Armeanu (ASF): Pensiile private au un impact semnificativ asupra dezvoltării economice, indiferent de orizontul de timp
Pensiile private au un impact semnificativ asupra dezvoltării economice, indiferent de orizontul de timp, fie că ne referim la dezvoltarea pe termen scurt sau pe termen lung, susţine Dan Armeanu, vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).
"Pensiile private au un impact semnificativ asupra dezvoltării economice indiferent de orizontul de timp, fie că ne referim la dezvoltarea pe termen scurt sau pe termen lung. Pe termen scurt, sistemul de pensii private contribuie la creşterea PIB prin investiţiile efectuate de fondurile de pensii în economia reală, prin asigurarea finanţării statului şi a companiilor, cât şi prin susţinerea consumului, ca efect al plăţii pensiilor viagere către populaţie. De asemenea, ţinând cont de faptul că orizontul investiţional al fondurilor de pensii private este pe termen lung, în corelaţie cu durata obligaţiilor faţă de participanţi, activităţile de investiţii şi de asigurare a unui venit suplimentar pentru populaţie pot influenţa semnificativ factorii de producţie, capitalul şi munca şi contribuie la dezvoltarea economică pe termen lung", spune Armeanu, într-o declaraţie remisă luni AGERPRES.
Potrivit acestuia, sistemul de pensii private stimulează totodată şi economisirea pe termen lung pentru pensie, sumele acumulate sub forma activelor fondurilor de pensii private sunt investite în economie pe perioade lungi, predictibile, reprezentând o sursă stabilă de finanţare a economiei şi a statului. Fondurile de pensii sunt investitori instituţionali care sprijină în principal economia locală şi reprezintă un factor de echilibru şi de stabilitate, compensând retragerea capitalului speculativ în perioade de criză.
Astfel, se manifestă rolul stabilizator al fondurilor de pensii în finanţarea autohtonă, după cum rezultă şi din distribuţia pe ţări a plasamentelor, ţinând cont de expunerea predominantă pe România (90,02% în luna septembrie 2020).
"Investiţiile fondurilor de pensii private se realizează preponderent în societăţi listate pe piaţa de capital, care sunt transparente şi care respectă guvernanţa corporativă, stimulând dezvoltarea pieţei primare prin asigurarea finanţării în cadrul ofertelor publice primare iar, în cazul pieţei secundare, prin îmbunătăţirea adâncimii şi lichidităţii acesteia. Fondurile de pensii private contribuie direct la dezvoltarea economică, din postura de parteneri ai întreprinzătorilor, ai acţionarilor, atunci când investesc în titluri de capital, precum şi din postura de finanţatori, când investesc în obligaţiuni corporative, reprezentând totodată şi o alternativă la finanţarea bancară. În ceea ce priveşte contribuţia la piaţa de capital din România se observă o creştere constantă a deţinerilor fondurilor de pensii private în ponderea capitalizării bursiere, aşa cum este redat în graficul de mai jos (s-au avut în vedere deţinerile directe în emitenţi locali)", a arătat el.
Oficialul ASF a menţionat, totodată, că prin intermediul investiţiilor în titluri de stat, fondurile contribuie la asigurarea pe termen lung a necesarului de finanţare a statului, care utilizează fondurile inclusiv pentru investiţii, care să genereze la rândul lor creştere economică sustenabilă.
"Este de dorit ca o parte semnificativă a datoriei publice să fie deţinută de investitori instituţionali locali, cu un comportament predictibil şi cu strategii pe termen lung, care pot acţiona ca un buffer, în condiţii de volatilitate ridicată a pieţelor financiare. Mai mult, investiţiile fondurilor de pensii au un efect multiplicator asupra economiei, generând o majorare a veniturilor întreprinderilor, susţinând creşterea venitului salarial şi ulterior a consumului", a subliniat Armeanu.
Acesta a adăugat că impactul investiţiilor fondurilor de pensii private, cu deosebire a celor de Pilon II, asupra creşterii economice se poate pune în evidenţă prin intermediul unei estimări pe baza modelului de regresie având ca variabile PIB real ajustat sezonier şi valoarea activelor nete ale fondurilor de pensii Pilon II (transformate prin prelucrări statistice specifice utilizării variabilelor în modele econometrice - de exemplu aplicarea logaritmului natural sau a diferenţierii valorilor).
"Datele utilizate în analiză sunt trimestriale şi acoperă perioada de la începutul sistemului de pensii private (2008, trimestrul al doilea) până în prezent (2020, trimestrul al doilea). Principala concluzie desprinsă din rezultatele modelului este existenţa unei legături semnificative statistic între PIB şi activele nete ale fondurilor de pensii. Mergând mai în detaliu în interpretarea rezultatelor se observă că o variaţie a ratei de creştere a activelor nete ale fondurilor de pensii Pilon II de 1% ar putea avea un impact de aproximativ 0,07 % asupra PIB-ului, în scenariul acţiunii acestui factor izolat", a mai spus vicepreşedintele ASF.
