Au început înscrierile pentru cea de-a V-a ediţie a Smart City Industry Awards
Asociaţia Română pentru Smart City organizează în data de 20 decembrie 2020 a V-a ediţie a Galei Smart City Industry Awards, eveniment pentru care au început înscrierile, conform unui comunicat remis, joi, AGERPRES.
Gala va fi difuzată online, iar în cadrul evenimentului vor fi premiate cele mai bune proiecte tip Smart City implementate la nivel naţional pe parcursul anului 2020, cât şi eforturile susţinute ale instituţiilor, companiilor şi persoanelor pentru dezvoltarea industriei.
"Dacă la ediţia a IV-a, Gala Smart City Industry Awards a avut loc într-un cadru spectaculos, la Palatul Parlamentului, alături de 450 dintre cei mai importanţi actori din industria Smart City, anul acesta, circumstanţele ne obligă să celebrăm cele mai reuşite proiecte de Smart City din România de la distanţă, din confortul propriilor case. Astfel, evenimentul va fi difuzat online, pe toate canalele disponibile ale Asociaţiei Române pentru Smart City şi ale partenerilor săi", se menţionează în comunicat.
Ediţia 2020 a galei Smart City Industry Awards va premia acele persoane/instituţii/companii care au ştiut să se adapteze contextului pandemic actual, să digitalizeze, să implice cetăţenii în rezolvarea problemelor şi în actul administrativ şi să implementeze tehnologii şi soluţii inovatoare care să ajute comunităţile să traverseze mai uşor aceste vremuri dificile.
Înscrierea proiectelor în competiţie este gratuită şi se realizează prin completarea unui formular, până pe data de
8 decembrie 2020, ora 18:00.
Categoriile Smart City Industry Awards 2020 sunt: Smart Citizen - la această categorie pot fi înscrise proiecte care fac referire sau conţin tehnologii precum: civic engagement, participatory budgeting, information and transparency applications etc; Smart Mobility - categorie la care pot fi înscrise proiecte care fac referire sau conţin tehnologii precum: Public Transport Project, Transport infrastructure Project, Smart infrastructure, Ride Sharing Project, Accessibility, Alternative modes of transport, Smart Mobility Project etc, Smart Economy - unde pot fi înscrise proiecte care fac referire sau conţin tehnologii precum: innovative banking services, Start-Up, Young Smart Innovator of the Year etc.
De asemenea, vor mai fi categoriile: Smart Environment - unde pot fi înscrise proiecte care fac referire sau conţin tehnologii precum: Environment, Waste Management, Water Project, Energy etc; Smart Living - unde se pot înscrie proiecte care fac referire sau conţin tehnologii precum: Safe City, Health, Education, CSR Project, Tourism, Real Estate etc; Smart Governance - la această categorie pot fi înscrise proiecte care fac referire sau conţin tehnologii precum: Digital City, Transparency and access to information, Municipal directions and companies, Smart County etc.
Juriul va fi format din experţi din industria Smart City, lideri în domeniile lor de specializare. Conform tradiţiei, propunerea pentru poziţia de preşedinte al juriului revine marelui câştigător al ediţiei precedente (Best Smart City Project sau Mayor of the Year).
Criteriile de jurizare vor fi: 20% grad de replicabilitate, 20% funcţionalitate şi implementare, 20% impact în comunitate, 20% inovaţie şi creativitate, 20% calitate.
Cea de-a doua grupă de premii se referă la oamenii, companiile, instituţiile, profesioniştii care fac ca lucrurile să se întâmple. Asociaţia Română pentru Smart City va acorda 11 premii speciale în funcţie de activitatea din ultimul an a companiilor, instituţiilor dar, mai ales, a persoanelor implicate în dezvoltarea industriei Smart City din România.
Aceste premii sunt: Best Smart City Project, Mayor of the Year, Best Smart City Company, Smart Governance, CEO of the Year, Partner of the Year, City Manager of the Year, Smart Real Estate and Residential, Best Romanian Smart City Strategy, Most active member şi Smart City Industry Best Mass Media Supporter.
