Împrumut de 21 de milioane de euro de la BEI pentru modernizarea Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca
Banca Europeană de Investiţii (BEI) a anunţat vineri că s-a angajat să susţină programul de modernizare a Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN) printr-un împrumut în valoare de 21 milioane euro, acordat pe o perioadă de 25 de ani, informează un comunicat al instituţiei financiare.
Împrumutul este garantat de Fondul European pentru Investiţii Strategice, nucleul planului de investiţii pentru Europa, cunoscut şi ca "Planul Junker", şi este acordat în cadrul programului "Romania Higher Education Programme Loan".
Programul lansat de BEI are drept obiectiv principal asigurarea resurselor necesare pentru îmbunătăţirea condiţiilor de predare, cercetare, inovare, dar şi a condiţiilor de viaţă ale studenţilor în universităţi din România, prin construirea de noi clădiri sau renovarea celor existente. Finanţările acordate susţin, de asemenea, adaptarea infrastructurilor la noile tehnologii, îmbunătăţirea mediilor de învăţare, creşterea accesibilităţii persoanelor cu dizabilităţi, precum şi îmbunătăţirea eficienţei energetice a clădirilor.
Suma totală alocată de BEI prin acest program este de 100 de milioane de euro.
"Sprijinul BEI acordat universităţii noastre, pentru cel mai mare program de investiţii de capital pe care l-am avut vreodată, va contribui la accelerarea atingerii obiectivelor strategice asumate şi reprezintă contribuţia noastră la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă, învăţare şi cercetare oferite studenţilor şi cadrelor noastre didactice. Suntem mândri că Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca este prima universitate din ţară care a primit aprobarea BEI de finanţare prin programul de împrumut pentru dezvoltarea instituţiilor de învăţământ superior din România 2021-2025", a declarat Vasile Ţopa, rectorul Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca.
La rândul său, Christian Kettel Thomsen, vicepreşedinte al Băncii Europene de Investiţii, responsabil pentru România, a apreciat că finanţarea din partea BEI va consolida şi mai mult excelenţa academică şi ştiinţifică a UTCN.
"Banca Europeană de Investiţii are plăcerea de a sprijini ambiţiosul proiect de modernizare a Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca. Finanţarea din partea BEI în valoare de 21 milioane euro, pe o perioadă de 25 de ani, va consolida şi mai mult excelenţa academică şi ştiinţifică a UTCN, demonstrând modul în care investiţiile vizionare în învăţământul superior pot îmbunătăţi educaţia, cercetarea, inovarea şi eficienţa energetică", a afirmat Thomsen.
Contractul de împrumut semnat de UTCN, în data de 27 noiembrie, reprezintă primul sprijin acordat unei universităţi din România, de către Banca Europeană de Investiţii, în cadrul acestui program de susţinere a învăţământului superior, lansat la începutul anului 2020. Planul de investiţii al UTCN cuprinde modernizarea infrastructurii educaţionale, destinat specializărilor inteligente localizate în trei clădiri existente, crearea unui complex Hub UT Cluj constând din spaţii pentru conferinţe, workshop-uri, găzduirea de spin-off-uri, precum şi construirea de noi spaţii de cazare pentru 300 de studenţi, alături de renovarea celor existente.
Investiţiile vor asigura, de asemenea, o clădire nouă destinată Institutului de cercetare în domeniul inteligenţei artificiale precum şi mutarea bibliotecii universităţii şi a cantinei în clădiri moderne dotate cu tehnică de ultimă generaţie.
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca este prima universitate care va fi sprijinită prin noul program de finanţare pentru învăţământul superior din România, program în valoare de 100 milioane euro, optimizat de BEI şi garantat de Fondul European pentru Investiţii Strategice. În prezent, BEI examinează posibilitatea finanţării mai multor universităţi din ţară, alte proiecte urmând să fie anunţate în săptămânile următoare. Programul propus pentru perioada 2021-2025 urmează acordului de finanţare semnat de BEI cu Universitatea Politehnica din Bucureşti în anul 2019, în valoare de 25 milioane euro, care s-a dovedit a fi de un real succes şi care se doreşte a fi multiplicat prin programul nou propus.