Totodată, activele gestionate de fondurile de pensii au cunoscut evoluţii pozitive de la an la an (creştere de peste 19% în ultimii ani) atât în valoare absolută, cât şi ca procent exprimat în funcţie de PIB (fiind la o valoare de peste 6%).
"Luând în considerare şi alţi factori, precum structura PIB bazată în proporţie de aproximativ 20% pe investiţii, partea din activele nete ale fondurilor de pensii alocată investiţiilor în titluri de stat (aproape 70%), ponderea investiţiilor pe piaţa de capital (aproximativ 20%), precum şi valoarea coeficientului de corelaţie dintre variabile, atunci influenţa majorării cu 19% a activelor nete (care a avut loc în ultimul an) asupra creşterii economice este în jur de 0,5 pp. Influenţa sectorului de pensii private asupra dezvoltării economiei reiese şi din testul Granger, care relevă faptul că se manifestă o cauzalitate unidirecţională semnificativă statistic dinspre variabila activelor nete către variabila PIB", a precizat Armeanu.
Acesta a subliniat că, utilizând un model VECM de descompunere a variantei PIB în funcţie de valoarea contribuţiilor la fondurile de pensii Pilonul 2, a activelor nete şi a valorii titlurilor de stat aflate în portofoliilor acestor fonduri, se constată că variabila active nete are o influenţă semnificativă (de peste 22% cu un lag optim de 4 trimestre) asupra variabilităţii dezvoltării economice.
Astfel, analiza econometrică pune în evidenţă faptul că sistemul de pensii private, cu accent pe fondurile Pilon II, contribuie la creşterea economică cu aproximativ 0,5 pp, este într-o corelaţie puternică (coeficient de corelaţie de aproximativ 90%) cu dezvoltarea economică şi are o influenţă semnificativă asupra dezvoltării atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung.
"Nu trebuie să pierdem din vedere faptul că un sistem de pensii private dezvoltat este parte a mixului optim de politici care adresează tendinţa din ultimele decenii de majorare a ponderii populaţiei în vârstă rezultată din efectul combinat al creşterii speranţei de viaţă însoţită de scăderea constantă a natalităţii. Ţările dezvoltate, care au un nivelul de trai ridicat, au reuşit să compenseze într-o oarecare măsură această evoluţie prin imigraţie, atrăgând forţa de muncă în detrimentul ţărilor care sunt sursă a emigraţiei", a adăugat vicepreşedintele ASF.
În opinia sa, această evoluţie provoacă temeri, atât în ţările cu economii dezvoltate, cât şi în cele cu economii emergente, cu privire la capacitatea sistemului public de pensii, bazat pe solidaritate inter-generaţională, de a asigura un venit de înlocuire decent la pensie. "O soluţie, care să compenseze acest dezechilibru şi să asigure un nivel de trai, cât mai apropiat de cel avut în ultimii ani din perioada activă, este cea a pensiilor private, bazate pe contributivitate şi finanţate de către salariaţi şi/sau angajatori, mai ales în condiţiile în care sistemul privat de pensii are un aport semnificativ la dezvoltarea economică şi un rol activ în finanţarea datoriei publice şi a sectorului privat", a menţionat Dan Armeanu. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Bănciulea, editor: Andreea Marinescu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Dan Air a depus joi la Tribunalul Ilfov cererea de deschidere a procedurii insolvenței
Dan Air a depus joi la Tribunalul Ilfov cererea de deschidere a procedurii insolvenței, cu intenția de reorganizare a activității, informează compania printr-un comunicat. Potrivit sursei citate, compania operează în continuare toate zborurile programate, biletele rămân valabile, iar pasagerii nu trebuie să întreprindă nicio acțiune.
