Transformarea digitală în industria financiară trebuie finalizată în următorii doi ani (sondaj)
Transformarea digitală în industria serviciilor financiare trebuie finalizată în următorii doi ani, astfel încât organizaţiile să rămână competitive pe piaţă, potrivit unui sondaj efectuat de FintechOS printre participanţii la evenimentul online FinVision, organizat de companie în luna noiembrie.
"Întrucât 70% dintre iniţiativele de transformare digitală nu şi-au atins obiectivele (potrivit unui raport IDC din 2019), proiectele de digitalizare sunt examinate acum cu mai multă atenţie de către decidenţi. Cu toate acestea, transformarea digitală este o necesitate, sunt de părere participanţii la FinVision. Mai mult, o vastă majoritate a celor intervievaţi - 84% - consideră că băncile, furnizorii de asigurări şi instituţiile financiare nu vor putea supravieţui fără transformarea digitală", se spune în comunicatul companiei FintechOS.
Un sfert dintre respondenţi susţin că acele organizaţii care vor eşua în acest proces se vor confrunta cu o scădere a veniturilor, în timp ce 37% cred că un astfel de eşec ar conduce la lansarea de produse şi servicii mai puţin relevante pentru piaţă.
Potrivit sondajului, toţi respondenţii (100% dintre cei intervievaţi) sunt de acord că pandemia a accelerat adopţia de strategii pentru transformarea digitală. 59% cred că transformarea digitală trebuie să fie finalizată în următorii 1-2 ani pentru ca organizaţiile din industrie să îşi păstreze competitivitatea. 38% spun că decalajul la nivelul competenţelor este principalul element care stă în calea unei digitalizări eficiente.
De asemenea, 43% dintre respondenţi consideră că experienţele personalizate oferite clienţilor ar trebui să constituie principala prioritate în strategiile de transformare digitală a băncilor, furnizorilor de asigurări şi companiilor de servicii financiare. Pe locul secund în topul priorităţilor de digitalizare ce ar trebui să preocupe organizaţiile financiare sunt serviciile multi-channel, susţin 38% dintre intervievaţi. Având în vedere concentrarea industriei în jurul Open Banking, doar 4% dintre respondenţi ar prioritiza valorificarea API-urilor şi doar 3% ar miza pe utilizarea inteligenţei artificiale.
Totodată, 41% dintre respondenţi spun că utilizarea unor mijloace inadecvate de integrare a sistemelor izolate de tehnologie (technology silos) împiedică băncile să folosească pe deplin datele stocate prin intermediul diverselor aplicaţii şi procese. Un sfert (26%) dintre intervievaţi susţin că timpul necesar pentru integrarea acestor sisteme este principalul factor ce împiedică procesul de transformare digitală, în timp ce o cincime (19%) nu ştiu de unde să înceapă acest proces. În cele din urmă, 37% spun că oportunitatea cea mai mare a Open Banking constă în însăşi capacitatea de a oferi mai multe servicii personalizate.
"Nu există nicio îndoială că pandemia a accelerat nevoia de transformare digitală, iar companiile înţeleg acum că acest proces trebuie să derulat mai bine mai devreme decât mai târziu dacă vor să supravieţuiască. Dar transformarea poate fi lungă şi costisitoare, iar organizaţiile trebuie să se asigure că acordă prioritate unor aspecte cu adevărat importante şi fac eforturi mai mari acolo unde este cu adevărat necesar. Dacă nu, riscă să piardă în faţa companiilor mai agile, care au abilitatea de a inova rapid", spune Teodor Blidarus, fondator şi CEO al FintechOS.
FinVision a avut loc în perioada 17-19 noiembrie 2020 şi a prezentat succesele, provocările, dar şi exemplele de cele mai bune practici în domeniul inovaţiei financiare. Cu peste 2.000 de participanţi, evenimentul a beneficiat de prezenţa unor lideri ai industriei globale a serviciilor financiar-bancare şi asigurărilor. FintechOS a intervievat o parte dintre participanţii la acest eveniment. La sondaj au răspuns 68 de reprezentanţi ai unor instituţii financiare cheie, companii fintech, furnizori de servicii de asigurare, bănci şi companii tehnologice.
FintechOS oferă instituţiilor financiare din 20 de pieţe, de pe patru continente, acces la tehnologie de ultimă generaţie care accelerează transformarea digitală a interacţiunilor cu clienţii. AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Oana Tilică, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Dan Air a depus joi la Tribunalul Ilfov cererea de deschidere a procedurii insolvenței
Dan Air a depus joi la Tribunalul Ilfov cererea de deschidere a procedurii insolvenței, cu intenția de reorganizare a activității, informează compania printr-un comunicat. Potrivit sursei citate, compania operează în continuare toate zborurile programate, biletele rămân valabile, iar pasagerii nu trebuie să întreprindă nicio acțiune.
