logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

VIDEO Ministrul Economiei: Turiştii să fie foarte precauţi; sărbătorile de iarnă nu vor fi aşa cum am fost obişnuiţi

Imagine din galeria Agerpres

Hotelurile şi staţiunile sunt deschise pentru cei care vor să călătorească în această perioadă, însă turiştii trebuie să fie foarte precauţi şi să înţeleagă că aceste sărbători de iarnă vor fi altfel decât am fost obişnuiţi până acum, a declarat, miercuri, Virgil Popescu, ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, care gestionează şi sectorul turistic.
 


"Eu zic să fim foarte precauţi în acest moment. Vestea că apare vaccinul - avem deja două vaccinuri confirmate - este o veste bună, dar până ajungem să dispară această pandemie, iar vaccinul să ajungă la toată lumea şi să intrăm în normalitate mai durează ceva", a spus Popescu, într-o conferinţă de presă.

El a afirmat că în continuare hotelurile şi staţiunile sunt deschise, însă nu se aşteaptă la un val de turişti în perioada următoare.

"Le recomand prudenţă. Le recomand când se duc la petrecerea timpului liber să respecte absolut toate normele, să poartă mască, distanţă. Nu sunt nişte sărbători pe care să le facem aşa cum suntem noi obişnuiţi să le facem. De aceea, cei care doresc se pot duce, dar nu mă aştept la un val de turişti în această perioadă. Uitaţi-vă peste tot în Europa şi în lume că au crescut cazurile. Noi am reuşit să le ţinem sub un plafon şi sunt de o săptămână şi ceva pe acest plafon, sub 10.000 de cazuri, cu eforturi pe care le menţinem şi recomand tuturor să se protejeze", a continuat oficialul guvernamental.

Ministrul a amintit că a trecut prin această boală şi, din fericire, a avut o formă uşoară, iar faptul că a purtat mască a ajutat să nu răspândească virusul şi la alte persoane din jurul său.

Totodată, Popescu a mai spus că îşi va face vaccinul anti-Covid, atunci când va apărea pe piaţă. AGERPRES/(Autor: Florentina Cernat, editor: Andreea Marinescu, imagine: Alfred Schupler, redactare video: Marilena Gheorghiță, montaj: Andrei Cârlan, editor online: Gabriela Badea)  

 

Citeşte şi:

 

VIDEO Ministrul Economiei: Primele firme vor primi în trei zile banii din granturile acordate de Guvern 

 

VIDEO Popescu: Romgaz poate prelua participaţia Exxon la Neptun Deep; are o capacitate financiară mai mare decât Petrom 

 

VIDEO Ministrul Energiei: Tranzacţia CEZ nu a fost un eşec pentru statul român; nu am vrut să ştiu oferta consorţiului românesc

Afisari: 59

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 16-06-2026 16:44

ANSVSA anunță rechemarea unui produse de hrană umede pentru pisici, din cauza contaminării cu fibre de plastic

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a anunțat rechemarea voluntară a unui produs de hrană umedă pentru pisici comercializat în magazinele Lidl România, ca măsură preventivă pentru protejarea sănătății animalelor. Potrivit instituției, producătorul Partner in Pet Food NL BV a decis retr

Economic Intern 16-06-2026 14:04

Sondaj: 76% dintre companii văd incertitudinea economică ca pe un risc critic pentru mediul de afaceri

Incertitudinea economică, instabilitatea geopolitică, atacurile cibernetice și dezinformarea sunt riscurile cu cea mai rapidă creștere în importanță pentru companiile europene, în ultimele 12 luni, arată concluziile unui sondaj de specialitate, dat marți publicității. Conform cercetării Crisis Communications Network Europe (CCNE), peste trei sfertu

Economic Intern 16-06-2026 13:02

Joburile care necesită competențe AI au crescut cu 69% în ultimii cinci ani (raport)

Locurile de muncă pentru care sunt solicitate competențe de inteligență artificială au crescut cu 69% în ultimii cinci ani, comparativ cu un avans de 9% al pieței totale a muncii, ceea ce înseamnă un ritm de creștere de aproape opt ori mai rapid, relevă studiul PwC AI Jobs Barometer 2026, publicat marți. Potrivit analizei bazată pe

Economic Intern 16-06-2026 12:41

România are nevoie de o arhitectură națională și de o regândire a proceselor legislative și administrative (senator)

România are nevoie de o arhitectură națională și de o regândire a tot ce înseamnă procese legislative și administrative, pentru că totul durează foarte mult, a declarat, marți, președintele Comisiei pentru comunicații, tehnologia informației și inteligență artificială din Senat, Ciprian Rus, la un eveniment de specialitate. &

Economic Intern 16-06-2026 12:26

APIA: Apicultorii pot depune cererile de plată pentru intervențiile din sectorul apicol până la 31 iulie

Apicultorii și formele asociative din sectorul apicol pot depune până la 31 iulie 2026 cererile de plată pentru intervențiile finanțate prin Planul Strategic 2023 - 2027, valoarea totală a sprijinului alocat pentru acest an fiind de peste 12,16 milioane de euro, a anunțat, marți, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).