Ministerul Finanțelor: Eurostat a confirmat că România a redus deficitul bugetar la 7,8% în 2025
Eurostat a confirmat că România a redus deficitul bugetar la 7,8% din PIB în 2025, una dintre ele mai ample ajustări din Uniunea Europeană, informează Ministerul Finanțelor printr-un comunicat. 'Datele trimestriale Eurostat pentru 2026 evidențiază necesitatea continuării procesului de consolidare fiscală. Deficitul Români
Zincă (Ministerul Finanțelor): O eventuală retrogradare a ratingului României ar restrânge baza de investitori și ar crește costurile de finanțare
O eventuală retrogradare a ratingului suveran al României sub categoria recomandată investițiilor ar limita semnificativ baza de investitori și ar putea determina creșterea costurilor de finanțare, în condițiile în care statul are în continuare un necesar ridicat de împrumuturi, a declarat joi Bogdan Zincă, șef serviciu în cadrul D
Ministerul Energiei va iniția demersuri legislative pentru alinierea salariilor angajaților Complexului Valea Jiului la nivelul maxim în plată
Ministerul Energiei va iniția, în maximum 30 de zile, demersuri legislative pentru alinierea salariilor angajaților Complexului Energetic Valea Jiului la nivelul maxim aflat în plată pentru fiecare categorie de personal, în urma discuțiilor cu reprezentanții minerilor de la Vulcan. 'În ceea ce privește alinierea dre
Hanga (BVB): Schimbările economice și sociale din Europa vor avea efecte și asupra României
Schimbările economice și sociale prin care trec statele europene vor avea efecte și asupra României, în condițiile în care modelul de dezvoltare urmat în ultimele decenii este supus unor transformări, a declarat joi președintele Bursei de Valori București (BVB), Radu Hanga, la conferința 'România sub lupă - Economia românească
ANSVSA: Primele 300.000 de doze de vaccin împotriva pestei micilor rumegătoare au ajuns în România
O primă tranșă de 300.000 de doze de vaccin împotriva pestei micilor rumegătoare a ajuns joi în România, urmând ca alte 800.000 de doze, destinate combaterii variolei ovine și caprine, să fie livrate etapizat până duminică, 25 octombrie, potrivit unui comunicat al Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor
Barbu: Actul normativ privind despăgubirile pentru secetă va fi corectat în urma unei erori de calcul
Actul normativ referitor la despăgubirile acordate fermierilor afectați de secetă va fi corectat, după ce s-a constatat că, la elaborarea acestuia, procentul gradului de calamitate a fost aplicat de două ori, a anunțat joi ministrul Agriculturii, Florin Barbu, pe pagina sa de Facebook. 'Corectăm actul normativ referitor la despăgubirile pentru secetă! Am d
Niculescu: România este pregătită să își consolideze rolul de hub logistic, economic și strategic pentru reconstrucția Ucrainei
România este pregătită să își consolideze rolul de hub logistic, economic și strategic pentru reconstrucția Ucrainei, iar companiile românești au expertiza, determinarea și proximitatea geografică necesare pentru a fi în prima linie a acestor șantiere ale viitorului, a afirmat, joi, premierul Luca Niculescu, într-un mesaj transmis de con
Hanga: BVB a crescut cu 235% în ultimii 5 ani, cel mai mult din Europa Centrală și de Est
Bursa de Valori București (BVB) a înregistrat o creștere de 235% în ultimii cinci ani, cea mai mare din Europa Centrală și de Est, în timp ce numărul conturilor de investiții a ajuns la 325.000 la jumătatea acestui an, față de 53.000 în 2020, a declarat, joi, președintele BVB, Radu Hanga, la conferința 'România sub lupă - Economia ro
Dan: Condamnăm cu toată fermitatea atacurile Rusiei ce vizează coridoarele comerciale și constituie o încălcare flagrantă a dreptului internațional
România condamnă cu toată fermitatea atacurile cu drone care vizează coridoarele comerciale și care constituie o încălcare flagrantă a dreptului internațional de către Federația Rusă, aceste incidente din Marea Neagră nefiind izolate, ci, dimpotrivă, în ultima perioadă, s-au multiplicat și s-au acutizat, a transmis, joi, președintele Nicușor Dan, pr
Lazea (BNR): Este nevoie de un pact între forțele politice pentru reducerea deficitului bugetar până în 2030
România are nevoie de un pact între forțele politice responsabile, prin care acestea să se angajeze să respecte, în următorii patru ani, corelația dintre evoluția PIB-ului nominal, salarii și pensii și să susțină îmbunătățirea colectării TVA și a impozitului pe profit, pentru reducerea deficitului bugetar sub 3% din PIB până în 203
Târgul de Turism China 2026 se desfășoară în perioada 23-25 octombrie, la București
Cea de-a doua ediție a Târgului de Turism China va avea loc în perioada 23-25 octombrie 2026, la Centrul Cultural Chinez din București, evenimentul reunind agenții de turism din România și China, companii aeriene și instituții culturale, pentru promovarea destinațiilor turistice și dezvoltarea cooperării dintre profesioniștii din cele două țări, pot
Ciucu: Avem pe ordinea de zi a Consiliului General de săptămâna viitoare un proiect prin care ne înfrățim cu orașul Kiev
Consiliul General al Primăriei Municipiului va avea pe ordinea de zi, săptămâna viitoare, un proiect prin care Bucureștiul se înfrățește cu orașul Kiev și sper ca în baza acestui acord să putem ajuta și noi capitala Ucrainei poate cu niște generatoare sau cu ce mai este nevoie să treacă prin iarna care vine, a declarat, joi, primarul general al Capi
Lazea, despre deficitul trimestrial: E vorba de volatilitatea foarte mare dintre trimestre; sunt convins că MF va explica situația
Datele publicate de Eurostat privind deficitul consemnat de România în trimestrul doi din 2026 se referă la deficitul înregistrat în interiorul unui trimestru raportat la Produsul Intern Brut (PIB) din acea perioadă, a declarat joi Valentin Lazea, economist-șef al Băncii Naționale a României, la conferința 'România sub lupă - E
Cristian Popa: Programul european SAFE poate consolida apărarea și economia României
Investițiile în apărare au devenit o necesitate în contextul războiului de la graniță, iar programul european SAFE oferă României acces la finanțare în condiții favorabile pentru modernizarea armatei, dezvoltarea industriei naționale de apărare și construirea unor infrastructuri cu utilizare atât civilă, cât și militară, susține Cr




