ANSVSA: Misiune de audit a CE în România, în decembrie, pentru evaluarea sistemului de controale oficiale pe întregul lanţ al laptelui
Comisia Europeană (CE) va efectua, în perioada 7-16 decembrie, o misiune de audit, în sistem videoconferinţă, pentru evaluarea controalelor oficiale privind siguranţa laptelui şi a produselor din lapte efectuate de către autorităţile competente din România, informează Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), într-un comunicat transmis, miercuri, AGERPRES.
Acţiunea are loc în cadrul programului de audit planificat al Direcţiei Generale Sănătate şi Siguranţă Alimentară (DG Sănătate şi Siguranţă Alimentară).
"Experţii misiunii de audit vor evalua sistemul de controale oficiale pe întregul lanţ al laptelui, fiind vizate mai multe aspecte, dintre care menţionăm: prioritizarea, planificarea, organizarea şi efectuarea controalelor oficiale privind siguranţa laptelui şi a produselor din lapte; controalele oficiale pentru verificarea cerinţelor de sănătate şi de igienă pentru producerea laptelui crud; controalele oficiale pentru stabilirea criteriilor microbiologice şi a nivelurilor maxime admise de reziduuri şi contaminanţi în lapte şi produse lactate; verificarea eficienţei controalelor oficiale, inclusiv activităţi de urmărire (follow-up) şi măsurile aplicate în cazul constatării unor neconformităţi; implementarea cerinţelor relevante ale legislaţiei europene cu privire la producerea laptelui crud şi a produselor lactate, inclusiv igiena, siguranţa şi trasabilitatea alimentelor; implementarea permanentă a procedurilor bazate pe principiile HACCP (Sistemul de Analiză a Riscurilor în Punctele Critice de Control), precum şi testarea prin analize microbiologice", precizează ANSVSA.
Potrivit sursei citate, misiunea de audit se va desfăşura sub forma a cinci reuniuni de lucru în sistem video/teleconferinţă după cum urmează: în data de 7 decembrie 2020 va avea loc reuniunea de deschidere a misiunii; în zilele de 8,10 şi 14 decembrie 2020, inspectorii DG(SANTE) vor purta discuţii cu reprezentanţii Direcţiilor Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Dolj, Suceava şi Botoşani; pe 16 decembrie 2020 va avea loc reuniunea de închidere a misiunii de audit şi prezentarea concluziilor preliminare.
ANSVSA precizează că, de la debutul pandemiei de COVID-19, a organizat mai multe videoconferinţe cu reprezentanţi ai operatorilor din domeniul alimentaţiei publice, inclusiv cu operatori din industria laptelui, pentru a veni în sprijinul acestora şi a-i informa în timp util asupra măsurilor pe care trebuie sa le întreprindă.
Printre măsurile care trebuie aplicate de către operatorii din acest domeniu se află: verificarea stării de întreţinere a tuturor spaţiilor, echipamentelor şi ustensilelor necesare pentru desfăşurarea activităţilor permise, revizuirea planurilor de igienizare şi dezinfecţie, în sensul creşterii frecvenţei acestor acţiuni şi a realizării lor cu produse biocide adecvate, verificarea stocurilor de produse, eliminarea celor care ar putea produce toxiinfecţii alimentare şi instruirea personalului lucrător privind regulile generale de igienă necesare obţinerii de produse alimentare sigure, precum şi cele suplimentare de prevenire a răspândirii virusului SARS - CoV2. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Raffel (ACUE): Prețul energiei în România este cel mai mare din Europa, raportat la puterea de cumpărare
Prețul energiei în Europa e prea mare, iar în România este și mai mare, raportat la puterea cumpărare, a declarat, joi, la un eveniment de specialitate, Volker Raffel, președintele Federației Asociației Companiilor de Utilități din România (ACUE) și CEO al E.ON. 'Prețul energiei în Europa e prea mare, asta ști
România pierde 12 poziții în clasamentul celor mai competitive economii din lume
România a coborât 12 poziții, până pe locul 61, în clasamentul celor mai competitive 70 de economii din lume, potrivit celei mai recente ediții a raportului anual al Institutului pentru Management și Dezvoltare /IMD/ din Lausanne /Elveția/, publicat joi. România este devansată de țări precum Polonia (locul 41), Un
Bursa de la București a deschis pe 'verde' ședința de tranzacționare de joi
Bursa de Valori București (BVB) a deschis în creștere pe toți indicii ședința de joi, cu un rulaj total în valoare de 8,10 milioane de lei (1,55 milioane de euro) după jumătate de oră de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii listate, a avansat cu 0,78%, până
ANSVSA: Educația alimentară contribuie la formarea unor obiceiuri de consum responsabile
Educația alimentară contribuie la formarea unor obiceiuri de consum responsabile și la dezvoltarea unui sistem alimentar sigur și sustenabil, a transmis Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANVSA), pe pagina sa de Facebook. Conform postării, reprezentanții ANSVSA au participat în 17 iunie la Conferin
