Dumitru (Raiffeisen): Tăieri de salarii ca în 2010 nu sunt posibile; soluţia este creşterea gradului de colectare a taxelor
Tăierea salariilor, la fel cum s-a întâmplat în 2010, majorarea sau scăderea de taxe nu vor rezolva problema bugetară a României, soluţia fiind creşterea gradului de colectare a taxelor, prin digitalizarea administraţiei publice, a declarat, joi, Ionuţ Dumitru, economist-şef al Raiffeisen Bank şi fost preşedinte al Consiliului Fiscal.
"Nu există alternativă la consolidarea fiscală. Nu mai poţi cheltui bani, dacă nu ai de unde să iei. Nu vom putea finanţa deficite de 7-8-9% din PIB. Nu putem sta cu acest deficit mai mulţi ani. Anul acesta este criză, sunt deficite mari în toată Europa. Însă acolo, după trecerea crizei, deficitele se ajustează de la sine. În România nu scade de la sine. Fără o decizie de bază pentru anul viitor, va fi un deficit în jur de 8% pentru 2021. Deci, avem nevoie de o reducere a deficitului. Propunerile pe care le vedem în acest sens în spaţiul public, de creştere masivă a cheltuielilor bugetare sau de reducere a taxelor şi impozitelor, trebuie să ne fie clar tuturor, nu au niciun fel de corespondenţă în realitate, în condiţiile în care noi trebuie să facem consolidare fiscală şi nu există alternativă la acest lucru", a spus economistul, într-o dezbatere online.
În acest context, este nevoie de un plan pe mai mulţi ani de consolidare fiscală, pentru a nu avea efecte foarte mari asupra creşterii economice, consideră el.
"Creşterea taxelor ar fi o reţetă sigură de recesiune. Problema majoră este una de colectare. Sunt exemple de ţări în jurul nostru care au reuşit să aducă 2-3% din PIB într-un orizont de doi-trei ani, ceea ce ar fi o gură de oxigen pentru buget. În acelaşi timp, nu încape niciun fel de discuţie să scădem taxe. Ce taxe să mai scădem? Avem cele mai mici taxe din UE, cu excepţia CAS. Pe partea de cheltuieli, trebuie să fie clar că reduceri de salarii ca în 2010 nu sunt posibile şi nici nu sunt de dorit. Ele au fost temporare atunci şi nu au rezolvat mare lucru, am văzut că factura socială a crescut ulterior şi mai mult, mai mare decât cea de la care am plecat. Fără măsuri de restructurare serioase, nu putem rezolva această problemă aşa", a spus Dumitru.
Potrivit acestuia, nu mai este posibilă o majorare semnificativă a pensiilor şi salariilor şi cel mai bine ar fi ca acestea să crească mai încet decât PIB-ul.
"După alegeri, trebuie să ne apucăm să discutăm de o reformă adevărată în administraţia publică, coroborată cu digitalizarea mai accentuată, care să ducă la creşterea nivelului de colectare a taxelor. Veniturile din taxe sunt la minime istorice", a arătat bancherul.
El a relatat că, anii trecuţi, Bulgaria stătea mai prost decât noi la acest capitol şi, după digitalizarea sistemului fiscal, are astăzi un grad de colectare cu trei puncte procentuale mai mare decât România, în condiţiile în care majoritatea taxelor sunt similare sau chiar mai mici.
Dumitru a mai spus că, în acest an, deficitul bugetar al ţării ar putea ajunge la 9-10%.
"Principala problemă a acestui deficit este una structurală. Cheltuielile sociale sunt foarte mari, factura socială, adică salarii şi asistenţă socială, a ajuns la 97% din totalul încasărilor din taxe şi impozite, ceea ce nu e bine şi este unic în istoria noastră", a continuat el.
