logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

VIDEO Cîţu: Elcen şi Termoenergetica vor ieşi din insolvenţă până la sfârşitul lunii decembrie

Imagine din galeria Agerpres

Ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, a anunţat sâmbătă că, împreună cu primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a găsit soluţia procedurală şi financiară pentru ieşirea Elcen din insolvenţă şi urmează ca acest lucru să se întâmple până la finalul lunii decembrie.

 


"După schimbarea pe care au dorit bucureştenii la Primăria Municipiului Bucureşti, am găsit bunăvoinţă şi deschidere la primarul general al Capitalei şi împreună am găsit soluţia procedurală şi financiară de a iesi din starea de insolvenţă. Sunt două mecanisme, este art 26 din Ordonanţa 201/2020 şi Ordonanţa 69/2020. Repet, unul dintre mecanisme, este vorba despre swap-ul pentru datoriile restante ale unităţilor administrativ teritoriale, era în vigoare şi la rectificarea precedentă, doar că nu a fost luat în calcul. Am găsit soluţia, şi procedurală şi financiară, şi urmează o serie de măsuri şi mai mulţi paşi care vor duce la ieşirea din insolvenţă a Elcen", a spus ministrul într-o conferinţă de presă.
"
Întrebat de jurnalişti când vor ieşi din insolvenţă Elcen şi Termoenergetica, el a răspuns: "Până la finalul lunii decembrie. Există un calendar clar, dar până la finalul lunii decembrie".

Cîţu a subliniat că primăria municipiului Bucureşti are nevoie de ajutor pentru a trece peste această perioadă, mai ales că sunt datorii pe care le-a moştenit, datorii foarte mari care au apărut în urma unei executări defectuase a bugetului primăriei.

"O parte din ancheta Inspecţiei Economice a Ministerului Finanţelor Publice deja este la DNA exact pe execuţia bugetară", a reamintit Cîţu.

Ministrul a făcut o "trecere în revistă" a insolvenţei Elcen, menţionând că procedura a fost deschisă în data de 6 octombrie 2016, la solicitarea societăţii. La momentul respectiv, creanţele totale admise la masa credală erau de 2,2 miliarde lei, din care creanţe ale Ministerului Finanţelor şi Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală erau în cuantum de un miliard de lei. Ceilalţi creditori semnificativi erau companii cu capital de stat şi instituţii de credit.

Planul de reorganizare al Elcen a fost confirmat de instanţă în data de 22 octombrie 2018, însă acesta a fost ulterior modificat deoarece sursele de finanţare prevăzute nu s-au concretizat. Planul de reorganizare modificat a fost confirmat de instanţă în 9 iulie 2020, iar durata este până în 22 octombrie 2022.

"În ipoteza reuşitei reorganizării, durata estimată privind procedura insolvenţei este de şase ani. În cazul în care planul de reorganizare ar fi eşuat, societatea ar fi intrat în faliment. Acestea erau de fapt riscurile", a precizat ministrul Finanţelor.

Florin Cîţu a menţionat că pe durata insolvenţei Elcen nu a îndeplinit condiţiile necesare obţinerii finanţării din fonduri europene nerambursabile, iar cei care au aruncat "voit şi premeditat societatea în insolvenţă" ar trebui să plătească.

"Şi aici este iarăşi o problemă. Faptul că Elcen a fost din punctul meu de vedere premeditat şi voit aruncat în situaţia această de insolvenţă a vitregit această companie de avea acces la finanţare din fonduri europene nerambursabile şi cineva va trebui să plătească pentru acest lucru. În aceste condiţii, nu s-au realizat investiţiile necesare pentru menţinerea capacităţii de producţie a energiei într-un mod sustenabil pe termen lung. Aici aveţi o explicaţie de ce Elcen nu a avut fondurile pentru a face aceste investiţii. Şi repet: cei care au împins Elcen voit către insolvenţă sunt responsabili pentru acest lucru şi ar trebui să plătească", a mai spus ministrul.AGERPRES/(AS-autor: Nicoleta Gherasi, editor: Florentina Cernat, editor online: Anda Badea)

 

Citiţi şi:

 

VIDEO Nicuşor Dan: Până la sfârşitul lunii decembrie va fi compensată datoria de 400 de milioane de lei către ELCEN

 

VIDEO Cîţu: Dacă unele companii de stat vor majora salariile, acestea sunt din economiile lor

 

VIDEO Nicuşor Dan subliniază că preţul gigacaloriei nu va creşte iarna aceasta

 

 

Afisari: 91

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 23-10-2026 10:56

BNR: Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7%

Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7% față de august 2026 (-0,02% în termeni reali), până la nivelul de 480,263 miliarde lei, arată datele publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). Creditul în lei, cu o pondere de 66,8% în vo

Economic Intern 23-10-2026 10:09

Peste 3,88 milioane de utilizatori ai Spațiului Privat Virtual; ANAF extinde utilizarea instrumentelor digitale

Spațiul Privat Virtual (SPV) are în prezent 3.888.211 utilizatori, iar ponderea verificărilor documentare în totalul acțiunilor de control a depășit ținta asumată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), potrivit unui comunicat al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). Instituția a organizat, în per

Economic Intern 23-10-2026 10:05

INS: România avea peste 500.000 de locuri de cazare turistică la 31 iulie 2026, în creștere cu 7,7%

România avea, la 31 iulie 2026, peste 500.000 de locuri de cazare turistică, în creștere cu 7,7% față de aceeași dată a anului trecut, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS). Numărul structurilor de primire turistică a ajuns la 16.399, cu 2.074 mai multe (+14,5%) față de 31 iulie 2025, în

Economic Intern 23-10-2026 09:47

Marele premiu la Loto 6/49, în valoare de 3,32 milioane de euro, a fost câștigat cu un bilet de 24,50 lei

Marele premiu la Loto 6/49, în valoare de 17,761 milioane de lei (peste 3,32 milioane de euro), a fost câștigat la tragerile de joi, cu un bilet jucat pe aplicația mobilă AmParcat.ro, informează vineri Loteria Română. Biletul norocos a fost completat cu 3 variante simple la Loto 6/49, prețul acestuia fiind de 24,50 de lei.

