Românii au ales vacanţe exotice în Maldive, Zanzibar sau Dubai pentru a petrece Revelionul (turoperator)
Maldive, Zanzibar, Dubai, Egipt sau Turcia sunt printre destinaţiile externe în care românii au ales să-şi petreacă vacanţa de Revelion din acest an, arată datele unui turoperator român, transmise duminică AGERPRES.
În pachetele respective de vacanţă este inclusă atât asigurarea medicală, cât şi Storno, asigurarea care acoperă pierderile financiare cauzate de anulare sau pe motiv de îmbolnăvire cu virusul Sars-CovV-2.
Potrivit unui comunicat de presă al agenţiei de turism Paralela 45, avansul pentru vacanţă e de 10%, iar ultima plată se face cu 30 de zile înainte de plecare. Vacanţele pot fi plătite şi în 12 rate, cu dobândă zero, prin intermediul băncilor partenere ale agenţiei.
Datele turoperatorului arată că, din ianuarie 2021, românii pot să călătorească nu numai în Maldive, Zanzibar, ci şi în Republica Dominicană, Cancun şi Ras al-Khaimah (Emiratele Arabe Unite).
"Cererea pentru vacanţa de Revelion în Maldive a fost peste aşteptări, trei curse charter, lansate treptat, ducând peste o mie de români în destinaţia însorită, pentru şase nopţi, la un preţ al pachetului care a pornit de la 2.000 de euro/persoană. Pe ultima sută de metri, cererile sunt pentru vacanţa de revelion în Dubai, care costă de la 643 de euro/persoană/7 nopţi, în Sharm el Sheikh, pachete de la 763 de euro/persoană/7 nopţi, pentru circuitul în Cappadocia, unde pot vizita şi Troia, Efes, Pamukkale, de la 365 de euro/persoană/9 nopţi/transport autocar. Ori pentru croaziera pe Nil, care le oferă şi posibilitatea vizitării piramidelor şi relaxării în Hurgada, o vacanţa de 9 zile. Pentru vacanţe mai scurte, cererile sunt pentru revelion la Istanbul, cu autocarul sau avionul, de la 165 de euro/persoană/4 nopţi", notează agenţia de turism.
De asemenea, programe de vacanţă în Egipt, de la sejur în Sharm el Sheikh, Hurghada până la croaziere pe Nil, cu sejur în Hurghada, de 7 şi 12 nopţi, vor continua şi în prima lună a anului viitor.
Paralela 45, una dintre primele trei agenţii private din România, a împlinit anul acesta 30 de ani de activitate.
Turoperatorul oferă vacanţe cu zboruri charter în Spania, Grecia, Turcia, Portugalia, Italia, Tunisia şi Egipt, peste 160 de circuite culturale şi istorice organizate anual pe patru continente, precum şi programe pentru seniori, croaziere, vacanţe "tailor made" şi cele de tip business travel. AGERPRES/(AS - editor: Daniel Badea, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ANSVSA contestă restricțiile Comisiei Europene și propune măsuri pentru salvarea exporturilor de ovine
Președintele Autorității Naționale Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, Alexandru Bociu, consideră 'disproporționată' decizia Comisiei Europene de a prelungi până la 31 decembrie 2026 interdicția privind exporturile de ovine și caprine din România către țările terțe și afirmă că măsura adoptată de Bruxelles nu reflectă realitatea epidemiol
Penuria de memorii pentru AI ar putea scumpi smartphone-urile, PC-urile și consolele (analiză)
Cererea tot mai mare de memorii de mare viteză pentru centrele de date dedicate inteligenței artificiale pune presiune asupra lanțurilor de aprovizionare și ar putea determina scumpirea smartphone-urilor, computerelor personale și consolelor de jocuri, relevă o analiză eToro, publicată joi. Potrivit sursei citate, inteligența artificială a transformat memoria
Valoarea activelor din distress în România depășeste 1,5 miliarde euro în primele cinci luni (analiză)
Valoarea bunurilor scoase la vânzare în industria de distress din România a atins 1,766 miliarde euro la finalul lunii mai 2026, aproape dublu față de perioada ianuarie - aprilie 2026, indică o analiză consolidată a ofertei totale de active în dificultate din piața locală. Realizată de azitis.com, platformă de licitații online a bunuril
CFR Călători extinde vânzarea biletelor electronice și pentru deplasările dintre România și Germania
CFR Călători continuă dezvoltarea serviciilor digitale dedicate călătorilor și extinde vânzarea biletelor electronice pentru traficul internațional. Potrivit unui comunicat al companiei, din această lună, prin intermediul butonului ''Cumpără bilete de tren online'' din secțiunea trafic internațional, disponibil pe www.cfrcalatori.ro, călă
Pistol: A fost emis astăzi Acordul de Mediu pentru Autostrada Brașov - Făgăraș
Acordul de Mediu pentru Autostrada Brașov - Făgăraș a fost emis joi, iar documentația aferentă Studiului de Fezabilitate va fi înaintată Ministerului Transporturilor și Infrastructurii pentru analizare și avizare în cadrul Consiliului Tehnico-Economic, a anunțat directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian
