Ambasadorul SUA: Nu trebuie să tolerăm companiile chineze comuniste, care sunt o ameninţare pentru securitatea lumii libere
Companiile chineze comuniste, precum Huawei sau ZTE, nu ar trebui tolerate într-un stat de drept, întrucât scopul lor este de a spiona şi reprezintă o ameninţare pentru securitatea lumii libere, a declarat, marţi, ambasadorul SUA la Bucureşti, Adrian Zuckerman.
El a fost prezent la centrala nucleară de la Cernavodă, alături de preşedintele Eximbank SUA, Kimberly Reed.
"Este o zi istorică pentru relaţiile bilaterale dintre SUA şi România. Nu s-ar fi întâmplat asta fără implicarea preşedinţilor Donald Trump şi Klaus Iohannis şi a premierului Ludovic Orban, prin viziunile lor în ceea ce priveşte colaborarea în sectorul nuclear civil, pentru securitatea ambelor noastre naţiuni. Vreau să mulţumesc în special premierului Orban pentru curajul de a întrerupe acordul privind proiectul Cernavodă cu CGN, o companie chineză comunistă coruptă, cunoscută pentru practicile sale corupte în întreaga lume", a spus diplomatul american.
Acesta a dat asigurări că SUA vor continua să respecte statul de drept şi drepturile omului.
"Companiile chineze comuniste nu le respectă. Practicile frauduloase ale companiilor chineze comuniste, precum Huawei, Nuctech şi ZTE, nu vor fi tolerate. Ele aduc riscuri pentru SUA, România, Europa şi pentru întreaga lume liberă. Chinezii au dezvoltat tehnologia 5G, precum şi celelalte sisteme, cu scopul de a spiona şi de a obţine informaţii despre ţările noastre şi despre fiecare dintre noi. Doar tehnologiile curate pot asigura securitatea naţiunilor şi a fiecăruia dintre noi. România nu trebuie să tolereze persecutarea de către guvernul comunist chinez a poporului său şi a minorităţilor. Lagărele de muncă şi de reeducare nu au loc în lumea de astăzi şi toţi ar trebui să spunem nu", a continuat Zuckerman.
El l-a felicitat pe Ludovic Orban pentru refuzul de a colabora cu chinezii inclusiv în ceea ce priveşte implementarea tehnologiei 5G.
"Prim ministrul Orban a avut curajul să spună 'Nu' infrastructurii 5G comuniste chineze şi altor companii chineze comuniste care ar pune în pericol securitatea României. Premierul Orban a decis că nu este loc în România pentru companii chineze comuniste, care ameninţă securitatea naţională", a mai spus ambasadorul.
Potrivit acestuia, vizita în România a preşedintelui Eximbank US, Kimberly Reed, subliniază angajamentul Statelor Unite pentru a continua proiectul Cernavodă.
"Odată cu suportul financiar de 7 miliarde de dolari pentru realizarea reactoarelor 3 şi 4 şi retehnologizarea reactorului 1, drumul României către o energie curată a fost pavat, contribuind la creşterea securităţii energetice a României şi la prosperitatea ţării. Finanţarea Exim va asigura securitatea energetică a României pentru următoarele decenii", a susţinut el.
Întrebat dacă transferul de putere din SUA şi România ar putea duce la întârzieri în proiectul nuclear, el a răspuns că nu.
"Nu cred că transferul de putere reprezintă un risc în acest sens. În America este paşnic. Simplul fapt că sunt doar întrebări legale ce s-a întâmplat cu voturile nu înseamnă că nu e paşnic. La fel aici, impresia noastră este că o să fie un transfer de putere paşnic şi o să fie o coaliţie formată care reprezintă ceea ce au vrut să facă oamenii din România. Singurul lucru trist este că au ieşit doar 30-32% din oameni să voteze, care e cel mai mic număr în ultimii 30 de ani. Din ce înţeleg, o să fie o coaliţie care va continua să guverneze ţara în timp paşnic şi niciun fel de transfer de putere n-o să schimbe avansurile făcute în acest domeniu", a subliniat Zuckerman. AGERPRES/(A - autor: Florentina Cernat, editor: Oana Tilică, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
CNPP: 885.745 beneficiari de indemnizație socială pentru pensionari, în septembrie 2026
Numărul total al beneficiarilor de indemnizație socială pentru pensionari a fost, în septembrie 2026, de 885.745 persoane, cu 652 mai multe comparativ cu luna anterioară, dintre care 850.009 erau pensionari din sistemul public, iar 35.736 pensionari proveniți din fostul sistem de pensii al agricultorilor, conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii
Petrescu (ASF): Reconstrucția Ucrainei, o oportunitate pentru România
Reconstrucția Ucrainei poate contribui la stabilitatea și prosperitatea regiunii, iar pentru România implicarea în acest efort reprezintă o oportunitate, a declarat președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Alexandru Petrescu, la conferința 'Rebuilding Ukraine: Security, Opportunities, Investments'. 'Reconstr
Transgaz a semnat cu Kawasaki Heavy Industries un Memorandum de Înțelegere privind cooperarea în domeniul hidrogenului
Societatea Națională de Transport al Gazelor Naturale NTGN Transgaz SA (Transgaz) și Kawasaki Heavy Industries, Ltd. au semnat marți, la Tokyo, în cadrul celei de a 4 a ediții a Forumului pentru Inovare România - Japonia, un Memorandum de Înțelegere (MoU) prin care stabilesc cadrul de cooperare strategică în domeniul hidrogenului, al infrastructurii e