Economic Intern 23-10-2026 09:45

INS: Cifra de afaceri din industrie a crescut cu 10,3% în august 2026

Cifra de afaceri din industrie, pe total (piața internă și piața externă), a crescut în termeni nominali cu 10,3% în luna august 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, însă a scăzut cu 13,7% față de luna precedentă, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS). Cifra de afaceri d

Economic Intern 23-10-2026 09:33

Scădere cu 2,8% a comenzilor noi din industria prelucrătoare, în primele opt luni (statistică)

Comenzile noi din industria prelucrătoare au scăzut, în termeni nominali, în primele opt luni ale anului în curs, cu 2,8%, comparativ cu perioada similară din 2025, arată datele publicate, vineri, de Institutul Național de Statistică (INS). În marja scăderii generale au fost înregistrate diminuări ale comenzilor &

Economic Intern 23-10-2026 09:14

Târgul de Turism China 2026 se deschide vineri la București

Centrul Cultural Chinez din București, în parteneriat cu Asociația Națională a Agențiilor de Turism din România (ANAT), organizează, în perioada 23-25 octombrie 2026, în Capitală, Târgul de Turism China 2026. 'După succesul primei ediții, desfășurate în 2025, evenimentul continuă să promoveze diversitate

Economic Intern 23-10-2026 07:50

Companiile cu cifră de afaceri de peste 5 milioane de euro, invitate la Financing & IPO Summit 2026 by VERTIK

Grupul Vertik organizează, în perioada 13-24 octombrie, cea de-a doua ediție Financing & IPO Summit 2026, care se adresează companiilor cu cifră de afaceri de peste 5 milioane de euro, cu planuri de dezvoltare și nevoie de capital suplimentar și care vor să își diversifice sursele de finanțare dincolo de finanțarea bancară. Con

Economic Intern 22-10-2026 20:55

Dan Air a depus joi la Tribunalul Ilfov cererea de deschidere a procedurii insolvenței

Dan Air a depus joi la Tribunalul Ilfov cererea de deschidere a procedurii insolvenței, cu intenția de reorganizare a activității, informează compania printr-un comunicat. Potrivit sursei citate, compania operează în continuare toate zborurile programate, biletele rămân valabile, iar pasagerii nu trebuie să întreprindă nicio acțiune.

Economic Intern 22-10-2026 20:53

Ministerul Finanțelor: Eurostat a confirmat că România a redus deficitul bugetar la 7,8% în 2025

Eurostat a confirmat că România a redus deficitul bugetar la 7,8% din PIB în 2025, una dintre ele mai ample ajustări din Uniunea Europeană, informează Ministerul Finanțelor printr-un comunicat. 'Datele trimestriale Eurostat pentru 2026 evidențiază necesitatea continuării procesului de consolidare fiscală. Deficitul Români

Economic Intern 22-10-2026 19:49

Zincă (Ministerul Finanțelor): O eventuală retrogradare a ratingului României ar restrânge baza de investitori și ar crește costurile de finanțare

O eventuală retrogradare a ratingului suveran al României sub categoria recomandată investițiilor ar limita semnificativ baza de investitori și ar putea determina creșterea costurilor de finanțare, în condițiile în care statul are în continuare un necesar ridicat de împrumuturi, a declarat joi Bogdan Zincă, șef serviciu în cadrul D

Economic Intern 22-10-2026 18:42

Ministerul Energiei va iniția demersuri legislative pentru alinierea salariilor angajaților Complexului Valea Jiului la nivelul maxim în plată

Ministerul Energiei va iniția, în maximum 30 de zile, demersuri legislative pentru alinierea salariilor angajaților Complexului Energetic Valea Jiului la nivelul maxim aflat în plată pentru fiecare categorie de personal, în urma discuțiilor cu reprezentanții minerilor de la Vulcan. 'În ceea ce privește alinierea dre

Economic Intern 22-10-2026 18:05

Hanga (BVB): Schimbările economice și sociale din Europa vor avea efecte și asupra României

Schimbările economice și sociale prin care trec statele europene vor avea efecte și asupra României, în condițiile în care modelul de dezvoltare urmat în ultimele decenii este supus unor transformări, a declarat joi președintele Bursei de Valori București (BVB), Radu Hanga, la conferința 'România sub lupă - Economia românească

Economic Intern 22-10-2026 17:37

ANSVSA: Primele 300.000 de doze de vaccin împotriva pestei micilor rumegătoare au ajuns în România

O primă tranșă de 300.000 de doze de vaccin împotriva pestei micilor rumegătoare a ajuns joi în România, urmând ca alte 800.000 de doze, destinate combaterii variolei ovine și caprine, să fie livrate etapizat până duminică, 25 octombrie, potrivit unui comunicat al Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor

Economic Intern 22-10-2026 17:03

Barbu: Actul normativ privind despăgubirile pentru secetă va fi corectat în urma unei erori de calcul

Actul normativ referitor la despăgubirile acordate fermierilor afectați de secetă va fi corectat, după ce s-a constatat că, la elaborarea acestuia, procentul gradului de calamitate a fost aplicat de două ori, a anunțat joi ministrul Agriculturii, Florin Barbu, pe pagina sa de Facebook. 'Corectăm actul normativ referitor la despăgubirile pentru secetă! Am d