Oprescu (ARB): Sistemul bancar funcţionează în prima jumătate a anului 2020 ca un amortizor de şoc
Sistemul bancar funcţionează în prima jumătate a anului 2020 ca un absorbant de şoc, ca un amortizor al şocului generat de pandemie pentru economia românească, iar pe a doua pantă a V-ului, pe panta ascendentă, sistemul bancar ar trebui să funcţioneze ca un accelerator de creştere economică, este de părere Sergiu Oprescu, preşedintele Consiliului Director al Asociaţiei Române a Băncilor şi preşedintele executiv al Alpha Bank.
"Sistemul bancar românesc a intrat în această pandemie cu o serie de puncte tari. Indicatorii de solvabilitate, de lichiditate, în general cam toate raţiile prin care un sistem bancar este monitorizat şi măsurat au fost fost peste media sistemelor bancare europene, peste media unor sisteme bancare care sunt poate, să spunem, mai bine dezvoltate. Avem şi câteva puncte slabe, cum este intermedierea financiară, unde sistemul bancar românesc nu are acelaşi nivel ca al mediei europene. De fapt, avem cel mai scăzut nivel de intermediere financiară. Totuşi, chiar şi cu acest punct mai slab, sistemul bancar românesc este şi în această situaţie nu numai un punct de sprijin pentru populaţie, dar este în acelaşi timp soluţie pentru problemele crizei generate de pandemia de Covid-19. Şi spun o soluţie, pentru că pe de o parte noi suntem cu toţii în momentul de faţă într-un scenariu de revenire de tip V, dacă ne uităm din punct de vedere al analizei la o situaţie anuală şi nu la o situaţie trimestrială, suntem pe un scenariu de revenire economică de tip V, adică ne aşteptăm la o scădere economică în cursul anului 2020 şi la o creştere economică în 2021, dar pe acest scenariu de tip V sistemul bancar funcţionează în prima jumătate a anului 2020 ca un absorbant de şoc, aş putea să spun, ca un amortizor al şocului generat de pandemie pentru economia românească, în timp ce pe a doua pantă a V-ului, pe panta ascendentă, sistemul bancar ar trebui să funcţioneze ca un accelerator de creştere economică prin injecţiile de lichiditate, de creditare, pe care poate să le facă atât pe segmentul persoanelor fizice, cât şi în segmentul persoanelor juridice", a spus Oprescu, la la "FinConf Romania".
În opinia acestuia, sistemul bancar îşi îndeplineşte rolul şi menirea de a reprezenta o soluţie şi de a accelera revenirea economică.
Totodată, Sergiu Oprescu a menţionat, la evenimentul online organizat de BusinessMark, că momentan sistemul bancar are resursele necesare ca să facă injecţia de lichiditate, de creditare în economia românească, astfel încât să putem beneficia de o revenire economică pe o pantă cât mai ascendentă în 2021.
În altă ordine de idei, oficialul ARB a remarcat că în acest moment asistăm la o digitalizare ''pe repede înainte" la nivelul întregii societăţii, iar aici atenţia trebuie îndreptată spre logica unei digitalizări profunde, de structură, şi nu a uneia de suprafaţă. AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Oana Tilică, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Depozitele populației și firmelor au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, la aproape 691 de miliarde de lei
Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, până la 690,779 miliarde de lei, în timp ce față de august 2026 au înregistrat un avans de 0,4%, potrivit datelor publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). În termen
Bursa de Valori București a deschis în scădere ședința de tranzacționare de vineri
Bursa de Valori București (BVB) a deschis în scădere ședința de vineri, cu un rulaj total în valoare de 7,66 milioane lei (1,43 milioane euro), după aproximativ 50 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii listate, era în scădere cu 0,26%, iar indice
BNR: Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7%
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7% față de august 2026 (-0,02% în termeni reali), până la nivelul de 480,263 miliarde lei, arată datele publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). Creditul în lei, cu o pondere de 66,8% în vo
Despăgubirile plătite în baza asigurărilor facultative de locuință au depășit 90 de milioane de lei în primul semestru
Despăgubirile plătite în baza asigurărilor facultative de locuință au depășit 90 de milioane de lei în primul semestru din 2026, în creștere cu 14% față de aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce numărul polițelor a avansat cu 8%, potrivit unui comunicat al Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UN
Peste 3,88 milioane de utilizatori ai Spațiului Privat Virtual; ANAF extinde utilizarea instrumentelor digitale
Spațiul Privat Virtual (SPV) are în prezent 3.888.211 utilizatori, iar ponderea verificărilor documentare în totalul acțiunilor de control a depășit ținta asumată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), potrivit unui comunicat al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). Instituția a organizat, în per
INS: România avea peste 500.000 de locuri de cazare turistică la 31 iulie 2026, în creștere cu 7,7%
România avea, la 31 iulie 2026, peste 500.000 de locuri de cazare turistică, în creștere cu 7,7% față de aceeași dată a anului trecut, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS). Numărul structurilor de primire turistică a ajuns la 16.399, cu 2.074 mai multe (+14,5%) față de 31 iulie 2025, în
Marele premiu la Loto 6/49, în valoare de 3,32 milioane de euro, a fost câștigat cu un bilet de 24,50 lei
Marele premiu la Loto 6/49, în valoare de 17,761 milioane de lei (peste 3,32 milioane de euro), a fost câștigat la tragerile de joi, cu un bilet jucat pe aplicația mobilă AmParcat.ro, informează vineri Loteria Română. Biletul norocos a fost completat cu 3 variante simple la Loto 6/49, prețul acestuia fiind de 24,50 de lei.
