Ministerul Mediului anunţă finalizarea strategiei forestiere a României pentru următorii zece ani
Documentul strategic privind opţiunile de politici pentru viitorul pădurilor României pentru următorii zece ani a fost finalizat, anunţă Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP), într-un comunicat transmis, miercuri, AGERPRES.
Noul document strategic este rezultatul unei consultări demarate în data de 6 iulie 2020 cu toţi actorii din domeniul silvic, de la reprezentanţi ai universităţilor silvice de prestigiu din ţară, la institute de cercetare, administratori şi proprietari de păduri, ONG-uri, reprezentanţi ai industriei şi alţii.
"Prin munca dumneavoastră, aţi pus pe masa noastră, a autorităţii publice centrale, un document cu 13 principii directoare şi 22 de direcţii strategice pe care le putem urma 10 ani de acum încolo. Acest document este rezultatul implicării a peste 150 de experţi din toate ariile de activitate silvică, care s-au concentrat timp de câteva luni pe ceea ce ne uneşte cel mai mult: pădurea şi soarta ei prezentă şi viitoare. Acest document este valoros încă de astăzi, pentru că el poate începe să fie deja aplicat în orice planificăm pentru pădurile României. Toată lumea ştie că ne lipseşte o strategie forestieră naţională actualizată. O strategie forestieră pe care să o urmeze toţi actorii din acest sector şi care să ducă la: creşterea suprafeţelor de pădure, rezilienţa pădurilor în faţa şocurilor climatice, susţinerea industriei şi a locurilor de muncă din acest sector şi lista poate continua. Sper ca opţiunile strategice pentru politici forestiere să fie o bază solidă pentru viitoarea Strategie Naţională Forestieră a României", afirmă Mircea Fechet, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor.
Conform ministerului de resort, cei peste 150 de experţi din afara instituţiei au lucrat, în această perioadă, în cadrul a trei grupuri de lucru pentru a identifica cele mai bune principii directoare şi direcţii strategice pentru soarta pădurilor României din următoarea decadă. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Irina Giurgiu)
Citiţi şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Penuria de memorii pentru AI ar putea scumpi smartphone-urile, PC-urile și consolele (analiză)
Cererea tot mai mare de memorii de mare viteză pentru centrele de date dedicate inteligenței artificiale pune presiune asupra lanțurilor de aprovizionare și ar putea determina scumpirea smartphone-urilor, computerelor personale și consolelor de jocuri, relevă o analiză eToro, publicată joi. Potrivit sursei citate, inteligența artificială a transformat memoria
Valoarea activelor din distress în România depășeste 1,5 miliarde euro în primele cinci luni (analiză)
Valoarea bunurilor scoase la vânzare în industria de distress din România a atins 1,766 miliarde euro la finalul lunii mai 2026, aproape dublu față de perioada ianuarie - aprilie 2026, indică o analiză consolidată a ofertei totale de active în dificultate din piața locală. Realizată de azitis.com, platformă de licitații online a bunuril
CFR Călători extinde vânzarea biletelor electronice și pentru deplasările dintre România și Germania
CFR Călători continuă dezvoltarea serviciilor digitale dedicate călătorilor și extinde vânzarea biletelor electronice pentru traficul internațional. Potrivit unui comunicat al companiei, din această lună, prin intermediul butonului ''Cumpără bilete de tren online'' din secțiunea trafic internațional, disponibil pe www.cfrcalatori.ro, călă
Pistol: A fost emis astăzi Acordul de Mediu pentru Autostrada Brașov - Făgăraș
Acordul de Mediu pentru Autostrada Brașov - Făgăraș a fost emis joi, iar documentația aferentă Studiului de Fezabilitate va fi înaintată Ministerului Transporturilor și Infrastructurii pentru analizare și avizare în cadrul Consiliului Tehnico-Economic, a anunțat directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian
Piața media din România a atins o valoare netă de 838 milioane de euro, în 2025 (raport)
Piața media din România a ajuns, în 2025, la valoarea netă de 838 milioane de euro, în creștere cu 5,4% față de anul anterior, conform raportului anual Media Fact Book 2026, publicat joi. Pentru 2026, estimările indică o evoluție stabilă a pieței generale, într-un context economic și politic care continuă să genereze prudență în r
