logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

HelpNet precizează că nu a primit amenzi pentru comercializarea de măşti neconforme, iar deficienţele au fost remediate

Imagine din galeria Agerpres

Reprezentanţii Help Net precizează, vineri, că reţeaua de farmacii nu a primit amenzi pentru comercializarea de măşti neconforme şi nici nu i-au fost retrase măşti de la comercializare.

Potrivit unui raport al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), obţinut de AGERPRES, în perioada 23 octombrie - 23 noiembrie 2020, ANPC, prin organele sale teritoriale a desfăşurat controale pentru verificarea respectării prevederilor legale la comercializarea măştilor. În urma acţiunii tematice au fost verificate 35,18 milioane de măşti în valoare 19,76 milioane de lei, din care 32,99 milioane de măşti în valoare de 19,45 milioane lei nu se încadrau în prevederile legale în vigoare.

În ceea ce priveşte reţeaua de farmacii Help Net, în urma controalelor s-a constatat existenţa unor "informaţii incomplete la măştile de protecţie KN95 pentru copii şi adulţi respectiv lipsă lot, mărime, marcaj CE, riscul împotriva căreia sunt destinate să protejeze (SC Help Net Farma SRL judeţul Bistriţa-Năsăud)".

La SC Help Net Farma SA filiala Sebeş (judeţul Alba), comisarii ANPC, au constatat "elemente care pot induce în eroare cu privire la legalitatea produsului: în declaraţia de conformitate era înscris că produsul mască era dispozitiv medical, iar raportul de testare era emis pentru un echipament individual de protecţie care se supune la alt cadru legal ( )"

"În exercitarea dreptului la replică, Help Net menţionează că, încă de la începutul pandemiei, nu a primit amenzi pentru comercializarea de măşti neconforme şi nici nu i-au fost retrase măşti de la comercializare. În situaţiile punctuale semnalate în articol menţionăm că au fost remediate deficienţele constatate pentru a asigura informarea completă a pacientului. Conform politicilor de calitate şi siguranţă ale Help Net, niciun produs nu ajunge pe rafturile farmaciilor noastre înainte de certificarea şi supervizarea acestuia de către departamentele proprii de reglementare şi calitate. Help Net poate dovedi această stare de fapt în orice moment, nu numai pentru perioada menţionată în articol", susţin reprezentanţii reţelei de farmacii.

Potrivit sursei citate, Help Net a colaborat în toată această perioadă cu ANPC şi alte autorităţi de reglementare, punând la dispoziţie toate informaţiile legate de o eventuală comercializare a măştilor neconforme, aşa cum au fost anunţate şi comunicate de Comisia Europeană, dar şi de autorităţile naţionale, inclusiv Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale din România.

"Aşa cum am confirmat şi la momentul analizelor, reconfirmăm faptul că niciuna dintre aceste măşti nu se află în depozitele Help Net sau pe rafturile farmaciilor, la comercializare. În sprijinul acestei realităţi şi poziţii Help Net, pentru pacienţi şi publicul larg, în farmacii dar şi pe site-ul helpnet.ro este disponibilă documentaţia de conformitate a măştilor comercializate în Help Net (tip mască şi documentele de certificare şi conformitate). Pentru noi, sănătatea şi siguranţa pacienţilor noştri definesc modul în care ne conducem business-ul, iar Help Net a câştigat respectul pacienţilor săi, în cei 22 de ani de activitate, tocmai prin gestionarea transparentă a activităţii sale", se mai spune în document. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Afisari: 255

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 23-10-2026 11:28

Depozitele populației și firmelor au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, la aproape 691 de miliarde de lei

Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, până la 690,779 miliarde de lei, în timp ce față de august 2026 au înregistrat un avans de 0,4%, potrivit datelor publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). În termen

Economic Intern 23-10-2026 11:22

Bursa de Valori București a deschis în scădere ședința de tranzacționare de vineri

Bursa de Valori București (BVB) a deschis în scădere ședința de vineri, cu un rulaj total în valoare de 7,66 milioane lei (1,43 milioane euro), după aproximativ 50 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii listate, era în scădere cu 0,26%, iar indice

Economic Intern 23-10-2026 10:56

BNR: Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7%

Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7% față de august 2026 (-0,02% în termeni reali), până la nivelul de 480,263 miliarde lei, arată datele publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). Creditul în lei, cu o pondere de 66,8% în vo

Economic Intern 23-10-2026 10:43

Despăgubirile plătite în baza asigurărilor facultative de locuință au depășit 90 de milioane de lei în primul semestru

Despăgubirile plătite în baza asigurărilor facultative de locuință au depășit 90 de milioane de lei în primul semestru din 2026, în creștere cu 14% față de aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce numărul polițelor a avansat cu 8%, potrivit unui comunicat al Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UN

Economic Intern 23-10-2026 10:09

Peste 3,88 milioane de utilizatori ai Spațiului Privat Virtual; ANAF extinde utilizarea instrumentelor digitale

