RECTIFICARE Raport ANPC: Lidl, Kaufland, Sensiblu, Help Net, printre companiile amendate pentru comercializarea măştilor neconforme

În ştirea cu titlul "Raport ANPC: Lidl, Kaufland, Sensiblu, Help Net, printre companiile amendate pentru comercializarea măştilor neconforme", difuzată vineri, la ora 8:10, pe fluxul Economic Intern, în paragraful al patrulea se va citi corect "(peste 93%) nu se încadrau în prevederile legale în vigoare", în loc de "(59%) nu se încadrau în prevederile legale în vigoare", potrivit unei erate a Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.
Retransmitem ştirea în forma corectă:
Bucureşti, 27 nov /Agerpres/ - Unele dintre cele mai mari companii de retail din România, precum Lidl, Kaufland, Mega Image, Auchan, Altex, Profi, Dedeman, DM, mari lanţuri farmaceutice, cum ar fi Sensiblu şi Help Net, dar şi benzinăriile Lukoil România se află pe lista companiilor amendate pentru comercializarea măştilor neconforme, se arată în raportul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), obţinut de AGERPRES.
ANPC, prin sucursalele sale teritoriale, a derulat în perioada 23 octombrie - 23 noiembrie controale pentru verificarea respectării prevederilor legale la comercializarea măştilor.
Potrivit draftului raportului, au fost controlaţi 599 operatori economici, la un număr de 396 dintre aceştia (66%) constatându-se nerespectarea prevederilor legale în vigoare; la 79 de operatori economici controlul nu a fost finalizat.
Au fost verificate un număr de 35.180.666 măşti în valoare 19.763.739 lei, din care 32.997.026 măşti în valoare de 19.459.353 lei (peste 93%) nu se încadrau în prevederile legale în vigoare.
Urmare a deficienţelor constatate, organele de control au dispus următoarele măsuri: oprirea temporară de la comercializare a 31.931.598 de bucăţi de măşti în valoare de 12.740.657 lei până la remedierea neconformităţilor constatate; oprirea definitivă şi scoaterea de la comercializare a 725.448 bucăţi de măşti în valoare de 3.152.544 lei; aplicarea a 668 sancţiuni contravenţionale, din care 237 avertismente şi 431 amenzi contravenţionale în valoare de 2.908.000 lei pentru încălcarea reglementărilor privind protecţia consumatorilor.
Printre companiile care au fost sancţionate pentru comercializarea măştilor neconforme se află diverse puncte de lucru din ţară ale marilor retaileri prezenţi în România, precum Lidl, Rewe, Kaufland, Mega Image, Auchan, Altex, Dedeman, Profi, DM, dar şi compania petrolieră Lukoil România.
De asemenea, raportul arată că au fost amendate şi marile reţele de farmacii Help Net şi Sensiblu.
Printre neregulile constatate se află lipsa totală sau parţială a elementelor de identificare şi caracterizare, lipsa traducerii în limba română, lipsă instrucţiuni de utilizare, lipsă menţionare compoziţie material, lipsă declaraţie conformitate, lipsă marcaj de conformitate CE.
Pe 13 noiembrie, Paul Anghel, director general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), a anunţat că România a emis, prin sistemul RAPEX, o alertă pentru măşti neconforme aflate pe piaţă, care poartă marcajul CE, dar nu sunt certificate.
"Alertă emisă de România - RAPEX: Produsul poartă marcajul CE, dar nu este certificat ca echipament de protecţie de către un organism competent. Prin urmare, este posibil ca produsul să nu îndeplinească cerinţele în materie de sănătate şi siguranţă şi, prin urmare, să nu fie protejat în mod corespunzător în cazul în care nu este combinat cu măsuri suplimentare. Produsul nu respectă Regulamentul privind echipamentele individuale de protecţie şi standardul european relevant EN 149", a notat Anghel, şef al Direcţiei Generale Control şi Supraveghere Piaţă şi Armonizare Europeană ANPC.
La rândul său, ministrul Economiei, Virgil Popescu, a anunţat joi că raportul ANPC a fost trimis la Parchetul General.