Astfel că spaţiul de manevră al autorităţilor din România, în ceea ce priveşte sprijinul acordat economiei lovite de pandemie, este mult mai mic decât în alte ţări europene. AGERPRES/(A - autor: Florentina Cernat, editor: Oana Tilică, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Depozitele populației și firmelor au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, la aproape 691 de miliarde de lei
Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, până la 690,779 miliarde de lei, în timp ce față de august 2026 au înregistrat un avans de 0,4%, potrivit datelor publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). În termen
Bursa de Valori București a deschis în scădere ședința de tranzacționare de vineri
Bursa de Valori București (BVB) a deschis în scădere ședința de vineri, cu un rulaj total în valoare de 7,66 milioane lei (1,43 milioane euro), după aproximativ 50 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii listate, era în scădere cu 0,26%, iar indice
BNR: Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7%
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7% față de august 2026 (-0,02% în termeni reali), până la nivelul de 480,263 miliarde lei, arată datele publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). Creditul în lei, cu o pondere de 66,8% în vo
Despăgubirile plătite în baza asigurărilor facultative de locuință au depășit 90 de milioane de lei în primul semestru
Despăgubirile plătite în baza asigurărilor facultative de locuință au depășit 90 de milioane de lei în primul semestru din 2026, în creștere cu 14% față de aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce numărul polițelor a avansat cu 8%, potrivit unui comunicat al Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UN
Peste 3,88 milioane de utilizatori ai Spațiului Privat Virtual; ANAF extinde utilizarea instrumentelor digitale
Spațiul Privat Virtual (SPV) are în prezent 3.888.211 utilizatori, iar ponderea verificărilor documentare în totalul acțiunilor de control a depășit ținta asumată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), potrivit unui comunicat al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). Instituția a organizat, în per
INS: România avea peste 500.000 de locuri de cazare turistică la 31 iulie 2026, în creștere cu 7,7%
România avea, la 31 iulie 2026, peste 500.000 de locuri de cazare turistică, în creștere cu 7,7% față de aceeași dată a anului trecut, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS). Numărul structurilor de primire turistică a ajuns la 16.399, cu 2.074 mai multe (+14,5%) față de 31 iulie 2025, în
Marele premiu la Loto 6/49, în valoare de 3,32 milioane de euro, a fost câștigat cu un bilet de 24,50 lei
Marele premiu la Loto 6/49, în valoare de 17,761 milioane de lei (peste 3,32 milioane de euro), a fost câștigat la tragerile de joi, cu un bilet jucat pe aplicația mobilă AmParcat.ro, informează vineri Loteria Română. Biletul norocos a fost completat cu 3 variante simple la Loto 6/49, prețul acestuia fiind de 24,50 de lei.
INS: Cifra de afaceri din industrie a crescut cu 10,3% în august 2026
Cifra de afaceri din industrie, pe total (piața internă și piața externă), a crescut în termeni nominali cu 10,3% în luna august 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, însă a scăzut cu 13,7% față de luna precedentă, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS). Cifra de afaceri d
Scădere cu 2,8% a comenzilor noi din industria prelucrătoare, în primele opt luni (statistică)
Comenzile noi din industria prelucrătoare au scăzut, în termeni nominali, în primele opt luni ale anului în curs, cu 2,8%, comparativ cu perioada similară din 2025, arată datele publicate, vineri, de Institutul Național de Statistică (INS). În marja scăderii generale au fost înregistrate diminuări ale comenzilor &
Târgul de Turism China 2026 se deschide vineri la București
Centrul Cultural Chinez din București, în parteneriat cu Asociația Națională a Agențiilor de Turism din România (ANAT), organizează, în perioada 23-25 octombrie 2026, în Capitală, Târgul de Turism China 2026. 'După succesul primei ediții, desfășurate în 2025, evenimentul continuă să promoveze diversitate
Companiile cu cifră de afaceri de peste 5 milioane de euro, invitate la Financing & IPO Summit 2026 by VERTIK
Grupul Vertik organizează, în perioada 13-24 octombrie, cea de-a doua ediție Financing & IPO Summit 2026, care se adresează companiilor cu cifră de afaceri de peste 5 milioane de euro, cu planuri de dezvoltare și nevoie de capital suplimentar și care vor să își diversifice sursele de finanțare dincolo de finanțarea bancară. Con
Dan Air a depus joi la Tribunalul Ilfov cererea de deschidere a procedurii insolvenței
Dan Air a depus joi la Tribunalul Ilfov cererea de deschidere a procedurii insolvenței, cu intenția de reorganizare a activității, informează compania printr-un comunicat. Potrivit sursei citate, compania operează în continuare toate zborurile programate, biletele rămân valabile, iar pasagerii nu trebuie să întreprindă nicio acțiune.
Ministerul Finanțelor: Eurostat a confirmat că România a redus deficitul bugetar la 7,8% în 2025
Eurostat a confirmat că România a redus deficitul bugetar la 7,8% din PIB în 2025, una dintre ele mai ample ajustări din Uniunea Europeană, informează Ministerul Finanțelor printr-un comunicat. 'Datele trimestriale Eurostat pentru 2026 evidențiază necesitatea continuării procesului de consolidare fiscală. Deficitul Români
Zincă (Ministerul Finanțelor): O eventuală retrogradare a ratingului României ar restrânge baza de investitori și ar crește costurile de finanțare
O eventuală retrogradare a ratingului suveran al României sub categoria recomandată investițiilor ar limita semnificativ baza de investitori și ar putea determina creșterea costurilor de finanțare, în condițiile în care statul are în continuare un necesar ridicat de împrumuturi, a declarat joi Bogdan Zincă, șef serviciu în cadrul D
Ministerul Energiei va iniția demersuri legislative pentru alinierea salariilor angajaților Complexului Valea Jiului la nivelul maxim în plată
Ministerul Energiei va iniția, în maximum 30 de zile, demersuri legislative pentru alinierea salariilor angajaților Complexului Energetic Valea Jiului la nivelul maxim aflat în plată pentru fiecare categorie de personal, în urma discuțiilor cu reprezentanții minerilor de la Vulcan. 'În ceea ce privește alinierea dre