Spațiul Privat Virtual (SPV) are în prezent 3.888.211 utilizatori, iar ponderea verificărilor documentare în totalul acțiunilor de control a depășit ținta asumată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), potrivit unui comunicat al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). Instituția a organizat, în per

Economic Intern 23-10-2026 10:05

INS: România avea peste 500.000 de locuri de cazare turistică la 31 iulie 2026, în creștere cu 7,7%

România avea, la 31 iulie 2026, peste 500.000 de locuri de cazare turistică, în creștere cu 7,7% față de aceeași dată a anului trecut, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS). Numărul structurilor de primire turistică a ajuns la 16.399, cu 2.074 mai multe (+14,5%) față de 31 iulie 2025, în

Economic Intern 23-10-2026 09:47

Marele premiu la Loto 6/49, în valoare de 3,32 milioane de euro, a fost câștigat cu un bilet de 24,50 lei

Marele premiu la Loto 6/49, în valoare de 17,761 milioane de lei (peste 3,32 milioane de euro), a fost câștigat la tragerile de joi, cu un bilet jucat pe aplicația mobilă AmParcat.ro, informează vineri Loteria Română. Biletul norocos a fost completat cu 3 variante simple la Loto 6/49, prețul acestuia fiind de 24,50 de lei.

Economic Intern 23-10-2026 09:45

INS: Cifra de afaceri din industrie a crescut cu 10,3% în august 2026

Cifra de afaceri din industrie, pe total (piața internă și piața externă), a crescut în termeni nominali cu 10,3% în luna august 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, însă a scăzut cu 13,7% față de luna precedentă, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS). Cifra de afaceri d

Economic Intern 23-10-2026 09:33

Scădere cu 2,8% a comenzilor noi din industria prelucrătoare, în primele opt luni (statistică)

Comenzile noi din industria prelucrătoare au scăzut, în termeni nominali, în primele opt luni ale anului în curs, cu 2,8%, comparativ cu perioada similară din 2025, arată datele publicate, vineri, de Institutul Național de Statistică (INS). În marja scăderii generale au fost înregistrate diminuări ale comenzilor &

Economic Intern 23-10-2026 09:14

Târgul de Turism China 2026 se deschide vineri la București

Centrul Cultural Chinez din București, în parteneriat cu Asociația Națională a Agențiilor de Turism din România (ANAT), organizează, în perioada 23-25 octombrie 2026, în Capitală, Târgul de Turism China 2026. 'După succesul primei ediții, desfășurate în 2025, evenimentul continuă să promoveze diversitate

Economic Intern 23-10-2026 07:50

Companiile cu cifră de afaceri de peste 5 milioane de euro, invitate la Financing & IPO Summit 2026 by VERTIK

Grupul Vertik organizează, în perioada 13-24 octombrie, cea de-a doua ediție Financing & IPO Summit 2026, care se adresează companiilor cu cifră de afaceri de peste 5 milioane de euro, cu planuri de dezvoltare și nevoie de capital suplimentar și care vor să își diversifice sursele de finanțare dincolo de finanțarea bancară. Con

Economic Intern 22-10-2026 20:55

Dan Air a depus joi la Tribunalul Ilfov cererea de deschidere a procedurii insolvenței

Dan Air a depus joi la Tribunalul Ilfov cererea de deschidere a procedurii insolvenței, cu intenția de reorganizare a activității, informează compania printr-un comunicat. Potrivit sursei citate, compania operează în continuare toate zborurile programate, biletele rămân valabile, iar pasagerii nu trebuie să întreprindă nicio acțiune.

Economic Intern 22-10-2026 20:53

Ministerul Finanțelor: Eurostat a confirmat că România a redus deficitul bugetar la 7,8% în 2025

Eurostat a confirmat că România a redus deficitul bugetar la 7,8% din PIB în 2025, una dintre ele mai ample ajustări din Uniunea Europeană, informează Ministerul Finanțelor printr-un comunicat. 'Datele trimestriale Eurostat pentru 2026 evidențiază necesitatea continuării procesului de consolidare fiscală. Deficitul Români

Economic Intern 22-10-2026 19:49

Zincă (Ministerul Finanțelor): O eventuală retrogradare a ratingului României ar restrânge baza de investitori și ar crește costurile de finanțare

O eventuală retrogradare a ratingului suveran al României sub categoria recomandată investițiilor ar limita semnificativ baza de investitori și ar putea determina creșterea costurilor de finanțare, în condițiile în care statul are în continuare un necesar ridicat de împrumuturi, a declarat joi Bogdan Zincă, șef serviciu în cadrul D

Economic Intern 22-10-2026 18:42

Ministerul Energiei va iniția demersuri legislative pentru alinierea salariilor angajaților Complexului Valea Jiului la nivelul maxim în plată

Ministerul Energiei va iniția, în maximum 30 de zile, demersuri legislative pentru alinierea salariilor angajaților Complexului Energetic Valea Jiului la nivelul maxim aflat în plată pentru fiecare categorie de personal, în urma discuțiilor cu reprezentanții minerilor de la Vulcan. 'În ceea ce privește alinierea dre