"Asociaţia Română pentru Smart City, autoritatea Industriei de Smart City din România, crede cu tărie în capacităţile de dezvoltare inteligentă a comunităţilor noastre, iar Gala Smart City Industry Awards este aici să recunoască meritele şi eforturile susţinute ale tuturor actorilor implicaţi în cele mai ambiţioase proiecte Smart City la nivel naţional", se mai arată în comunicat.AGERPRES/(AS-autor: Nicoleta Gherasi, editor: Mariana Nica, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Depozitele populației și firmelor au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, la aproape 691 de miliarde de lei
Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, până la 690,779 miliarde de lei, în timp ce față de august 2026 au înregistrat un avans de 0,4%, potrivit datelor publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). În termen
Bursa de Valori București a deschis în scădere ședința de tranzacționare de vineri
Bursa de Valori București (BVB) a deschis în scădere ședința de vineri, cu un rulaj total în valoare de 7,66 milioane lei (1,43 milioane euro), după aproximativ 50 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii listate, era în scădere cu 0,26%, iar indice
BNR: Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7%
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7% față de august 2026 (-0,02% în termeni reali), până la nivelul de 480,263 miliarde lei, arată datele publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). Creditul în lei, cu o pondere de 66,8% în vo
Despăgubirile plătite în baza asigurărilor facultative de locuință au depășit 90 de milioane de lei în primul semestru
Despăgubirile plătite în baza asigurărilor facultative de locuință au depășit 90 de milioane de lei în primul semestru din 2026, în creștere cu 14% față de aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce numărul polițelor a avansat cu 8%, potrivit unui comunicat al Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UN
Peste 3,88 milioane de utilizatori ai Spațiului Privat Virtual; ANAF extinde utilizarea instrumentelor digitale
Spațiul Privat Virtual (SPV) are în prezent 3.888.211 utilizatori, iar ponderea verificărilor documentare în totalul acțiunilor de control a depășit ținta asumată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), potrivit unui comunicat al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). Instituția a organizat, în per
INS: România avea peste 500.000 de locuri de cazare turistică la 31 iulie 2026, în creștere cu 7,7%
România avea, la 31 iulie 2026, peste 500.000 de locuri de cazare turistică, în creștere cu 7,7% față de aceeași dată a anului trecut, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS). Numărul structurilor de primire turistică a ajuns la 16.399, cu 2.074 mai multe (+14,5%) față de 31 iulie 2025, în
Marele premiu la Loto 6/49, în valoare de 3,32 milioane de euro, a fost câștigat cu un bilet de 24,50 lei
Marele premiu la Loto 6/49, în valoare de 17,761 milioane de lei (peste 3,32 milioane de euro), a fost câștigat la tragerile de joi, cu un bilet jucat pe aplicația mobilă AmParcat.ro, informează vineri Loteria Română. Biletul norocos a fost completat cu 3 variante simple la Loto 6/49, prețul acestuia fiind de 24,50 de lei.
INS: Cifra de afaceri din industrie a crescut cu 10,3% în august 2026
Cifra de afaceri din industrie, pe total (piața internă și piața externă), a crescut în termeni nominali cu 10,3% în luna august 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, însă a scăzut cu 13,7% față de luna precedentă, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS). Cifra de afaceri d
Scădere cu 2,8% a comenzilor noi din industria prelucrătoare, în primele opt luni (statistică)
Comenzile noi din industria prelucrătoare au scăzut, în termeni nominali, în primele opt luni ale anului în curs, cu 2,8%, comparativ cu perioada similară din 2025, arată datele publicate, vineri, de Institutul Național de Statistică (INS). În marja scăderii generale au fost înregistrate diminuări ale comenzilor &
Târgul de Turism China 2026 se deschide vineri la București
Centrul Cultural Chinez din București, în parteneriat cu Asociația Națională a Agențiilor de Turism din România (ANAT), organizează, în perioada 23-25 octombrie 2026, în Capitală, Târgul de Turism China 2026. 'După succesul primei ediții, desfășurate în 2025, evenimentul continuă să promoveze diversitate
Companiile cu cifră de afaceri de peste 5 milioane de euro, invitate la Financing & IPO Summit 2026 by VERTIK
Grupul Vertik organizează, în perioada 13-24 octombrie, cea de-a doua ediție Financing & IPO Summit 2026, care se adresează companiilor cu cifră de afaceri de peste 5 milioane de euro, cu planuri de dezvoltare și nevoie de capital suplimentar și care vor să își diversifice sursele de finanțare dincolo de finanțarea bancară. Con
Dan Air a depus joi la Tribunalul Ilfov cererea de deschidere a procedurii insolvenței
Dan Air a depus joi la Tribunalul Ilfov cererea de deschidere a procedurii insolvenței, cu intenția de reorganizare a activității, informează compania printr-un comunicat. Potrivit sursei citate, compania operează în continuare toate zborurile programate, biletele rămân valabile, iar pasagerii nu trebuie să întreprindă nicio acțiune.
Ministerul Finanțelor: Eurostat a confirmat că România a redus deficitul bugetar la 7,8% în 2025
Eurostat a confirmat că România a redus deficitul bugetar la 7,8% din PIB în 2025, una dintre ele mai ample ajustări din Uniunea Europeană, informează Ministerul Finanțelor printr-un comunicat. 'Datele trimestriale Eurostat pentru 2026 evidențiază necesitatea continuării procesului de consolidare fiscală. Deficitul Români
Zincă (Ministerul Finanțelor): O eventuală retrogradare a ratingului României ar restrânge baza de investitori și ar crește costurile de finanțare
O eventuală retrogradare a ratingului suveran al României sub categoria recomandată investițiilor ar limita semnificativ baza de investitori și ar putea determina creșterea costurilor de finanțare, în condițiile în care statul are în continuare un necesar ridicat de împrumuturi, a declarat joi Bogdan Zincă, șef serviciu în cadrul D
Ministerul Energiei va iniția demersuri legislative pentru alinierea salariilor angajaților Complexului Valea Jiului la nivelul maxim în plată
Ministerul Energiei va iniția, în maximum 30 de zile, demersuri legislative pentru alinierea salariilor angajaților Complexului Energetic Valea Jiului la nivelul maxim aflat în plată pentru fiecare categorie de personal, în urma discuțiilor cu reprezentanții minerilor de la Vulcan. 'În ceea ce privește alinierea dre











