele Bursei de Valori București (BVB), Radu Hanga, la conferința 'România sub lupă - Economia românească
ANSVSA: Primele 300.000 de doze de vaccin împotriva pestei micilor rumegătoare au ajuns în România
O primă tranșă de 300.000 de doze de vaccin împotriva pestei micilor rumegătoare a ajuns joi în România, urmând ca alte 800.000 de doze, destinate combaterii variolei ovine și caprine, să fie livrate etapizat până duminică, 25 octombrie, potrivit unui comunicat al Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor
Barbu: Actul normativ privind despăgubirile pentru secetă va fi corectat în urma unei erori de calcul
Actul normativ referitor la despăgubirile acordate fermierilor afectați de secetă va fi corectat, după ce s-a constatat că, la elaborarea acestuia, procentul gradului de calamitate a fost aplicat de două ori, a anunțat joi ministrul Agriculturii, Florin Barbu, pe pagina sa de Facebook. 'Corectăm actul normativ referitor la despăgubirile pentru secetă! Am d
Niculescu: România este pregătită să își consolideze rolul de hub logistic, economic și strategic pentru reconstrucția Ucrainei
România este pregătită să își consolideze rolul de hub logistic, economic și strategic pentru reconstrucția Ucrainei, iar companiile românești au expertiza, determinarea și proximitatea geografică necesare pentru a fi în prima linie a acestor șantiere ale viitorului, a afirmat, joi, premierul Luca Niculescu, într-un mesaj transmis de con
Hanga: BVB a crescut cu 235% în ultimii 5 ani, cel mai mult din Europa Centrală și de Est
Bursa de Valori București (BVB) a înregistrat o creștere de 235% în ultimii cinci ani, cea mai mare din Europa Centrală și de Est, în timp ce numărul conturilor de investiții a ajuns la 325.000 la jumătatea acestui an, față de 53.000 în 2020, a declarat, joi, președintele BVB, Radu Hanga, la conferința 'România sub lupă - Economia ro
Dan: Condamnăm cu toată fermitatea atacurile Rusiei ce vizează coridoarele comerciale și constituie o încălcare flagrantă a dreptului internațional
România condamnă cu toată fermitatea atacurile cu drone care vizează coridoarele comerciale și care constituie o încălcare flagrantă a dreptului internațional de către Federația Rusă, aceste incidente din Marea Neagră nefiind izolate, ci, dimpotrivă, în ultima perioadă, s-au multiplicat și s-au acutizat, a transmis, joi, președintele Nicușor Dan, pr
Lazea (BNR): Este nevoie de un pact între forțele politice pentru reducerea deficitului bugetar până în 2030
România are nevoie de un pact între forțele politice responsabile, prin care acestea să se angajeze să respecte, în următorii patru ani, corelația dintre evoluția PIB-ului nominal, salarii și pensii și să susțină îmbunătățirea colectării TVA și a impozitului pe profit, pentru reducerea deficitului bugetar sub 3% din PIB până în 203
Târgul de Turism China 2026 se desfășoară în perioada 23-25 octombrie, la București
Cea de-a doua ediție a Târgului de Turism China va avea loc în perioada 23-25 octombrie 2026, la Centrul Cultural Chinez din București, evenimentul reunind agenții de turism din România și China, companii aeriene și instituții culturale, pentru promovarea destinațiilor turistice și dezvoltarea cooperării dintre profesioniștii din cele două țări, pot
Ciucu: Avem pe ordinea de zi a Consiliului General de săptămâna viitoare un proiect prin care ne înfrățim cu orașul Kiev
Consiliul General al Primăriei Municipiului va avea pe ordinea de zi, săptămâna viitoare, un proiect prin care Bucureștiul se înfrățește cu orașul Kiev și sper ca în baza acestui acord să putem ajuta și noi capitala Ucrainei poate cu niște generatoare sau cu ce mai este nevoie să treacă prin iarna care vine, a declarat, joi, primarul general al Capi
Lazea, despre deficitul trimestrial: E vorba de volatilitatea foarte mare dintre trimestre; sunt convins că MF va explica situația
Datele publicate de Eurostat privind deficitul consemnat de România în trimestrul doi din 2026 se referă la deficitul înregistrat în interiorul unui trimestru raportat la Produsul Intern Brut (PIB) din acea perioadă, a declarat joi Valentin Lazea, economist-șef al Băncii Naționale a României, la conferința 'România sub lupă - E
Cristian Popa: Programul european SAFE poate consolida apărarea și economia României
Investițiile în apărare au devenit o necesitate în contextul războiului de la graniță, iar programul european SAFE oferă României acces la finanțare în condiții favorabile pentru modernizarea armatei, dezvoltarea industriei naționale de apărare și construirea unor infrastructuri cu utilizare atât civilă, cât și militară, susține Cr