Ministerul Finanțelor: Eurostat a confirmat că România a redus deficitul bugetar la 7,8% în 2025
Eurostat a confirmat că România a redus deficitul bugetar la 7,8% din PIB în 2025, una dintre ele mai ample ajustări din Uniunea Europeană, informează Ministerul Finanțelor printr-un comunicat. 'Datele trimestriale Eurostat pentru 2026 evidențiază necesitatea continuării procesului de consolidare fiscală. Deficitul Români
Zincă (Ministerul Finanțelor): O eventuală retrogradare a ratingului României ar restrânge baza de investitori și ar crește costurile de finanțare
O eventuală retrogradare a ratingului suveran al României sub categoria recomandată investițiilor ar limita semnificativ baza de investitori și ar putea determina creșterea costurilor de finanțare, în condițiile în care statul are în continuare un necesar ridicat de împrumuturi, a declarat joi Bogdan Zincă, șef serviciu în cadrul D
Ministerul Energiei va iniția demersuri legislative pentru alinierea salariilor angajaților Complexului Valea Jiului la nivelul maxim în plată
Ministerul Energiei va iniția, în maximum 30 de zile, demersuri legislative pentru alinierea salariilor angajaților Complexului Energetic Valea Jiului la nivelul maxim aflat în plată pentru fiecare categorie de personal, în urma discuțiilor cu reprezentanții minerilor de la Vulcan. 'În ceea ce privește alinierea dre
Hanga (BVB): Schimbările economice și sociale din Europa vor avea efecte și asupra României
Schimbările economice și sociale prin care trec statele europene vor avea efecte și asupra României, în condițiile în care modelul de dezvoltare urmat în ultimele decenii este supus unor transformări, a declarat joi președintele Bursei de Valori București (BVB), Radu Hanga, la conferința 'România sub lupă - Economia românească
ANSVSA: Primele 300.000 de doze de vaccin împotriva pestei micilor rumegătoare au ajuns în România
O primă tranșă de 300.000 de doze de vaccin împotriva pestei micilor rumegătoare a ajuns joi în România, urmând ca alte 800.000 de doze, destinate combaterii variolei ovine și caprine, să fie livrate etapizat până duminică, 25 octombrie, potrivit unui comunicat al Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor
Barbu: Actul normativ privind despăgubirile pentru secetă va fi corectat în urma unei erori de calcul
Actul normativ referitor la despăgubirile acordate fermierilor afectați de secetă va fi corectat, după ce s-a constatat că, la elaborarea acestuia, procentul gradului de calamitate a fost aplicat de două ori, a anunțat joi ministrul Agriculturii, Florin Barbu, pe pagina sa de Facebook. 'Corectăm actul normativ referitor la despăgubirile pentru secetă! Am d
Niculescu: România este pregătită să își consolideze rolul de hub logistic, economic și strategic pentru reconstrucția Ucrainei
România este pregătită să își consolideze rolul de hub logistic, economic și strategic pentru reconstrucția Ucrainei, iar companiile românești au expertiza, determinarea și proximitatea geografică necesare pentru a fi în prima linie a acestor șantiere ale viitorului, a afirmat, joi, premierul Luca Niculescu, într-un mesaj transmis de con
Hanga: BVB a crescut cu 235% în ultimii 5 ani, cel mai mult din Europa Centrală și de Est
Bursa de Valori București (BVB) a înregistrat o creștere de 235% în ultimii cinci ani, cea mai mare din Europa Centrală și de Est, în timp ce numărul conturilor de investiții a ajuns la 325.000 la jumătatea acestui an, față de 53.000 în 2020, a declarat, joi, președintele BVB, Radu Hanga, la conferința 'România sub lupă - Economia ro
Dan: Condamnăm cu toată fermitatea atacurile Rusiei ce vizează coridoarele comerciale și constituie o încălcare flagrantă a dreptului internațional
România condamnă cu toată fermitatea atacurile cu drone care vizează coridoarele comerciale și care constituie o încălcare flagrantă a dreptului internațional de către Federația Rusă, aceste incidente din Marea Neagră nefiind izolate, ci, dimpotrivă, în ultima perioadă, s-au multiplicat și s-au acutizat, a transmis, joi, președintele Nicușor Dan, pr
Lazea (BNR): Este nevoie de un pact între forțele politice pentru reducerea deficitului bugetar până în 2030
România are nevoie de un pact între forțele politice responsabile, prin care acestea să se angajeze să respecte, în următorii patru ani, corelația dintre evoluția PIB-ului nominal, salarii și pensii și să susțină îmbunătățirea colectării TVA și a impozitului pe profit, pentru reducerea deficitului bugetar sub 3% din PIB până în 203
Târgul de Turism China 2026 se desfășoară în perioada 23-25 octombrie, la București
Cea de-a doua ediție a Târgului de Turism China va avea loc în perioada 23-25 octombrie 2026, la Centrul Cultural Chinez din București, evenimentul reunind agenții de turism din România și China, companii aeriene și instituții culturale, pentru promovarea destinațiilor turistice și dezvoltarea cooperării dintre profesioniștii din cele două țări, pot
Ciucu: Avem pe ordinea de zi a Consiliului General de săptămâna viitoare un proiect prin care ne înfrățim cu orașul Kiev
Consiliul General al Primăriei Municipiului va avea pe ordinea de zi, săptămâna viitoare, un proiect prin care Bucureștiul se înfrățește cu orașul Kiev și sper ca în baza acestui acord să putem ajuta și noi capitala Ucrainei poate cu niște generatoare sau cu ce mai este nevoie să treacă prin iarna care vine, a declarat, joi, primarul general al Capi
Lazea, despre deficitul trimestrial: E vorba de volatilitatea foarte mare dintre trimestre; sunt convins că MF va explica situația
Datele publicate de Eurostat privind deficitul consemnat de România în trimestrul doi din 2026 se referă la deficitul înregistrat în interiorul unui trimestru raportat la Produsul Intern Brut (PIB) din acea perioadă, a declarat joi Valentin Lazea, economist-șef al Băncii Naționale a României, la conferința 'România sub lupă - E
Cristian Popa: Programul european SAFE poate consolida apărarea și economia României
Investițiile în apărare au devenit o necesitate în contextul războiului de la graniță, iar programul european SAFE oferă României acces la finanțare în condiții favorabile pentru modernizarea armatei, dezvoltarea industriei naționale de apărare și construirea unor infrastructuri cu utilizare atât civilă, cât și militară, susține Cr