Banca Europeană de Investiţii, cu sediul în Luxemburg, a fost constituită prin Tratatul de la Roma din 1958. Acţionarii BEI sunt statele membre ale Uniunii Europene, iar accentul principal al activităţilor de creditare ale BEI este pus pe finanţarea de proiecte ce promovează o dezvoltare regională echilibrată şi coeziunea economică şi socială într-o Uniune Europeană extinsă. AGERPRES/(AS - autor: Constantin Balaban, editor: Oana Tilică, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Dan Air a depus joi la Tribunalul Ilfov cererea de deschidere a procedurii insolvenței
Dan Air a depus joi la Tribunalul Ilfov cererea de deschidere a procedurii insolvenței, cu intenția de reorganizare a activității, informează compania printr-un comunicat. Potrivit sursei citate, compania operează în continuare toate zborurile programate, biletele rămân valabile, iar pasagerii nu trebuie să întreprindă nicio acțiune.
Ministerul Finanțelor: Eurostat a confirmat că România a redus deficitul bugetar la 7,8% în 2025
Eurostat a confirmat că România a redus deficitul bugetar la 7,8% din PIB în 2025, una dintre ele mai ample ajustări din Uniunea Europeană, informează Ministerul Finanțelor printr-un comunicat. 'Datele trimestriale Eurostat pentru 2026 evidențiază necesitatea continuării procesului de consolidare fiscală. Deficitul Români
Zincă (Ministerul Finanțelor): O eventuală retrogradare a ratingului României ar restrânge baza de investitori și ar crește costurile de finanțare
O eventuală retrogradare a ratingului suveran al României sub categoria recomandată investițiilor ar limita semnificativ baza de investitori și ar putea determina creșterea costurilor de finanțare, în condițiile în care statul are în continuare un necesar ridicat de împrumuturi, a declarat joi Bogdan Zincă, șef serviciu în cadrul D
Ministerul Energiei va iniția demersuri legislative pentru alinierea salariilor angajaților Complexului Valea Jiului la nivelul maxim în plată
Ministerul Energiei va iniția, în maximum 30 de zile, demersuri legislative pentru alinierea salariilor angajaților Complexului Energetic Valea Jiului la nivelul maxim aflat în plată pentru fiecare categorie de personal, în urma discuțiilor cu reprezentanții minerilor de la Vulcan. 'În ceea ce privește alinierea dre
Hanga (BVB): Schimbările economice și sociale din Europa vor avea efecte și asupra României
Schimbările economice și sociale prin care trec statele europene vor avea efecte și asupra României, în condițiile în care modelul de dezvoltare urmat în ultimele decenii este supus unor transformări, a declarat joi președintele Bursei de Valori București (BVB), Radu Hanga, la conferința 'România sub lupă - Economia românească
ANSVSA: Primele 300.000 de doze de vaccin împotriva pestei micilor rumegătoare au ajuns în România
O primă tranșă de 300.000 de doze de vaccin împotriva pestei micilor rumegătoare a ajuns joi în România, urmând ca alte 800.000 de doze, destinate combaterii variolei ovine și caprine, să fie livrate etapizat până duminică, 25 octombrie, potrivit unui comunicat al Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor
Barbu: Actul normativ privind despăgubirile pentru secetă va fi corectat în urma unei erori de calcul
Actul normativ referitor la despăgubirile acordate fermierilor afectați de secetă va fi corectat, după ce s-a constatat că, la elaborarea acestuia, procentul gradului de calamitate a fost aplicat de două ori, a anunțat joi ministrul Agriculturii, Florin Barbu, pe pagina sa de Facebook. 'Corectăm actul normativ referitor la despăgubirile pentru secetă! Am d