"Aşa cum am mai spus, protejarea populaţiei este prioritară. De aceea, românii au dreptul să ştie că ne preocupăm de acest aspect şi, cu ajutorul celor de la ANPC, supraveghem piaţa pentru siguranţa fiecăruia dintre noi.(...) Mesajul meu pentru cetăţeni: măştile neconforme au fost retrase de pe piaţă de către cei de la ANPC şi, mai mult chiar, au fost aplicate şi amenzi celor care nu au respectat legea. Nu ascundem sub preş nimic, aşa cum sunt obişnuiţi social democraţii să facă! Românii trebuie să ştie că sunt protejaţi. Şi, repet, îi îndemn pe români să caute măşti produse în România, pentru că sunt de calitate, sunt autorizate, sunt acreditate şi sunt cele mai bune de pe piaţă! Raportul neregulilor constatate şi sancţionate de comisarii ANPC pleacă spre Parchetul General", a precizat ministrul.
Tot joi, ANPC a lansat în dezbatere publică un proiect de ordin prin care operatorii economici trebuie să comercializeze măştile care nu sunt nici dispozitive medicale şi nici echipamente individuale de protecţie sub denumirea de "acoperitoare faciale de utilizat în colectivitate". AGERPRES/(A - autori: Florentina Cernat, Mariana Nica, editor: Nicoleta Gherasi, editori online: Simona Aruştei, Ady Ivașcu)
Citeşte şi:
România a emis şapte alerte pentru măşti neconforme aflate pe piaţă, provenite din China
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Ministerul Mediului va emite Acordul de mediu pentru Amenajarea Hidroenergetică Livezeni Bumbești
Ministerul Mediului a decis să emită acordul de mediu pentru Amenajarea Hidroenergetică Livezeni Bumbești, finalizarea acestui proiect urmând să aducă un plus de energie regenerabilă în sistemul național de 283 GWh/an producție anuală,
Burduja: Dacă te uiți pe hartă, nu trebuie să fii geniu pentru a realiza că nu suntem interconectați
Bruxelles - Trimisul special al AGERPRES, Nicoleta Gherasi, transmite: Tranziția energetică și criza climatică nu pot fi rezolvate dacă nu stăm împreună și, dacă te uiți pe hartă, nu trebuie să fii un geniu pentru a realiza că nu suntem interconectați, a declarat, marți, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, la Eurelectric Power Summit. 'Traversăm &
Niculescu: ANRE a făcut mai multe scenarii cu privire la impactul unei scăderi a TVA asupra facturilor la energie
Bruxelles - Trimisul special al AGERPRES, Nicoleta Gherasi, transmite: Experții din Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei au făcut săptămâna trecută mai multe scenarii cu privire la impactul asupra facturilor de energie al unei măsuri de scădere a TVA, iar diferența ar fi, în cazul unei TVA de 9%, din semestrul al doilea, de 900 milioan
Spătaru: Una dintre problemele cu care noul Guvern se va confrunta în perioada următoare este definiția consumatorului vulnerabil
Una dintre problemele cu care noul Guvern se va confrunta în perioada imediat următoare constă în stabilirea criteriilor în baza cărora va fi definit consumatorul vulnerabil, a declarat, marți, Florin Spătaru, consilier de stat la Cancelaria prim-ministrului. 'Tranziția energetică nu este o tranziție simplă, nu este o tranziție ieftină și
AHK România: Schimbările climatice și insecuritatea la nivel global impun noi măsuri de protecție civilă
Contextul geopolitic tot mai complicat și nesigur, dar și schimbările climatice tot mai vizibile, cu consecințe dramatice, necesită mai multă protecție pentru populație, prin tehnologii avansate, inclusiv inteligența artificială, dar și acțiuni de conștientizare și informare corectă, potrivit unui comunicat al Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germane (AHK Rom&acir
Suciu (DEER): Este greu să atragem din piață profesioniști; absolvenții de facultăți merg spre zona IT
Resursa umană specializată în domeniul distribuției de energie electrică este tot mai greu de atras, în condițiile în care absolvenții de facultăți merg în general spre zona IT, a declarat, luni, Mihaela Suciu, director general al Distribuție Energie Electrică România (DEER), la un eveniment de specialitate. 'O problemă care n