Cristian Popa (BNR), despre aderarea la zona euro: E un fenomen economic, dar și politic
Aderarea la zona euro este un fenomen economic, dar și unul politic, iar pentru aceasta este nevoie de eforturi susținute pe toate paliere, a afirmat, vineri, la Sinaia, Cristian Popa, membru al Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR). 'În primul rând, cred că trebuie să spunem că avansul pe drumul aderării la eu
ANAR aplică măsuri de intervenție pentru menținerea debitelor minime pe Dunăre, necesare producției de energie nucleară
Dunărea se situează la minime istorice, fără precedent, iar în prezent se aplică măsuri de suplimentare a debitelor evacuate din acumularea Iezer, situată pe valea Mostiștei, pentru menținerea nivelului necesar pentru producția de energie nucleară, se arată într-un comunicat de presă al Administrației Naționale 'Apele Române' (ANAR), transmis vineri
CONAF: Valoarea adăugată pe persoană ocupată în IMM-urile românești, la jumătate din media europeană
Valoarea adăugată pe persoană ocupată în întreprinderile mici și mijlocii (IMM) din România reprezintă aproximativ jumătate din media europeană, potrivit Raportului de țară al Comisiei Europene din 2026, citat de președintele fondator al Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), Cristina Chiriac. Deciziile, competențele m
Federația Agro-Star 2022 cere condiții de muncă adecvate și stabilitate profesională pentru salariații APIA
Federația Agro-Star 2022 susține că eforturile angajaților Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), implicați în procesarea cererilor și autorizarea plăților către fermieri, trebuie recunoscute prin asigurarea unor condiții de muncă adecvate, a stabilității profesionale și a respectării drepturilor salariale și de muncă, potrivit unui comunicat al or
Pistol: Lucrările pe cele 4 tronsoane ale autostrăzii Sibiu-Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%
Lucrările pe cele patru tronsoane ale Autostrăzii Sibiu - Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%, acestea fiind programate să se finalizeze în anul 2028, a notat, vineri, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, pe pagina sa de Facebook. 'Autostrada
ASF a lansat un ghid privind asigurările de garanții în achizițiile publice, pentru prevenirea riscurilor contractuale
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a elaborat și publicat un ghid privind asigurările de garanții în procesul de achiziții publice, destinat autorităților contractante și operatorilor economici, pentru prevenirea riscurilor contractuale, a întârzierilor și a blocajelor în derularea investițiilor finanțate din fonduri publice.
Breșa de securitate PHP arată cât de mult s-a scurtat timpul de reacție al companiilor în era AI (experți)
O breșă ascunsă de peste zece ani în limbajul de programare PHP a devenit, în această săptămână, o urgență globală, iar cazul arată cât de mult s-a scurtat în era Inteligenței Artificiale (AI) timpul pe care îl are o companie să reacționeze, afirmă experții în securitate cibernetică. Potrivit unui comu
Trenurile CFR Călători vor circula modificat între București Nord și Aeroportul Otopeni, între 28 și 30 octombrie
Circulația trenurilor CFR Călători pe ruta București Nord - Aeroportul Internațional Henri Coandă va suferi modificări temporare, în perioada 28 - 30 octombrie, în intervalul orar 9:00 - 14:00, din cauza unor lucrări la infrastructura feroviară, a anunțat, vineri, compania. În vederea asigurării condițiilor necesare desfășură
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi, când a împrumutat 886,5 milioane lei, printr-o emisiune de obligațiuni de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 28 luni, la un randament mediu de 6,61% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).
Depozitele populației și firmelor au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, la aproape 691 de miliarde de lei
Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, până la 690,779 miliarde de lei, în timp ce față de august 2026 au înregistrat un avans de 0,4%, potrivit datelor publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). În termen
Bursa de Valori București a deschis în scădere ședința de tranzacționare de vineri
Bursa de Valori București (BVB) a deschis în scădere ședința de vineri, cu un rulaj total în valoare de 7,66 milioane lei (1,43 milioane euro), după aproximativ 50 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii listate, era în scădere cu 0,26%, iar indice
BNR: Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7%
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7% față de august 2026 (-0,02% în termeni reali), până la nivelul de 480,263 miliarde lei, arată datele publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). Creditul în lei, cu o pondere de 66,8% în vo