Niculescu: România este pregătită să își consolideze rolul de hub logistic, economic și strategic pentru reconstrucția Ucrainei
România este pregătită să își consolideze rolul de hub logistic, economic și strategic pentru reconstrucția Ucrainei, iar companiile românești au expertiza, determinarea și proximitatea geografică necesare pentru a fi în prima linie a acestor șantiere ale viitorului, a afirmat, joi, premierul Luca Niculescu, într-un mesaj transmis de con
Hanga: BVB a crescut cu 235% în ultimii 5 ani, cel mai mult din Europa Centrală și de Est
Bursa de Valori București (BVB) a înregistrat o creștere de 235% în ultimii cinci ani, cea mai mare din Europa Centrală și de Est, în timp ce numărul conturilor de investiții a ajuns la 325.000 la jumătatea acestui an, față de 53.000 în 2020, a declarat, joi, președintele BVB, Radu Hanga, la conferința 'România sub lupă - Economia ro
Dan: Condamnăm cu toată fermitatea atacurile Rusiei ce vizează coridoarele comerciale și constituie o încălcare flagrantă a dreptului internațional
România condamnă cu toată fermitatea atacurile cu drone care vizează coridoarele comerciale și care constituie o încălcare flagrantă a dreptului internațional de către Federația Rusă, aceste incidente din Marea Neagră nefiind izolate, ci, dimpotrivă, în ultima perioadă, s-au multiplicat și s-au acutizat, a transmis, joi, președintele Nicușor Dan, pr
Lazea (BNR): Este nevoie de un pact între forțele politice pentru reducerea deficitului bugetar până în 2030
România are nevoie de un pact între forțele politice responsabile, prin care acestea să se angajeze să respecte, în următorii patru ani, corelația dintre evoluția PIB-ului nominal, salarii și pensii și să susțină îmbunătățirea colectării TVA și a impozitului pe profit, pentru reducerea deficitului bugetar sub 3% din PIB până în 203
Târgul de Turism China 2026 se desfășoară în perioada 23-25 octombrie, la București
Cea de-a doua ediție a Târgului de Turism China va avea loc în perioada 23-25 octombrie 2026, la Centrul Cultural Chinez din București, evenimentul reunind agenții de turism din România și China, companii aeriene și instituții culturale, pentru promovarea destinațiilor turistice și dezvoltarea cooperării dintre profesioniștii din cele două țări, pot
Ciucu: Avem pe ordinea de zi a Consiliului General de săptămâna viitoare un proiect prin care ne înfrățim cu orașul Kiev
Consiliul General al Primăriei Municipiului va avea pe ordinea de zi, săptămâna viitoare, un proiect prin care Bucureștiul se înfrățește cu orașul Kiev și sper ca în baza acestui acord să putem ajuta și noi capitala Ucrainei poate cu niște generatoare sau cu ce mai este nevoie să treacă prin iarna care vine, a declarat, joi, primarul general al Capi
Lazea, despre deficitul trimestrial: E vorba de volatilitatea foarte mare dintre trimestre; sunt convins că MF va explica situația
Datele publicate de Eurostat privind deficitul consemnat de România în trimestrul doi din 2026 se referă la deficitul înregistrat în interiorul unui trimestru raportat la Produsul Intern Brut (PIB) din acea perioadă, a declarat joi Valentin Lazea, economist-șef al Băncii Naționale a României, la conferința 'România sub lupă - E
Cristian Popa: Programul european SAFE poate consolida apărarea și economia României
Investițiile în apărare au devenit o necesitate în contextul războiului de la graniță, iar programul european SAFE oferă României acces la finanțare în condiții favorabile pentru modernizarea armatei, dezvoltarea industriei naționale de apărare și construirea unor infrastructuri cu utilizare atât civilă, cât și militară, susține Cr