Economic Intern 16-06-2026 11:56

Popescu (ANCOM): România va deveni cea mai relevantă țară din Europa din punct de vedere al infrastructurii SpaceX

România va deveni cea mai relevantă țară din Europa din punct de vedere al infrastructurii SpaceX, a declarat, marți, vicepreședintele Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), Pavel Popescu, la Forumul România Digitală. 'SpaceX a investit, deja, câteva zeci de milioane - cred

Economic Intern 16-06-2026 10:41

Cîmpean (DNSC): Noile tehnologii vin la pachet cu probleme și cu o mulțime de vulnerabilități

Noile tehnologii, inclusiv Inteligența Artificială (AI), vin la pachet cu probleme și cu o mulțime de vulnerabilități, a declarat, marți, directorul Directoratului Național de Securitate Cibernetică (DNSC), Dan Cîmpean, la Forumul România Digitală. 'Observăm o transformare digitală, o transformare în ceea ce privește util

Economic Intern 16-06-2026 07:50

Cea de-a opta ediție a evenimentului Forumul România Digitală, organizată marți la București

Dezvoltarea industriei în contextul Revoluției tehnologice și competitivitatea companiilor românești în era digitală sunt două dintre subiectele ce vor fi abordate, marți, la cea de-a opta ediție a evenimentului Forumul România Digitală, organizat de publicația Financial Intelligence Potrivit organizatorului, la dezbate

Economic Intern 15-06-2026 19:00

Evoluție mixtă a indicilor BVB, în ședința de luni

Indicii Bursei de Valori București (BVB) au avut o evoluție mixtă în ședința de luni, iar rulajul total s-a cifrat la 109,286 milioane de lei (20,86 milioane de euro). Principalul indice al Bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a depreciat cu 0,64%, până la 30.169,88 puncte, în timp

Economic Intern 15-06-2026 17:00

BNS cere și propune măsuri urgente în contextul noii Strategii Europene privind echitatea între generații

Blocul Național Sindical (BNS) consideră că actualul model economic românesc este bazat pe mai multe inegalități și trage un semnal de alarmă pe baza datelor Eurostat și INS, care demonstrează această realitate. Potrivit unui comunicat, BNS aduce în atenția opiniei publice și a decidenților politici lansarea de către Comisia Europeană a Strategiei

Economic Intern 15-06-2026 16:51

Monitorul Social: Veniturile reale ale românilor au crescut cu 160% în ultimii 15 ani, cel mai rapid din UE

Veniturile reale ale românilor au înregistrat cea mai rapidă creștere din Uniunea Europeană în ultimii 15 ani, avansând cu 160% în perioada 2010-2025, însă România rămâne în continuare sub media europeană și cu inegalități de venit relativ ridicate, potrivit unei analize realizate de Monitorul Social, proiect al Friedrich

Economic Intern 15-06-2026 16:28

Andrei (INS): În România, într-un orizont mediu de timp, populația rezidentă va fi sub pragul de 19 milioane și mai îmbătrânită decât în prezent

România ar putea înregistra, într-un orizont mediu de timp, o populație rezidentă sub pragul de 19 milioane și mai îmbătrânită decât în prezent, arată președintele Institutului Național de Statistică (INS), Tudorel Andrei, în analiza 'Ce devoalează trecutul despre viitorul economic al țării?'. 'Evoluț

Economic Intern 15-06-2026 16:03

CNAIR prelungește perioada de înscriere la concursul dedicat siguranței rutiere pentru elevi

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) prelungește, până pe 30 iunie, perioada de înscriere la concursul dedicat siguranței rutiere pentru elevi, în urma interesului mare din partea elevilor și a unităților de învățământ, informează luni compania de drumuri. 'În urma interesului ridicat mani

Economic Intern 15-06-2026 15:57

ANSVSA a deschis oficial Comandamentul Estival Regional 2026 la Constanța

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a deschis oficial, luni, Comandamentul Estival Regional 2026 la Constanța, marcând debutul campaniei de supraveghere și control oficial pe litoralul românesc și în zonele turistice din Delta Dunării. Potrivit unui comunicat al Autorității, evenimentul a reunit

Economic Intern 15-06-2026 15:01

Ministerul Finanțelor a împrumutat luni 975,1 milioane de lei de la bănci

Ministerul Finanțelor (MF) a împrumutat, luni, 975,1 milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligațiuni de stat de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 49 de luni, la un randament mediu de 6,59% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR). Valoarea nominală a emisiunii de luni a fost de 700 de milioane de