Contractul pentru servicii cadastrale necesare exproprierilor pe A8 Târgu Mureș-Târgu Neamț, atribuit; oferta câștigătoare - 6,9 milioane de lei
Contractul pentru servicii cadastrale necesare exproprierilor pe Autostrada Unirii (A8) Târgu Mureș - Târgu Neamț, secțiunea Miercurea Nirajului - Leghin, a fost atribuit Asocierii Stereogis Proiect (lider) - Spânu Ionuț Costin - Cabinet de Avocat, oferta câștigătoare fiind în valoare de 6,9 milioane de lei, fără TVA, a anunțat Compania
Bușoi: Ne uităm cum să păstrăm mecanisme de control ca prețurile la combustibili să fie suportabile pentru populație și industrie
Autoritățile caută soluții pentru a găsi un echilibru între securitatea aprovizionării cu combustibili și menținerea unor mecanisme de control care să păstreze prețurile la un nivel suportabil pentru populație și industrie, a declarat joi secretarul de stat în Ministerul Energiei, Cristian Bușoi. 'Evaluăm și efectele Ordonanței
CNAIR: Întrerupere temporară, vineri seara, a aplicației e-Tarifare, pentru mentenanță
Funcționarea aplicației e-Tarifare va fi întreruptă pentru maximum două ore, vineri seara, pentru efectuarea de lucrări de mentenanță, a anunțat, joi, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Potrivit sursei citate, vineri, începând cu ora 22:00, pentru un interval de timp estimat între 1 -
Darău: Am deblocat situația de la Romarm după o muncă intensă alături de secretarii de stat și echipele din minister
C.N. Romarm S.A. și-a refăcut situațiile financiare conform standardelor și după luni de muncă intensă alături de secretarii de stat și echipele din minister, s-a reușit deblocarea situației inacceptabile găsită la preluarea mandatului de ministru, a declarat, joi, Irineu Darău, ministrul interimar al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, î
AEI: România exporta mai multă energie electrică, dar își majorează dependența de importurile de combustibili
România și-a consolidat poziția de exportator de energie electrică în primele patru luni din 2026, pe fondul creșterii producției din surse regenerabile, însă a înregistrat majorări semnificative ale importurilor de gaze naturale, produse petroliere și cărbune, ceea ce indică o accentuare a dependenței de resurse energetice din exterior, susți
INS: Volumul lucrărilor de construcții, în creștere cu 11,7% în primele patru luni din 2026
Volumul lucrărilor de construcții a crescut, în primele patru luni, ca serie brută, cu 11,7%, iar ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, cu 10,3%, față de perioada 1 ianuarie - 30 aprilie 2025, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS), transmise joi AGERPRES. Astfel, î
Peste 60.000 de persoane angajate prin intermediul ANOFM, în primele cinci luni ale anului
Un număr de 60.034 de persoane au fost încadrate în muncă, în primele cinci luni ale anului, ca urmare a aplicării măsurilor de stimulare a ocupării prevăzute de legislația în vigoare de către agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene și a municipiului București, aproape jumătate dintre acestea având peste 45 de ani.
MF : Cele 11 programe, în valoare de peste 1,2 miliarde lei, finanțate prin Contribuția Elvețiană, se află în implementare
Cele 11 programe finanțate prin cea de-a doua Contribuție Elvețiană, în valoare totală de aproximativ 221,5 milioane franci elvețieni (peste 1,2 miliarde lei), sunt în implementare, primele cereri de rambursare, însumând 805.269,17 CHF (peste 4.5 milioane lei), fiind depuse, iar alte cereri se află în proces de certificare, informează Ministerul
Prima etapă a operațiunii de ridicare la suprafață a remorcherului scufundat la Midia, încheiată; a fost găsit trupul unui marinar
ARAS Salvage a încheiat miercuri, în jurul orei 14:35, prima etapă a operațiunii de ridicare a remorcherului scufundat lângă portul Midia de la o adâncime de 26 de metri, la aproximativ 8 kilometri în largul Mării Negre, informează Midia Marine Terminal. Potrivit unui comunicat al companiei, intervenția continuă cu evacuarea apei
Horațiu Cosma (MTI): Am semnat ordinul de ministru pentru ca drumurile expres să beneficieze de benzi de urgență
Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Horațiu Cosma a semnat ordinul de ministru pentru modificarea normativului tehnic pentru drumurile expres, astfel încât acestea să beneficieze de benzi de urgență similare celor de pe autostrăzi. 'Mai multă siguranță pe drumurile expres din România! Am semnat ordinul de ministru pentr
Indexul de Atractivitate Urbană 2026: Brașov și Cluj-Napoca rămân cele mai atractive orașe pentru locuire
Brașov și Cluj-Napoca se mențin pe primele două poziții în clasamentul celor mai atractive orașe pentru locuire din România, în timp ce Constanța urcă pe locul al treilea, potrivit ediției 2026 a Indexului de Atractivitate Urbană, realizat de Institutul pentru Orașe Vizionare (IOV). Topul primelor zece orașe este completat de Timișoara, Sibiu