AMOFM București: 150 de persoane au beneficiat, în 2026, de programe de formare profesională finanțate din fonduri europene
Un număr de 150 de persoane au fost cuprinse, în primele cinci luni ale anului, în programe de formare profesională organizate prin proiecte finanțate din Fondul Social European (FSE) de către Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă (AMOFM) București. Potrivit unui comunicat al instituției de muncă, cursurile sunt oferite gratuit partici
ANCOM: Utilizatorii trebuie să fie atenți la roamingul involuntar, care poate apărea în zonele de graniță
Conectarea automată la rețeaua unui operator dintr-o țară din afara Spațiului Economic European (SEE) poate genera costuri suplimentare, chiar dacă utilizatorii nu se află propriu-zis pe teritoriul acelui stat, iar pentru a preveni aceste situații se poate opta pentru selectarea manuală a rețelei din setările telefonului sau la dezactivarea serviciului de roaming, in
UPDATE Nazare: Am adoptat primul program major de relansare a producției locale; 5,313 miliarde lei pentru mari investiții
Guvernul a aprobat un program de ajutor de stat cu un buget de 5,313 miliarde de lei destinat investițiilor în industria prelucrătoare, care urmărește dezvoltarea capacităților de producție și stimularea investițiilor în economia reală, a anunțat joi ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, pe pagina sa de Facebook. 'Am adoptat
Tot mai multe companii mari, în colaps; semnalele din piață nu sunt liniștitoare pentru următoarele luni (analiză)
Economia României traversează o perioadă de reașezare structurală profundă, iar datele oficiale centralizate după primul trimestru al anului 2026 indică o volatilitate crescută în sectorul antreprenorial, cel mai grav fiind faptul că presiunea economică a ajuns la companii mari - firme cu sute de angajați, zeci de milioane de euro în business și eco
Csaba Balint (BNR): Evoluția ROBOR pare coerentă cu cea a ratelor interbancare comparabile din regiune
Evoluția ROBOR este în concordanță cu cadrul politicii monetare și cu inflația, principalele repere economice care influențează dobânzile de pe piața monetară, susține Csaba Balint, membru al Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR), într-un articol publicat joi pe blogul Opinii BNR. 'ROBOR
Parc fotovoltaic de 54 MW inaugurat la Titu, în județul Dâmbovița
Enery a inaugurat Parcul Fotovoltaic Titu, o centrală fotovoltaică cu o capacitate de 54 MW situată în județul Dâmbovița, a informat, joi, compania. Proiectul reprezintă prima centrală fotovoltaică din România dezvoltată, construită și operată integral de Enery și constituie un pas important în strategia de creștere pe
România a fost lider în UE la creșterea lucrărilor de construcții în luna aprilie
Lucrările de construcții au înregistrat o creștere modestă în Uniunea Europeană, în luna aprilie 2026, comparativ cu luna martie 2026, însă România a fost țara cu cel mai puternic avans la acest capitol, cu o creștere de două cifre de la o lună la alta, arată datele publicate, joi, de Eurostat. Conform acestor dat
Tanczos: CE a extins interdicția la exportul de ovine și caprine din România către țările terțe, până la 31 decembrie 2026
Comisia Europeană (CE) a extins interdicția privind exportul de ovine și caprine din România către țările terțe până la 31 decembrie 2026 și a menținut, totodată, interdicția deja existentă pentru livrările către statele-membre ale Uniunii Europene (UE), a anunțat joi ministrul interimar al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Tanczos Barna.
Industria de apărare din Europa și România intră într-un nou ciclu economic (analiză)
Deciziile politice și strategice adoptate la nivelul NATO și al Uniunii Europene marchează începutul unui nou ciclu economic pentru industria de apărare, relevă o analiză realizată de compania EY România. Potrivit sursei, creșterea accelerată a bugetelor militare, asumarea unor ținte investiționale fără precedent și presiunea asupr
Raffel (ACUE): Prețul energiei în România este cel mai mare din Europa, raportat la puterea de cumpărare
Prețul energiei în Europa e prea mare, iar în România este și mai mare, raportat la puterea cumpărare, a declarat, joi, la un eveniment de specialitate, Volker Raffel, președintele Federației Asociației Companiilor de Utilități din România (ACUE) și CEO al E.ON. 'Prețul energiei în Europa e prea mare, asta ști