INS: Cifra de afaceri din industrie a crescut cu 10,3% în august 2026
Cifra de afaceri din industrie, pe total (piața internă și piața externă), a crescut în termeni nominali cu 10,3% în luna august 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, însă a scăzut cu 13,7% față de luna precedentă, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS). Cifra de afaceri d
Scădere cu 2,8% a comenzilor noi din industria prelucrătoare, în primele opt luni (statistică)
Comenzile noi din industria prelucrătoare au scăzut, în termeni nominali, în primele opt luni ale anului în curs, cu 2,8%, comparativ cu perioada similară din 2025, arată datele publicate, vineri, de Institutul Național de Statistică (INS). În marja scăderii generale au fost înregistrate diminuări ale comenzilor &
Târgul de Turism China 2026 se deschide vineri la București
Centrul Cultural Chinez din București, în parteneriat cu Asociația Națională a Agențiilor de Turism din România (ANAT), organizează, în perioada 23-25 octombrie 2026, în Capitală, Târgul de Turism China 2026. 'După succesul primei ediții, desfășurate în 2025, evenimentul continuă să promoveze diversitate
Companiile cu cifră de afaceri de peste 5 milioane de euro, invitate la Financing & IPO Summit 2026 by VERTIK
Grupul Vertik organizează, în perioada 13-24 octombrie, cea de-a doua ediție Financing & IPO Summit 2026, care se adresează companiilor cu cifră de afaceri de peste 5 milioane de euro, cu planuri de dezvoltare și nevoie de capital suplimentar și care vor să își diversifice sursele de finanțare dincolo de finanțarea bancară. Con
Dan Air a depus joi la Tribunalul Ilfov cererea de deschidere a procedurii insolvenței
Dan Air a depus joi la Tribunalul Ilfov cererea de deschidere a procedurii insolvenței, cu intenția de reorganizare a activității, informează compania printr-un comunicat. Potrivit sursei citate, compania operează în continuare toate zborurile programate, biletele rămân valabile, iar pasagerii nu trebuie să întreprindă nicio acțiune.
Ministerul Finanțelor: Eurostat a confirmat că România a redus deficitul bugetar la 7,8% în 2025
Eurostat a confirmat că România a redus deficitul bugetar la 7,8% din PIB în 2025, una dintre ele mai ample ajustări din Uniunea Europeană, informează Ministerul Finanțelor printr-un comunicat. 'Datele trimestriale Eurostat pentru 2026 evidențiază necesitatea continuării procesului de consolidare fiscală. Deficitul Români
Zincă (Ministerul Finanțelor): O eventuală retrogradare a ratingului României ar restrânge baza de investitori și ar crește costurile de finanțare
O eventuală retrogradare a ratingului suveran al României sub categoria recomandată investițiilor ar limita semnificativ baza de investitori și ar putea determina creșterea costurilor de finanțare, în condițiile în care statul are în continuare un necesar ridicat de împrumuturi, a declarat joi Bogdan Zincă, șef serviciu în cadrul D
Ministerul Energiei va iniția demersuri legislative pentru alinierea salariilor angajaților Complexului Valea Jiului la nivelul maxim în plată
Ministerul Energiei va iniția, în maximum 30 de zile, demersuri legislative pentru alinierea salariilor angajaților Complexului Energetic Valea Jiului la nivelul maxim aflat în plată pentru fiecare categorie de personal, în urma discuțiilor cu reprezentanții minerilor de la Vulcan. 'În ceea ce privește alinierea dre