ANAF a publicat Ghidul privind veniturile realizate din arendarea bunurilor agricole din patrimoniul personal
Agenția Națională de Administrare Fiscală a publicat Ghidul privind veniturile realizate din arendarea bunurilor agricole din patrimoniul personal, potrivit Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Galați. Conform sursei citate, acest Ghid se adresează contribuabililor persoane fizice care realizează în anul 2025 venituri din arendarea bunurilor
Burduja: Susțin 100% interzicerea gazului rusesc și cred că România poate contribui la reducerea sau eliminarea dependenței
Bruxelles - Trimisul special al AGERPRES, Nicoleta Gherasi, transmite: România poate contribui la reducerea sau eliminarea dependenței europene de gazul rusesc prin proiecte precum Neptun Deep sau cel de la Caragele, a declarat, marți, ministrul Energiei, Sebastian Burduja. '100% susținem interzicerea gazului rusesc (din 2027 - n. r.) și cred că Rom&
Aplicarea de corecții bugetare va duce la proteste și la blocarea totală a activității caselor de pensii (sindicate)
Federația Națională Solidaritatea Socială a Muncii se arată îngrijorată cu privire la discuțiile purtate la nivel guvernamental referitoare la măsurile fiscale ce se doresc a fi luate în privința salariaților din sistemul bugetar și avertizează că aplicarea acestora va duce la proteste și la blocarea totală a activității caselor de pensii. 'Org
Poșta Română instalează în oficiile sale terminale pentru alimentarea conturilor cu criptomonede
Compania Națională 'Poșta Română' (CNPR) va instala în cadrul oficiilor sale poștale terminale pentru alimentarea conturilor cu criptomonede, în cadrul unui proiect pilot inovator, în parteneriat cu BTR Exchange (Bitcoin România), principala platformă de schimb crypto din țară. Potrivit unui comunicat al operatorului națio
FGA a soluționat anul trecut aproape 151.000 de cereri de plată (raport)
Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) a soluționat anul trecut 150.882 cereri de plată, în creștere cu 57% față de 2023, conform raportului anual de activitate pentru anul 2024. 'În cursul anului 2024, Fondul s-a axat pe instrumentarea cererilor de plată, prin mărirea capacității de instrumentare, fiind depuse eforturi susținute pentru creșt
Burduja: Fiecare zi în care centrala de la Iernut nu e terminată înseamnă bani pierduți pentru Romgaz și pentru România
Bruxelles - Trimisul special al AGERPRES, Nicoleta Gherasi, transmite: Singurele provocări privind proiectul centralei de la Iernut sunt din cauza Duro Felguera, care se află într-o situație delicată la nivel global, dar, recent, compania și-a prelungit scrisorile de garanție, ceea ce înseamnă că există o șansă să ducă proiectul până la capăt, a dec
ANIS: Suprataxarea frânează dezvoltarea; economia României are nevoie de investiții și de înțelepciune în cheltuirea banilor publici
Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii (ANIS) atrage atenția asupra necesității unui cadru economic predictibil, orientat spre dezvoltare și investiții și susține că, în contextul unei presiuni bugetare ridicate, soluțiile sustenabile vin din digitalizare, eficiență administrativă, colectarea eficace a taxelor existente și stimularea inițiativ
Leul s-a depreciat, marți, în raport cu principalele valute
Moneda națională s-a depreciat, marți, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Națională a României (BNR) la 5,0587 lei, în creștere cu 0,15 bani (+0,03%) față de cotația precedentă, de 5,0572 lei. De asemenea, leul a pierdut teren în fața dolarului american, care a fost cotat la 4,4330 lei, în creștere c
Burduja: O cotă redusă de TVA la energie poate fi o soluție, dacă vrem să aibă românii facturi mai mici
Bruxelles - Trimisul special al AGERPRES, Nicoleta Gherasi, transmite: Ministerul Energiei și-a propus să vină cu măsuri de reducere a anumitor costuri pentru scăderea facturilor la energie și una dintre soluții poate fi o cotă mai mică de TVA, însă decizia va fi a Guvernului și a Ministerului de Finanțe, a declarat, marți, ministrul Energiei, Sebastian Burduja