Piața media din România a atins o valoare netă de 838 milioane de euro, în 2025 (raport)
Piața media din România a ajuns, în 2025, la valoarea netă de 838 milioane de euro, în creștere cu 5,4% față de anul anterior, conform raportului anual Media Fact Book 2026, publicat joi. Pentru 2026, estimările indică o evoluție stabilă a pieței generale, într-un context economic și politic care continuă să genereze prudență în r
AMOFM București: 150 de persoane au beneficiat, în 2026, de programe de formare profesională finanțate din fonduri europene
Un număr de 150 de persoane au fost cuprinse, în primele cinci luni ale anului, în programe de formare profesională organizate prin proiecte finanțate din Fondul Social European (FSE) de către Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă (AMOFM) București. Potrivit unui comunicat al instituției de muncă, cursurile sunt oferite gratuit partici
ANCOM: Utilizatorii trebuie să fie atenți la roamingul involuntar, care poate apărea în zonele de graniță
Conectarea automată la rețeaua unui operator dintr-o țară din afara Spațiului Economic European (SEE) poate genera costuri suplimentare, chiar dacă utilizatorii nu se află propriu-zis pe teritoriul acelui stat, iar pentru a preveni aceste situații se poate opta pentru selectarea manuală a rețelei din setările telefonului sau la dezactivarea serviciului de roaming, in
UPDATE Nazare: Am adoptat primul program major de relansare a producției locale; 5,313 miliarde lei pentru mari investiții
Guvernul a aprobat un program de ajutor de stat cu un buget de 5,313 miliarde de lei destinat investițiilor în industria prelucrătoare, care urmărește dezvoltarea capacităților de producție și stimularea investițiilor în economia reală, a anunțat joi ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, pe pagina sa de Facebook. 'Am adoptat
Tot mai multe companii mari, în colaps; semnalele din piață nu sunt liniștitoare pentru următoarele luni (analiză)
Economia României traversează o perioadă de reașezare structurală profundă, iar datele oficiale centralizate după primul trimestru al anului 2026 indică o volatilitate crescută în sectorul antreprenorial, cel mai grav fiind faptul că presiunea economică a ajuns la companii mari - firme cu sute de angajați, zeci de milioane de euro în business și eco
Csaba Balint (BNR): Evoluția ROBOR pare coerentă cu cea a ratelor interbancare comparabile din regiune
Evoluția ROBOR este în concordanță cu cadrul politicii monetare și cu inflația, principalele repere economice care influențează dobânzile de pe piața monetară, susține Csaba Balint, membru al Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR), într-un articol publicat joi pe blogul Opinii BNR. 'ROBOR
Parc fotovoltaic de 54 MW inaugurat la Titu, în județul Dâmbovița
Enery a inaugurat Parcul Fotovoltaic Titu, o centrală fotovoltaică cu o capacitate de 54 MW situată în județul Dâmbovița, a informat, joi, compania. Proiectul reprezintă prima centrală fotovoltaică din România dezvoltată, construită și operată integral de Enery și constituie un pas important în strategia de creștere pe
România a fost lider în UE la creșterea lucrărilor de construcții în luna aprilie
Lucrările de construcții au înregistrat o creștere modestă în Uniunea Europeană, în luna aprilie 2026, comparativ cu luna martie 2026, însă România a fost țara cu cel mai puternic avans la acest capitol, cu o creștere de două cifre de la o lună la alta, arată datele publicate, joi, de Eurostat. Conform acestor dat
Tanczos: CE a extins interdicția la exportul de ovine și caprine din România către țările terțe, până la 31 decembrie 2026
Comisia Europeană (CE) a extins interdicția privind exportul de ovine și caprine din România către țările terțe până la 31 decembrie 2026 și a menținut, totodată, interdicția deja existentă pentru livrările către statele-membre ale Uniunii Europene (UE), a anunțat joi ministrul interimar al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Tanczos Barna.
Industria de apărare din Europa și România intră într-un nou ciclu economic (analiză)
Deciziile politice și strategice adoptate la nivelul NATO și al Uniunii Europene marchează începutul unui nou ciclu economic pentru industria de apărare, relevă o analiză realizată de compania EY România. Potrivit sursei, creșterea accelerată a bugetelor militare, asumarea unor ținte investiționale fără precedent și presiunea asupr










